Antena Căutare

Ce a publicat Valentin Timofte de la Chefi la cuțite, după ce Janni Alexandridis a câștigat sezonul 12. Lângă cine s-a pozat

Valentin Timofte, finalistul Chefi la cuțite sezonul 12 din echipa portocalie, a publicat în mediul online o imagine neașteptată alături de un fost coleg de platou. Iată lângă cine s-a pozat acesta, fără ezitare, după Finala câștigată de Janni Alexandridis.

Valentin Timofte, finalistul Chefi la cuțite sezonul 12 din echipa portocalie, a publicat în mediul online o imagine neașteptată alături de un fost coleg de platou | Antena 1

Telespectatorii au urmărit Finala sezonului 12 Chefi la cuțite într-un număr mare pentru a afla cine este marele câștigător al premiului în valoare de 30.000 de euro. Cei care s-au luptat în ultima etapă a competiției au fost Valentin Timofte din echipa portocalie, Ioana Dehelean și Janni Alexandridis din echipa magenta.

Finaliștii au gândit meniuri de senzație pentru această etapă importantă din viața lor, iar mai apoi și-au ales echipele alături de care să gătească. Strategiile, momentele tensionate și situațiile imprevizibile au fost nelipsite din concurs. Deși au fost adversari, cei trei nu au uitat de fair-play.

Emoțiile s-au simțit la cote maxime când banda a adus farfuria aurie cu numele câștigătorului pe ea. Irina Fodor nu i-a ținut prea mult în suspans, anunțând că cel care pleca acasă victorios este Janni Alexandridis.

Ce imagine a publicat Valentin Timofte de la Chefi la cuțite, după ce Janni Alexandridis a câștigat sezonul 12

Articolul continuă după reclamă

Valentin Timofte a avut parte de o experiență unică în show-ul culinar. Chiar dacă nu a reușit să pună mâna pe premiul cel mare, finalistul din echipa portocalie s-a bucurat pentru tot ce a trăit alături de colegii săi.

De asemenea, acesta a încercat să ajute pe toată lumea în competiție, motiv pentru care a legat relații speciale de prietenie cu anumiți concurenți. Printre cei cu care s-a înțeles foarte bine se numără Habibi, Mihaela, Maryoris, Cosmin Berki, dar și alți foști colegi din echipele „rivale”.

Pentru că nu putea să rateze Finala sezonului 12 Chefi la cuțite, Valentin Timofte și o parte din concurenții show-ului culinar s-au întâlnit pentru a viziona cea mai frumoasă aventură a vieții lor de până acum.

Citește și: Cine e Janni Alexandridis, câștigătorul Chefi la cuțite sezonul 12. Ce s-a aflat despre el și ce a dezvăluit în marea finală

La scurt timp de la aflarea veștii că Janni Alexandridis a ieșit victorios din ultima etapă a competiției, cuțitul de aur din echipa portocalie a luat pe toată lumea prin surprindere cu o imagine neașteptată.

Valentin Timofte a distribuit pe contul său de Instagram o poză alături de Horia Manea, concurentul care l-a ajutat pe Janni Alexandridis în Marea Finală a sezonului 12 Chefi la cuțite. Se pare că finalistul din echipa portocalie a rămas în relații foarte bune cu toți colegii săi de platou.

„Băieți răi!”, a fost descrierea din dreptul imaginii cu cei doi.

Care a fost reacția lui Valentin Timofte, după ce Janni Alexandridis a câștigat sezonul 12 Chefi la cuțite

Valentin Timofte a muncit din greu pentru a câștiga sezonul 12 Chefi la cuțite, însă meniul său spectaculos nu a reușit să obțină punctaj maxim. Așadar, Janni Alexandridis a fost desemnat câștigător.

Finalistul din echipa portocalie a fost dezamăgit de faptul că nu a obținut victoria, dar mândru pentru toate realizările sale de până acum.

Citește și: Finala sezonului 12 Chefi la cuțite. Janni Alexandridis s-a panicat la proba desertului. Ce a făcut Valentin Timofte când a văzut

„Aici se oprește drumul meu în acest concurs. Clar sunt dezamăgit”, au fost mărturisirile lui Valentin Timofte, din Marea Finală a sezonului 12 Chefi la cuțite.

Cine e Janni Alexandridis, câștigătorul Chefi la cuțite sezonul 12. Ce s-a aflat despre el și ce a dezvăluit în marea fi... Mesajul transmis de Janni Alexandridis, după ce a câștigat Chefi la cuțite sezonul 12. Ce a dezvăluit acesta...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Chef Richard Abou Zaki, juratul Chefi la cuțite, premiat în Italia! Distincția prestigioasă obținută pentru restaurantul său
Chef Richard Abou Zaki, juratul Chefi la cuțite, premiat în Italia! Distincția prestigioasă obținută pentru...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x