Antena Căutare

Ce reprezintă numerele din viața noastră. Numerologul Oana Timofte ne învață cum să ne calculăm numărul destinului

Vă vine să credeţi sau nu, să ştiţi că numerele sunt elemente foarte importante în viaţa noastră, fie că ne referim la calcule financiare sau pur şi simplu numerotări de străzi. Numerele ar fi şi în ceea ce facem, unde lucram și cum ne poziționăm faţă de ceea ce e în jurul nostru. Numerele ar fi un fel de traducere a celor mai multe evenimente și întâmplări din viața noastra. Matematica aceasta, accesibilă oricui vrea să-i descopere tainele, este simplă la prima vedere dar încărcată de sensuri și înțelesuri multiple, complexe. De aceea avem nevoie de un om cu o aplecare asupra numerologiei, adică studiul valorii numerice a literelor în cuvinte, nume și idei. Motiv pentru care numerologul Oana Timofte ne va spune cât de mult ne influențează numărul destinului viața de zi cu zi.
Luni, 06.07.2020, 12:46
Insula Iubirii Sezonul 10. Bianca, deranjată de apropierea dintre soțul ei Marco și Gabriella: „Există o chimie între ei”

Logo show Vineri, 30.10.2026, 23:30
Insula Iubirii Sezonul 10. Ian este refuzat de 6 ispite! Cum a ajuns în această situație

Logo show Vineri, 30.10.2026, 22:45
Insula Iubirii Sezonul 10. Mira recunoaște ce a simțit lângă ispita George Jaguarul: „Vreau să stau numai cu el!”

Logo show Vineri, 30.10.2026, 22:00
Insula Iubirii Sezonul 10. Narcis îl demască pe Remi? Ce suspiciuni a dezvăluit la bonfire

Logo show Vineri, 30.10.2026, 20:23
Furnicuțele 2026. Andreea Bănică, detalii despre momentul în care a pozat într-o revistă pentru adulți

Logo show Vineri, 30.10.2026, 18:59
Furnicuțele 2026. „Povara furnicii” le-a pus la încercare pe Andreea Bănică și pe fiica ei. S-a prăbușit turnul înainte de final?

Logo show Vineri, 30.10.2026, 18:47
Furnicuțele 2026. Fiica Andreei Bănică muncește de la 13 ani! Ce responsabilități a avut

Logo show Vineri, 30.10.2026, 18:45
Furnicuțele 2026. Andreea Bănică și Lucian Mitrea, împreună de 30 de ani: „La 18 ani ne-am logodit”

Logo show Vineri, 30.10.2026, 18:44
Furnicuțele 2026. Andreea Bănică, provocată la „FurniMima”! Cum s-a descurcat

Logo show Vineri, 30.10.2026, 18:07
Furnicuțele 2026. Andreea Bănică, cuvinte emoționante pentru profesorul care a crezut în ea: ”Îmi pare rău!”

Logo show Vineri, 30.10.2026, 18:00
Furnicuțele 2026. Cum a ajuns Andreea Bănică pe scenă! Rolul important al tatălui său

Logo show Vineri, 30.10.2026, 17:50
Furnicuțele 2026. Andreea Bănică, provocare de concentrare! Cât de bine s-a descurcat

Logo show Vineri, 30.10.2026, 17:40
x