Nicoleta Nucă este însărcinată cu noul iubit? Vedeta a apărut la un eveniment cu o ținută extravaganta care lasa să i se vadă burtica.
Duminica, 25.02.2018, 11:05
Berlinale 2018. Primul eveniment important din lumea cinematografică din acest an va îndrepta atenția în acest weekend spre nume importante de artiști. Printre aceștia sunt și actori și regizori români cu experiență sau debutanți.
Sambata, 24.02.2018, 11:57
Un accident spectaculos a avut loc pe o şosea din Mureş. Un autoturism s-a dat peste cap pe vârful unui deal, apoi a ajuns într-un şanţ. După accident, şoferul şi-a abandonat maşina şi s-a făcut nevăzut.Pompierii care au repus vehiculul pe...
Sambata, 24.02.2018, 09:23
Raportul ministrului Justiţiei şi cererea de revocare au ajuns acum patru ore pe masa Consiliul Superior al Magistraturii. De aici, vor pleca spre Cotroceni cu un aviz consultativ.
Vineri, 23.02.2018, 19:11
Proiectul legii plafonării dobânzilor la credite a fost aprobat săptămâna aceasta în Senat. Acesta vizează limitarea dobânzilor la împrumuturile în lei. Specialiștii care au participat la un eveniment organizat de Finmedia susțin că legea afectează consumatorii, în special pe cei cu un venit mic.
Vineri, 23.02.2018, 13:30
Carmen Brumă nu ține secretele unei siluete perfecte doar pentru ea, ci le împărtășește tuturor celor care doresc să aibă un corp de invidiat!
Joi, 22.02.2018, 23:51
După prezentarea în avanpremieră a albumului „Naked Truth” în cadrul unui eveniment la TNB, MCulture by Damian Drăghici lansează cel de-al treilea episod: „Nu te las”, interpretată de Cristine Popaîntr-o manieră pop dance cu influențe dubstep. Piesa este produsă de Damian Drăghici în studioul Share The Talent Production.
Joi, 22.02.2018, 23:20
Petrecere studenţească la Galaţi, acolo unde tinerii români s-au distrat alături de colegii lor din alte ţări! Fiecare s-a lăudat cu zona din care provine şi a adus cu el mâncare tradiţională.
Miercuri, 21.02.2018, 16:33
În 2017 au participat la Timișoara 21K 1500 de alergători din șapte țări, dar și 3000 de susținători. În 2018, evenimentul va avea loc pe 25 martie.
Artista a dat-o în bară la deschiderea unui meci de baschet la care participau cele mai mari vedete din istoria NBA. Îmbrăcată într-o ţinută negară, cântăreaţa de 42 de ani a fost aspru criticată după ce a interpretat imnul Statelor...
Marti, 20.02.2018, 07:54
Filmul "Pantera Neagră" a spulberat toate recordurile în primul weekend de la lansare. Pelicula a avut încasări mult peste cele estimate şi chiar similare cu costurile totale ale producţiei.
Luni, 19.02.2018, 19:39
În cadrul evenimentului MCulture by Damian Drăghici au participat peste 200 de invitați. Momentul a fost organizat la Teatrul Național București.
Cum recunoşti un ardelean autentic? Are slănină în traistă. Cel puţin asta susţin iubitorii acestui preparat tradiţonal, care din dragoste pentru grăsimea de porc au organizat şi un festival - Slanăfest! Ba au găsit chiar şi o metodă de a...
Sambata, 17.02.2018, 19:23
Noua colecţie a casei Calvin Klein i-a luat prin surprindere chiar şi pe iubitorii de modă. Designerul Raf Simons a adus în faţa publicului de la New York ţinute total ieşite din tipar. Pantalon de pompier, costume de astronaut, şi surprizele...
Joi, 15.02.2018, 16:37
Participi la un eveniment special din viața ta și îți dorești să arăți cu adevărat spectaculos, să fii apreciată de toți cei din jurul tău? Nimic nu este foarte greu. Trebuie să ții cont de câteva lucruri importante pentru alegerea unei rochii de seară deosebite și mai mult ca sigur vei surprinde toți invitații.
Miercuri, 14.02.2018, 12:53
Fundația Mereu Aproape trage astăzi un semnal de alarmă printr-un eveniment inedit care are loc în fața muzeului Național de Istorie a României
Miercuri, 14.02.2018, 08:16
Cazul unei învăţătoare concediate imediat după nunta acesteia face înconjurul lumii. Se pare că părinţii elevilor ar fi cerut demisia femeii după ce au văzut fotografii de la eveniment pe reţelele de socializare
Marti, 13.02.2018, 17:08
La Intact Media Academy, şcoala de televizune a trustului nostru, continuă înscrierile pentru prima serie din acest an la cursurile de Prezentator şi Reporter TV. Sute de absolvenţi din generaţiile anterioare sunt deja jurnalişti recunoscuţi...
Marti, 13.02.2018, 17:02
Miercuri este Valentine's Day, ziua pe care şi românii au ales-o de câţiva ani încoace să fie acea zi din an în care se vorbeşte cel mai mult despre dragoste. Pentru mii de românce însă, mâine este o zi ca oricare alta. O zi în care vor fi...
Marti, 13.02.2018, 16:41
Cele mai mari şcoli de samba din lume se întrec într-o competiţie maraton la Rio de Janeiro. Mii de brazilieni au cucerit Sambadromul, scena uriaşă pe care artiştii îşi dau măsura talentului. La final, dansatorii sunt premiaţi pentru...
Marti, 13.02.2018, 16:38
La Antena 1 a luat startul cel mai dur reality show din România, Asia Express. Un show în care şapte cupluri de vedete au trăit experienţa vieţii lor pe un traseu extenuant, cu provocări extreme, fără transport, fără cazare şi cu un buget de doar un euro pe zi. Iar asta e doar o parte din ce au trăit acolo concurenţii.
La Antena 1 a luat startul cel mai dur reality show din România, Asia Express. Un show în care şapte cupluri de vedete au trăit experienţa vieţii lor pe un traseu extenuant, cu provocări extreme, fără transport, fără cazare şi cu un buget...
Marti, 13.02.2018, 10:28
Ce vedem ieftin şi atrăgător pe un site din altă ţară vom putea cumpăra şi din România. La aceleaşi preţuri ca toţi europenii. Noile reguli adoptate de Parlamentul European vor interzice ceea ce se numeşte acum „blocarea geografică" a...
Duminica, 11.02.2018, 19:33
Cândva - castel de vacanţă, astăzi - azil de bătrâni. Se întâmplă în satul bihorean Ciutelec. La începutul secolului XX, locul era faimos printre bogaţii Europei.
Duminica, 11.02.2018, 15:53
În comuna argeşeană Lerești, s-a reîntors tradiţia. Oamenii din toate satele s-au adunat la un bal organizat ca pe vremuri. Cu toţii şi-au dat întâlnire la Căminul Cultural și, îmbrăcaţi în straie...
Duminica, 11.02.2018, 15:47
A fost bucurie mare pe uliţele satului Sânsimion din Harghita, acolo unde s-a sărbătorit balul de Fărşang. Un eveniment cu tradiţie prin care localnicii spun că. alungă iarna. Dealtfel toţi s-au pregătit cum se cuvine pentru primăvară.
Duminica, 11.02.2018, 13:44
Pârtiile au fost luate cu asalt de cei care au vrut să se dea cu schiurile sau cu placa. Mulţi începători, aşa ca mine, care habar n-aveau cu ce să se îmbrace sau ce le este necesar, ştiţi la ce mă refer, la lucurile care îţi asigură...
Duminica, 11.02.2018, 08:57
În comuna argeşeană Lerești, s-a reîntors tradiţia. Oamenii din toate satele s-au adunat la un bal organizat ca pe vremuri. Cu toţii şi-au dat întâlnire la Căminul Cultural și, îmbrăcaţi în straie populare, au împărțit covrigi...
Duminica, 11.02.2018, 08:54
Cândva - castel de vacanţă, astăzi - azil de bătrâni. Se întâmplă în satul bihorean Ciutelec. La începutul secolului XX, locul era faimos printre bogaţii Europei. Şi asta, pentru că una dintre cele mai bogate familii ale Europei de atunci...
Duminica, 11.02.2018, 08:45
Pentru români, visul american începe în vacanţa de vară. Ţara noastră trimite, în sezonul estival, cei mai mulţi tineri să muncească în Statele Unite - peste 7.000. Peste Ocean, românii sunt plătiţi chiar...
Sambata, 10.02.2018, 19:58
Pentru români, visul american începe în vacanţa de vară. Ţara noastră trimite, în sezonul estival, cei mai mulţi tineri să muncească în Statele Unite - peste 7.000.
Sambata, 10.02.2018, 19:39
Parlamentul nu are autorizaţie ISU
Sambata, 10.02.2018, 13:29
Prima școală românească riscă să intre în anonimat. Deși posedă cele mai importante manuscrise din istoria poporului român, bogăția culturală și lingvistică a românilor nu este pusă în valoare. Se află în Braşov, în interiorul...
Sambata, 10.02.2018, 09:53
Vacanţa de cinci stele în Tenerife a luat sfârşit pentru preşedintele Iohannis. După zile bune de stat la soare alături de prima doamnă, şeful statului se întoarce la treabă.
Sambata, 10.02.2018, 09:07
Dronele au devenit atât de populare încât există, deja, concursuri de fotografie dedicate lor. Particularitatea este că pot surprinde imagini din locuri, altfel, inaccesibile.
Sambata, 10.02.2018, 09:02
O învăţătoare din Constanţa, care - în urmă cu doi ani - a fost acuzată că a agresat doi fraţi gemeni din clasa 0, a fost condamnată definitiv! Femeia trebuie să plătească acum 3000 de lei amendă penală.
Vineri, 09.02.2018, 13:51
O echipă de oameni de ştiinţă din Marea Britanie a reuşit pentru prima dată să dezvolte ovule umane în laborator, în totalitate, eveniment considerat de specialişti ''un progres remarcabil'' pentru îmbunătăţirea fertilităţii femeilor, informează Press Association.
Vineri, 09.02.2018, 10:11
Mihaela Gurău a fost prezentă eveniment extraordinar în Chișinău. ”A fost cel mai frumos concert din viața mea”, a spus artista.
Bill de Blasio a sărutat toate femeile avocat, în timp ce domnii au primit doar o strângere de mână şi o bătaie pe umăr. Unele surse din presă judecă sever purtarea primarului prea pupăcios. Şi susţin că un sărut nu este niciodată...
Miercuri, 07.02.2018, 16:49
Totul timpul Damian Drăghici a adus ceva nou, ceva inedit pe scenă. La fel s-a întâmplat și la ultimul lui eveniment.
Vacanţă de cinci stele pentru preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului a plecat pentru 8 zile împreună cu soţia sa, în Tenerife - asta după ce a făcut şi o sesiune de shopping la München.
Marti, 06.02.2018, 19:36
Camelia Dinu și oragnizația Kangoo jumps din România pregătesc un eveniment caritabil. Aceștia vor să strângă bani pentru copiii bolnavi de cancer și leucemie.
Marti, 06.02.2018, 10:36
De curând, frumoasa Thalia a participat la eveniment muzical la New York, Thalia a fost printre artistele internaționale care s-au prezentat. Artista i-a impresionat pe fani cu look-ul ei, arătând la 46 de ani mai bine ca oricând!
Marti, 06.02.2018, 10:19
De la 10 pentru 10. Prima gimnastă de 10 din istoria României îi urează de bine fotbalistului care a purtat, ani la rând, numărul 10 pe tricou.
Luni, 05.02.2018, 20:14
De la 10 pentru 10. Prima gimnastă de 10 din istoria României îi urează de bine fotbalistului care a purtat, ani la rând, numărul 10 pe tricou. De ziua lui, Gică Hagi a primit un mesaj special din partea Nadiei Comăneci.
Luni, 05.02.2018, 19:47
Am avut un submarin, dar s-a stricat. Am avut şi o dronă submersibilă, dar s-a pierdut. Este drama prin care trece Armata Română. În urmă cu câţiva ani, Centrul de Cercetare pentru Forţele Navale Române a început să testeze o dronă...
Luni, 05.02.2018, 19:32
Știi ce? Nu te mai îngrijora, nu îți mai spune că arăți rău, că azi cearcănele tale par mai adânci ca niciodată. Uită-te la ele, inspiră, expiră ;i spune: "Și spuneți și la Hollywood se poartă"Vedetele aproape că fac orica ca să arate bine. Cele mai multe dintre ele sunt mândre de ceea ce văd în oglindă și postează uneori selfie-uri pe rețelele de socializare. Însă niciuna nu riscă să participe la un eveniment fără machiaj. Un mic șoc ai putea să ai dimineața, dacă te-ai întâlni cu una dintre ele.
Luni, 05.02.2018, 16:02
Au electrizat atmosfera artişti îndrăgiţi. Pink a cântat imnul, iar Justin Timberlake a destins spectatorii în pauză. După patru ore de suspans, Philadelphia Eagles au câştigat primul trofeu Super bowl cu scorul de 41 la 33 împotriva echipei...
Luni, 05.02.2018, 07:37
Primele imagini cu șoferul care a provocat accidentul din București, cu gând să își ucidă soţia
Sambata, 03.02.2018, 22:53
Exclusiv. Reportaj în comuna cu politicienilor de frunte
Sambata, 03.02.2018, 22:22