Cea de-a opta ediție iUmor, difuzată sâmbătă seara, în intervalul 20:00 - 22:25 la Antena 1, a fost lider de audiență, la nivelul tuturor categoriilor de public.
Cleopatra, invitata special a acestei seri, a luat cu asalt scena iUmor. Cleopatra este interpretată de Daniela Nane. Frumoasa invitată a stârnit hohote de râs.
Abel Megyes a revenit la iUmor în sezonul 11, după ce în sezonul 10 a încercat să îi impresioneze pe jurați.
Stela Șerbu a venit la iUmor gata să impresioneze cu numărul ei de stand-up. Concurenta iUmor a revenit pe scenă, după ce a fost și în sezonul 10.
Sara Twister a venit la iUmor să impresioneze cu un număr de acrobație și gimnastică de excepție. Jurații au rămas uimiți, iar concurenta a avut nevoie de ajutorul lui Mihai Bendeac.
Julie Mayaya a venit la iUmor pregătită să îi dea pe spate pe jurații iUmor, interpretând-o pe Tina Turner.
Octavian Man, a venit la iUmor pentru că e un fan al emisiunii, încă din sezonul 3. Tânărul în vârstă de 23 ani e gata să ia scena cu asalt.
Patrick Cottet, francezul pregătit să facă show, spune că a venit la iUmor pentru a cincisprezecea oară. De această dată, concurentul iUmor e mai pregătit ca oricând.
În a opta ediție de iUmor Sezonul 11, din 13 noiembrie 2021, Daniela Nane a venit costumată în Cleopatra. Purtată de 4 bărbați a intrat în scenă și primul pe car el-a fermecat a fost Mihai Bendeac. “Nu te mai uita așa la mine, Mihai. N-ai...
În a opta ediție de iUmor Sezonul 11, din 13 noiembrie 2021, Abel Megyes a venit pe scenă cu un moment neașteptat. “Cred că a executat o hipnoză colectivă și lumea care a privit cartea, pentru 30 secunde, a văzut mic în loc de copil”,...
În a opta ediție de iUmor Sezonul 11, din 13 noiembrie 2021, Abel Megyes i-a impresionat pe jurați. oncurentul a spus că i-a plăcut atât de tare la emisiune data trecută, încât s-a oprit în drum spre casă să cumpere cartea lui Mihai...
În a opta ediție de iUmor Sezonul 11, din 13 noiembrie 2021, Stela Șerbu a venit cu un număr de comedie inedit. “Nu știu câți ani aveți, dar eu mă îndrept spre 12 și sunt în coborâre”, i-a zis Cheloo concurentei iUmor după ce a...
În a opta ediție de iUmor Sezonul 11, din 13 noiembrie 2021, Stela Șerbu a intrat în scena iUmor vizibil emoționată. Ea a mai fost la show-ul de comedie și în sezonul 10, după cum și-a amintit și Delia. “M-am gândit că din stand-up-ul...
În a opta ediție de iUmor Sezonul 11, din 13 noiembrie 2021, Sara Twister a venit la iUmor să impresioneze cu un număr de acrobație și gimnastică de excepție. “Apreciez curajul, apreciez deminitatea cu care Mihai Bendeac a salvat acest număr...
În a opta ediție de iUmor Sezonul 11, din 13 noiembrie 2021, Sara Twister a intrat în scenă foarte încrezătoare, arătându-le juraților câteva acrobații pe o masa de sticlă. Concurenta a făcut un număr de contorsionism de excepție....
În a opta ediție de iUmor Sezonul 11, din 13 noiembrie 2021, Julie Mayaya s-a trabsformat în Tina Turner. “O să te șochez cu ce urmează să spun. Eu te-am mai auzit cântând această melodie. (…) Ai fost la un post de radio. (…) Și faptul...
În a opta ediție de iUmor Sezonul 11, din 13 noiembrie 2021, Julie Mayaya, lipsită de emoții și extrem de energică, se transformată în Tina Turner. Cu o ținută provocatoare, greu de ignorat, Julie a început să cânte, lăsându-I pe toți...
În a opta ediție de iUmor Sezonul 11, din 13 noiembrie 2021, Man a avut un roast de excepție. “Anumite părți din acest roast mi-au oferit o satisfacție teribilă. Nu toate, recunosc. Parcă mi-ai întins marmeladă pe suflet. Eu nu știu dacă...
În a opta ediție de iUmor Sezonul 11, din 13 noiembrie 2021, Octavian Man i-a luat la roast pe prezentatorii iUmor din culise. “Anul 2020 a fost un an cu greutăți, da. Am fost închiși pentru prima data, au ars pădurile. Câte necazuri s-au mai...
În a opta ediție de iUmor Sezonul 11, din 13 noiembrie 2021, Patrick Cottet pare că a scăpat de muscă și toate expresiile lui faciale, dar și mișcările îi amuză pe toți. Publicul aplaudă furtunos. ”Patrick Cottet cu fierul de călcat și...
În a șaptea ediție de iUmor Sezonul 11, din 6 noiembrie 2021, Ohiole Dibua a venit din Statele Unite ale Americii să-i dea pe spate pe jurații emisiunii cu mișcările sale de dans 3d. Cheloo l-a întrebat pe concurent cum îl vede pe Mihai Bendeac.
În a șaptea ediție de iUmor Sezonul 11, din 6 noiembrie 2021, Cristiano nu a reusit sa convinga juriul cu număr de dresaj de câini. Delia a fost foarte impresionată de acest moment: ”Pe mine m-au cucerit câinii din momentul când au început...
În a șaptea ediție de iUmor Sezonul 11, din 6 noiembrie 2021, actorul Marcel Cobzariu a venit în rolul lui Stalin și a creat un moment de roast istoric: "Ce e tovarăși nu mai știți limba rusă? Ați păstrat România la fel că după război....
Mihai Bendeac a dezvăluit ce salariu câștigă de la teatru, în utima ediție de iUmor, difuzată în data de 6 noiembrie. Acesta a avut o discuție aprinsă cu Delia despre unul dintre accesoriile pe care ea le-a purtat.
În a șaptea ediție de iUmor Sezonul 11, din 6 noiembrie 2021, Andrei Lăcătuș, alias Shurubel, a venit să-i facă pe jurați să radă: Povestea s-a întâmplat înainte de pandemie. Mi-au zis că am 5 hemoroizi și la 5 aveau ofertă o...
În a șaptea ediție de iUmor Sezonul 11, din 6 noiembrie 2021, Federica la Pondi a impresionat juriul: ubim Roma, în timpul numărului dumneavoastră m-am gândit la multe lucruri. Mai puțin la lucrurile la care ar trebui să mă gândesc. Aveți o...
În a șaptea ediție de iUmor Sezonul 11, din 6 noiembrie 2021, Federica la Pondi a venit cu un număr de twerking inspirat din jocurile video, Pikachu, Popeye Marinarul și Mario.
În a șaptea ediție de iUmor Sezonul 11, din 6 noiembrie 2021, Cristiano nu a reusit sa convinga juriul cu număr de dresaj de câini: Eu care nu sunt un mare iubitor de câini, m-am bucurat. Nu ați făcut nimic special, doar ați ridicat un...
În a șaptea ediție de iUmor Sezonul 11, din 6 noiembrie 2021, Cristiano a venit pe scenă cu un număr de dresaj de câini. Mihai Bendeac: “Nu-l ascultă deloc câinii, e un număr foarte naiv... Este foarte plictisitor... Cine vrea să mă vadă...
iUmor Sezonul 11, 6 noiembrie 2021. Valeria Jalenco a reusit sa-i impresioneze pe jurati cu campanie electorală pentru Mihai Bendeac: Bine ați venit la Umor, a fost genul de moment umoristic care nu ne-a dat pe spate de râs, dar ne-a plăcut. Mie...
În a șaptea ediție de iUmor Sezonul 11, din 6 noiembrie 2021, Valeria Jalenco a venit sa-i faca campanie electorală lui Mihai Bendeac: I-am citit cartea și m-a atins în profunzime. S-a simțit singurătatea lui. Nevoia lui de a fi salvat.......
În a șaptea ediție de iUmor Sezonul 11, din 6 noiembrie 2021, Iulian Gabriel Neagua nu a reușit să-i convingă pe ce trei jurați: Mor, nu se mai poate, băi băiatule... A fost cam lung momentul, nu?... Eu nu cred că domnul nu e magician, ci...
În a șaptea ediție de iUmor Sezonul 11, din 6 noiembrie 2021, Iulian Gabriel Neagua venit cu un număr de magie și un text de glume: Locuind în Spania, unde sunt scriitor, ghid turisitc, autor de cărți de călătorie. M-am născut în Brăila,...
În a șaptea ediție de iUmor Sezonul 11, din 6 noiembrie 2021, Ohiole Dibua a reusit să-i dea pe spate pe jurații emisiunii cu mișcările sale de dans 3d. Delia și Mihai Bendeac au oferit voturi de încredere, însă Cheloo nu.
În a șaptea ediție de iUmor Sezonul 11, din 6 noiembrie 2021, Ohiole Dibua a venit din Statele Unite ale Americii să-i dea pe spate pe jurații emisiunii cu mișcările sale de dans 3d: "Sunt dansator și sunt foarte incântat să fiu aici. Eram pe...
În a șaptea ediție de iUmor Sezonul 11, din 6 noiembrie 2021, Zamfir Silaghi i-a uimit pe juratii emisiunii cu momentul sau de stend up: "Domnul meu, aveți o inteligență care nu mă surprinde, nu păreți ... Încercam să spun un lucru frumos....
În a șaptea ediție de iUmor Sezonul 11, din 6 noiembrie 2021, Zamfir Silaghi a venit cu un număr simplu de Stand up comedy: Am un prieten negrofil și l-am întrebat cum îi plac lui femeile și mi-a spus - una caldă, una rece. Am fost la un...
În a șaptea ediție de iUmor Sezonul 11, din 6 noiembrie 2021, actorul Marcel Cobzariu a venit în rolul lui Stalin și a creat un moment de roast istoric: "Ce e tovarăși nu mai știți limba rusă? Ați păstrat România la fel că după război....
În a șasea ediție de iUmor Sezonul 11, din 30 octombrie 2021, Claudiu Medeș face cel mai tare roast în versuri la adresa lui Cheloo, Deliei și Mihai Bendeac. Concurentul este designer grafic în viața reală, mai exact colorează haine și...
În a șasea ediție de iUmor Sezonul 11, din 30 octombrie 2021, Claudiu Medeș face cel mai tare roast în versuri la adresa lui Cheloo, Deliei și Mihai Bendeac. Concurentul este designer grafic în viața reală, mai exact colorează haine și...
În a șasea ediție de iUmor Sezonul 11, din 30 octombrie 2021, Oana Moșneanu face cele mai tari caricaturi, în viața profesională este grafic designer. La iUmor, concurenta prezintă caricaturile juraților Delia, Cheloo și Mihai Bendeac....
Cea de-a șasea ediție iUmor, difuzată sâmbătă seara, în intervalul 19:59 – 22:22, la Antena 1, a fost lider de audiență la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de cu o audiență medie de 7.2 puncte de rating și 20% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro Tv cu o medie de 6.6 puncte de rating și 18.5% cotă de piață.
În a șasea ediție de iUmor Sezonul 11, din 30 octombrie 2021, Oana Moșneanu face cele mai tari caricaturi. Concurenta prezintă portretele juraților Delia, Cheloo și Mihai Bendeac. Momentul tinerei a fost extrem de savurat de public, dar și de cei de la masa juriului.
În a șasea ediție de iUmor Sezonul 11, din 30 octombrie 2021, Crina Abrudan, o prezență foarte senzuală, le-a captat atenția celor trei jurați, cu numărul ei de roast. Personajul pe care îl face este cel al Pamelei Anderson din celebrul...
În a șasea ediție de iUmor Sezonul 11, din 30 octombrie 2021, Enjo Flint vine cu un număr extrem de periculos. Concurentul introduce pe scena iUmor mai multe capcane de șoareci. Bărbatul face freak show-uri de trei ani de zile. Numărul...
În a șasea ediție de iUmor Sezonul 11, din 30 octombrie 2021, Enjo Flint vine cu un număr extrem de periculos. Concurentul introduce pe scena iUmor mai multe capcane de șoareci, unele mici, dar și unele extrem de mari. Momentul este foarte...
În a șasea ediție de iUmor Sezonul 11, din 30 octombrie 2021, Alexandra Stancu și Laura Dragomir vin cu cel mai frumos număr de striptease și dans la bară. Privirile bărbaților sunt captate cele două tinere îmbrăcate în costume de...
În a șasea ediție de iUmor Sezonul 11, din 30 octombrie 2021, Alexandra Stancu și Laura Dragomir vin cu ceva nou și interesant pentru ochii tuturor bărbaților. Cele două tinere au captat imediat atenția cu numărul de striptease și dans la...
În a șasea ediție de iUmor Sezonul 11, din 30 octombrie 2021, Oana Moșneanu vine pe scenă cu cele mai tari caricaturi ale Deliei, Mihai Bendeac și Cheloo. Tânăra este pasionată de artă și de comedie și nu se sfiește deloc să vorbească...
În a șasea ediție de iUmor Sezonul 11, din 30 octombrie 2021, Oana Moșneanu face cele mai tari caricaturi, în viața profesională este grafic designer. La iUmor, concurenta prezintă caricaturile juraților Delia, Cheloo și Mihai Bendeac....