Sute de suporteri au aşteptat, în noaptea de duminică spre luni, sosirea echipei CS Universitatea la aeroportul din Craiova, după succesul din meciul cu CFR Cluj.
Luni, 29.06.2020, 09:29
Brazilianul Gustavo Di Mauro Vagenin a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a negociat cu grupări din China înaintea venirii la Universitatea Craiova, însă totul a întârziat din cauza coronavirusului, nu a jucat de ceva timp, astfel că este fericit că a revenit în România.
Vineri, 06.03.2020, 14:06
Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Corneliu Papură, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că încă nu este decisă calificarea în play-off-ul Ligii I şi formaţia sa trebuie să rămână concentrată.. El este însă de părere că nu este o reuşită calificarea în play-off.
Vineri, 07.02.2020, 13:52
Arbitrul Marius Avram va conduce la centru partida Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaş, care se va disputa vineri, de la ora 20.00, în etapa a XXIII-a a Ligii I, prima din acest an.
Joi, 30.01.2020, 13:08
Clubul Universitatea Craiova a anunţat, miercuri, rezilierea contractului cu fundaşul croat Renato Kelic.
Miercuri, 29.01.2020, 17:28
Echipa Universitatea Craiova a fost învinsă de formaţia elveţiană FC Aarau, scor 1-0, într-un meci amical disputat în Antalya.
Vineri, 17.01.2020, 17:47
Tehnicianul Edward Iordănescu a scris, joi, pe Facebook, că orice antrenor român şi-ar dori să antreneze Universitatea Craiova, iar el nu face excepţie în acest sens, însă a subliniat că momentan a decis să rămână la Gaz Metan Mediaş.
Joi, 09.01.2020, 10:11
FC Dinamo a anunţat, luni, că a ajuns la un acord cu Universitatea Craiova, la solicitarea fostului căpitan al echipei din Ştefan cel Mare, pentru transferul definitiv al jucătorului Dan Nistor la clubul din Bănie. La prezentarea oficială la Craiova, Nistor a negat informaţiile potrivit cărora s-ar fi înţeles de mai mult timp cu Universitatea. El a lăsat să se înţeleagă că a fost împins de fostul lui club, Dinamo, să se transfere la gruparea olteană.
Luni, 06.01.2020, 15:46
Cu toate promisiunile făcute de cei implicaţi, meciul cu Dinamo Bucureşti este practic imposibil să se desfăşoare pe Stadionul „Ion Oblemenco”, urmând să se dispute la Severin, a anunţat, luni, clubul craiovean.
Luni, 28.10.2019, 13:20
LPF a anunţat, luni, programul etapei a XIII-a a Ligii I, în care meciul CFR Cluj - Universitatea Craiova este programat, sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 20.30.
Luni, 30.09.2019, 15:33
Formaţia Universitatea Cluj a învins, marţi, în deplasare, scor 3-2, după prelungiri, echipa U Craiova 1948, revenind de la 0-2, şi s-a calificat în optimile Cupei României. Clujenii au evoluat şi în inferioritate numerică din minutul 81.
Miercuri, 25.09.2019, 00:10
Arbitrul Marcel Bîrsan va conduce la centru partida Gaz Metan Mediaş – Universitatea Craiova, care se va disputa vineri, de la ora 20.30, în etapa a zecea a Ligii I.
Joi, 19.09.2019, 16:44
Arbitrul Istvan Kovacs îşi cere scuze în urma comportamentului pe care l-a avut faţă de Florinel Coman, jucătorul echipei FCSB, în partida din etapa 9 a Ligii 1.
Luni, 16.09.2019, 15:39
Noul antrenor al CS Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă că obiectivul lui este de a câştiga campionatul şi de a califica echipa olteană în grupele Ligii Campionilor.
Marti, 03.09.2019, 17:00
Fundaşul Uros Ciosici a fost transferat, luni, de Universitatea Craiova de la AEK Atena, a anunţat gruparea olteană.
Marti, 03.09.2019, 00:23
LPF a anunţat, miercuri, programul etapei a IX-a a Ligii I, iar meciul CS Universitatea Craiova - FCSB se va disputa la 15 septembrie, de la ora 21.00.
Miercuri, 28.08.2019, 14:09
FC Rapid a obţinut împrumutul pentru un sezon al lui Hristos Vadasis, un tânăr fundaş stânga, de 19 ani, de la Universitatea Craiova, a anunţat gruparea din Liga a II-a.
Miercuri, 28.08.2019, 14:01
Victor Piţurcă a declarat, joi, după ce fost anunţat ca manager al Universităţii Craiova, că nu dorea să revină în fotbalul românesc în acest moment, dar atunci când a primit oferta grupării oltene nu a ezitat. El a precizat că are ca obiectiv câştigarea titlului.
Joi, 22.08.2019, 17:13
Clubul Universitatea Craiova a anunţat, joi, că Victor Piţurcă a devenit managerul echipei oltene.
Joi, 22.08.2019, 15:13
Arbitrii Jonathan Lardot şi Jerome Brisard vor conduce la centru partidele Mlada Boleslav – FCSB şi AEK Atena – Universitatea Craiova, care se vor disputa joi, în manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa.
Luni, 12.08.2019, 13:30
Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Corneliu Papură, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că speră ca formaţia sa să fie mai inspirată în atac în meciul retur cu Honved Budapesta, din preliminariile Ligii Europa.
Miercuri, 31.07.2019, 17:18
Meciul Honved Budapesta - Universitatea Craiova, programat, joi, de la ora 19.55, în prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Europa, va fi arbitrat de scoţianul Kevin Clancy.
Luni, 22.07.2019, 16:09
Echipele FCSB, FC Viitorul şi Universitatea Craiova şi-au aflat, luni, la tragerea la sorţi de la Nyon, posibilele adversare în cazul în care vor ajunge în turul trei preliminar al Ligii Europa.
Luni, 22.07.2019, 15:10
Meciul Dinamo – U Craiova, 0-2, a fost întrerupt, în minutul 25, după ce tehnicianului Eugen Neagoe i s-a făcut rău pe bancă. Partida s-a reluat după o întrerupere de aproximativ un sfert de oră, cand ambulanţa care l-a preluat pe Neagoe a parasit stadionul. Neagoe a suferit un stop cardiac, infarct dupa unele surse
Luni, 22.07.2019, 08:21
Arbitri din Islanda şi Cipru vor conduce la centru meciurile pe care Universitatea Craiova şi FCSB le vor disputa, joi, în manşa secundă a turului întâi preliminar al Ligii Europa.
Marti, 16.07.2019, 15:11
Formaţia Zalgiris Vilnius, cu Liviu Antal integralist, a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 3-1, de Honved Budapesta, în prima manşă a turului întâi preliminar al Ligii Europa.
Vineri, 12.07.2019, 08:11
Meciul pe care Universitatea Craiova îl va disputa, joi, de la ora 19.00, în deplasare, în Azerbaidjan, cu Sabail, va fi arbitrat de o brigadă din Malta, cu Fyodor Zammit, central, Duncan Sultana şi Theodore Zammit, asistenţi, şi Mario Apap, rezervă, informează FRF.
Marti, 09.07.2019, 10:38
O brigadă din Finlanda va conduce meciul dintre FC Sabail şi Universitatea Craiova, programat la 11 iulie, de la ora 20.00, în prima manşă a primului tur preliminar al Ligii Europa, la centru fiind Ville Nevalaynen, a anunţat gruparea olteană.
Joi, 04.07.2019, 15:10
Tragerea la sorţi a fost efectuată astfel încât campoioana CFR Cluj să nu joace în primele şapte etape cu formaţiile din Liga Europa, FCSB, FC Viitorul şi CSU Craiova.
Vineri, 28.06.2019, 14:28
Formaţia CS Universitatea Craiova va întâlni învingătoarea din meciul dintre Honved Budapesta şi Zalgiris Vilnius, în turul doi preliminar al Ligii Europa, în cazul în care va trece prima rundă preliminară.
Miercuri, 19.06.2019, 15:16
După o pauză de două săptămâni cauzată de meciurile echipei naționale din Liga Națiunilor, Liga 1 revine în prim-plan cu meciurile etapei a 8-a. Runda din weekend propune și cel mai așteptat meci al ultimelor sezoane din campionat: CFR Cluj - FCSB.
Joi, 13.09.2018, 12:27
Dinamo suferă pe plan defensiv, având a doua cea mai slabă apărare din Liga 1, însă transferă în avanposturi. Sub comanda lui Florin Bratu va ajunge atacantul Danijel Subotic. Acesta face vizita medicală și urmează să semneze cu clubul din Ștefan cel Mare.
Luni, 10.09.2018, 12:04
Cine deține palmaresul istoric al Științei? Iată o întrebare la care este foarte greu de răspuns în aceste zile. Pe de o parte, Adrian Mititelu susține că echipa sa ar fi continuatoarea echipei de tradiție din Bănie. În luptă cu patronul echipei din Liga a 3-a e actual ”U” Craiova, echipa din Liga1.
Joi, 23.08.2018, 13:00
George Pușcaș , internaționalul român de 22 de ani, nu mai este jucătorul lui Inter Milano. Începând de azi, atacantul cu două selecții la echipa națională a României este noul jucător al celor de la Palermo. ...
Miercuri, 08.08.2018, 11:07
Nicolae Ivan, fost component al Universității Craiova, a murit azi, în luna în care ar fi împlinit 76 de ani. Născut la București pe 28 august 1942, Ivan a ajuns la Universitatea Craiova în anul 1965 și a jucat în Bănie până în 1974. În locul său, la mijlocul terenului, a venit Ilie Balaci.
Marti, 07.08.2018, 11:09
FCSB și ”U” Craiova 1948 sunt echipele cu mari probleme de efectiv ofensiv în acest debut de sezon. Ambele și-au pierdut jucătorii de atac care au ținut sus steagul în sezonul trecut, Budescu, Gutavo și Băluță, iar...
Marti, 24.07.2018, 09:37
”U” Craiova este aproape de a-și pierde întreaga linie ofensivă care a impresionat în sezonul trecut în Liga 1 și în Cupa României. Cel mai bun jucător al oltenilor alături de Băluță, Alexandru...
Luni, 09.07.2018, 14:12
La două zile după ce l-a vândut pe Vladimir Screciu la Genk, CS ”U” Craiova s-a despărțit și de o piesă importantă din angrenajul echipei. Alex Băluță, cel mai important jucător al ”Științei” din ultimele...
Vineri, 22.06.2018, 16:40
”U” Craiova continuă rețeta de transferuri afișată în ultimii ani: aceea de a-și vinde câte un jucător important în fiecarea perioadă de transferuri. Astfel, după Vătăjelu plecat la Sparta Praga și Andrei Ivan plecat la Krasnodar, oltenii i-au dat drumul în această vară lui Vladimir Screciu la Genk
Miercuri, 20.06.2018, 09:18
FCSB a ratat pentru al treilea sezon consecutiv titlul în Liga 1, iar Gigi Becali pregătește din timp asaltul pentru anul următor. După ce i-a ratat pa Abang, Nemec și Florentin Matei, fanul FCSB și-a îndreptat atenția către Craiova și l-a ofertat pe Nicușor Bancu
Vineri, 01.06.2018, 12:44
Finala Cupei, ”U” Craiova - Hermannstadt 2-0, a definitivat tabloul complet al echipelor românești care ne vor reprezenta în sezonul viitor de Liga Campionilor și Europa League. CFR Cluj, FCSB, Craiova şi FC Viitorul sunt echipele care vor reprezenta Liga 1 în sezonul viitor al cupelor europene.
Luni, 28.05.2018, 09:24
Liga Profesionistă de fotbal a modificat programul pentru ultima Etapa de Liga 1 a sezonului 2017-2018. În urma decizie LPF, toate cele 3 partide din etapa a 10-a a Play-off-ului Ligii 1 se vor juca duminică, 20 mai, de la aceeaşi...
Marti, 15.05.2018, 13:49
FCSB este tot mai aproape de un nou titlu de campioană în Liga 1, iar Gigi Becali pregătește deja lotul pentru a ataca viitorul sezon din Liga Campionilor. Deja, FCSB a anunțat numele jucătorilor care vor pleca. Aceștia sunt Ionuț Larie, Cristi Tănase și Artur Jorge.
Marti, 17.04.2018, 11:53
Finalul sezonului 2014-2015 al Ligii 1 ne-a adus o luptă dramatică pentru titlul de campioană a României. Rând pe rând, Steaua și ASA Târgu Mureș, două echipe dispărute din Liga 1 între timp, una cu numele, alta...
Vineri, 09.03.2018, 11:35
Ultima zi de mercato din Liga 1 a fost una extrem de spectaculosă. Dacă FCSB și-a luat portar, pe Cristian Bălgrădean, CS Universitatea Craiova și-a acoperit unul dintre cele mai deficitare posturi din teren, cel de fundaș central....
Marti, 20.02.2018, 08:55
În această seară, de la ora 18:00, la Ploiești, arena ”Ilie Oană” va găzdui primul meci oficial al anului 2018 în Liga 1. Sepsi Sfântu Gheorghe, o echipă aflată mereu cu ”casa în spinare”, va primi vizita celor de la ACS Poli Timișoara, într-un meci din zona Playout-ului. Odată cu reluarea Ligii 1, specialiștii au afișat cotele pentru câștigarea titlului. Lupta se dă între CFR Cluj, FCSB și ”U” Craiova, iar în pole-position avem o mică surpriză.
Vineri, 02.02.2018, 13:00
Bătălia pentru titlul de campioană în Liga 1 se anunță una extrem de palpitantă și în acest sezon. Trei echipe par a fi ”evadate” într-o luptă la baionetă pentru trofeul suprem al fotbalului intern. CFR Cluj,...
Miercuri, 31.01.2018, 11:00
Odinioară, în Liga 1 erau vremuri în care Gigi Becali putea cumpăra pe oricine, de oriunde. De la Craiova la București și de la Timișoara la Constanța, totul îi era accesibil patronului Stelei/FCSB. Între timp, unele...
Miercuri, 20.12.2017, 09:53
După ce a încheiat anul 2017 cu o victorie importantă în Liga 1, 2-0 cu Viitorul Constanța, Gigi Becali a început să viseze că noul an îi va aduce la echipă cel mai bun jucător de la ”U” Craiova. Patronul...
Miercuri, 20.12.2017, 00:14
Toate cele trei forțe ale Ligii 1 din acest sezon, FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova, au promis transferuri importante în această iarnă. Deocamdată, prima care acționează efectiv este echipa cotată cu cele mai mici șanse să...
Miercuri, 13.12.2017, 00:26