Situație de urgență din cauza ploilor s-a declanșat în Nicaragua, după ce cinci persoane și-au pierdut viața traversând "imprudent cursuri de apă umflate de puternicele ploi, ceea ce ridică la 14 numărul total al victimelor de la începutul lui octombrie", a informat preşedinţia de la Managua, notează AFP.
Vineri, 19.10.2018, 09:07Cinci persoane au fost rănite, joi seară, în urma unui accident rutier petrecut în judeţul Maramureş în care au fost implicate o autoutilitară şi un autoturism. Din primele cercetări, accidentul s-a produs după ce autoutilitara a încercat să efectueze o depăşire, intrând în coliziune cu autoturismul care circula regulamentar.
Joi, 18.10.2018, 20:35La împlinirea a trei ani de la incendiul de la Colectiv, cei 65 de oameni care au pierit în urma tragediei vor fi comemorați printr-un Marș al Chitarelor ce va avea loc pe 30 octombrie, începând de la ora 19.00, dar și printr-un moment muzical, în fața clubului.
Miercuri, 17.10.2018, 14:55Numarul morților in urma uraganului Michael a crescut la 29 de morti si sute de victime. Cautarile continua. Uraganul Michael ar putea deveni cea mai puternica furtuna care lovește Florida in ultimii 100 de ani.
Miercuri, 17.10.2018, 07:52O viitură fără precedent de mai bine de 120 de ani a doborât mai multe poduri, a distrus şosele şi a lăsat sute de oameni fără adăpost. Autorităţile locale avertizează că numărul victimelor ar putea creşte.
Marti, 16.10.2018, 07:28Trei persoane au fost rănite, duminică, după ce trei maşini s-au ciocnit pe DN 3, în zona bisericii din oraşul Pantelimon. Unul dintre şoferii implicaţi a fugit de la faţa locului, dar s-a prezentat ulterior la Poliţie. El are permisul suspendat.
Duminica, 14.10.2018, 12:45Şapte oameni şi-au pierdut viaţa din cauza uraganului Michael, al treilea cel mai puternic din ultimii 100 de ani care a lovit vreodată teritoriul continental al Americii. Uraganul a lovit puternic statele Florida, Georgia şi Carolina de Nord, după ce mai mulţi copaci au căzut şi sute de case au fost avariate.
Vineri, 12.10.2018, 08:04Un seism cu magnitudinea 6 s-a produs la o adâncime de 10,3 kilometri, în largul insulelor indoneziene Java şi Bali, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS). În urma sa, cel puțin trei persoane au murit.
Joi, 11.10.2018, 08:02Astăzi comemorăm victimele Holocaustului din România. Cu această ocazie, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că masacrul celor şase milioane de evrei reprezintă cea mai tragică pagină din istoria umanităţii.
Marti, 09.10.2018, 19:41Dezvăluiri în exclusivitate despre cea mai cunoscută infracţiune din România: Metoda Accidentul!
Marti, 09.10.2018, 19:25Dezvăluiri în exclusivitate despre cea mai cunoscută infracţiune din România: Metoda Accidentul! Direct din spatele gratiilor, capul grupului, Ovidiu Chihaia a povestit cum a reuşit să păcălească zeci de bătrâni! Iar săgeata, adică omul...
Marti, 09.10.2018, 18:05După dezastrele provocate de tsunami și cutremure în Indonezia, țara se confruntă acum și cu eruperea unui vulcanului Mount Soputan de pe insula indoneziană Sulawesi care a erupt miercuri, trimițând un nor gros de cenuşă la patru kilometri în atmosferă, a declarat Agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor.
Miercuri, 03.10.2018, 20:01Ciclonul Zorba a afectat în mare parte insula Evia, aflată la est de continent, iar în urma vânturilor puternice şi inundaţiilor trei persoane, un tânăr şi un cuplu de vârsta a doua au dispărut duminică, relatează The Independent.
Luni, 01.10.2018, 08:01Cel puțin 141 de persoane și-au pierdut viețile în urma inundațiilor din Nigeria, ce au fost provocate de ploile torențial din ultima perioadă. Meteorologii au, însă, vești proaste, întrucât la mijlocul săptămânii este posibil ca vremea severă să se intensifice.
Marti, 25.09.2018, 16:04Patru persoane au decedat în urma unui cumplit accident produs în localitatea Haret, în cursul zilei de duminică. Autoritățile au activat imediat Planul Roșu de intervenție.
Duminica, 23.09.2018, 17:33Au fost momente de groază pentru șapte oameni, printre care şi copii, după ce au fost împuşcaţi joi în oraşul Syaracuse din statul american New York, a anunţat sindicatul pompierilor prin reţelele sociale preluate de Reuters.
Vineri, 21.09.2018, 08:01Cel puţin 44 de oameni şi-au pierdut viaţa în naufragiul unui feribot supraaglomerat, într-un port din Tanzania. Numărul victimelor ar putea ajunge însă la 200 şi chiar mai mult, potrivit autorităţilor locale. Vă avertizăm că urmează...
Vineri, 21.09.2018, 07:29Mii de oameni și-au pierdut viața în urma cutremurului din 1985 care a avut o intensitate ridicată, măsurând o magnitudine de 8,1 pe scara Richter. Mâine, 19 septembrie, se comemorează 33 de ani de la această dramă.
Marti, 18.09.2018, 14:09Patru persoane au murit din cauza taifunului Mangkhut, în provincia Guangdong din sudul Chinei, au informat luni autorităţile locale.
Luni, 17.09.2018, 10:13Fenomenul meteorologic supranumit Florence a fost retrogradat la stadiul de furtună tropicală, dar continuă să facă ravagii pe Coasta de Est a Statelor Unite ale Americii. Cel puţin 5 oameni şi-au pierdut viaţa, iar mai mulţi au fost...
Sambata, 15.09.2018, 08:29Doi români și un italian au fost arestați în Italia, într-un caz de sclavie care a fost anchetat timp de un an. Peste 30 de persoane angajate în agricultură și construcții, din România, dar și din Albania, ar fi fost victimele acestei rețele. Dintre acestea, una a murit pe un câmp, în timpul muncii.
Joi, 13.09.2018, 18:57Timp de câteva luni, ieşence singure sau cu copii în braţe au fost tâlhărite de un individ cât se poate de agresiv! Însă, în loc să se ducă imediat la poliţie, femeile au preferat să se plângă pe Facebook. Atacatorul a fost reţinut, însă - în lipsa unor plângeri - a fost eliberat.
Miercuri, 12.09.2018, 17:26Timp de câteva luni, ieşence singure sau cu copii în braţe au fost tâlhărite de un individ cât se poate de agresiv! Însă, în loc să se ducă imediat la poliţie, femeile au preferat să se plângă pe Facebook. Atacatorul a fost reţinut,...
Miercuri, 12.09.2018, 16:21Au fost identificate mai multe victime ale atacurilor din 11 septembrie 2001 de la New York, prin progrese în analiza ADN-ului. Însă, această consolare este minoră pentru familiile care au rude ale căror rămăşiţe pământeşti s-ar putea să fi fost îngropate într-o groapă de deşeuri din Staten Island.
Luni, 10.09.2018, 18:05Nouă persoane au primit îngrijiri medicale, două ajungând la spital în urma incendiului care a afectat un bloc de locuinţe din Capitală, peste 100 de salvatori intervenind pentru localizarea şi stingerea focului
Sambata, 08.09.2018, 09:26Un microbuz plin cu pasageri a intrat într-o autoutilitară, în apropiere de Paşcani. Zece pasageri dar şi şoferul dubiţei au fost răniţi. Una dintre victimne este în stare gravă.
Vineri, 07.09.2018, 14:45Un microbuz plin cu pasageri a intrat într-o autoutilitară, în apropiere de Paşcani. Zece pasageri dar şi şoferul dubiţei au fost răniţi. Una dintre victimne este în stare gravă. La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe şi un...
Vineri, 07.09.2018, 13:09Accident cumplit! Două trenuri s-au ciocnit și, potrivit primelor informații oferite de către autorități, peste o sută de persoane au fost rănite! Peste o sută de persoane au fost rănite marţi în coliziunea a două...
Marti, 04.09.2018, 14:37Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează românii să fie precauți și îi informează, într-un comunicat, că nu transmit SMS-uri contribuabililor pentru a-i informa cu privire la situația fiscală personală. Mai adaugă că acest gen de mesaje ar putea ascunde o fraudă.
Joi, 30.08.2018, 15:20Doi oameni au murit şi alte 37 de persoane au fost rănite la un festival stradal din sudul Filipinelor, de o bombă de casă ascunsă sub o motocicletă, au declarat oficialii de securitate.
Miercuri, 29.08.2018, 09:20Patru persoane au fost rănite, luni, după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, iau vehiculul s-a răsturnat pe un drum din judeţul Dâmboviţa. Una dintre victime, un copil de opt ani, este în comă.
Luni, 27.08.2018, 14:09Un copil de 10 ani a murit, iar alte 5 persoane au fost rănite într-un accident produs duminică noaptea pe DN2A, la ieşirea din Andrăşeşti spre Orboieşti.
Luni, 27.08.2018, 08:15Cel puţin trei persoane au murit, sâmbătă, în urma unui atac sinucigaş comis în apropierea biroului unei comisii electorale din oraşul Jalalabad, aflat în estul Afganistanului, a informat un oficial
Sambata, 25.08.2018, 12:56Un atac sângeros a avut loc la nord de Bagdad. Șase oameni au fost uciși, iar alți patru sunt răniți, după ce un kamikaze s-a aruncat în aer, informează France Presse.
Joi, 23.08.2018, 20:07Operaţiunea de căutare a persoanelor dispărute după ce viaductul Morandi s-a prăbuşit în Genova s-a încheiat peste noapte după ce au fost găsite ultimele trei corpuri, numărul morţilor ajungând la 43, scrie The Guardian.
Duminica, 19.08.2018, 17:36Este zi de doliu naţional în Italia. Familiile celor 38 de oameni care şi-au pierdut viaţa în tragedia de la Genova îi conduc pe cei dragi pe ultimul drum. Primele înmormântări au avut deja loc, în timp ce autorităţile pregătesc...
Sambata, 18.08.2018, 08:3824 de persoane au murit în această săptămână, în urma unui accident rutier. Victimele era pasagerii unui autobuz care plecase din Columbia. Conform declaraţiilor date de autorităţile columbiene, în autobus au fost descoperite 80 de kilograme de cocaină.
Vineri, 17.08.2018, 09:12Accident cumplit din cauza unui şofer-kamikaze, în nordul Capitalei! Bărbatul, despre care prietenii spun că avea probleme grave în familie, ar fi intrat intenţionat pe contrasens, într-o intersecţie din zona Pipera!...
Vineri, 17.08.2018, 08:51Traficul rutier este blocat luni dimineaţă pe DNCB, la ieşirea de pe breteaua Autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa către Pantelimon, din cauza unui accident în care au fost implicate două maşini. Trei persoane sunt rănite.
Luni, 13.08.2018, 10:22O persoană a murit din cauza infectării cu virusul West Nile, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Joi, 09.08.2018, 12:16Un teribil accident rutier a avut loc pe DN39 la ieșire din localitatea Tuzla către Costinești. Din primele informații furnizate de polițisti, trei autoturisme au fost implicate, mai multe persoane, printre care un bebeluș, fiind rănite grav.
Miercuri, 08.08.2018, 12:54La nivelul judeţului Galaţi a fost activat vineri seara Planul Roşu de Intervenţie, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme în satul Gara Berheci, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Cătălin Sion.
Vineri, 03.08.2018, 23:15Doi bărbaţi au fost înjunghiaţi în cursul incidentelor violente care au avut loc joi la Glasgow, înainte unui meci din Liga Europa, între Glasgow Rangers şi echipa croată Osijek, au anunţat autorităţile, relatează BBC News.
Vineri, 03.08.2018, 08:14Şoferul tractorului implicat în accidentul din judeţul Buzău, în care 12 persoane au fost rănite, a fugit de la faţa locului şi este căutat de poliţişti. Se pare că el ar fi vinovat de producerea evenimentului rutier, dar cercetările continuă.
Joi, 02.08.2018, 20:22Accident grav în orașul Pogoanele din județul Buzău. Șase persoane sunt rănite grav, în urma coliziunii dintre un microbuz de călători și un tractor.
Joi, 02.08.2018, 19:39Din ce în ce mai mulţi români devin victime ale celor care fură date cu caracter personal! Şi culmea, le oferă pe tavă toate informaţiile. Asta pentru că - tentaţi de chilipiruri - participă la toate concursurile online.
Joi, 02.08.2018, 16:26Opt persoane, între care patru copii, au fost victimele unei tamponări dintre două autoturisme care a avut loc joi pe DN 7, între localităţile Leşnic şi Săcămaş, însă nu a fost nevoie ca răniţii să fie transportaţi la spital.
Joi, 02.08.2018, 10:32Marele incendiu din California a făcut alte trei victime, după cei doi pompieri care şi-au pierdut viaţa în ultimele zile. Doi copii de 4 şi 5 ani şi bunica lor au pierit în flăcări. Alte 14 persoane sunt date dispărute, dar echipele de...
Duminica, 29.07.2018, 09:30Un autoturism şi o autoutilitară s-au ciocnit, joi, pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 56, pe sensul către Capitală, trei persoane fiind rănite, dintre care una încarcerată. La faţa locului acţionează mai multe echipaje de intervenţie, traficul în zona accidentului fiind blocat.
Joi, 26.07.2018, 18:58Accident rutier grav pe Valea Oltului. Opt oameni au fost răniţi ieri, după ce două maşini s-au ciocnit violent. Printre victime se numără şi un copil de numai 1 an. Şoferul uneia dintre maşini s-ar fi angajat într-o depăşire riscantă,...
Luni, 23.07.2018, 07:16