În ediția din 3 aprilie 2023 a emisiunii Super Neatza cu Răzvan și Dani, Corina Popa, specialist în educație, a prezentat greșelile gramaticale care nu ne lasă să evoluăm la locul de muncă.
Luni, 03.04.2023, 09:52Limba română este într-o continuă schimbare și adaptare la limbajul folosit în mod uzual, iar specialiștii limbii noastre au adăugat alte 3.000 de cuvinte la noua ediție DOOM 3, care a văzut lumina tiparului ieri, pe 4 ianuarie 2022. „Afterschool”, „breaking news” şi „all-inclusive” se numără printre noile cuvinte incluse în ediţia a III-a a Dicţionarului Ortografic, Ortoepic şi Morfologic al Limbii Române (DOOM). Ce alte schimbări mai sunt demne de menționat.
Miercuri, 05.01.2022, 17:24Florin Ristei a introdus-o pe iubita sa în spiritul sărbătorilor de iarnă românești. Cei doi au cântat în platoul de la Neatza cu Răzvan și Dani colindul "Florile Dalbe", iar Naomi Hedman a reușit o interpretare de excepție în limba română.
Vineri, 25.12.2020, 12:07A început sesiunea de toamnă a examenului de bacalureat. Prima probă a fost cea scrisă la limba şi literatura română. Ca şi la sesiunea de vară, înainte de intrarea în sala de examen, absolvenţii de liceu au trebuit mai întâi să treacă...
Luni, 24.08.2020, 12:18La proba de Limba Română a Bacalaureatului 2020, elevii au avut mare spor pentru perle. Corectatul lucrărilor i-a amuzat și i-a uimit deopotrivă pe profesori. Cele mai tari perle de la BAC i-au avut în prim plan pe Ion Luca Caragiale și pe personajele centrale ale operei sale, "O scrisoare pierdută".
Marti, 23.06.2020, 19:47Corectatul la proba de limba română a Bacalaureatului a fost sport extrem pentru unii profesori. În unele cazuri, limba română a părut să fie mai degrabă limbă străină pentru absolvenţi, iar întâlnirea cu Ion Luca Caragiale a fost cel...
Marti, 23.06.2020, 19:33Emoții mari înainte de prima probă de la Bacalaureat 2020. Cu toate că purta mască pe față, așa cum cer regulile de protecție împotriva COVID-19, un elev de clasa a 12-a a atras toate privirile cu alegerea vestimentară făcută.
Luni, 22.06.2020, 11:44Adina Lăcătușu, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", ne prezintă condițiile speciale în care se susține Bacalaureatul 2020.
Luni, 22.06.2020, 08:32Emoţii uriaşe pentru elevii care au absolvit clasa a 12-a. Examenul de Bacalaureat 2020 începe cu prima probă la Limba şi Literatura Română.
Luni, 22.06.2020, 08:26În Asia Express, sezonul 3, episodul 33, Adda și Cătălin întâlnesc un taiwanez care vrea să învețe limba română.
Duminica, 19.04.2020, 20:52În sezonul 8 iUmor, ediția 5, Nuri Guney a spus în fața juraților întâmplările lui amuzante din România. Cine nu înțelege e turc!
Sambata, 21.03.2020, 17:23De ce e limba română așa o limbă unică? Nu că vrem noi, românii obișnuiți, ci c-o admiră de la înălțimea propriilor studii chiar lingviștii și istoricii străini, cărora nu le putem reproșa subiectivitatea. Iată 11 explicații pentru care româna e într-adevăr specială.
Vineri, 21.02.2020, 11:55Primele publicaţii tipărite în limba română, precum „Curierul Românesc“, apărut în 1829, „Albina Românească“, în 1830, „Gazeta de Transilvania“, apărută în 1838, dar şi perioadice postdecembriste vor fi expuse, începând de miercuri, în cadrul expoziţiei „Din lumea presei româneşti - 191 de ani“, organizată de Biblioteca Academiei Române.
Luni, 10.02.2020, 15:56Povestea de iubire dintre pictorul vienez Gustav Klimt şi Emilie Flöge, femeia care i-a pozat pentru capodopera "Sărutul", este tema romanului "Sărutul pictat", de Elizabeth Hickey, care apare în colecţia Babel a editurii Nemira.
Miercuri, 05.02.2020, 11:27Un nou roman din seria "Jocurile Foamei", de Suzanne Collins, "Balada şerpilor şi a păsărilor cântătoare", apare în imprintul Armada de la editura Nemira pe 19 mai, odată cu lansarea internaţională.
Luni, 03.02.2020, 17:30Mădălina Bellariu a jucat alături de Jude Law în producția The Young Pope. În prezent, actrița se împarte între Marea Britanie, America, Italia și România pentru a lucra la mai multe proiecte în film și seriale TV.
Miercuri, 29.01.2020, 13:48Mădălina Bellariu a jucat alături de Jude Law în producția The Young Pope. În prezent, actrița se împarte între Marea Britanie, America, Italia și România pentru a lucra la mai multe proiecte în film și seriale TV.
Miercuri, 29.01.2020, 10:54România şi-a câştigat de 30 de ani libertatea, dar îşi pierde identitatea! Sute de mii de copii români s-au născut şi au crescut peste hotare după Revoluţie şi tot mai puţini vorbesc limba română.
Vineri, 20.12.2019, 19:51Deputatul PNL Bogdan Gheorghiu, propus pentru funcţia de ministru al Culturii, a declarat la finalul audierii de marţi din comisiile de specialitate ale Parlamentului că stăpâneşte perfect limba română şi că, „măcar din punctul ăsta de vedere”, se ridică la pretenţiile solicitate de portofoliu. În plus, ar dori să „externalizeze în întreaga Românie” proiecte culturale de succes din Suceava şi să cureţe ministerul de „pilele” care nu au ce să caute în funcţiile respective.
Marti, 29.10.2019, 14:02Zodiile lui Mircea cel Bătrân și Baiazid au fost subiect… de colorat, într-un manual de limba română, pentru clasa a șaptea. Cătălin Oprișan, redactor-șef la a1.ro, le-a propus matinalilor Dani Oțil și Răzvan Simion să rezolve problema.
Luni, 09.09.2019, 09:49Zodiile lui Mircea cel Bătrân și Baiazid, subiect într-un manual de limba română. ”O prostie”, a comentat Dani Oțil, la Neatza cu Răzvan şi Dani.
Luni, 09.09.2019, 08:34Volumul "Bohemian Rhapsody - Adevărata biografie a lui Freddie Mercury", scris de jurnalista Lesley Ann Jones, va fi publicat de editura Nemira, în colecţia Yorick de arte ale spectacolului.
Marti, 27.08.2019, 12:40Peste 43.500 de candidaţi sunt aşteptaţi să participe la sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat, care începe astăzi, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Primele rezultate se vor afişa în 3 septembrie, când se vor depune şi contestaţiile, iar rezultatele finale sunt programate să fie publicate în 7 septembrie.
Miercuri, 21.08.2019, 07:00Genitivul, dativul şi pluralele sunt adevărate probe de foc pentru străinii care învaţă limba română. Dar ăsta e tot farmecul, spun cursanţii care s-au încumetat să studieze româna într-o şcoală de vară organizată la Braşov de...
Joi, 25.07.2019, 19:39Răspunsurile la cerințele subiectelor de la examenul de Limba Română, la Bacalaureat 2019, i-au luat prin surprindere pe profesori. O argumantare referitoare la necesitatea pregătirii în prealabil pentru a susține un discurs a adus pe foaia de examen a unui elev o explicație inedită.
Marti, 02.07.2019, 08:54Perlele au curs lanţ la proba de Limba şi literatura română de la Evaluarea Naţională. Cele mai multe formulări care i-au amuzat şi nu prea pe profesorii corectori au venit de la primul subiect.
Joi, 20.06.2019, 13:01Limba română este ca o limbă străină pentru mulţi elevi de clasa a opta. Este concluzia pe care au tras-o profesorii care au corectat lucrările de la Evaluarea Naţională. Au găsit în ele perle pe cât de savuroase, pe atât de...
Miercuri, 19.06.2019, 19:27Evaluare Națională 2019 Edu.ro, Limba Română: Subiecte, bareme, rezultate - A1.ro publică subiecte și bareme de corectare la proba scrisă de Limba și Literatura Română. Pe 25 iunie 2019, Edu.ro și a1.ro publică rezultatele
Marti, 18.06.2019, 15:33Emotiile pot reprezenta o reala problema pentru elevii care sustin Evaluarea Nationala 2019. Proba la Limba Romana ofera in fiecare an numeroase „perle” care nu pot trece neobservate. Iată topul perlelor la proba de Limba Romana.
Marti, 18.06.2019, 08:42Evaluarea Naţională din acest an începe, marţi, de la ora 9.00, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. S-au înscris 154.956 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Primele rezultate vor fi afişate în 25 iunie.
Marti, 18.06.2019, 08:18Ceremonie unică pentru Papa Francisc, la Palatul Cotroceni. Suveranul Pontif a salutat Garda de Onoare în limba română.
Vineri, 31.05.2019, 12:36Subiecte Evaluare Națională 2019, clasa a II-a, Limba Română, citit. Află pe a1.ro, subiectele la Limba Română, primite de către elevi la Evaluarea Națională, desfășurată în perioada 7-10 mai 2019.
Miercuri, 08.05.2019, 15:27Iulia Marcu, învățătoare, explică la Neatza și Răzvan și Dani de ce elevii din clasa a doua trebuie să susțină o evaluare națională de la o vârstă atât de mică.
Marti, 07.05.2019, 08:55O elevă de clasa a XI-a din Satu Mare a dat foile goale la simularea la Limba Română şi nu pentru că nu ştia să rezolve subiectele! Doar că i s-a părut mult mai interesant să umple şase pagini cu toate nemulţumirile faţă de sistemul...
Marti, 02.04.2019, 16:20Știai că poți vorbi și textul tău va apărea imediat scrie pe un document? Este vorba de funcţia de recunoaştere vocală, disponibilă pe PC-uri Windows și care are acum disponibilă și limba română.
Marti, 02.04.2019, 14:28Elevii protestează din nou. De aceasta data, a venit rândul celor din clasele a XI-a şi a XII-a care susţin prima probă la simulare Bacalaureat 2019. Elevii vor să dea foile goale la fiecare examen sau să scrie soluţiile propuse pentru sistemul de învățământ.
Luni, 18.03.2019, 12:28Elevii claselor a XI-a şi a XII-a încep astăzi simularea probelor de la Bacalaureat, care se va încheia în 21 martie, urmând ca în 29 martie să fie anunţate rezultatele. În acelaşi timp, Consiliul Naţional al Elevilor continuă protestul dăm #foaiagoală, pe care la început la simularea probelor de la Evaluarea naţională.
Luni, 18.03.2019, 07:52Comentariile pe care liceenii trebuie să le pregătească pentru simulările examenului de Bacalaureat au fost puse pe ritm de hip-hop de către un student cu umor.
Joi, 14.03.2019, 16:42Elevii de clasa a şaptea şi a opta au scăpat de simulări, dar vine rândul liceenilor să fie testaţi! Se va întâmpla săptămâna viitoare, aşa că adolescenţii sunt grămadă pe manuale, ca să-şi reamintească lecţiile care li s-au...
Joi, 14.03.2019, 16:25Simulările naţionale nu au venit doar cu proteste anul acesta, ci şi cu multe erori. La unul dintre subiectele de la limba română, o poezie scrisă de un autor german a fost atribuită lui poet român. În plus, multe dintre formulările de la...
Marti, 12.03.2019, 19:11Simulare Evaluare Națională Limba Română: ”Ecaterina Andronescu să își dea demisia!”, este afirmația unui profesor de română, după greșeala din subiectele de la Simulare, clasa a VIII-a.
Marti, 12.03.2019, 16:25Aproximativ 350.000 de elevi susţin, începând de luni, simularea Evaluării Naţionale la care participă, în premieră, şi elevii clasei a VII-a pe lângă cei de clasa a VIII-a. Rezultatele vor fi comunicate în 22 martie.
Luni, 11.03.2019, 15:53Cătălin Bordea vorbește despre românii din străinătate. Aceștia își doresc cu ardoare să învețe limba străină din țara în care lucrează, dar cei din România nu vor să audă de limba română.
Sambata, 09.03.2019, 20:05Pe lângă faptul că în manualul de lImba Română a elevilor apar informații de geografie, în cele din urmă, acestea sunt și eronate. Astfel, dacă privim mai atent doar 2 pagini din manualul copilului nostru, vom descoperi ce educație se face în școli și ce pretind profesorii care au scris aceste manuale să învețe generația de astăzi, bombardată cu informații de orice fel.
Vineri, 18.01.2019, 19:23Bacalaureatul la limba şi literatura română ar putea fi mai uşor pentru elevi de anul acesta. Actorii de la teatru vor să îi ajute. Au pus în scenă toate operele pe care tinerii trebuie să le citească pentru examenul maturităţii.
Vineri, 07.12.2018, 19:46Piesa "Voodoo" este compusă de Francisca împreună cu Marius Dia, Alex Parker și Mădălin Roșioru.
Joi, 01.11.2018, 10:36Noul ambasador al Statelor Unite în Republica Moldova şi-a început mandatul cu. dreptul. Abia ajuns la Chişinău, Dereck Hogan s-a prezentat moldovenilor într-o română perfectă. Şi s-a declarat fascinat de podgoriile moldoveneşti, dar şi de...
Vineri, 26.10.2018, 19:36Cosmin Pădureanu, din echipa albastră, idolul femeilor din sat, vrea să învețe localnicii limba română. Cea mai bună metodă este muzica, astfel încearcă să le cânte o piesă.
Joi, 11.10.2018, 23:10"Când mă gândesc că te gândeşti că mă gândesc la tine, gândeşte-te că mă gândesc că mă gândesc la mine!". Este o modalitate prin care putem păstra limba română vie, făcând exerciţii de dicţie. Sau citind opere în limba română...
Duminica, 02.09.2018, 09:39Bacalaureat toamnă 2018. Dacă între 10-13 august 2018 a avut loc înscrierea la sesiunea a doua de Bacalaureat, potrivit edu.ro, luni, 20 august, va avea loc prima probă scrisă, cea la Limba și Literatura Română. Rezultatele vor fi publicate pe bacalaureat.edu.ro și a1.ro.
Sambata, 18.08.2018, 16:15