Cea de-a saptea aniversare a pontificatului papei Benedict al XVI-lea a fost sarbatorita, la Vatican, printr-un concert festiv oferit de presedintele Italiei, Giorgio Napolitano. Suveranul pontif este cunoscut ca mare amator de muzica simfonica.
Sambata, 12.05.2012, 10:06
Cu ocazia implinirii a sapte ani de la alegerea Papei Benedict al XVI-lea in fruntea Bisericii Catolice, la Vatican a fost organizat aseara un concert.
Sambata, 12.05.2012, 00:00
Portugalia elimina patru dintre sarbatorile oficiale, ca o masura inedita de austeritate, conform BBC News.
Miercuri, 09.05.2012, 00:00
Artistul roman Camilian Demetrescu este inmormantat astazi in Italia, tara in care a trait din 1969. Cunoscutul pictor, sculptor si scriitor a murit duminica, la varsta de 87 de ani.
Marti, 08.05.2012, 00:00
Papa Benedict al XVI-lea implineste, astazi, 85 de ani. Actualul suveran pontif este unul din cei mai varstnici Papi din istorie iar unii comentatori se intreaba cat timp va mai fi in masura sa-si indeplineasca atributiile. Credinciosii nu-si pun, insa, asemenea intrebari si ii doresc sanatate si viata lunga.
Luni, 16.04.2012, 00:00
In intreaga lume peste un miliard de catolici au sarbatorit Invierea Domnului. Cea mai spectaculoasa ceremonie a fost cea oficiata de Papa Benedict al 16 lea in Basilica Sfantul Petru din Vatican. In timpul slujbei suveranul Pontif i-a indemnat pe...
Duminica, 08.04.2012, 10:43
In intreaga lume peste un miliard de catolici au sarbatorit Invierea Domnului. Cea mai spectaculoasa ceremonie a fost cea oficiata de Papa Benedict al 16 lea in Basilica Sfantul Petru din Vatican. In timpul slujbei suveranul Pontif i-a indemnat pe credinciosi sa lase deoparte gadgeturile de ultima generatie si sa se apropie de Dumnezeu.
Duminica, 08.04.2012, 00:00
Site-ul de Internet al Vaticanului a fost blocat, miercuri dupa-amiaza, dupa un atac revendicat de miscarea de hackeri militanti Anonymous.
Miercuri, 07.03.2012, 00:00
Peste o suta de documente originale, cu mare valoare istorica, sunt expuse in public, pentru prima data in istoria statului papal. Cunoscatorii spun ca portile arhivelor au fost doar intredeschise si ca ele ascund, inca, destule taine.
Joi, 01.03.2012, 07:56
O Biblie veche de 1.500 de ani gasita in Turcia agita spiritele atat la Vatican, cat si in lumea musulmana. Este vorba despre un document in aramaica, limba lui Iisus, scris cu litere aurite, pe file din piele. Existenta cartii a fost anuntata zilele...
Duminica, 26.02.2012, 20:04
Vaticanul a emis o cerere oficiala pentru a analiza Biblia veche de 1500 de ani, gasita acum 12 ani in Turcia, potrivit Hurriyet Daily News.
Vineri, 24.02.2012, 00:00
Parintele Gabriel Amorth sustine intr-o noua carte ca doi barbati au fost exorcizati in 2009, la Vatican, chiar de catre Papa Benedict al XVI-lea.
Marti, 07.02.2012, 00:00
Premierul din Kosovo, Hashim Thaci, a transmis felicitari Vaticanului si intregii crestinatati cu ocazia sfintelor sarbatori de... Pasti, in loc de Craciun, scrie The Voice of Russia.
Luni, 26.12.2011, 00:00
Papa Benedict al 16-lea a adresat mesajul traditional Urbi et Orbi de sarbatori, dupa slujba din prima zi de Craciun. Asa cum cere traditia, Papa si-a tinut cuvantarea din fata Bazilicii Sfantul Petru din Vatican si a rostit urarea de Craciun in 65 de...
Duminica, 25.12.2011, 16:34
Milioane de crestini din toata lumea au sarbatorit, in aceasta noapte, Nasterea Mantuitorului.
Duminica, 25.12.2011, 00:00
Amar e Craciunul in acest an in Italia. Din cauza crizei, tot mai multi oameni bat pe la usile cantinelor pentru saraci. Somerii, oameni care muncesc la negru sau care sunt ingropati in datorii au ajuns sa manance din mila organizatiilor caritabile.
Miercuri, 21.12.2011, 00:00
Un pom de Craciun cel putin la fel de frumos a fost instalat in Mexic. Fata de cel de la Vatican acesta este ecologic. Instalatia de lumini in care este "imbracat" este alimentata cu ajutorul unor biciclete.
Sambata, 17.12.2011, 09:49
Lumea este plina de locuri secrete si exclusiviste de care nu stim sau pe care pur si simplu nu le-am putea vizita nici daca am vrea.
Luni, 07.11.2011, 00:00
Preotii catolici de la Roma au primit indicatii de la un oficial al Vaticanului sa vorbeasca despre scandalurile religioase in slujbele lor, scrie Daily Mail.
Luni, 07.11.2011, 00:00
In timp ce Uniunea Europeana cauta solutii pentru salvarea Greciei si a monedei euro, Vaticanul si-a expus propriile idei de reforma a sistemului financiar mondial
Marti, 25.10.2011, 07:19
In timp ce Uniunea Europeana cauta solutii pentru salvarea Greciei si a monedei euro, Vaticanul si-a expus propriile idei de reforma a sistemului financiar mondial.
Marti, 25.10.2011, 00:00
Romanul care a dat foc Bibliei, la Vatican, in timpul slujbei oficiate de papa, a ajuns la un spital de boli psihice din Italia. Iulian Jugarean a fost protagonistul mai multor incidente, atat in Romania, cat si in strainatate. Acum insa, s-a terminat....
Luni, 24.10.2011, 19:41
Un roman a dat foc unei Biblii chiar in timpul slujbei oficiate de Papa Benedict al XVI-lea, la Roma. Barbatul a reusit sa ajunga pe o cladire de langa catedrala Sfantul Petru si, sub privirile a mii de oameni, a dat foc cartii sfinte. Nu inainte de a...
Luni, 24.10.2011, 07:24
Daca se intampla sa pierdeti vreodata avionul de legatura si sa petreceti o zi la Roma, sa nu va para rau! Despre "Cetatea Eterna" se spune ca are cele mai multe monumente istorice si de arta din lume .
Joi, 20.10.2011, 00:00
Viorel Hizo si-a dus jucatorii la Vatican inaintea meciului cu Lazio Roma din grupele Europa LeagueFotbalistii au luat la pas enclava de un kilometru patrat si au fost impresionati, chiar daca nu au avut timp sa viziteze niciun muzeu si nici sa intre...
Joi, 15.09.2011, 20:09
Vaticanul va expune anul viitor o colectie de 100 de documente selectate din arhivele sale secrete intr-o expozitie fara precedent intitulata "Lux Arcana: Arhivele secrete ale Vaticanului dezvaluite".
Joi, 07.07.2011, 00:00
Vaticanul, ale carui probleme de comunicare nu sunt un secret, va face un nou salt spre era digitala in cursul saptamanii viitoare prin lansarea unui portal de stiri si informatii printr-un "click papal", dat chiar de Suveranul Pontif, Papa Benedict al XVI-lea, transmite Associated Press.
Luni, 27.06.2011, 00:00
Sute de mii de oameni au defilat, ieri, prin Roma, intr-o uriasa parada a homosexualilor europeni si a celor ce le sustin drepturile. Momentul culminant al manifestarii a fost un recital sustinut de Lady Gaga, care i-a chemat pe toti cei prezenti la o "revolutie a iubirii".
Duminica, 12.06.2011, 00:00
Dragostea pentru dans si cea pentru Iisus s-au dovedit o combinatie nepotrivita pentru o calugarita din Italia. Vaticanul nu a privit cu ochi buni "recitalurile coregrafice" pe care tanara le organiza impreuna cu celelalte calugarite si le-a inchis...
Marti, 31.05.2011, 07:39
Cartea scrisa de Gerald Steinacher, cercetator la Universitatea Harvard, "Nazis On The Run: How Hitler's Henchmen Fled Europe", demonstreaza faptul ca mii de nazisti, inclusiv nume precum Adolf Eichmann ori Josef Mengele, au reusit sa fuga la incheierea razboiului cu ajutorul unor documente procurate cu ajutorul Crucii Rosii Internationale si al Vaticanului.
Vineri, 27.05.2011, 00:00
La ceva mai mult de sase ani de la trecerea in nefiinta, Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat duminica, la Roma, in cadrul unei ceremonii fastuoase. Ceremonia a fost condusa de Papa Benedict al XVI-lea, in prezenta a peste un milion de pelerini care au luat cu asalt capitala Italiei, dar si a 90 de şefi de stat si de guvern din intreaga lume.
Duminica, 01.05.2011, 00:00
Papa Ioan Paul al II-lea va fi beatificat maine. Un pas inainte de a fi declarat sfant. Asta dupa ce actualul papa - Benedict al XVI -lea, a aprobat decretul oficial care valideaza un miracol atribuit predecesorului sau: vindecarea unei maicute de Parkinson.
Sambata, 30.04.2011, 00:00
Papa Benedict al XVI-lea a adresat lumii intregi mesajul "Urbi et Orbi". Suveranul Pontif le-a urat credinciosilor Paste Fericit si Hristos a inviat in peste 60 de limbi, printre care si romana.
Duminica, 24.04.2011, 00:00
Invierea Domnului a fost celebrata de crestinii din toata lumea. La Vatican, Papa Benedict a oficiat slujba de inviere in fata catorva mii de pelerini. La Moscova presedintele Medvedev si premierul Putin au asistat impreuna la slujba oficiata de patriarhul Rusiei. Iar la Ierusalim, ca in fiecare an, mii de pelerini au venit sa ia lumina de la sfantul mormant.
Duminica, 24.04.2011, 00:00
Papa Benedict al XVI-lea scrie istorie moderna la Vatican. In Vinerea Mare, Suveranul Pontif va raspunde in direct intrebarilor puse de credinciosii din lumea intreaga.
Vineri, 22.04.2011, 00:00
Gafa stanjenitoare pentru oficialitatile de la Vatican. O carte destinata tinerilor, cu invataturi despre religia catolica, sustine, in mod eronat, ca Sfantul Scaun aproba controlul nasterilor. Lucrarea a fost editata in mai multe limbi si urma sa fie...
Joi, 14.04.2011, 07:35
O carte destinata tinerilor, cu invataturi despre religia catolica, sustine, in mod eronat, ca Sfantul Scaun aproba controlul nasterilor.
Joi, 14.04.2011, 00:00
O revista americana spune ca are dovada ca Vaticanul ar confirma numeroasele cazuri ale calugaritelor abuzate de preotii catolici. Publicatia sustine ca a intrat in posesia unui document al Sfantului Scaun, in care sunt semnalate astfel de incidente...
Marti, 01.03.2011, 19:56
Frescele celebre de pe tavanul Capelei Sixtine, pictate de Michelangelo Buonarroti, au ajuns la un "click" distanta! Vaticanul a lansat o aplicatie 3D on-line cu ajutorul careia din orice colt al lumii se poate face imediat un tur virtual al incintei.
Duminica, 13.02.2011, 00:00
Pentru ca iPhone-ul a devenit extrem de popular, Vaticanul a aprobat o aplicatie care ii ajuta pe credinciosi sa se confeseze pe telefonul mobil. Programul, numit "Spovedanie", poate fi cumparat de pe iTunes si a fost descris drept "ajutorul ideal pentru fiecare credincios". Acesta este, de fapt, un ghid prin care cei interesati afla cum se pot spovedi prin intermediul iPhone-ului.
Marti, 08.02.2011, 00:00
Serviciul de protectie al Papei Benedict al XVI-lea s-a dovedit neputincios in fata unui. baietel care tinea neaparat sa aiba o intalnire privata cu suveranul pontif. Copilul si-a implinit visul si nu a fost certat de nimeni, ci, dimpotriva, aplaudat de toti cei prezenti.
Joi, 03.02.2011, 00:00
Beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea va avea loc pe 1 mai. Decizia a fost anuntata vineri de Vatican si vine dupa ce Biserica Catolica i-a atribuit Papei un miracol.
Vineri, 14.01.2011, 00:00
Un pachetul suspect descoperit la ambasada SUA din Vatican a pus pe jar autoritatile italiene. Dupa innvestigatiile facute de politia din Roma s-a dovedit a fi o alarma falsa, potrivit Reuters.
Miercuri, 29.12.2010, 00:00
Pentru prima data in istoria tarii noastre, Papa Benedict al XVI-lea a fost de acord ca toate timbrele pe care le realizeaza Vaticanul anul acesta de Sarbatori, sa poarte cuvantul "Craciun" scris si in limba romana.
Luni, 27.12.2010, 00:00
O romanca saraca din Italia a luat masa, ieri, cu Papa Benedict al XVI-lea.
Luni, 27.12.2010, 00:00
Milioane de crestini din toata lumea au sarbatorit, in aceasta noapte, nasterea Mantuitorului Iisus Hristos.
Sambata, 25.12.2010, 00:00
Episcopul martir Johann Scheffler va fi proclamat, anul viitor, pe 3 iulie, Fericit al Bisericii Catolice. Congregatia pentru Cauzele Sfintilor de la Vatican este aproape de finalizarea dosarelor de beatificare ale martirilor Bisericii Catolice din Romania, care au suferit pentru credinta in timpul comunismului, relateaza Romania Libera in editia online.
Vineri, 17.12.2010, 00:00
Banca Vaticanului este acuzata de spalare de bani, politia confiscand in acest caz 23 de milioane de euro in luna septembrie, relateaza The Independent.
Luni, 13.12.2010, 00:00
Vaticanul a ajutat la eliberarea a 15 marinari britanici detinuti in Iran, in martie 2007, potrivit unei note diplomatice americane, dezvaluita de WikiLeaks si publicata vineri.
Sambata, 11.12.2010, 00:00
Vaticanul va emite, cu ocazia Craciunului, timbre in limba romana. Este vorba de doua marci postale ilustrate fiecare cu o pictura reprezentativa pentru sarbatorea crestina
Vineri, 12.11.2010, 00:00