Un procuror militar si-a tras un glont in cap, in aceasta dimineata, in pauza unei conferinte de presa, sustinuta in Poznan, vestul Poloniei. Mikołaj Przybył, care este grav ranit dar inca in viata, dadea explicatii cu privire la presupusa ascultare a telefoanelor unor jurnalisti care investigau prabusirea avionului presedintelui Lech Kaczynski, la 10 aprilie 2010, scrie thenews.pl.
Luni, 09.01.2012, 00:00
Antonio Cassano a fost implicat marti intr-o altercatie cu doi jurnalisti pe strazile din Genova. Atacantul lui AC Milan a crezut ca cei doi ziaristi erau paparazzi si il urmareau pe el.
Marti, 20.12.2011, 00:00
Mai multi jurnalisti din Ploiesti au fost agresati de un vanzator de brazi la Ploiesti. Corespondentul Antena 3, Ela Caramalau, a fost lovit cu o scandura.
Luni, 12.12.2011, 00:00
Guvernul sirian nu are nimic special impotriva companiei Apple dar a luat aceasta masura in speranta ca protestele nu se vor escalada prin filmarea si publicarea lor de catre demonstranti.
Luni, 05.12.2011, 00:00
Marius Sumudica i-a pregatit psihic pe jurnalisti la conferinta de presa si i-a avertizat ca urmeaza un show de zile mari! Antrenorul Brasovului nu a parasit sala pana nu le-a predat la propriu oamenilor din presa o lectie de etica. "Sa nu tineti cu...
Duminica, 27.11.2011, 20:04
Sistemul de vot cu cartele i-a bulversat astazi pe deputati si l-a scos din sarite pe secretarul general al Camerei. Gheorghe Barbu a inceput sa tune si sa fulgere impotriva ziaristilor. I-a amenintat chiar cu ridicarea acreditarii in timp ce...
Marti, 22.11.2011, 13:20
Nu a fost petrecere! A fost o informare pentru cetateni! Asta spune primarul din Valea Dragului despre cheful dat de ziua lui, intr-o anexa a primariei! Mai mult, despre agresarea echipei Observatorului, spune ca nu stie nimic. Procurorii au deschis...
Marti, 15.11.2011, 16:20
Continua audierile la Valea Dragului, in judetul Giurgiu, acolo unde o echipa a Observatorului a fost agresata de cativa sateni. Jurnalistii realizau un material despre cheful organizat de ziua primarului, intr-una din anexele primariei.
Marti, 15.11.2011, 13:39
Ce nu s-a intimplat in ultimii 20 de ani se intimpla de citeva saptamini incoace. Strainii si-au intors ochii spre Romania si o descopera cu fiecare reportaj facut de televiziunile lumii. Transilvania se contureaza tot mai mult ca destinatie de top pe...
Joi, 03.11.2011, 19:36
Suedia se confrunta cu cea mai importanta scurgere de date din istoria sa, dupa ce un hacker a accesat contul Twitter al unui parlamentar de extrema dreapta si a facut publice parole si detalii despre mai mult de 90.000 de conturi private, relateaza The Guardian in editia electronica.
Sambata, 29.10.2011, 00:00
Mircea Badea pornind de la subiectul din ziar cu fostul lider libian Muammar Gaddafi care a fost capturat si impuscat in cap vorbeste despre democratia din Libia
Vineri, 21.10.2011, 10:13
Bernard Squarcini, seful serviciilor franceze de informatii interne (DCRI), a fost audiat ca martor in dosarul spionarii telefoanelor jurnalistilor cotidianului Le Monde, care se ocupau de dosarul Bettencourt, a declarat o sursa apropiata anchetei, informeaza Deutsche Welle. De asemenea, directorul Politiei nationale, Frédéric Péchenard, va fi audiat in 28 octombrie.
Luni, 17.10.2011, 00:00
Generalul Surdu face show cu jurnalistii la conferinta de presa.
Mircea Badea e critic cu unii jurnalisti si explica ce anume il deranjeaza.
Vineri, 14.10.2011, 10:35
Florentin Petre a fost asaltat de jurnalistii bulgari in prima zi de lucru la Dinamo. A dat interviuri in limba bulgara la amicalul pe care dinamovistii l-au jucat cu Ludogoret. Petre a invatat sa vorbeasca in bulgareste in cele trei sezoane pe care...
Duminica, 09.10.2011, 20:18
Intact Media Academy si-a deschis portile pentru cea de-a treia promotie de studenti. Cei care s-au inscris la cursuri si-au cunoscut profesorii si au participat deja la primul curs. Viitorii prezentatori, reporteri, editori de imagine si cameramani au trei luni la dispozitie ca sa invete tot, de la cei mai buni.
Luni, 03.10.2011, 00:00
Tocurile inalte dauneaza grav echilibrului! O simte tot mai des pe pielea ei Elena Udrea, care s-a impiedicat, din nou, spectaculos, in fata jurnalistilor. Si asta imediat dupa ce isi spusese parerea cu privire la un subiect foarte serios: infiintarea...
Luni, 26.09.2011, 13:13
Pe Mihai Stoica l-au lasat nervii! A plecat nervos din interviu, intreband jurnalistii daca isi bat joc de el. "Mi-e jena sa mai ies din casa!", s-a plans managerul Stelei.
Luni, 26.09.2011, 00:00
Doi oameni au fost condamnati la inchisoare pe viata, in cazul rapirii celor trei jurnalisti romani, in Irak. Decizia a fost data de un tribunal irakian insa identitatea celor doi condamnati nu a fost facuta publica. Tribunalul isi motiveaza decizia...
Sambata, 24.09.2011, 16:03
Paris Hilton e oaspete de seama in India, unde isi lanseaza ultima colectie de posete.
Sambata, 24.09.2011, 00:00
Doi barbati implicati in rapirea celor trei jurnalisti romani, in Irak, in 2005, au fost condamnati la inchisoare pe viata de un tribunal irakian. Cei doi barbati au fost identificati cu initialele A.A. si A.Y.
Sambata, 24.09.2011, 00:00
Pippa Middleton a fost in centrul atentiei la saptamana modei de la Londra. A venit sa urmareasca cel mai nou show al creatoarei Anne Temperley, designerul preferat si de sora ei, ducesa de Cambridge
Marti, 20.09.2011, 00:00
Jurnalistii care il insotesc, marti, pe presedintele Traian Basescu la Washington au avut parte de un incident, microbuzul inchiriat de Ambasada Romaniei in SUA pentru presa fiind la un pas de a lua foc, informeaza Mediafax.
Marti, 13.09.2011, 00:00
Cristian Cioaca pare sa cedeze presiunii. Dupa ce ani de zile ne-a obisnuit cu un zambet larg si declaratii generoase, astazi politistul a rabufnit. Vizibil deranjat de camerele de filmare, Cioaca i-a bruscat pe jurnalistii Observatorului. Si a spus...
Luni, 12.09.2011, 13:04
Televiziunile si posturile de radio au trecut BAC-ul la limba romana. Ultimul raport al lingvistilor de la Academia Romana arata o scadere a numarului de greseli de exprimare, de limba si de gramatica in emisiunile informative si de dezbatere de la radio si TV. Exista si unele abateri care persista, dar per ansamblu se observa progrese - spun specialistii.
Miercuri, 31.08.2011, 00:00
Mircea Badea explica de ce emisiunea pe care o prezinta nu este prezentata in presa, pentru ca jurnalistii nu stiu ce tip de format respecta.
Joi, 25.08.2011, 10:45
Rochia cu stelute a provocat valuri de explicatii si apoi a trecut Oceanul. Acum, Elena Udrea ar trebui sa explice cum de cumnata sa, sotia fratelui, a ajuns sa fie platita din banii Parlamentului. Antena 3 a dezvaluit ca doamna Cristina Udrea este...
Joi, 18.08.2011, 19:27
O echipa de jurnalisti de la Antena 3 a fost atacata si injurata, joi dimineata, de fratele unui controversat om politic de la putere. Este vorba despre fratele secret al Elenei Udrea. Imagini si informatii in exclusivitate despre fratele necunoscut al unui ministru, la Antena 3.
Joi, 18.08.2011, 00:00
Mai multi jurnalisti au fost agresati pe strada la Timisoara. Agresorii sunt membrii unei grupari de romi. Incidentul a pornit de la un scandal iscat pe o strada din centrul Timisoarei, intre mai multe persoane de etnie roma. Conflictul fusese aproape aplanat, insa, la vederea oamenilor legii, romii si-au pierdut rabdarea.
Miercuri, 17.08.2011, 00:00
Jurnalistii sunt de vina ca o mie de americani au fost inselati de 13 barbati din Romania! Asta considera rudele celor 13 arestati care au postat anunturi fictive de vanzare a unor bunuri inexistente pe internet. Astazi, la Tribunalul Gorj unde au fost...
Luni, 08.08.2011, 13:11
In timp ce democratii si republicanii nu reusesc sa ajunga la compromisul optim care sa salveze de la colaps bugetul public american, jurnalistii de la Business Insider au inceput numaratoarea inversa pana la golirea Trezoreriei SUA.
Vineri, 29.07.2011, 00:00
Urmare solicitarilor presei cu privire la participarea cetatenilor romani la ceremonia de sfintire a bisericii din localitatea Camisovca (Ucraina, Regiunea Odessa), din 16 iulie 2011, MAE face urmatoarele precizari:
Sambata, 16.07.2011, 00:00
Doi jurnalisti romani au fost considerati indezirabili si au primit interdictie de a intra in Ucraina. Romanii mergeau in localitatea Hagi Curda, pentru sfintirea primei biserici romanesti din sudul Basarabiei.
Sambata, 16.07.2011, 00:00
Jurnalisti batuti la o razie a politiei in Constanta. In timpul unei filmari, una dintre echipele Observatorului a fost agresata de mai multe persoane.
Miercuri, 13.07.2011, 13:01
Povestea zidului din Baia Marea a ajuns si in Europa. Dupa ce primarul a anuntat ca va desparti comunitatea rroma de restul orasului printr-un zid inalt de trei metri, jurnalistii de la Reuters au mers sa vada cu ochii lor minunea
Luni, 11.07.2011, 19:21
Presedintele Traian Basescu nu se dezminte. La inceputul unei intrevederi cu presedintele Confederatiei Elvetiene, Micheline Calmy-Rey, Basescu a declarat ca "este dezastru" cu presa din Romania.
Joi, 30.06.2011, 00:00
Viata de jurnalist de televiziune nu este deloc simpla! Ca sa aduci un subiect tare pe ecranele televizoarelor trebuie sa duci o lupta continua ba cu autoritatile, care te trateaza cu indiferenta. Ba cu sursele, care se feresc uneori sa vorbeasca. Dar,...
Marti, 31.05.2011, 07:55
Scandalul din familia lui Arnold Schwarzenegger ia o turnura tot mai demna de o telenovela. Jurnalistii americani au aflat cine este mama copilului nelegitim al fostului guvenator, unde aveau loc intalnirile lor amoroase si de cand stia Arnold ca fiul...
Miercuri, 18.05.2011, 19:42
Monica Columbeanu e din nou acasa si si-a dus, in aceasta dimineata fetita la gradinita! Fosta stapana de la Izvorani a revenit in tara aseara, cu cateva ore inainte sa expire imputernicirea prin care a lasat-o pe Irina in grija Ramonei. Desi cat timp...
Luni, 16.05.2011, 13:28
"Daca ne supara cei de la presa, ii batem. Dar doar daca ne supara!" Sunt invataturile lui Marian Vanghelie, pentru copiii de gradinita! Vanghelie l-a plimbat prin Ferentari pe Hannes Swoboda, vicepresedintele socialistilor din Parlamentul European. Si s-a adaptat la realitatile zonei!
Sambata, 07.05.2011, 00:00
Senatorul UDMR Gyorgy Frunda si presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a reclamat, in cadrul unei discutii despre un proiect de Lege a presei, ca a fost santajata in repetate randuri de mai multi jurnalisti.
Marti, 03.05.2011, 00:00
Romania ocupa locul 52 in clasamentul mondial al libertatii presei, cu doua locuri mai jos fata de 2010.
Luni, 02.05.2011, 00:00
Teo Trandafir este fericita pentru ca s-a intors acasa si ca poate fi alaturi de familie. Intr-o scrisoare deschisa, Teo le-a multumit tuturor celor care au sprijinit-o in perioada in care a fost internata la Viena, informeaza mediafax.ro.
Vineri, 22.04.2011, 00:00
Mircea Badea vorbeste despre jurnalistii de stiri din Romania.
Miercuri, 06.04.2011, 10:41
Mutu s-a inrait inainte sa dea piept cu fundasii Bosniei! L-a enervat armata de ziaristi care l-a urmarit in timpul plimbarii! Mutu a fugit inapoi in hotel, ca sa scape de camere!
Sambata, 26.03.2011, 20:11
Dupa ce au limitat accesul ziaristilor in lojele de deasupra salii de plen, conducerea Camerei Deputatilor a mai pus ieri o caramida la zidul pe care alesii vor sa-l ridice intre ei si presa "mult prea insistenta”.
Miercuri, 23.03.2011, 00:00
Trei jurnalisti occidentali, doi de la AFP si un fotograf de la Getty Images, au fost retinuti de armata libiana. Cei trei au fost opriti pe 19 martie in regiunea Tobrouk, potrivit marturiilor soferului lor, citat de AFP.
Marti, 22.03.2011, 00:00
Mircea Badea comenteaza stirea cu jurnalistii Ioana Lupea si Mircea Marian de la Evenientul Zilei care vor avea un talk-show zilnic la TVR Info.
Vineri, 18.03.2011, 10:48
Unul dintre cei patru ziaristi de la publicatia New York Times (NYT) dati disparuti in Libia este in detentie si urmeaza sa fie eliberat. Este vorba despre o femeie, a anuntat unul dintre fiii colonelului Muammar Gaddafi, potrivit AFP.
Vineri, 18.03.2011, 00:00
Soarele incepe usor, usor sa rasara si pe strada Monicai Columbeanu. Jurnalistii de la Click spun ca Moni a fost reunita cu mult iubitul ei jacuzzi. Acesta disparuse in urma cu doua saptamani, dupa ce cativa hoti au furat duba in care Monica isi...
Joi, 17.03.2011, 06:59