Oana Roman și Marius Elisei au avut parte, de-a lungul relației lor, de mai multe momente de tensiune, însă de fiecare dată au reușit să găsească soluția pentru a se împăca. Iată ce a scris ea pe internet despre ea și Marius.
Vineri, 16.09.2022, 13:16
În ediția din 15 septembrie 2022 a emisiunii Super Neatza cu Răzvan și Dani, Alina Nedeloiu, psiholog clinician și psihoterapeut, ne spune cum să ne dăm seama că suntem într-o relație nepotrivită pentru noi. Dacă momentele de ceartă și de...
În ediția de pe 13 septembrie 2022 concurneții au dezbătut la rece situația dintre Paul și Roxana. Întrebați dacă formează un cuplu, Paul a răspuns da, iar Roxana nu, fapt care a stârnit numeroase discuții.
Regele Charles al III-lea a preluat tronul Marii Britanii după moartea mamei sale, iar Camilla devine regină consoartă.
Vineri, 09.09.2022, 12:18
Simona Halep și Toni Iuruc ar avea probleme în cuplu și se pregătesc să divorțeze, scrie Prosport. Cei doi soți ar fi anulat cununia religioasă, care era programată pe data de 13 noiembrie, și se vor separa legal în scurt timp.
Miercuri, 07.09.2022, 15:34
Bogdan de la Ploiești și dansatoarea Cristina Pucean se „joacă” în ultima perioadă cu curiozitatea admiratorilor lor cu privire la relația amoroasă care pare s-a înfiripat între cei doi. Ultimul gest al presupusului cuplu a pus și mai multe paie pe foc, alimentat și de declarațiile manelistului.
Vineri, 02.09.2022, 11:36
Un bărbat în vârstă de 47 de ani și o femeie în vârstă de 87 de ani au reușit să uimească o lume întreagă cu povestea lor de iubire. De-a lungul timpului, nu puțini au fost cei care i-au criticat. Azi, cei doi aniversează 17 de ani de căsătorie.
Luni, 29.08.2022, 13:35
O tânără în vârstă de 27 de ani și soțul ei în vârstă de 69 de ani fac senzație pe TikTok. Nu puțini sunt cei care îi critică pentru faptul că între ei există 42 de ani diferență.
Miercuri, 24.08.2022, 13:50
Iulia Vântur și Salman Khan formează un cuplu de foarte mulți ani, însă puțini sunt cei care știu ce părere are actrița despre părinții partenerului său. Iată ce dezvăluiri a făcut despre bărbatul care a cucerit-o, dar și despre familia lui.
Marti, 23.08.2022, 15:06
Anamaria Prodan a încins din nou spiritele în mediul online, accentuând și mai mult speculațiile potrivit cărora ea și Ibrahim Ashary, bărbatul alături de care s-a afișat în ultima perioadă, ar forma cel mai nou cuplu din showbiz. Iată imaginile care i-au luat prin surprindere pe fani, în care apare și fiul ei, Laur Jr!
Marti, 23.08.2022, 14:38
Anda și Leo formează un cuplu extrem de apreciat, mai ales că cei doi au reușit să treacă peste orice supărare și să ajungă să se pună pe primul loc. Anda strălucește lângă bărbatul său și se bucură să aibă parte de numeroase ieșiri. Cum au fost fotografiați cei doi la un eveniment.
Un cuplu de italieni a avut parte de o surpriză neplăcută în concediu. Cei doi doreau să își petreacă vacanța în Cracovia, un oraș din Polonia, dar operatorul de la agenția de turism cu care au colaborat a făcut o încurcătură. Astfel, operatorul a confundat Cracovia cu Craiova, din cauza asemănării denumirilor.
Luni, 15.08.2022, 15:19
Doi turiști cred că au fost înșelați după ce au primit o notă de plată mult prea mare pentru ce au comandat. Cei doi se aflau în vacanță în Grecia, Mykonos, și au rămas cu gura căscată după ce au văzut câți bani trebuie să plătească pentru doar o oră la terasă.
Luni, 15.08.2022, 12:53
Robert și Larisa au format un cuplu pentru scurt timp. Puțin mai târziu, concurentul a părăsit emisiunea și a revenit la ultima petrecere. Atunci, atracția dintre ei a fost evidentă.
Cerasela și Rareș sunt doi dintre cei mai urmăriți concurenți de la Insula Iubirii, după încheierea proiectului special unde și-au testat relația. Ei bine, nu a fost ușor pentru nici unul dintre ei și au recunoscut că există probleme serioase în cuplu. Drumurile lor s-au separat, iar Cerasela a trecut printr-o transformare uluitoare.
Cristina Pucean și Bogdan de la Ploiești au ținut în ultimele zile primele pagini ale tabloidelor. S-a scris că formează un cuplu, iar de aici speculațiile au fost nenumărate.
Duminica, 31.07.2022, 11:02
Ameri Nasrin s-a căsătorit religios cu alesul inimii sale. Vedeta TV și partenerul său de viață formează un cuplu de ani de zile, iar acum au ales să-și unească destinele și în fața lui Dumnezeu.
Sambata, 30.07.2022, 13:41
Liviu Dragnea are 59 de ani, dar iubește ca în tinerețe, cel puțin așa titrează mai multe publicații. Fostul lider al PSD ar avea o nouă iubită, mai tânără cu 34 de ani decât el: Oana Leonte. Cei doi au oferit și o primă reacție după ce în media au apărut articole despre relația lor.
Marti, 26.07.2022, 12:36
Sabrina și Perneș au făcut un live pe Instagram și au oferit mai multe detalii despre relația lor. Cei doi au fost întrebați diverse lucruri și au vorbit deschis.
Anca Sanpetrean a avut un parcurs tumultos în casa Mireasa sezonul 4. Concurenta a format rapid un cuplu cu Victor, nepotul doamnei Lenu, dar a trăit dezamăgire atunci când băiatul i-a spus că este atras de Andrada.
În ediția din 22 iulie 2022 de la Super Neatza cu Răzvan și Dani, doctor Mihaela Sahlean - Apetroaie, psihoterapeut clinician și doctor în psihologie, a explicat de ce suntem mai predispuși să ne certăm cu partenerul în vacanță și ce putem...
Cristina Stoica de la MPFM 4 a fost una dintre cele mai îndrăgite concurente ale sezonului. Tânăra a format un cuplu cu Marian, iar acum se numără printre cele mai frumoase familii care s-au format în competiție.
În ediția din 21 iulie 2022 de la Super Neatza cu Răzvan și Dani, Cati Călin, trainer în comunicare relațională prin Metoda ESPERE, a vorbit despre cum să îi spunem partenerului că ne deranjează. În comunicarea cu partenerul este util să...
Un cuplu a trecut prin spaima vieții, după ce a făcut o descoperire neașteptată în propriul dormitor. Ce au văzut cei doi pe patul lor, după ce au auzit un zgomot ciudat.
Joi, 21.07.2022, 09:32
Paula Chirilă şi Romică Ţociu revin în cel mai nou sezon Splash! Vedete la apă, difuzat în curând la Antena 1, în rolul cuplului comic.
Alexandra Stan e mai fericită ca niciodată, iar starea aceasta ar putea fi datorată relației pe care o are cu un bărbat misterios.
Luni, 18.07.2022, 11:51
Brigitte și Florin Pastramă au participat împreună, în calitate de cuplu, la petrecerea Sarei. Ce au declarat, în exclusiviate, despre divorț și care este relația lor acum.
Vineri, 15.07.2022, 11:08
În ediția din 13 iulie 2022 de la Super Neatza cu Răzvan și Dani, numerologul Corina Stratulat ne spune cum ne înțelegem cu partenerul nostru, în funcție de vibrația interioară.
În ediția din 12 iulie 2022 de la Super Neatza cu Răzvan și Dani, Gabriela Saulea, trainer și consilier după divorț, ne spune ce determină trădarea în cuplu și cum putem să o depășim. Partenerii înșală mai mult pe timpul verii și...
În ediția din 7 iulie 2022, de la Super Neatza cu Răzvan și Dani, Mihaela Sahlean-Apetroaie, psihoterapeut clinician și doctor în psihologie, ne spune cum îți afectează alcoolul relația de cuplu. Persoanele care consumă alcool nu văd...
Mindy Mikla are 30 de ani și iubește un bărbat care are dublul vârstei ei. Femeia și-a expus relația în mediul online și a fost surprinsă de numărul de comentarii negative pe care le-a primit după ce a anunțat că va deveni mamă.
Joi, 07.07.2022, 11:03
Andreea Marin a vorbit despre nunta cu Adrian Brâncoveanu. Ce spune prezentatoarea TV despre un pas important în relația sa.
Miercuri, 06.07.2022, 14:10
Unul dintre cuplurile de la Mireasa sezon 5 nu a reușit să depună actele pentru cununia civilă. Este vorba despre Valentin și Alina. Iată care este motivul.
Romanița Iovan și iubitul ei cu care a format un cuplu de peste 14 ani s-au logodit în secret. Cei doi au oferit detalii despre eveniment.
Luni, 04.07.2022, 11:35
Yana de la Mireasa sezonul 5 a ținut să-și lămurească fanii cu privire la relația dintre ea și Andrei. Concurenta a fost nevoită să părăsească casa Mireasa pentru că îi expirase viza turistică și nu mai putea să stea pe teritoriul României.
Karina și Marco, cele două ispite de la Insula Iubirii sezonul 6, ar părea că formează un cuplu. Aceștia s-au fotografiat în diverse ipostaze cu care au surprins pe toată lumea.
Yana și Andrei au vorbit din nou aseară prin apel video. Cei doi au mai vorbit despre relația lor, iar fata a vrut să-i arate că a adoptat un pisic.
Sydney Dean, o tânără în vârstă de 27 ani din Ohio, SUA, a decis să se căsătorească cu tatăl fostului ei iubit, după ce cei doi au început o poveste de dragoste ca în filme.
Vineri, 01.07.2022, 08:45
În urmă cu ceva timp, Oana Roman a dezvăluit că relația sa de cuplu nu mai merge și, până acum, partenereul său de viață a menținut tăcerea. Recent, acesta a vorbit puțin despre cum vede e povestea aceasta.
Miercuri, 29.06.2022, 15:15
Rachel Allen are 48 de ani, dar pare că a descoperit elixirul tinereții de vreme ce arată de 30 de ani. Femeia se iubește cu un bărbat care i-ar putea fi fiu.
Miercuri, 29.06.2022, 08:30
Sabrina și Perneș de la Mireasa sezon 5 sunt un cuplu atipic. Nu o dată, celor doi li s-a spus că se comportă diferit față de perechile din show-ul matrimonial.
Ultima ceremonie a focului continuă în această seară, de la 20:30, la Antena 1, când protagoniştii vor lua cea mai dură decizia din cadrul testului – dacă vor pleca de pe insulă împreună, singuri sau alături de ispite.
În gala de sâmbătă, 25 iunie 2022, a emisiunii Mireasa, Simona Gherghe a anunțat ce cuplu intră în cursa pentru eliminare. De asemenea, aceasta a dezvăluit și care a fost clasamentul publicului pentru această săptămână.
Cuplurile din casa Mireasa au avut de îndeplinit un nou task. Provocarea "unica șansă" le-a dat o mulțime de emoții concurenților din cuplu.
Ieri înainte de emisia live, Yana a fost obligată să părăsească competiția. Amânarea plecării nu mai era posibilă, așa că Andrei a fost nevoit să-și schimbe planurile.
Pentru că viza turistică a Yanei pe teritoriul României expiră în această noapte, fata a fost obligată să părăsească de urgență emisiunea.
Un bărbat în vârstă de 83 ani a devenit de curând tată și se teme de faptul că nu va trăi suficienți ani încât să îl vadă pe copilul lui adult.
Miercuri, 22.06.2022, 15:05
George Simion se pregătește de nuntă, dar încă nu s-a aflat cine este cea care i-a furat inima politicianului. Iulia Burcea neagă zvonurile că ei ar forma un cuplu.
Marti, 21.06.2022, 16:40
Yana nu mare viză pentru a sta în România. Concurenta are la dispoziție 48 de ore să părăsească țara, altfel va primi interdicție de 5 ani pe teritoriul României.
Mihaela și Ioan au format un cuplu frumos, dar și controversat. Ei au fost în centrul unui eveniment care a fost îndelung discutat la vremea respectivă, însă au depășit cu succes toate obstacolele. După mai bine de șase ani de relație, ei s-au despărțit și și-au găsit fericirea în brațele altor persoane. Iată cum arată familiile lor.