Zăpada de octombrie i-a luat pe nepregătite pe mulţi şoferi, care nu au apucat să schimbe cauciucile de vară cu cele de iarnă. Maşinile au patinat pe şosele ca-n plină iarnă. Iată care sunt recomandările poliţiştilor pentru traficul de vreme rea!
Iată care sunt recomandările poliţiştilor pentru traficul de vreme rea! Şoferii trebuie să-şi pregătească maşinile ca pentru iarnă!
Noua lege a RCA și modificările care i se aduc vin în întâmpinarea normelor europene, asta după ce România fost avertizată de Comisia Europeană că legislația nu e conformă, în privința Răspuderii Civile Auto. Astfel, asigurarea obligatorie suferă câteva schimbări importante, printre care și mărimea prețurilor.
Joi, 03.10.2019, 17:01
Bărbatul în cauză se plimba în jurul unei parcări rezidențiale din Beaverton, Oregon, în căutarea mașinilor deblocate. A fost însoțit de alte persoane, care nu au fost capturate de camera de bord.
Joi, 03.10.2019, 15:31
Mii de călători sunt puşi, în pericol, zilnic, de o firmă privată de transport în comun din Braşov. Într-un atelier propriu, zeci de maşini vechi, unele de peste 30 de ani, sunt reparate cu improvizaţii şi suduri şi apoi trimise din nou pe stradă, în curse în judeţ şi în afara judeţului.
Miercuri, 02.10.2019, 19:45
Mii de călători sunt puşi, în pericol, zilnic, de o firmă privată de transport în comun din Braşov. Într-un atelier propriu, zeci de maşini vechi, unele de peste 30 de ani, sunt reparate cu improvizaţii şi suduri şi apoi trimise din nou pe...
Miercuri, 02.10.2019, 19:33
Două maşini şi un camions s-au ciocnit, miercuri dimineaţă, pe DN 13, în judeţul Mureş, cinci persoane fiind rănite. Pentru intervenţia la faţa locului a fost solicitat elicopterul SMURD.
Miercuri, 02.10.2019, 09:58
Viteză, precizie, adrenalină. Sunt cuvintele care descriu cel mai bine ceea ce s-a întâmplat în acest weekend în inima Transilvaniei. Clujul a devenit pentru două zile capitala motorsportului din România.
Marti, 01.10.2019, 13:15
Viteză, precizie, adrenalină. Sunt cuvintele care descriu cel mai bine ceea ce s-a întâmplat în acest weekend în inima Transilvaniei. Clujul a devenit pentru două zile capitala motorsportului din România.
Marti, 01.10.2019, 13:04
Cunoscut pentru garajul plini de bolizi care ajung la suma de peste 1 milion de euro, ZED sau "Regele şoselelor", a mai făcut o aroganţă. Recent, tânărul afacerist a vrut să iasă în evidenţă cu una dintre maşinile de lux pe care le are, iar...
Marti, 01.10.2019, 09:22
Asigurările auto s-ar putea scumpi în următoarele luni cu până la 20%. În acest moment, cheltuielile firmelor de asigurare sunt plafonate în prețul RCA , iar Comisia Europeană spune că acest lucru încalcă libertatea societăților de a ăși stabili singure prețurile.
Sambata, 28.09.2019, 11:44
Dacă te gândești să îți achiziționezi o mașină second-hand, asigură-te că afli cât de fiabilă este. Iată care sunt cele mai fiabile mașini de pe piață în urma sondajului Driver Power.
Vineri, 27.09.2019, 13:38
Andrew și Tristan Tate, în platoul de la Star Matinal. Flick și Răzvan Popescu le testează cele mai scumpe și mai periculoase mașini pe care le dețin.
Luni, 23.09.2019, 12:59
Ziua Mondială fără maşini a împărţit Bucureştiul în două. Pe de o parte, pietonii şi bicicliştii s-au bucurat de libertate şi s-au plimbat în voie pe şosele. Pe de alta, şoferii au stat în coloane pe rutele ocolitoare.
Duminica, 22.09.2019, 19:18
Bogdan Buzea şi Nicu Harai opriseră pe banda de urgență a autostrăzii A1, pentru a remedia o problemă apărută la una dintre mașinile pe care le conduceau. Fără să își dea seama ce avea să urmeze, cei doi prieteni au murit pe loc, spulberați de un autotren scăpat de sub control, la volanul căruia se afla un tânăr de 28 de ani.
Joi, 19.09.2019, 18:41
Mario Iorgulescu, fiul președintelului Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a mai fost implicat în alte două accidente rutiere înainte de a-l produce pe cel în care a murit Dani Vicol, un tânăr de 24 de ani, tatăl a doi copii.
Joi, 19.09.2019, 10:19
S-au derulat scene şocante pe o şosea din Timiş. Două maşini s-au ciocnit violent, după ce un şofer băut a pierdut controlul volanului.
Luni, 16.09.2019, 09:10
S-au derulat scene şocante pe o şosea din Timiş. Două maşini s-au ciocnit violent, după ce un şofer băut a pierdut controlul volanului. Un alt şofer a surprins momentul în care bărbatul nu a mai putut stăpâni autoturismul şi a intrat pe...
Luni, 16.09.2019, 07:48
Cinci persoane au fost rănite, luni dimineaţă, după ce trei maşini şi un TIR s-au ciocnit pe DN 11, din cauza unei depăşiri neregulamentare. Traficul în zona localităţii Helegiu este blocat.
Luni, 16.09.2019, 07:36
Românii au început să renunţe la maşinile diesel. După ce s-a anunţat că maşinile pe motorină vor fi retrase din circulaţie în următorii 10 ani, piaţa autohtonă a început să se orienteze tot mai mult către motoarele cu propulsie...
Sambata, 14.09.2019, 09:57
Cascadorii cu mașina au avut loc pe un bulevard din București: un șofer a încercat să ocolească un alt autoturism, dar nu a estimat corect distanța și l-a acroșat. Mașina a „țopăit” pe două roți, ca urmare a impactului, deși viteza de deplasare era mică.
Vineri, 13.09.2019, 09:42
Şeful RAR Sibiu, doi funcţionari RAR Sibiu, un funcţionar RAR Vâlcea, 1 funcţionar MAI şi alte 6 persoane au fost reţinuţi în dosarul mitei pentru verificarea tehnică a autovehiculelor în vederea înmatriculării.
Joi, 12.09.2019, 10:22
Operațiune de amploare. Sunt 47 de percheziții la sediile RAR din toată țara și la locuințele mai multor angajați ai Registrului Auto Român. Între cele 3 dosare penale există conexiuni privind realizarea activităților infracționale. E vorba de mită, șpagă, care se dădea chiar în scrumiera mașinii celor de la RAR.
Miercuri, 11.09.2019, 13:43
Operațiune de amploare în întreaga țară! Oamenii legii au destructurat o rețea uriașă, în care erau implicați zeci de polițiști, angajați RAR și samsari. Cum au fost înmatriculate mii de mașini aduse din străinătate, bombe pe roți, cu mită lăsată în scrumiere?
Miercuri, 11.09.2019, 11:14
Zeci de percheziţii au loc miercuri dimineaţă, în judeţele Sibiu, Vâlcea şi Mureş, într-un dosar de corupţie în ceea ce priveşte inspecţia tehnică a maşinilor în vederea înmatriculării, fiind ridicate documente şi de la o instituţie publică din Capitală. De asemenea, 21 de persoane vor fi duse la audieri. printre acestea fiind şi trei lucrători MAI.
Miercuri, 11.09.2019, 09:09
CNAIR va monta 18 stații de încărcare a mașinilor electrice pe autostrăzile A1 și A2. Deși licitația publică încă nu a început, un document emis de Ministerul Transporturilor dezvăluie exact unde vor fi acestea amplasate.
Marti, 10.09.2019, 16:11
Peste 4.200 de autovehicule destinate transportului de elevi au fost verificate de poliţişti, fiind depistate sute de microbuze şcolare cu ITP-ul expirat şi care nu deţineau RCA. De asemenea, au fost instruiţi şoferii de microbuze şi coordonatorii de transport.
Duminica, 08.09.2019, 15:10
Val de maşini furate, descoperite la graniţele României. Numai în luna august, poliţiştii de frontieră au găsit cu 40% mai multe autoturisme furate, faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
Duminica, 08.09.2019, 09:26
Atenția trebuie sporită atunci când carosabilul este umed, însă acest șofer probabil că și-a pierdut luciditatea în momentul în care românul din spatele său l-a claxonat. Fără să vrea, a ajuns să parcheze lateral din mers, pe spațiul verde de lângă sensul giratoriu.
Vineri, 06.09.2019, 20:56
Bugatti a lucrat în secret la acest proiect ce a implicat un exemplar de preserie al modelului Chiron. Împreună cu specialiști de la Dalara și Michelin, Bugatti a pregătit acest exemplar Chiron special pentru doborârea recordului de viteză.
Miercuri, 04.09.2019, 11:16
În dimineața de 31 august 2019, a avut loc un accident tragic între localitățile Cocora și Reviga, în urma căruia a murit un tânăr și ceilalți doi au fost răniți grav! Accidentul nu ar fi avut loc dacă un operator 112 ar fi fost receptiv la declarația unor martori care au semnalat comportamentul agresiv al unui șofer!
Duminica, 01.09.2019, 14:22
Detalii neştiute, din viaţa fabuloasă a celui mai admirat cuplu monden! El e un super bogătaş şi deţine maşini de milioane de euro! Iar ea este o blondă focoasă, cu un zâmbet cuceritor şi forme perfecte.
Joi, 29.08.2019, 14:31
Avocatul Poporului, Renate Weber, spune că, în opinia sa, libertatea de mişcare ar fi "profund afectată" prin impunerea unei taxe pentru autoturismele înmatriculate în alte judeţe care vor să intre în Bucureşti, arătând că nu crede că o astfel de prevedere "ar rezista la testul unei instanţe de judecată".
Miercuri, 28.08.2019, 15:02
Românii alocă, în medie, între 11.700 euro şi 31.200 euro pentru cumpărarea unei maşini noi din clasele mică, medie şi SUV, potrivit datelor Jato Dynamics, în contextul în care vânzările de autoturisme noi au crescut.
Marti, 27.08.2019, 15:30
Remorca este cea mai comodă variantă pe care românii o folosesc pentru transporturi de produse voluminoase. Un simplu cârlig de tractare și un sistem electric care să funcționeze corespunzător sunt necesare pentru a atașa la mașina personală un astfel de vehicul. În funcție de necesități, poți alege remorca în funcție de capacitate, dar și de puterea autoturismului care o va tracta.
Sambata, 24.08.2019, 18:54
Avocatul Poporului nu e de acord cu demersul muncipalităţii de a curăţa Bucureştiul de maşini parcare la-ntâmplare şi solicită prefectului să atace această decizie.
Vineri, 23.08.2019, 20:38
Avocatul Poporului nu e de acord cu demersul muncipalităţii de a curăţa Bucureştiul de maşini parcare la-ntâmplare şi solicită prefectului să atace această decizie.Ridicarea maşinilor parcate neregulamentar nu poate fi dispusă de...
Vineri, 23.08.2019, 19:34
Avocatul Poporului cere prefectului de Bucureşti să atace în contencios hotărârea Consiliului General privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe străzile oraşului, arătând că ridicarea acestor autoturisme nu poate fi dispusă de către poliţiştii locali, ci numai de poliţiştii rutieri.
Vineri, 23.08.2019, 14:31
Începând cu data de 1 ianuarie 2020, vehiculele înmatriculate în București și Ilfov nu vor mai avea dreptul la acces în centrul Capitalei, dacă nu îndeplinesc o condiție! Ce mașini vor fi interzise?
Miercuri, 21.08.2019, 19:22
Primarul oraşului Comarnic, Sorin Popa, se declară hotărât să introducă viniete pentru autoturismele înmatriculate în Bucureşti şi Ilfov, susţineând că, din cauza blocajelor în circulaţie, locuitorii din zonă au ajuns să respire doar gaze de eşapament.
Miercuri, 21.08.2019, 13:47
În România, să ai o maşină începe să nu mai fie deloc o afacere! Benzina costă mult, trebuie să plăteşti tot felul de impozite, dai bani şi pentru locul de parcare, iar - mai nou - specialiştii spun că se vor scumpi si asigurările auto...
Miercuri, 21.08.2019, 13:31
Un crater de un metru și jumătate adâncime a aparut din senin, într-o intersecție din Sectorul 6 al Capitalei. Hăul ar fi putut produce un accident grav. În timp ce traficul a fost aproape paralizat, avaria a afectat și o conductă RADET.
Marti, 20.08.2019, 19:38
Vehiculele care au fost parcate neregulamentar pe străzile principale din București riscă să fie ridicate începând de luni, 26 august.
Marti, 20.08.2019, 16:07
Cei care vor să-şi schimbe un autoturism mai vechi de opt ani au la dispoziţie 20 de mii de prime de casare. Tot ce trebuie să facă este să se înscrie la un producător validat pentru programul Rabla.
Marti, 20.08.2019, 00:03
10 lei/zi sau 1.900 ron/an, atât vor plăti drept taxă șoferii care vor să circule în Capitală, dar mașinile lor nu sunt înmatriculate pe București sau Ilfov. Proiectul de hotărâre pentru introducerea vinietei pentru Bucureşti şi Ilfov, de la 1 ianuarie 2020, a fost pus în dezbatere publică de Primăria Capitalei, până la 30 septembrie.
Luni, 19.08.2019, 21:57
Cei care vor să-şi schimbe un autoturism mai vechi de opt ani au la dispoziţie 20 de mii de prime de casare. Tot ce trebuie să facă este să se înscrie la un producător validat pentru programul Rabla.
Luni, 19.08.2019, 19:36
Programul Rabla Clasic va fi din nou disponibil de luni, 19 august, după ce bugetul programului a fost suplimentat cu 135 de milioane de lei.
Luni, 19.08.2019, 06:00
Cea mai scumpă maşină din lume, Bugatti Centodieci va costa nouă milioane de dolari. Vor fi fabricate doar 10 prototipuri, acestea fiind deja vândute.
Sambata, 17.08.2019, 17:35
Scene cumplite la Sibiu! Doi copii au făcut atac de panică și au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce un urs a fost lovit de patru mașini!
Sambata, 17.08.2019, 00:29
Primăria Capitalei interzice toate maşinile vechi în centrul oraşului! Şi vrea să pună o taxă de aproape 2.000 de lei pe autoturismele din provincie, care circulă în Bucureşti. Mai mult, fiecare şofer care nu are maşina înmatriculată în...
Miercuri, 14.08.2019, 19:14