Peste 20 de pacienţi au ajuns într-o singură zi la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti cu fracturi şi traumatisme grave în urma unei provocări pe TikTok, numită Superman Challenge.
Marti, 03.12.2024, 11:28
Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei București și „eroul de la Sevilla”, s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani, lăsând în urmă o familie care i-a fost alături atât în momentele de glorie, cât și în cele mai dificile clipe ale vieții sale.
Luni, 02.12.2024, 14:31
Helmut Duckadam, cunoscut și ca „Eroul de la Sevilla”, a murit astăzi, 2 decembrie 2024, la vârsta de 65 de ani. Legendarul portar al echipei Steaua București a lăsat în urmă o familie îndurerată, o carieră de succes în lumea sportului și o avere despre care spunea că îl mulțumește.
Luni, 02.12.2024, 14:22
Fostul portar Helmuth Duckadam a murit la 65 de ani, a anunţat, luni, fostul jucător Marcel Puşcaş.
Luni, 02.12.2024, 13:50
Camioanele roșii ale Moșului și-au început traseul prin orașele țării cu un debut de-a dreptul spectaculos. Cei prezenți la Târgul de Crăciun București, din Piața Constituției, au avut parte de o surpriză uriașă vineri, chiar în seara deschiderii.
Sambata, 30.11.2024, 19:45
Descoperă care este programul evenimentelor din Bucureşti în weekendul 30 noiembrie - 1 decembrie 2024 și unde te poți distra sâmbătă și duminică. Află informații despre parada militară, târguri de Crăciun și concerte.
Sambata, 30.11.2024, 14:24
Descoperă ce anunță specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru sâmbătă, 30 noiembrie, și duminică, 1 decembrie 2024. Va fi în vigoare o alertă meteo de Cod galben de viscol și intensificări ale vântului.
Sambata, 30.11.2024, 11:13
În legislația din România va avea loc o schimbare majoră. Magistrații și-au dat seama de lacună în urma unui caz. Iată despre ce este vorba.
Vineri, 29.11.2024, 18:55
În ultimii patru ani, locuințele HILS Development din zona Theodor Pallady au înregistrat o creștere substanțială a valorii, depășind media zonei și alte proiecte similare din București, conform analizei "Noua Capitală", realizată de HILS Development pe baza datelor Imobiliare.ro.
Joi, 28.11.2024, 17:24
Au început pregătirile pentru parada militară de 1 Decembrie 2024. Ministerul Apărării a făcut un anunț important despre spectacolul de care românii vor avea parte în Piața Arcul de Triumf din București, de Ziua Națională a României.
Miercuri, 27.11.2024, 16:15
Primăria Municipiului București anunță modificările care vor avea loc în contextul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României. Iată în ce zile vor avea loc devierile de trasee și ce se întâmplă cu stația de autobuze „Arcul de Triumf”!
Miercuri, 27.11.2024, 13:10
Târgul de Crăciun din Piața Constituției are deschiderea vineri, 29 noiembrie 2024, începând cu ora 17:00. Primăria Capitalei a investit 2,5 milioane de lei pentru eveniment. Iată care este programul în primele zile.
Miercuri, 27.11.2024, 12:23
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață în urmă cu 2 zile, la vârsta de 69 ani, după ce fusese internat la Spitalul Universitar de Urgență din București.
Luni, 25.11.2024, 11:48
Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis. Președintele a votat la București, iar Prima doamnă la Sibiu.
Duminica, 24.11.2024, 16:34
George Simion a însoțit-o pe soția sa, Ilinca, la o secție de votare din București.
Duminica, 24.11.2024, 12:18
Primăria Sectorului 3 a anunțat data la care se va deschide târgul de Crăciun din Hala Laminor, dar și care sunt temele acestui an.
Joi, 21.11.2024, 12:56
Se cunoaște deja faptul că locuințele cu prețuri ridicate se găsesc, preponderent, în partea de nord a Capitalei. Însă, care este prețul mediu al unui metru pătrat și ce zone se află la polul opus? Iată dîn rândurile de mai jos!
Joi, 21.11.2024, 11:56
Trenul de ultimă generați al CFR Călători a intrat astăzi pe ruta București-Brașov! Iată cât costă și care este intervalul orar la care circulă!
Miercuri, 20.11.2024, 16:05
Deși, oficial, nu s-au scumpit, cartofii au ajuns la preț de delicatesă în restaurante, în ultima perioadă. Iată cât trebuie să scoți din buzunar pentru o porție de 250 de grame!
Vineri, 15.11.2024, 15:27
Marți, în București, un stâlp de lumină a căzut peste un tramvai. Trecătorii și-au făcut cruce atunci când au văzut ce au putut să facă muncitorii veniți să remedieze problema.
Vineri, 15.11.2024, 14:29
În episodul 11 al serialului Iubire cu parfum de lavandă, din 14 noiembrie 2024, Alma îi povestește Andei de ce a vrut să se sinucidă. Copila nu vrea să meargă cu mama ei la București.
Primarul general al Capitalei a arătat, folosind o pizza, cum sunt împărţiţi banii între primăriile de sector şi municipalitate.
Joi, 14.11.2024, 12:16
București, 12 noiembrie 2024: 6 din 10 respondenți din cadrul celui mai recent sondaj realizat de eJobs.ro și platforma de cursuri online Skillab plănuiesc ca, în următorul an, să schimbe domeniul în care activează sau să treacă printr-un proces de reconversie profesională, determinați de ritmul rapid în care se dezvoltă piața muncii, dar și de cerințele angajatorilor.
Marti, 12.11.2024, 12:01
Meteorologii au prognozat o vreme închisă şi rece, cu ploaie lapoviţă şi ninsori, inclusiv în Capitală, până spre sfârşitul acestei săptămâni.
Marti, 12.11.2024, 11:18
Dani Oțil a ales să meargă cu trenul de la București la Brașov. Prezentatorul s-a declarat mulțumit de călătoria de care a avut parte pe căile ferate din România.
Joi, 07.11.2024, 12:18
Mario Iorgulescu este rejudecat pentru ucidere din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor. Iată de ce instanța a respins o nouă cerere a inculpatului.
Miercuri, 06.11.2024, 13:07Primarul Nicușor Dan a anunțat că Târgul de Crăciun din Piața Constituției din București se deschide pe 29 noiembrie.
Marti, 05.11.2024, 14:04
Unde se trimite mesajul pentru plata parcării în București! Iată cum s-a actualizat metoda de plată!
Marti, 05.11.2024, 13:55
Petrecerile de Halloween au adunat sute de oameni costumaţi pe străzile din Centrul Vechi.
Vineri, 01.11.2024, 17:14
Dani Boy de la Insula Iubirii este implicat într-un nou triunghi amoros. Fostul concurent a confirmat că este într-o relație, însă ar avea mai multe iubite care știu una de cealaltă.
Anunț important pentru șoferi. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a dat de veste că vor exista restricții de circulație pe autostrăzile A2 București - Constanța și A3 București - Ploiești.
Marti, 29.10.2024, 12:01
Angajații de la metrou amenință cu greva generală! Iată care este motivul și în ce condiții ar avea loc!
Duminica, 27.10.2024, 14:31
Tichetele culturale sunt un beneficiu oferit de angajatori în România pentru a încuraja angajații să se bucure de activități educative și recreative.
Vineri, 25.10.2024, 16:46
ITM București dorește să le clarifice oamenilor prevederile legale și pricedurile standard de eliberare a documentelor esențiale pentru dovedirea vechimii în câmpul muncii.
Joi, 24.10.2024, 12:44
Reprezentanții Muzeului Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu a dezvăluit ce se afla în sicriul găsit primăvara trecută în curtea unei biserici din centrul Capitalei.
Miercuri, 23.10.2024, 15:38
Culiță Sterp a trăit o adevărată surpriză după ce s-a întors din vacanță și a lăsat mașina pentru cinci zile în parcarea unui aeroport din București. Acesta a avut de plătit o sumă uriașă.
Miercuri, 23.10.2024, 13:47
Sărbătoarea de Halloween este în toi, iar copiii sunt nerăbdători să petreacă! Iată care este atmosfera în parcurile din București!
Miercuri, 23.10.2024, 13:17
Un absolvent de liceu câştigă cu aproape 200.000 de euro mai mult decât un adolescent care s-a lăsat de carte, potrivit unui studiu făcut de Camera Americană de Comerţ din România în colaborare cu Universitatea din Bucureşti.
Luni, 21.10.2024, 14:12
Fiica regretatei Anda Călugăreanu s-a mutat cu chirie la sfârșitul anului trecut, într-un apartament din București. Iată imagini din casa în care locuiește Ioana Tufaru acum!
Vineri, 18.10.2024, 12:59
O tânără a comandat un taxi, fără să știe că urmează o adevărată aventură. Pe scurt, Denisa și-a uitat telefonul în mașină, iar șoferul s-a făcut nevăzut în primă fază.
Marti, 15.10.2024, 17:15
Cu peste 80.000 de like-uri, un clip se remarcă pe Tiktok. Este un scurt videoclip postat dintr-o cafenea din București.
Marti, 15.10.2024, 16:33
Camerele de supraveghere au surprins momentul în care o stradă din Sectorul 6, București, s-a surpat, iar un copil a căzut în groapă, alături de mașina mamei sale.
Vineri, 11.10.2024, 15:15
Harta cu spațiile verzi este disponibilă în mediul online! Iată ce trebuie să știi despre zona în care locuiești!
Joi, 10.10.2024, 14:54
Pâinea făcută ca la „bunica acasă” i-a făcut pe bucureșteni să aștepte minute în șir la coadă. Iată care sunt ingredientele ce îi dă gustul autentic!
Miercuri, 09.10.2024, 15:29
Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis o prognoză meteo pentru următoarea săptămână. Descoperă cum va fi vremea în perioada 9-15 octombrie 2024 în țară și în București.
Miercuri, 09.10.2024, 12:12
Proprietara mașinii și copilul acesteia se aflau chiar în autovehicul în momentul producerii incidentului. Iată ce au transmis pentru un moment oamenii legii!
Miercuri, 09.10.2024, 10:57
Primarul general al Capitalei a făcut precizări despre cât va costa căldura în această iarnă, în București.
Joi, 03.10.2024, 16:51
Un român a greșit poarta de îmbarcare, iar asta i-a schimbat total ”norocul”. Iată povestea bărbatului.
Joi, 03.10.2024, 15:24
Mașini zgâriate și însemnate cu un mesaj mai puțin obișnuit. Iată ce a scris individul pe cele 30 de mașini!
Joi, 03.10.2024, 12:22
Ediția din 3 octombrie 2024 a emisiunii Super Neatza cu Răzvan și Dani. Celebrul actor Colin Farrell i-a oferit un interviu în exclusiv pentru matinal, în care a vorbit despre ultimul său rol din miniseria The Penguin!