Pentru prima data in istoria tarii noastre, Papa Benedict al XVI-lea a fost de acord ca toate timbrele pe care le realizeaza Vaticanul anul acesta de Sarbatori, sa poarte cuvantul "Craciun" scris si in limba romana.
Luni, 27.12.2010, 00:00
Peste 90 la suta dintre romani cred ca sotii Ceausescu ar fi trebuit sa aiba un proces corect, conform unui sondaj realizat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES). 23% dintre romani cred ca Ion Iliescu este vinovat de executarea sotilor Ceausescu, 13 la suta cred ca de vina sunt cei care au preluat puterea (FSN, Guvernul sau Parlamentul) si 5 la suta ca vina apartine completului de judecata. De asemenea, 60 la suta dintre romani regreta moartea lui Ceausescu si 55% sustin ca nu au fost de acord nici in 1989 cu moartea celor doi.
Miercuri, 22.12.2010, 00:00
Va mai amintiti de "Alaindeloane"? Inainte de '89, putini oameni isi permiteau sa isi cumpere o haina de blana sau una de piele. De obicei, acestia erau membrii de partid cu functii inalte sau privilegiati ai regimului. Daca totusi te numarai printre putinii norocosi, mai mult ca sigur haina pe care o puneai pe tine venea de la fabrica din Orastie.
Miercuri, 22.12.2010, 00:00
Romanii care lucreaza in strainatate au trimis, in perioada 2005-2010, 38,819 miliarde de dolari in tara, cei mai buni ani fiind 2007 si 2008, iar cel mai slab 2010, potrivit datelor si estimarilor Bancii Mondiale (BM).
Marti, 21.12.2010, 00:00
Mani Gyenes si Marcel Butuza vor concura in cea de a 33-a editie a celui mai dificil raliu din lume. Dakar 2011 se va desfasura in perioada 1-16 ianuarie in Argentina si Chile, iar cei doi piloti romani vor lua startul la categoria moto.
Luni, 20.12.2010, 00:00
Zeci de romani au ramas blocati pe aeroportul din Dusseldorf, dupa ce avionul in care se aflau nu a putut ateriza la Paris din cauza vremii nefavorabile. Dupa ore bune de asteptare, oamenii au decis fie sa plece cu alte mijloace de transport spre Paris, fie sa revina in Bucuresti.
Luni, 20.12.2010, 00:00
Cifre socante! Pentru doua milioane de romani paharul este cel mai bun prieten. Asta spune cel mai recent studiu facut de o organizatie care lupta impotriva alcoolismului. Datele adunate spun ca depasim media europeana a alcoolului consumat pe cap de locuitor si ca 100 de romani mor anual pentru ca beau prea mult.
Sambata, 18.12.2010, 00:00
Mai multi cetateni romani au fost arestati pentru trafic de droguri, in cadrul unei operatiuni a Guvernului britanic, desfasurata la aeroportul international Accra din Ghana, potrivit unei note diplomatice americane publicate de WikiLeaks si citate de Guardian.
Miercuri, 15.12.2010, 00:00
Doi cercetatori romani, care si-au castigat faima in strainatate, au fost premiati chiar de presedintele Statelor Unite, Barrack Obama. Emilia Morosan, profesor la Universitatea Rice din Texas, a fost rasplatita pentru studiile sale in domeniul fizicii. Iar profesorul Eric Pop s-a remarcat in inginerie electronica. Ceremonia a fost organizata la Casa Alba.
Marti, 14.12.2010, 00:00
Dupa “salutul romanesc” cu mana intinsa prezentat de francezi, acum vine randul americanilor sa-i ironizeze pe romani, in emisiunea „Saturday Night Live”, de la televiziunea NBC.
Marti, 14.12.2010, 00:00
Doi cercetatori romani, care si-au castigat faima in strainatate, vor strange astazi mana presedintelui Americii. Barrack Obama ii va premia pentru rezultatele lor exceptionale, intr-o ceremonie organizata la Casa Alba. Emilia Morosan, profesor la...
Luni, 13.12.2010, 19:56
Aproximativ 50% dintre clientii bancilor sunt nemultumiti de serviciile pe care le primesc. Dobanzile pentru cei care economisesc sunt mici, in vreme ce comisioanele la credite sunt mari - asta e principala lor nemultumire. Poate tocmai de aceea multi dintre cei care reusesc sa puna un ban deoparte il tin acasa si nu fac depozit in banca. Asta reiese dintr-un studiu realizat recent de GFK Romania.
Luni, 13.12.2010, 00:00
O nava-cargo, cu cinci romani la bord, pluteste in deriva in Marea Mediterana, in apropiere de coastele egiptene. Vasul "Jolly Amaranto", sub pavilion italian, a fost surprins de o furtuna violenta, iar motoarele i-au cedat. Mai multe nave se indreapta...
Duminica, 12.12.2010, 16:28
Doi romani au fost incendiati la Nisa, in Franta. Dormeau pe strazi cind au fost atacati de necunoscuti care le-au dat foc. Medicii spun ca tanarul, in varsta de 20 de ani, are sanse foarte mici de supravietuire pentru ca a suferit arsuri foarte...
Sambata, 11.12.2010, 09:18
Doi romani au fost incendiati la Nisa, in Franta. Dormeau pe strazi cand au fost atacati de necunoscuti care le-au dat foc.
Sambata, 11.12.2010, 00:00
Dani ne explica cum este modelul romanesc
O nava de croaziera a fost serios avariata de un val urias, in apele agitate din sudul Oceanului Atlantic. La bord erau 88 de pasageri si 77 membri de echipaj, intre care si cativa romani. Marinarii au reusit sa remedieze avariile, dar vasul continua sa se lupte din greu cu valurile.
Joi, 09.12.2010, 00:00
Mircea Badea despre credinciosi romani care au fost la biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti la racla cu mana dreapta a Sfantului Nicolae unde oamenii si-au frecata portofelul de cruce
Marti, 07.12.2010, 10:24
Mii de prichindei si-au lustruit aseara ghetutele, le-au aranjat frumos in fata usii si au dormit iepureste toata noaptea, in asteptarea lui Mos Nicolae. Toti sperau ca in aceasta dimineata le vor gasi pline cu dulciuri si cu jucarii, nu cu nuiele.
Luni, 06.12.2010, 00:00
Statisticile existente la nivelul Directiei pentru Evidenta Persoanelor arata ca majoritatea barbatilor care il au ca patron spiritual pe Sfantul Nicolae, respectiv peste 300.000 de persoane, poarta numele de Nicolae, Niculai sau Nicusor.
Luni, 06.12.2010, 00:00
Presedintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels, este de parere ca romanii vor avea mai multi bani de cheltuiala incepand din a doua jumatate a anului viitor, cand si increderea in locurile de munca va creste. Acesta a mai anuntat ca banca va continua sa sustina sectorul corporate, 52% din intreg portofoliul de credite fiind destinat finantarii acestui segment. Acesta estimeaza un avans al creditarii corporate de 5%-8% si al populatiei de 5%.
Luni, 06.12.2010, 00:00
Peste 811.000 de romani isi aniverseaza onomastica de Sarbatoarea Sfantului Ierarh Nicolae, cunoscut ca si "Facatorul de Minuni", numele de Nicolae fiind cel mai raspandit in lume.
Duminica, 05.12.2010, 00:00
Daca in anii trecuti iarna ne lovea cu viscolul, acum un fenomen meteorologic extrem de rar a reusit sa paralizeze Romania. "Freezing rain" sau ploaia care ingheata, a transformat sudul si sud-estul tarii in patinuar si a bagat in spital, cu fracturi,...
Vineri, 03.12.2010, 06:06
Daniela Crudu este de parere ca nu mai exista patriotism la romani
A fost ziua tuturor romanilor. Evident, la fel a fost si. seara. Spectacole, lumini sau torte, fanfara si focuri de artificii. Iar romanii n-au stat in case. Au sfidat zapada, ploaia sau frigul si au iesit la sarbatoare.
Joi, 02.12.2010, 06:19
Intoarsa de la Paris, Anna Lesko face urari tuturor romanilor, de 1 Decembrie.
Miercuri, 01.12.2010, 17:36
Capatos si colegii sai le-au urat la multi ani romanilor, cu ocazia Zilei Nationale de 1 decembrie
Miercuri, 01.12.2010, 00:26
Numarul cazurilor de otita inregistrate la copiii de varsta prescolara a crescut ingrijorator, atrage atentia medicul Miorita Toader, seful Sectiei ORL din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii “Grigore Alexandrescu”.
Miercuri, 01.12.2010, 00:00
1 decembrie 2010. La multi ani tuturor romanilor, oriunde v-ati afla! Este intr-adevar un an in care multi romani au ales sa plece din tara, dezamagiti de politica, dezamagiti de faptul ca si-au pierdut locul de munca sau ca nu mai pot sa isi practice meseria asa cum au facut-o unii multi ani.
Miercuri, 01.12.2010, 00:00
Am ajuns sa fugim din tara ca sa ne facem cumparturile. La toti vecinii nostri e mai ieftin ca la noi. Dobrogenii ii imbogatesc pe bulgari, ardelenii pe unguri. iar oltenii, baga banii in magazinele de la sarbi. Ieri, la Vama Portile de Fier I, s-a...
Duminica, 28.11.2010, 09:45
Presedintele Traian Basescu a declarat, astazi, la BNR, ca romanii sunt mintiti zilnic, "domnisoare rujate, cu ochii cat cepele" spunand cum se reduc salariile si trebuie salvati "banisorii" oamenilor. Seful statului a precizat insa ca acestia sunt bani pe care Romania nu ii produce si nu ii poate plati.
Joi, 25.11.2010, 00:00
Romanii nu iau deloc sportul in serios. Trec rar sau deloc pragul salilor de antrenament, invocand, de multe ori, lipsa banilor.
Sambata, 20.11.2010, 00:00
Dani ne prezinta care este diferenta intre Google Suggestions la romani si la englezi
Mircea Badea despre Costelus Casuneanu care vorbeste despre neajunsurile pe care un automobil de lux le poate aduce
Miercuri, 17.11.2010, 10:44
Cornel Palade a spus, in stilul caracteristic, un banc despre romanul afacerist
Miercuri, 17.11.2010, 01:19
Razvan si Dani ne citesc mesaje de la telespectatori cu motivele pentru care tin post
Postul Craciunului incepe de maine, iar asta s-a vazut in piete si in magazine. Romanii au inceput cumparaturile, insa cu un buget mai mic.
Duminica, 14.11.2010, 19:34
Imagini in exclusivitate de la locul in care au fost tinuti captivi cei trei jurnalisti romani rapiti in Irak. Ovidiu Ohanesian a facut publice aseara la emisiunea Q&A mai multe fotografii din locul in care a stat alaturi de Marie-Jean Ion si Sorin...
Duminica, 14.11.2010, 16:32
Soarele i-a scos pe romani din casa. Oamenii au iesit la plimbare ca sa nu piarda una dintre ultimele zile calduroase ale anului.
Duminica, 14.11.2010, 16:23
Statul roman nu e interesat de descoperirile care revolutioneaza lumea medicala! Mai precis, nu da 2 bani pe celulele care ar putea trata infarctul. Celule, denumite telocite, au fost descoperite de cercetatorii de la Victor Babes. Acum, sunt deja...
Miercuri, 10.11.2010, 19:39
O clinica privata din Africa de Sud este obligata sa plateasca o amenda de patru milioane de ranzi (585.000 de dolari), dupa ce a efectuat, in mod ilegal, transplanturi de rinichi pentru israelieni bogati, informeaza AFP. Organele utilizate la transplanturi au fost prelevate de la brazilieni si romani.
Miercuri, 10.11.2010, 00:00
Doi copii rapiti dintr-un orfelinat din Romania au fost gasiti in Italia. Rapitorii, trei romani, i-au dus pe adolescenti la Milano si i-au obligat sa fure. Reteaua era monitorizata de mai multa vreme, iar suspectii au fost arestati de autoritatile...
Marti, 09.11.2010, 20:05
25 de bodyguarzi din Gorj vor avea parte de provocarea vietii. Tinerii au fost selectionati sa joace alaturi de Nicholas Cage in Ghost Rider 2. Dupa un casting "la sange", cei mai aratosi si mai talentati dintre ei au aflat ca vor juca rolul unor...
Luni, 08.11.2010, 16:47
Nicolas Cage si-a ales adversari pe spranceana pentru filmarile la noul film din seria Ghost Rider.
Luni, 08.11.2010, 00:00
Minorii romani care vor fi gasiti neinsotiti in Franta nu vor mai fi repatriati in tarile de origine. Consiliul Constitutional de la Paris a declarat neconstitutionala legea de ratificare a unui acord franco-roman din februarie 2007, care prevedea...
Vineri, 05.11.2010, 13:50
Trei oameni in stare critica si alti cinci in stare grava. Este bilantul tragic al unei explozii produsa la o uzina de reciclare a deseurilor industriale din apropiere de Milano. Doi dintre raniti sunt straini dar, pentru moment, nu se stie daca...
Vineri, 05.11.2010, 13:25
Mall-ul este cel mai bun lucru care li s-a intamplat vreodata romanilor! Si, din fericire pentru unitatea si integritatea tarii noastre, mall-ul s-a inventat mai tarziu. Imaginati-va ce s-ar fi intamplat daca prin anii 1490, Cetatea Sucevei ar fi fost...
Joi, 04.11.2010, 23:36
Romanii socheaza din nou, in Spania. O romanca de 10 ani a adus pe lume un bebelus sanatos, de aproape trei kilograme. Venise in peninsula cu 3 luni in urma tocmai pentru asta, spun autoritatile iberice. Tata e un alt adolescent de 13 ani.
Miercuri, 03.11.2010, 13:36
Mergem acum in Spania si vorbim despre primul oras in care care imigrantii sunt majoritari. Urbea se numeste Guissona si a devenit o adevarata casa pentru cei veniti de peste hotare sa munceasca agricultura sau constructii. Dupa ucrainieni, romanii...
Marti, 02.11.2010, 13:41
Austriecii fac orice pentru banii nostrii. Si ca sa fie siguri ca-i castiga au decis sa sarbatoreasca 1 decembrie pe partiile din zona Kaprun. Culmea este altceva: 1 decembrie facut in Austria e mai ieftin decat 1 decembrie sarbatorit in Romania.
Marti, 02.11.2010, 00:00