Cel mai nou film al seriei Războiul Stelelor, dedicat lui Han Solo, va fi proiectat în premieră mondială la festivalul de la Cannes. Înaintea marii premiere mondiale anunţate pentru 25 mai.
Sambata, 07.04.2018, 09:42
E Paştele, e vremea credinţei, a generozităţii şi a speranţei. Sunt ore în care putem face și noi o minune. Pentru Teodora, fetiţă de patru ani, care se pregăteşte pentru a cincea operaţie din mica ei viaţă.
Sambata, 07.04.2018, 09:21
Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a organizat miercuri, 4 aprilie, un eveniment artistic-muzical la Centrul Cultural European și de Tineret pentru UNESCO ”Nicolae Bălcescu”, intitulat: ”Paștele, un prilej de primenire artistică”. Părinții și copiii prezenți la eveniment s-au bucurat împreună de lucrările expoziționale originale și de creațiile muzicale ale unor copii excepționali, care au pregătit un program artistic special, în spiritul Sărbătorilor de Paște.
Vineri, 06.04.2018, 21:55
Tradiţionala friptură de miel poate fi reinterpretată într-un mod gustos, dar mai ales sănătos. Ne-a demonstrat asta colega noastră, Anca Lungu, care a mers în bucătăria lui chef Nicolae Tand, alături de care a pregătit o gustoasă...
Vineri, 06.04.2018, 19:19
4.000 de kilometri într-un automobil vechi de 90 de ani. Este aventura care îl aşteaptă pe un constănţean pasionat de maşinile de epocă. Destinaţia este Sanremo, locul în care, în 1928, românul Ernest Urdăreanu câştiga primul raliu organizat acolo. Primirea va fi triumfală, iar o arteră din oraş va primi numele primului campion al cursei.
Vineri, 06.04.2018, 17:47
4.000 de kilometri într-un automobil vechi de 90 de ani. Este aventura care îl aşteaptă pe un constănţean pasionat de maşinile de epocă. Destinaţia este Sanremo, locul în care, în 1928, românul Ernest Urdăreanu câştiga primul raliu...
Vineri, 06.04.2018, 17:11
Ne pregătim pentru miracolul Învierii. Credincioşii sunt aşteptaţi mâine noapte să ia Lumina Sfântă din bisericile de pretutindeni. Iar mănăstirea Horezu este cu siguranţă unul din locurile binecuvântate unde va veni foarte multă lume.
Vineri, 06.04.2018, 17:03
Lupta pentru marele premiu al concursului "Asia Express" se încheie săptămâna viitoare! S-a dovedit un real succes, iar până acum aproape 20.000 de telespectatori s-au înscris ca să câştige o vacanţă pentru două persoane în Koh Samui, Thailanda.
Lupta pentru marele premiu al concursului "Asia Express" se încheie săptămâna viitoare! S-a dovedit un real succes, iar până acum aproape 20.000 de telespectatori s-au înscris ca să câştige o vacanţă pentru două persoane în Koh Samui,...
Joi, 05.04.2018, 19:43
Ion Ţiriac a ajuns în atenţia presei sportive din toată lumea după ce, la fel ca prietenul său Ilie Năstase, a făcut o declaraţie neinspirată la adresa Serenei Williams.
Joi, 05.04.2018, 19:39
Joia Mare e începutul perioadei sacre pentru români, în aşteptarea Învierii. Credincioşii se pregătesc cu bucate şi cu haine noi pentru Paşte şi merg la biserică, la spovedanie şi la slujbă. În unele zone, este şi ziua superstiţiilor.
Joi, 05.04.2018, 19:28
Nu se întâmplă foarte des ca un artist să uite versurile unei piese chiar în timpul unui concert la care asistă mii de oameni. Și, mai mult, să primească și laude pentru asta. Excepție face Pink, care, în timpul spectacolului pe care l-a susținut la New York, a uitat versurile unei melodii celebre.
Joi, 05.04.2018, 14:02
Flavia nu știe ce păziție să adopte pentru că fustița este prea scurtă! Replica lui Dani nu întârzie să apară. Se lasă cu povești, căci Dani, în calitatea lui de amfitrion la un eveniment monden din Capitală, prezentat, atenție, pe gratis, și-a adus aminte cum a fost abordat de o domnișoară cu "iepurașii" la vedere, care i-a cerut, culmea, să-i spune "de deochi".
Organizarea botezului este pentru părinți o adevărată bucurie. Fiecare detaliu este bine pus la punct și absolut nimic nu scapă de pe listă: invitații botez, lumânări, mărturii, candy bar, fiecare ingenioase, în culorile potrivite. Evenimentul se soldează cu mulți invitați, cu voie bună și la final cu foarte multe poze. Din păcate, organizarea post-eveniment nu este la fel de riguroasă.
Joi, 05.04.2018, 13:19
Justin Timberlake și-a oprit concertul la insistențele unei fane. Ce anunț emoționant a făcut artistul!
Joi, 05.04.2018, 08:30
Redactorul care a scris istorie la Vogue se retrage, după 3 decenii de carieră! Presa de peste Ocean susţine că Anna Wintour va renunţa, curând, la postul care i-a făcut numele cunoscut în lumea întreagă.
Miercuri, 04.04.2018, 16:38
Şi-a folosit toată imaginaţia şi priceperea pentru a-i ajuta pe copiii fără şansă! O doamnă din Bârlad, proprietara unei cofetării, a realizat nişte ouă uriaşe de ciocolată.
Miercuri, 04.04.2018, 16:28
Casa Regală se pregătește de cel mai așteptat eveniment al anului. Nunta dintre prințul Harry și actrița Meghan Markle va avea loc pe data de 19 mai.
Un cor uriaş, format din peste 500 de copii, a cântat imnul României, dar şi cele mai frumoase cântece populare şi patriotice. Oraşul a găzduit Olimpiada Naţională Corală.
Marti, 03.04.2018, 08:09
Pas important în Dosarul Revoluţiei. Procurorul general cere aviz de la Klaus Iohannis pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu, pentru infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Revoluţiei.
Luni, 02.04.2018, 19:38
Steven Spielberg îşi depăşeşte propriul record şi scrie istorie în cinematografele din lumea întreagă! Ultimul film al celebrului regizor a înregistrat deja un succes colosal, iar publicul s-a declarat cucerit de producție!
Luni, 02.04.2018, 17:53
Telespectatorii şi-au votat astăzi favoritul de la iUmor! Renata Cilan i-a convins că are umor şi merită să ajungă în finală. Tânăra de 21 de ani a devenit, astfel, cea de-a şasea finalistă a concursului iUmor.
Luni, 02.04.2018, 16:58
Steven Spielberg îşi depăşeşte propriul record şi scrie istorie în cinematografele din lumea întreagă! Cel mai recent film al său, "Ready Player One", a avut încasări de 128 de milioane de dolari în primul weekend de la lansare.
Luni, 02.04.2018, 16:47
Marilyn Monroe revine pe marile ecrane, la mai bine de 5 decenii de la moartea ei! Şi asta cu ajutorul unui avatar. Specialiştii în programe computerizate au reuşit să-i creeze o dublură digitală, cu ajutorul unei actriţe britanice care...
Luni, 02.04.2018, 16:44
Floriile au fost sărbătorite la Hunedoara cu o cruce uriaşă! Credincioşii au realizat-o, în centrul oraşului, din mii din flori multicolore, exact aşa cum fac în fiecare an înainte de venirea Paştelui.
Luni, 02.04.2018, 16:40
Ştim cu toţii că Elena Udrea trece prin momente grele după pierderea unuia dintre gemeni! La fel de afectat este şi logodnicul ei.
Sambata, 31.03.2018, 12:25
Fără îndoială, nunta Prințului Harry și a lui Meghan Markle este unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului. Vorbim despre o nuntă regală, o nuntă care va fi televizată și care va fi urmărită de milioane de oameni din toată lumea, așa că și bugetul este unul pe măsură!
Vineri, 30.03.2018, 13:32
Elena Băsescu a bifat primul eveniment monden după ce a anunţat că este însărcinată. Ba mai mult, şi "iubi" a însoţit-o! Cât de mult s-a schimbat vedeta în cele şapte luni de sarcină şi cum merge relaţia cu iubitul tinerel
Vineri, 30.03.2018, 09:38
Vedetele îi îndeamnă pe români să se testeze. Şi-au pus la bătaie puterea de convingere în dorinţa de a-i face pe oameni să înţeleagă ce înseamnă Hepatita C.
Vineri, 30.03.2018, 08:59
Lara Fabian a susţinut aseară un concert de zile mari la Cluj Napoca, în cadrul turneului internaţional. de promovare al noului său album. Fanii au intrat parcă într-un alt Univers. plin de magie şi emoţie.
Vineri, 30.03.2018, 08:56
Elevii unei şcoli din Transilvania au demonstrat cât de uşor se poate face un bine. Impresionaţi de povestea unei mame care trece prin clipe crunte, copiii au organizat un târg caritabil de Paşte.
Vineri, 30.03.2018, 08:47
Liviu Dragnea, alături de Marian Oprișan la un eveniment important: „O să sprijin cu toate puterile mele”
Joi, 29.03.2018, 13:39
Starurile filmului românesc şi-au luat cele mai bune şi strălucitoare haine, sau unele dintre ele doar au încercat şi au păşit pe covorul roşu la cel mai important eveniment monden din industria cinematografiei.
Miercuri, 28.03.2018, 16:37
Beyonce a trecut prin clipe de coşmar la un eveniment monden. Surse apropiate vedetei susţin că a fost muşcată de faţă de o actriţă a cărei identitate a rămas sub protecţia anonimatului. Mai şocant este faptul că incidentul a fost,...
Miercuri, 28.03.2018, 14:30
Cea de-a 12-a ediţie a galei premiilor Gopo, cel mai important eveniment anual dedicat celebrării succeselor cinematografiei româneşti, a avut loc marţi seară, în Sala Mare a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti.
Cea de-a 12-a ediţie a galei premiilor Gopo, cel mai important eveniment anual dedicat celebrării succeselor cinematografiei româneşti, a avut loc marţi seară, în Sala Mare a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti.
Un eveniment ce a urmărit strângerea banilor necesari pentru Crispin Voinescu, un băiețel de doar 14 ani care se luptă cu o boală severă. Ilinca, Lidia Buble, Riştei, Margineanu şi Mandinga, vedetele serii.
Evenimentul de la Los Angeles este unul cu tradiţie în Statele Unite, iar anul acesta Heidi Klum şi Mel B au fost printre cei surprinşi de jeturile uriaşe. Mariah Carey, Mike Tyson şi Pharell Williams au reuşit să scape cu hainele uscate, la...
Miercuri, 28.03.2018, 08:13
Al cincilea sezon al emisiunii „Chefi la cuțite” este pe cale să înceapă, așa că cei trei jurați de temut se pregătesc intens pentru marele eveniment!
Este băutura îndrăgită de mulți petrecăreți, fără doar şi poate! Niciun eveniment nu este complet fără câteva pahare de... prosecco. Un experiment realizat de către un medic de la Universitatea din Surrrey, Marea Britanie, arată că această băutură nu doar că îşi face efectul mai repede, dar are și efecte ,,speciale”.
Marti, 27.03.2018, 15:11
Românii şi moldovenii au încis hora Unirii pe pâmânt american. Peste Ocean, în Statele Unite, în Florida mai exact, diaspora a sărbătorit 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Şi a sărbătorit. româneşte.
Marti, 27.03.2018, 13:25
Astăzi se împlinesc o sută de ani de la unirea Basarabiei cu România. Iar parlamentarii români şi moldoveni s-au reunit într-o şedinţă solemnă, la Bucureşti.
Marti, 27.03.2018, 13:24
Doliu între artişti şi nu numai. Aimee Iacobescu s-a stins din viaţă. Actriţa a luptat ani buni cu o boală nemiloasă.
Marti, 27.03.2018, 13:19
La 27 martie, începând din 1962, artişti şi publicul celebrează ziua mondială a teatrului. Alexandru Arşinel a vorbit la "Prietenii de la 11" despre aniversarea acestui eveniment.
Multe cupluri vor să îşi unească destinele anul acesta, iar ca nunta să iasă perfectă au nevoie de o locaţie de vis. Nicuşor Stan a dezvăluit ce tendinţe se poartă anul acesta, dar şi cât trebuie să scoatem din buzunar pentru marele...
Duminica, 25.03.2018, 20:28
Numeroase monumente emblematice naţionale de pe glob vor lua parte, sâmbătă, la Ora Pământului, eveniment organizat pentru mobilizarea contra schimbărilor climatice. La ora locală 20:30, numeroase clădiri şi monumente vor fi cuprinse de întuneric, timp de o oră.
Vineri, 23.03.2018, 14:56
Afghanistan este o ţară în care pericolele se întâlnesc pretutindeni! Iar o furtună de nisip transformă dramatic o misiune militară. Pentru că insurgenţii. ascunşi de praf, pot apărea în spatele tău într-o fracţiune de secundă.
Joi, 22.03.2018, 19:34
Portul tradiţional românesc devine din ce în ce mai des sursă de inspiraţie pentru designerii celebri ai lumii! În urmă cu un an, creatorii de modă ai casei Dior au copiat modele de veste şi cojoace din zona Beiuşului.
Joi, 22.03.2018, 19:28
Ziua Poliţiei a fost sărbatorită la Dej, în avans. Acolo, centrul oraşului a fost împânzit de poliţişti, criminalişti, luptători din trupele speciale, pirotehnişti, dar şi de câini special antrenaţi.
Joi, 22.03.2018, 16:30
Teatrul nu este o bucurie doar pentru cei mari sau doar pentru cei mici. Dimpotrivă, ar putea fi cea mai potrivită relaxare în familie. Actriţa Manuela Harabor ne propune asta, printr-un spectacol ce îmbină dansul şi teatrul în cel mai educativ...
Joi, 22.03.2018, 16:28