Antena Căutare

Articole despre meteorologi

Vremea se schimbă începând de marți. Anunţul-surpriză făcut de meteorologi

Vremea se schimbă începând de marți. Anunţul-surpriză făcut de meteorologi

Toată ziua de luni va fi una închisă, anunță meteorologii, dar de marţi se încălzeşte, astfel că vom avea temperaturi cu până la 10 grade mai ridicate faţă de azi.Cerul este variabil la munte şi noros în restul teritoriului. Vântul suflă slab şi moderat.

Luni, 20.01.2020, 10:33
Primăvară și iarnă în România, într-o singură lună. Meteologii anunță temperaturi anormale, dar și fulguieli și polei 

Primăvară și iarnă în România, într-o singură lună. Meteologii anunță temperaturi anormale, dar și fulguieli și polei 

Următoarele săptămâni vor aduce vreme neobișnuită în România, întrucât în anumite zone din țară se vor înregistra temperaturi ridicate, iar altele vor fi lovite de chichiură, fulguieli și polei. 

Luni, 20.01.2020, 10:16
Gata, iarna se instalează în România! Care sunt regiunile în care vremea se răcește drastic și unde va ninge

Gata, iarna se instalează în România! Care sunt regiunile în care vremea se răcește drastic și unde va ninge

Iarna își intră în drepturi, e oficial. Conform meteorologilor, vremea se va răci în zielele următoare, iar când în regiunile din sudul și estul țării se vor semnala condiții de burniță și fulguială. De săptămâna viitoare, însă, ninsorile își vor face simțite prezența.

Vineri, 17.01.2020, 08:09
Se strică vremea. Cod galben de ceață și polei, în 16 județe din țară, în următoarele ore 

Se strică vremea. Cod galben de ceață și polei, în 16 județe din țară, în următoarele ore 

Veștile proaste ale zilei vin de la meteorologi, întrucât au fost emise noi avertizări de tip cod galben de ceață și depuneri izolate de polei, ce sunt valabile pentru mai multe zone din Dobrogea, Oltenia, Transilvania, Banat, Crișana și Muntenia.

Marti, 14.01.2020, 12:16
Primăvara din iarnă distruge agricultura

Primăvara din iarnă distruge agricultura

Ianuarie, cunoscută cândva ca cea mai grea lună de iarnă, arată acum ca primăvara. În loc de ger, avem temperaturi chiar şi de 15 grade în timpul zilei. Meteorologii spun că episoadele de iarnă severă se mută la final de sezon. Şi este...

Sambata, 11.01.2020, 19:29
Vremea se schimbă radical! Anunțul de ultimă oră al meteorologilor

Vremea se schimbă radical! Anunțul de ultimă oră al meteorologilor

Vor fi zone din țară unde va ninge, în special în zonele montane înalte, dar și în zonele mai joase de relief din jumătatea de nord a teritoriului, asta pentru că avem o masă de aer rece care deja a pătruns prind nordul țării noastre și ea avansează, treptat va cuprinde întreaga țară, care va duce la precipitații și la temperaturi în scădere. 

Luni, 23.12.2019, 10:27
Prognoza Meteo, 13 decembrie 2019 - Neatza cu Răzvan și Dani. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate pentru această perioadă a anului

Prognoza Meteo, 13 decembrie 2019 - Neatza cu Răzvan și Dani. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate pentru această perioadă a anului

Meteo 13 decembrie 2019. Ramona Olaru, frumoasă vecină de la „Neatza cu Răzvan şi Dani”, ne aduce cele mai bune vești meteo. Temperaturile sunt mai ridicate pentru această perioadă a anului.

Vineri, 13.12.2019, 08:28
Neatza cu Răzvan și Dani. Meteorologii anunță vreme rece mai ales dimineața și seara

Neatza cu Răzvan și Dani. Meteorologii anunță vreme rece mai ales dimineața și seara

În prima parte a săptămânii, vremea se va menține rece mai ales dimineața și noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului.

Marti, 03.12.2019, 08:47
Lapoviță și ninsoare, în București, în următoarele ore! Meteorologii au emis o informare de vreme rea

Lapoviță și ninsoare, în București, în următoarele ore! Meteorologii au emis o informare de vreme rea

Ultimele zile ale lunii noiembrie aduc vreme deosebit de rece în toate colțurile țării, iar meteorologii au emis o prognoză specială pentru București, ce este valabilă până sâmbătă dimineață. 

Vineri, 22.11.2019, 12:19
România, lovită de un val de aer polar ce aduce temperaturi sub zero grade. Zonele în care se vor semnala ploi și ninsori abundente 

România, lovită de un val de aer polar ce aduce temperaturi sub zero grade. Zonele în care se vor semnala ploi și ninsori abundente 

Un val de aer polar a pus stăpânire pe România, iar veștile de la meteorologi nu sunt deloc bune. Vremea continuă să se răcească, iar în mai multe zone din țară se vor înregistra precipitații, fie ploi abundente, fie lapoviță și ninsoare. 

Vineri, 22.11.2019, 07:19
Meteorologii anunță schimbări severe! Vremea se răcește în toată țara din această seară

Meteorologii anunță schimbări severe! Vremea se răcește în toată țara din această seară

După o perioadă în care vremea a fost neobișnuit de frumoasă, iar temperaturile ne făceau să ne simţim de parcă era primăvară, meteorologii anunţă că iarna este foarte aproape. Mai mult, s-a emis şi un avertisment de vreme severă.

Marti, 19.11.2019, 09:31
Meteorologii anunță schimbări severe! Vremea se răcește în toată țara

Marti, 19.11.2019, 09:08
Prognoza meteo 18 noiembrie 2019. Atenție, vine frigul! Meteorologii anunță o schimbare dramatică în toată țara

Prognoza meteo 18 noiembrie 2019. Atenție, vine frigul! Meteorologii anunță o schimbare dramatică în toată țara

Veştile de la meteo nu sunt deloc bune! Se anunţă o schimbare dramatică. Se vor abate nori negri deasupra ţării, vin ploi mocăneşti în aproape toate zonele.

Luni, 18.11.2019, 08:53
Primele ninsori, așteptate la sfârșitul lunii noiembrie. Meteorologii anunță iarnă grea, cu zăpadă din abundență și viscol puternic 

Primele ninsori, așteptate la sfârșitul lunii noiembrie. Meteorologii anunță iarnă grea, cu zăpadă din abundență și viscol puternic 

Iarna acestui an va aduce zăpadă din abundență în România și sunt așteptate și episoade de vreme severă, precum ger, viscol și ninsori abundente, potrivit estimărilor realizate de meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM).  

Luni, 18.11.2019, 08:26
Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion! Scenariile meteorologilor sunt sumbre: ”Afară e primăvară!”

Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion! Scenariile meteorologilor sunt sumbre: ”Afară e primăvară!”

Sărbători fără zăpadă! Este cel mai probabil scenariul pe care îl iau în calcul specialiştii meteorologi. Şi asta după ce şi luna noiembrie a doborât noi recorduri: primele 12 zile ale lunii au fost cele mai călduroase din ultimele patru decenii. Minimele care se înregistrează acum noaptea, erau în alţi ani maximele pe timp de zi. 

Vineri, 15.11.2019, 21:12
Meteorologii anunţă: vom avea sărbători fără zăpadă!

Meteorologii anunţă: vom avea sărbători fără zăpadă!

Sărbători fără zăpadă! Este cel mai probabil scenariul pe care îl iau în calcul specialiştii meteorologi. Şi asta după ce şi luna noiembrie a doborât noi recorduri: primele 12 zile ale lunii au fost cele mai călduroase din ultimele patru...

Vineri, 15.11.2019, 19:20
Black Friday aduce în România soare redus și ploi la jumătate de preț

Black Friday aduce în România soare redus și ploi la jumătate de preț

Meteorologii anunță ploi în mai toată țara, iar soarele nu îți va face apariția în prea multe zone ale României.

Vineri, 15.11.2019, 08:50
Cod roșu de vânt, emis pentru prima dată în România! Rafalele au atins peste 160 de kilometri pe oră, iar oamenii au fost sfătuiți să stea în case 

Cod roșu de vânt, emis pentru prima dată în România! Rafalele au atins peste 160 de kilometri pe oră, iar oamenii au fost sfătuiți să stea în case 

Vremea face din România ţara extremelor. În premieră, meteorologii au emis cod roşu de vânt puternic pentru cinci judeţe din centru. În zonele unde vântul a bătut cu peste 160 de kilometri pe oră, oamenii au fost avertizaţi prin mesaje Ro-Alert să se adăpostească.

Miercuri, 13.11.2019, 19:43
Alertă în mai multe judeţe din ţară! Vântul a bătut cu peste 160 de kilometri pe oră, iar oamenii au fost avertizaţi prin sistemul RO Alert să se adăpostească

Alertă în mai multe judeţe din ţară! Vântul a bătut cu peste 160 de kilometri pe oră, iar oamenii au fost avertizaţi prin sistemul RO Alert să se adăpostească

Vremea face din România ţara extremelor. În premieră, meteorologii au emis cod roşu de vânt puternic pentru cinci judeţe din centru. În zonele unde vântul a bătut cu peste 160 de kilometri pe oră, oamenii au fost avertizaţi prin mesaje...

Miercuri, 13.11.2019, 19:07
Este cod galben de vânt puternic în mai multe judeţe din ţară

Este cod galben de vânt puternic în mai multe judeţe din ţară

Este cod galben de vânt puternic în mai multe judeţe din ţară. În zonele montane, la altitudini mari, viteza vântului la rafală a ajuns la 120-140 de kilometri pe oră. Avertizările newcasting au fost şi în oraşe. La Braşov, vântul a...

Miercuri, 13.11.2019, 14:14
Prognoza Meteo, 6 noiembrie 2019 - Neatza cu Răzvan și Dani. Vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă a anului

Prognoza Meteo, 6 noiembrie 2019 - Neatza cu Răzvan și Dani. Vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă a anului

Meteorologii au anunțat temperaturi neobișnuit de ridicate pentru luna noiembrie. Valorile maxime vor ajunge până la 24 de grade Celsius.

Miercuri, 06.11.2019, 08:17
Meteorologii anunță o toamnă blândă cu temperaturi record în România

Meteorologii anunță o toamnă blândă cu temperaturi record în România

Vremea este deosebit de caldă pentru luna noiembrie. Meteorologii anună o toamnă blândă, iar temperaturi vor fi în creștere în această perioadă.

Marti, 05.11.2019, 08:41
Prognoza meteo 4 noiembrie 2019. Meteorologii anunță o schimbare radicală a temperaturilor

Prognoza meteo 4 noiembrie 2019. Meteorologii anunță o schimbare radicală a temperaturilor

Meteorologii anunță o schimbare radicală a temperaturilor în această perioadă. Vremea va fi deosebit de caldă.

Luni, 04.11.2019, 09:07
După valul de aer polar, vine căldura. Patru zile de vreme frumoasă, cu temperaturi peste 20 de grade

După valul de aer polar, vine căldura. Patru zile de vreme frumoasă, cu temperaturi peste 20 de grade

Frigul care a pus stăpânire pe România va ține doar până la finalul săptămânii, anunță prognoza ANM. De luni, vremea se încălzește considerabil și vom avea valori peste limita normalului acestei perioade, de până la 25 de grade Celsius. 

Miercuri, 30.10.2019, 07:20
Meteorologii anunţă răcirea accentuată a vremii în următoarele zile, dar şi precipitaţii; în unele zone, temperaturile nocturne vor scădea sub zero grade - Evoluţia vremii pe regiuni

Meteorologii anunţă răcirea accentuată a vremii în următoarele zile, dar şi precipitaţii; în unele zone, temperaturile nocturne vor scădea sub zero grade - Evoluţia vremii pe regiuni

Meteorologii anunţă că, începând de marţi, vremea se va răci accentuat în cea mai mare parte a regiunilor ţării, în multe zone temperaturile urmând a fi mai mici decât cele normale în această perioadă. În unele zone, temperaturile nocturne vor fi negative, iar la munte vor cădea precipitaţii.

Luni, 28.10.2019, 14:28
E toamnă în calendar, dar vară în termometre. Copacii au înflorit, iar meteorologii ar putea anunţa că octombrie 2019 devine cea mai călduroasă lună din istorie

E toamnă în calendar, dar vară în termometre. Copacii au înflorit, iar meteorologii ar putea anunţa că octombrie 2019 devine cea mai călduroasă lună din istorie

Dimineaţa, vremea ne bagă în ceată. Dar la amiază ne răsfăţăm cu temperaturi de vară. E atât de cald, încât în mai multe zone din ţară, copacii au înflorit. Terasele şi parcurile au fost pline ca-n sezonul estival, iar meteorologii ar...

Sambata, 19.10.2019, 19:20
Veşti bune de la meteorologi şi pentru începutul de weekend

Veşti bune de la meteorologi şi pentru începutul de weekend

Veşti bune de la meteorologi şi pentru începutul de weekend. În zonele joase din estul şi sud-estul ţării în primele ore ale dimineţii şi seara va fi ceaţă, dar în restul timpului cerul va deveni mai mult senin.

Vineri, 18.10.2019, 09:24
Gata, toamna își intră în drepturi! Zeci de județe din țară, sub cod galben de ceață

Gata, toamna își intră în drepturi! Zeci de județe din țară, sub cod galben de ceață

Toamna își intră în drepturi încet, dar sigur, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. Zeci de județe din țară se află, vineri dimineață, sub cod galben de ceață. 

Vineri, 18.10.2019, 08:57
Când se întoarce vremea rea! România, lovită de ploi torențiale și frig, în următoarele zile

Când se întoarce vremea rea! România, lovită de ploi torențiale și frig, în următoarele zile

Vremea de vară în România va mai ține până pe 21 octombrie, potrivit estimărilor făcute de Administrația Națională de Meteorologie. Ulterior, ploile și frigul vor pune stăpânire pe mai multe regiuni din țară. 

Luni, 14.10.2019, 14:19
Vara s-a întors doar pentru două zile! România, lovită de un val de frig în weekend. Zonele în care va ploua torențial

Vara s-a întors doar pentru două zile! România, lovită de un val de frig în weekend. Zonele în care va ploua torențial

Vara s-a întors doar pentru două zile. Vineri, însă, valorile termice au scăzut în regiunile sudice și estice, iar în unele zone din țară sunt anunțate și ploi. 

Vineri, 11.10.2019, 08:45
Val de aer cald peste România în următoarele zile. Prognoza ANM arată valori termice de 25 de grade

Val de aer cald peste România în următoarele zile. Prognoza ANM arată valori termice de 25 de grade

Meteorologii vin cu vești bune de miercuri, când un val de aer cald este așteptat să pătrundă în România și să determine creșteri semnificative de temperatură. Valorile termice vor ajunge chiar și la 25 de grade, în sudul țării, anunță ANM în prognoza pe următoarele zile. 

Marti, 08.10.2019, 11:20
ANM anunță: De miercuri revine soarele, iar temperaturile vor urca până la 25 de grade

ANM anunță: De miercuri revine soarele, iar temperaturile vor urca până la 25 de grade

Meteorologii vin cu vești bune, căci valul de frig se retrage din țara noastră, iar de miercuri temperaturile vor ajunge până la 25 de grade Celsius. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vremea se încălzește considerabil, iar precipitațiile vor mai apărea doar răzleț în zonele înalte. 

Luni, 07.10.2019, 12:29
Meteorologii au emis prognoza pentru iarna aceasta! Când vine prima ninsoare

Meteorologii au emis prognoza pentru iarna aceasta! Când vine prima ninsoare

Meteorologii au emis prima prognoză pentru iarna acestui an. Prima ninsoare este așteptată peste doar câteva săptămâni. Vestea  bună este că iarna va începe să își intre cu adevărat în drepturi abia din 2020.

Vineri, 04.10.2019, 09:36
Vremea se strică!  Meteorologii anunță ploi și chiar ninsori la munte

Vremea se strică! Meteorologii anunță ploi și chiar ninsori la munte

Vremea deosebit de caldă pentru această perioadă se schimbă. Vom avea parte de ploi, frig şi vânt destul de puternic în anumite zone din ţară.

Miercuri, 02.10.2019, 19:45
Meteorologii anunță ploi, vânt și frig în toată țara

Meteorologii anunță ploi, vânt și frig în toată țara

Vremea deosebit de caldă pentru această perioadă se schimbă. Vom avea parte de ploi, frig şi vânt destul de puternic în anumite zone din ţară.

Miercuri, 02.10.2019, 19:35
Meteorologii anunţă ploi, instabilitate atmosferică, intensificări temporare ale vântului şi răcire accentuată a vremii, de joi dimineaţă

Meteorologii anunţă ploi, instabilitate atmosferică, intensificări temporare ale vântului şi răcire accentuată a vremii, de joi dimineaţă

Meteorologii anunţă că vremea se schimbă începând de joi dimineaţă, urmând a se înregistra ploi moderate şi vânt, iar temperaturile vor scădea. Pentru început, de joi, răcirea se va resimţi în vest şi nord-vest, iar de vineri, temperaturile vor scădea şi în restul teritoriului.

Miercuri, 02.10.2019, 13:31
A venit toamna! Meteorologii anunță ploi în mai toate regiunile

A venit toamna! Meteorologii anunță ploi în mai toate regiunile

Meteorologii anunță temperaturi caracteristice acestei perioade. Ploile își fac simțită prezența în mai toate regiunile țării.

Marti, 24.09.2019, 10:42
Meteorologii anunță valori termice în scădere, în aproape toată țara

Meteorologii anunță valori termice în scădere, în aproape toată țara

Meteorologii anunță pentru această perioadă valori termice în scădere în regiunile nord-vestice și în creștere în sudul țării.

Luni, 23.09.2019, 09:24
Meteo 06/09/2019. Meteorologii aunță vreme frumoasă în toată țara și temperaturi ridicate ce ajung până la 30 de grade Celsius

Vineri, 06.09.2019, 07:43
Neatza cu Răzvan și Dani. Prognoza Meteo 5 septembrie. Meteorologii anunță vreme capricioasă în toată țara

Neatza cu Răzvan și Dani. Prognoza Meteo 5 septembrie. Meteorologii anunță vreme capricioasă în toată țara

Meteo 5 septembrie 2019. Ramona Olaru, frumoasa vecină de la „Neatza cu Răzvan şi Dani”, aduce cele mai bune vești despre vreme. Meteorologii anunță vreme capricioasă în toată țara.

Joi, 05.09.2019, 08:57
Meteo 04/09/2019. Meteorologii anunță ploi și temperaturi în scădere, în toată țara

Meteo 04/09/2019. Meteorologii anunță ploi și temperaturi în scădere, în toată țara

Meteo 04/09/2019. Meteorologii anunță ploi și temperaturi în scădere, în toată țara.

Miercuri, 04.09.2019, 07:48
VREMEA. Caniculă în prima zi de toamnă

VREMEA. Caniculă în prima zi de toamnă

Caniculă în prima zi de toamnă, dar la această oră temperaturile sunt încă scăzute. Cel mai frig este în estul Transilvaniei, la Joseni, unde sunt doar 6 grade. Cel mai cald este în Oravița, la Caraș-Severin unde se înregistrează 24 de grade Celsius. 

Duminica, 01.09.2019, 08:48
Vara se prelungește în toată țara! Meteorologii anunță temperaturi de peste 30 de grade, până la finalul lunii septembrie! 

Vara se prelungește în toată țara! Meteorologii anunță temperaturi de peste 30 de grade, până la finalul lunii septembrie! 

Vara se prelungeşte nu doar pe litoral. Meteorologii anunţă vreme caldă şi secetă în aproape toată ţara.

Sambata, 31.08.2019, 00:34
Meteorologii anunţă vreme caldă şi secetă în aproape toată ţara

Meteorologii anunţă vreme caldă şi secetă în aproape toată ţara

Vara se prelungeşte nu doar pe litoral. Meteorologii anunţă vreme caldă şi secetă în aproape toată ţara.

Vineri, 30.08.2019, 19:21
Anunț de ultimă oră de la meteorologi! Canicula revine în toată țara

Anunț de ultimă oră de la meteorologi! Canicula revine în toată țara

Ultimele informaţii de la meteo! După ce au emis un cod de ploi torenţiale şi vijelii în mai multe judeţe din ţară, specialiștii revin cu o nouă atenționare. Canicula revine în toată țara.

Marti, 27.08.2019, 10:07
Star Matinal e pe val. Anunț de ultimă oră de la meteorologi. Canicula revine în toată țara

Marti, 27.08.2019, 09:59
Meteo 27/08/2019. Meteorologii anuntă vreme instabilă și cod galben de precipitații

Meteo 27/08/2019. Meteorologii anuntă vreme instabilă și cod galben de precipitații

Meteo 27/08/2019. Meteorologii anunță vreme instabilă și cod galben de precipitații.

Marti, 27.08.2019, 07:16
Star Matinal e pe val. Informații de ultimă oră de la meteorologi! Caniculă, în aproape toată țara

Star Matinal e pe val. Informații de ultimă oră de la meteorologi! Caniculă, în aproape toată țara

Vremea va fi extrem de călduroasă, canicula se răspândeşte în aproape toată ţara! În zonele de munte şi în vest îşi fac apariţia şi ploile.

Luni, 26.08.2019, 09:57
După caniculă, vin furtuni violente! Meteorologii au emis deja o alertă de vilejii, grindină şi ploi torenţiale

După caniculă, vin furtuni violente! Meteorologii au emis deja o alertă de vilejii, grindină şi ploi torenţiale

Încă de mâine dimineaţa, voma vea parte de vijelii, ploi torenţiale, dar şi grindină în nordul şi vestul ţării. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă acumulate vor depăşi 20 de litri pe metrul părtrat, iar izolat 40, chiar...

Marti, 13.08.2019, 19:17
Canicula continuă să topească România. De miercuri, se răcește. Când și unde sunt anunțate ploi

Canicula continuă să topească România. De miercuri, se răcește. Când și unde sunt anunțate ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o nouă atenţionare Cod galben de disconfort termic accentuat şi caniculă ce va persista pe tot parcursul zilei de 13 august, în peste trei sferturi din ţară, dar şi o informare de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, ce va intra în vigoare de miercuri dimineaţa. 

Marti, 13.08.2019, 10:35
x