La acvariul din oraşul Charleston, Moşul-scafandru şi-a făcut debutul în faţa a zeci de vizitatori. Moşul a vorbit cu copiii prezenţi la eveniment cu ajutorul unei măşti speciale.
Sambata, 30.11.2013, 19:51O pseudo-metodă de slăbit extrem de periculoasă importată din Statele Unite face victime la noi în ţară. O elevă de liceu din judeţul Vaslui a înghiţit vată medicinală îmbibată cu energizant ca să dea câteva kilograme jos
Joi, 28.11.2013, 13:05Şi chiar face bani frumoşi. Se pare că sunt mulţi cei dornici de afecţiune care plătesc 60 de dolari ca să fie ţinuţi în braţe timp de o oră. Sigur, sunt şi cârcotaşi, care-i reproşează femeii că se prostituează.
Joi, 14.11.2013, 17:03De mai bine de un an, un tânăr american străbate, pe jos, Statele Unite, alături de. un ţap. Steve a plecat din Seattle iar ţinta lui finală este oraşul New York
Vineri, 08.11.2013, 13:57De aceeaşi parere a fost şi Mary Jaggers din Statele Unite. Ea a apelat dispeceratul de urgenţe pentru a raporta o situaţie “gravă”: clienţii dintr-un bar consumau prea mult alcool.
Vineri, 08.11.2013, 13:34Radu Vasile, un tânăr programator din Constanţa s-a născut orb, dar acest lucru nu l-a descurajat în viaţă, ba din contră. Ambiţionat să răzbească, Radu Vasile a devenit cel mai bun IT-ist român. Şi-a înfruntat soarta şi a primit...
Luni, 04.11.2013, 21:56Radu Vasile, un tânăr programator din Constanţa s-a născut orb, dar acest lucru nu l-a descurajat în viaţă, ba din contră. Ambiţionat să răzbească, Radu Vasile a devenit cel mai bun IT-ist român. Şi-a înfruntat soarta şi a primit...
Luni, 04.11.2013, 21:52Amatorii de bere trebuie neparat sa viziteze o anume berarie din Statele Unite. Una speciala. Patronul acesteia sustine ca bautura lui lui e presarata cu praf de pe Luna.
Vineri, 01.11.2013, 17:38Un sofer de autobuz din Statele Unite a devenit erou dupa ce a salvat o tanara care voia sa renunte la viata. Fata era pe un pod si parea ca se va sinucide. Barbatul a oprit imediat si nu a plecat pana cand nu a convins-o sa renunte la gestul extrem
Vineri, 01.11.2013, 16:49Cancelarul german Angela Merkel s-a suparat la culme dupa ce presa a relatat ca telefonul sau mobil ar fi fost urmarit de serviciile secrete americane.
Joi, 24.10.2013, 09:21Primul "super-portavion" al marinei Statelor Unite, Forrestal, a fost vandut la fier vechi. la pretul simbolic de un cent.
Joi, 24.10.2013, 09:11Camera ascunsa nu e neaparat prima optiune pentru tinerii care vor sa isi filmeze ziua nuntii. A fost insa alegerea unui mire din Statele Unite, care a inregistrat ceremonia fara stirea miresei sau a invitatilor
Luni, 21.10.2013, 13:48Un set de tripleti face furori printre vizitatorii unei gradini zoologice din Statele Unite. Sunt 3 pui de leu extrem de jucausi, care au facut cunostinta cu admiratorii lor in urma cu cateva zile.
Duminica, 20.10.2013, 19:54Un restaurant din Statele Unite si-a curerit clientii tocmai pentru ca are drept tema toaleta!. In acest local din Los Angeles, clientii nu stau pe scaune, ci pe vase de toaleta.
Sambata, 19.10.2013, 19:59Unul e in gradina, celalalt e in casa. Ii despart o usa, dar asta nu pare sa fie o problema. Doi caini din Statele Unite ne arata ca au auzit si ei de "prietenul la nevoie se cunoaste". Si aplica de minune proverbul
Joi, 17.10.2013, 17:05Dupa 40 de ani, oamenii de stiinta au gasit o nou forma de toxina botulinica. Este vorba despre una dintre cele mai otravitoare substante cunoscute, ce poate omori milioane de oameni.
Marti, 15.10.2013, 14:40O intreaga comunitate din Long Beach, California, este in doliu dupa ce o profesoara de la o scoala elementara a fost omorata in fata propriilor elevi.
Marti, 15.10.2013, 12:09O soferita din Statele Unite a avut cea mai neinspirata idee. A cerut ajutorul politiei pentru a o scoate din masina in care a ramas blocata timp de patru ore din cauza faptului ca era prea beata ca sa mai poata iesi.
Marti, 15.10.2013, 00:17Planeta noastra este un izvor nesecat de frumusete si bogatie si exista locuri in lume care iti taie respiratia. Doua locatii superbe, unul in Statele Unite, celalalt la noi in tara, au in comun... multe trepte!
Joi, 10.10.2013, 10:25Pentru prima oara, Banca Centrala a Statelor Unite va fi condusa de o femeie. Janet Yellen, in varsta de 67 de ani, a fost desemnata de Barack Obama la presedintia Rezervei Federale, unde este, acum, vicepresedinta.
Joi, 10.10.2013, 07:27O romanca a fost despagubita cu 750.000 de dolari in urma unui accident de circulatie suferit, in 2010, in Statele Unite
Marti, 08.10.2013, 13:41Monica Gabor cere Statelor Unite sa o adopte. Fosta doamna Columbeanu s-a obisnuit atat de bine cu viata de peste ocean, incat a decis ca vrea sa ramana definitiv acolo.
Marti, 08.10.2013, 07:43O tanara din Statele Unite, angajata a unui bar a primit bacsisul vietii ei. Mai precis 17 mii de dolari! Nu, nu a nimerit vreun client excentric, care sa-i dea banii cash dupa masa de pranz, daca la asta va ganditi. Un obisnuit al localului unde se...
Luni, 07.10.2013, 16:37Un tamplar din Statele Unite a trecut la mustata pe langa moarte. A supravietuit dupa ce si-a infipt, din greseala, un cui in inima.
Vineri, 04.10.2013, 13:38Situatie fara precedent, in ultimii 17 ani, in Statele Unite ale Americii. Cel mai puternic stat din lume a intrat, oficial in blocaj. Unul financiar, de proportii uriase.
Marti, 01.10.2013, 13:28Vine din nou sfarsitul lumii. O cometa care se apropie de Pamant l-ar aduce de data asta
Duminica, 29.09.2013, 20:15Celui mai puternic om din lume ii e frica de... sotie. Obama a marturisit ca s-a lasat de fumat de frica lui Michelle, care il tine sub papuc
Marti, 24.09.2013, 16:38Pasiunea pentru masini l-a propulsat pe un american din Texas direct in Cartea Recordurilor! Acesta a reusit sa construiasca cea mai mica masina legala din lume. Autovehiculul a fost inmatriculat si are dreptul sa circule pe orice sosea din Statele Unite.
Miercuri, 18.09.2013, 20:27Un milionar stabilit in Statele Unite sare in ajutorul Alexandrei Stan. Si ii ofera cantaretei exact ceea ce ii lipsea de 3 luni: un concert pe bani multi.
Luni, 16.09.2013, 19:34Ce faci cand ai incalcat legea si mai multi politisti te opresc in trafic? Miscarea logica e sa te predai.Nu si pentru o femeie din Statele Unite, care a urcat in masina politistilor care o oprisera la un control si a demarat in tromba
Joi, 05.09.2013, 14:03Un baietel de 3 ani din Statele Unite a devenit politist! Nu cu acte in regula, evident, insa a primit o diploma de onoare si a putut urmari, timp de o zi, ce fac politistii la el in cartier.
Joi, 05.09.2013, 13:33O veverita dintr-un parc natural din Statele Unite face furori pe internet.Filmata de turisti, micuta rozatoare pare sa isi faca provizii pentru iarna. Nu de mancare insa ci de. servetele.
Luni, 02.09.2013, 13:51Clientii restaurantelor fast-food din marile orase americane s-au ales cu lozinci de protest in loc de hamburgeri sau covrigi. Angajatii mai multor retele de asemenea localuri au incetat lucrul si au iesit in strada.
Vineri, 30.08.2013, 07:34Un pui de gorila si o vizitatoare de-o schioapa au devenit cei mai buni prieteni, pret de cateva minute. E drept, separati de un geam securizat
Luni, 26.08.2013, 18:07Adrian Ursu l-a avut ca invitat în cadrul Ediţiei Speciale pe ministrul de Externe. Titus Corlăţean a vorbit despre relaţia României cu Statele Unite ale Americii. "Suntem într-o altă situaţie decât cea de anul trecut", a precizat ministrul.
Duminica, 25.08.2013, 22:04La 6 ani, unii copii abia invata sa mearga pe bicicleta sau pe role! Un pusti din Statele Unite demonstreaza, insa, ca varsta nu e un impediment pentru a practica si sporturi mai indraznete.
Marti, 20.08.2013, 20:24O femeie din Statele Unite se poate mandri ca are acasa o echipa de fotbal. Ea a adus pe lume nu mai putin de 12 copii, toti baieti. Atat ea cat si sotul ei au o explicatie inedita pentru numarul atat de mare de copii: si-au dorit cu ardoare o fetita. Acum cateva zile femeia a nascut, insa, tot un baiat.
Joi, 08.08.2013, 18:32Marea Britanie a evacuat tot personalul ambasadei din Yemen, iar Statele Unite ale Americii au ridicat nivelul alertei la "extrem de ridicat", din cauza pericolului terorist
Marti, 06.08.2013, 13:38Un tanar din Statele Unite a pus la cale o gluma cu totul si cu totul deplasata.
Vineri, 02.08.2013, 20:26Un student din Statele Unite care a fost uitat intr-o celula de inchisoare timp de patru zile a fost la un pas sa moara. Incidentul groaznic a avut loc anul trecut. A fost descoperit in ultima clipa si dupa ce si-a revenit a dat politia americana in...
Joi, 01.08.2013, 13:35O pisica din Statele Unite care a devenit faimoasa pentru chipul ei "plictisit" la propriu, in orice moment la zilei si in orice situatie, e acum o felina cu. carte. La propriu pentru ca pisica si-a lansat prima ei carte intr-o librarie din California
Joi, 25.07.2013, 16:47Emile Griffith a fost un cunoscut boxer al anilor '60. A murit la 75 de ani si a dus o viata agitata, marcata de moartea unui adversar dupa un meci, dar si de lupta dusa pentru a-si ascunde bisexualitatea
Miercuri, 24.07.2013, 13:51Mai multi chelneri de la mici restaurante rurale din Statele Unite au avut surpriza sa primeasca bacsisuri de 500 de dolari. Generosul client face acest gest in memoria fratelui sau, decedat recent.
Joi, 18.07.2013, 07:49Imagini aproape de necrezut au fost inregistrate pe o plaja de pe coasta de est a Statelor Unite. Un barbat a reusit sa prinda in undita un rechin de peste doi metri lungime si, dupa ce l-a adus la mal, s-a luptat, pur si simplu, cu el.
Joi, 18.07.2013, 07:41O fetita de cinci ani din Statele Unite vrea sa combata criminalitatea cu arta. Martor la un jaf, copilul a facut, de bunavoie un portret robot al unui tanar banuit ca a furat din mai multe case din cartier.
Miercuri, 17.07.2013, 13:46Un post tv cu o tinta de. milioane de potentiali telespectatori se deschide pe 1 august in Statele Unite. Televiziunea pentru caini
Marti, 16.07.2013, 16:40Miss Fitness Univers este o romanca! Ana Bucur a urcat pe cel mai inalt loc de pe podium in Statele Unite, acolo unde s-a desfasurat concursul. Romanca a cucerit juriul nu doar cu exercitiile de aerobic realizate perfect, ci si cu frumusetea sa.
Vineri, 12.07.2013, 20:22A fost un spectacol meteo extrem in Statele Unite.O uriasa furtuna de nisip a tranversat tot sud-vestul statului Arizona. Din fericire, norul de nisip a cuprins mai mult zonele de campie si totodata nepopulate ale regiunii
Joi, 11.07.2013, 13:50Cine spune ca cel mai bun prieten al omului este cainele, nu a avut o maimuta. Un politist din Statele Unite a fost atacat de o maimuta in timp ce ii dadea o amenda stapanului.
Marti, 25.06.2013, 07:48Salvare dramatica in Statele Unite, unde doi tineri au ramas blocati pe o stanca inalta.S-au catarat intrezatori pana in varf insa nu au mai putut cobori. Asa ca au alertat serviciile de urgenta cu ajutorul telefonului mobil
Marti, 18.06.2013, 13:39