Stiri despre emisiunea X Factor. Afli noutati despre concurenti si despre juratii Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei
După șase sezoane în care a descoperit și a lansat artiști, X Factor este, din nou, în căutarea celor mai bune voci, viitorii artiști care vor urca pe scenă în fața juraților
Miercuri, 03.05.2017, 07:45
Preselecţiile de la X Factor sunt în plină desfăşurare, iar juraţii retrăiesc momente inedite din sezoanele trecute. Printre sute de concurenţi, jurizări nelipsite de glume şi înţepături inevitabile la masa celor trei "magnifici", farmecul lui Horia Brenciu răsare cu fiecare ocazie.
Marti, 02.05.2017, 20:59
Chiar dacă începutul a fost mai greu pentru Cheloo, artistul a reuşit să se acomodeze cu mediul şi cu ai săi colegi de juriu, abia în sezonul doi X Factor: "Primul meu contact cu X Factor a fost sinistru. Eu nu am ce cauta acolo. Am dus un război cu mine".
Marti, 02.05.2017, 18:37
Fosta semifinalistă „X Factor” este distrusă de vestea că prietena și colega sa de breaslă ar putea suferi de o boală incurabilă
Marti, 02.05.2017, 14:15
Shift şi Jo este poate cea mai tare colaborare în acest moment. "Taci, inimă" se anunţă a fi hit. Tu ce părere ai?
Marti, 02.05.2017, 14:06
În doar câteva zile de la lansarea ultimei piese muzicale, Delia a realizat un nou record de vizualizări.
Marti, 02.05.2017, 12:17
Cheryl Cole, jurata „X Factor”, și iubitul ei cu zece ani mai tânăr au ales numele pentru bebelușul lor. Îl vor boteza „Bear”/ „Urs”, după ce au petrecut o bună perioadă gândindu-se ce nume i s-ar potrivi micuțului.
Marti, 02.05.2017, 10:58
O veste sfâșietoare i-a smuls lacrimi de durere lui Florin Răduță. Câștigătorul X Factor și-a pierdut una dintre cele mai dragi ființe din viața sa.
Luni, 01.05.2017, 23:15
După șase sezoane în care a descoperit și a lansat artiști, X Factor este, din nou, în căutarea celor mai bune voci, viitorii artiști care vor urca pe scenă în fața juraților.
Luni, 01.05.2017, 14:48
Deși este cunoscută pentru ținutele sale extravagante, atitudinea degajată și ați crede că nimic din ceea ce face nu vă mai poate uimi, iată că Delia e surprinzătoare în orice moment! Dovadă stă un clip din culisele unui spectacol de-al juratei „X Factor”.
Duminica, 30.04.2017, 14:17
Delia, jurata „X Factor”, a făcut un show de zile mari într-un club de fițe! S-a dat startul la distracție, chiar dacă 1 Mai e abia luni.
Sambata, 29.04.2017, 15:01
În 19 mai, la Arenele Romane, Delia, Vița de Vie, COMA, Macanache, Zdob și Zdub, Taraf de Haidouks și alți artiști ai momentului sunt prezenți iî fața fanilor, pentru a lua parte la experimentul muzical al primăverii
Vineri, 28.04.2017, 11:13
Avea 18 ani şi speranţa de a deveni un cântăreţ de renume. Cu vocea nu stătea prea bine, dar cu privirea a dat-o gata până şi pe Delia
Vineri, 28.04.2017, 07:43
A venit, a leşinat, a devenit cunoscută! Momentul în care Barbie de România s-a prăbuşit pe scena X Factor a devenit viral şi a ajutat-o să intre în lumina reflectoarelor. Deşi a fost criticată de multe persoane pentru acest lucru, adolescenţa e convinsă că nu a făcut nimic rău.
Joi, 27.04.2017, 22:51
Una dintre cele mai bune concurente din cel de-al şaselea sezon X Factor a fost, indubitabil, Loredana Anghelache sau "Prinţesa de Aur", cum este numită în lumea manelelor
Joi, 27.04.2017, 22:12
Cel de-al patrulea sezon l-a primit pe scenă X Factor pe Kapushon care a făcut senzaţia cu piesa "Frăţică, dă-mi o bucăţică". Nu aţi uitat, aşa-i?
Joi, 27.04.2017, 21:42
A mers până în semifinale în echipa lui Ştefan şi i-a uimit pe juraţi cu prestaţia sa. Erika Isac avea 15 ani, dar o maturitate scenică incredibilă
Joi, 27.04.2017, 21:35
Laurenţiu Bârzoi a fost unul dintre concurenţii celui de-al doilea sezon X Factor. Deşi nu l-a impresionat pe Cheloo cu ţinuta sa, juraţii au recunoscut că i s-ar potrivi musicalurile
Joi, 27.04.2017, 21:15
Îi place rock-ul şi nu fereşte să o spună în gura mare! A venit la X Factor pentru a-şi arăta talentul, însă rezultatul a fost cu totul altul
Joi, 27.04.2017, 21:07
Orelia Ciornea este din Chişinău şi este contabilă. A visat toată viaţa să cânte, să urce pe scenă, dar era prea timidă. X Factor, însă, a convins-o pe doamna noastră să îşi îndeplinească visul.
Joi, 27.04.2017, 20:46
"Sunt total impresionat de calităţile tale de dansator. Mi-ai făcut ziua incredibilă", începe Cheloo jurizarea. După o porţie sănătoasă de râs pe care a oferit-o atât juraţilor, cât şi publicului, Cristian îi învaţă pe Răzvan şi Dani mişcările de... felină!
Joi, 27.04.2017, 20:35
După șase sezoane în care a descoperit și a lansat artiști, X Factor este, din nou, în căutarea celor mai bune voci, viitorii artiști care vor urca pe scenă în fața juraților.
Joi, 27.04.2017, 10:02
Una dintre cele mai bune voci din cel de-al şaselea sezon X Factor a fost, fără îndoială, Loredana Anghelache. Deşi nu a reuşit să câştige marele premiu, "Prinţesa de Aur" a câştigat inimile românilor
Miercuri, 26.04.2017, 20:58
Cel de-al şaptelea sezon de X Factor se pregăteşte să îşi primească minunaţii concurenţi. Aşadar, dacă ştii că ai factorul X, te aşteptam să demonstrezi lumii întregi, dar mai ales juraţilor, că meriţi să ocupi un loc printre cele mai bune voci din Romani.
Miercuri, 26.04.2017, 12:27
În această toamnă super show-ul X Factor își deschide porțile pentru a șaptea oară la Antena 1. După șase sezoane în care a descoperit și a lansat artiști, X Factor începe pregătirile pentru cel de-al șaptelea sezon și dă startul preselecțiilor.
Miercuri, 26.04.2017, 11:52
În Vinerea Mare, familia Olgăi Verbițchi, câștigătoarea de la „X Factor”, s-a mărit cu încă un membru, odată cu venirea pe lume a micuțului Nikita. Mama artistei a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, așteptat cu multă, multă nerăbdare de către toată familia, dar și de fani.
Marti, 25.04.2017, 08:27
Şi-a pregătit un outfit special şi, cu vocea la purtător, a păşit pe scanea X Factor, în sezonul patru. Juraţii au rămas trăzniţi când au văzut-o. Domnişoara le-a stins lumina.
Vineri, 21.04.2017, 09:30
Cu Dan Bittman ca profesor, Cheloo începe să se descurce în a complimenta doamnele şi domnişoarele de pe scena X Factor! Acestea sunt cele mai sexy concurente din concurs.
Vineri, 21.04.2017, 09:20
A venit la X Factor, în sezonul trei, gata sa ii demonstreze iubitei cat de mult o iubeste. Si, pentru a fi meniul complet, a venit si cu o creatie proprie, pentru o anume Adriana. Interpretarea lui a oripilat publicul. Cheloo a cedat.
Vineri, 21.04.2017, 09:06
Sezonul 1 "X Factor" a fost marcat, fără dubii, de o doamnă trecută de a doua tinereţe. Corina Ioana Stegăroiu, o economistă de 64 de ani, a venit în concurs pentru a se face remarcată. Rezultatul?!
Vineri, 21.04.2017, 08:53
Gabriela Mărgineanu, o studentă de 20 de ani, a venit să-și demonstreze calitățile vocale în ce de-al doilea sezon X Factor. Mătuşa ei a vrut să-l dea în judecată pe Cheloo. Să vezi, să asculți și să nu crezi.
Vineri, 21.04.2017, 08:53
Florian Costan, fost dansator la "Body and Soul", a venit în cel de-al cincilea sezon la "X Factor" pentru a-şi încerca norocul în muzică. Părerea lui Dan Bittman despre prestaţia concurentului merită auzită!
Vineri, 21.04.2017, 08:46
Horia şi Delia au ajuns la concluzia că Ştefan este... vampir! Ce are de spus juratul despre aceste acuzaţii? Vedem în clipul de mai sus!
Vineri, 21.04.2017, 08:31
Dacă în live-uri i-a smuls lacrimi de emoţie şi fericire mamei, căreia i-a dedidcat piesa "Mulţumesc, iubita mama", la audiţii i-a lăsat masca pe toţi cei prezenţi în sală. Cât despre juraţi.. au fost de-a dreptul fermecaţi de prestaţia lui.
Joi, 20.04.2017, 09:44
Talentul şi carisma l-au adus pe Emilian Nechifor extrem de aproape de marele premiu din sezonul trecut X Factor. Însă respectul pentru fani şi ambiţia îl ajută în drumul său spre o carieră mult visată.
Miercuri, 19.04.2017, 14:05
Din 20 aprilie, Antena 1 difuzează în fiecare joi de la 20.30 o serie Best of X Factor cu 6 ediții speciale.
Miercuri, 19.04.2017, 11:08
Delia nu ratează nicio ocazie de a face shopping!
Marti, 18.04.2017, 14:56
Când toată lumea era în febra pregătirilor pentru masa de Paşte, Delia muncea. Dar, după muncă şi răsplată.
Luni, 17.04.2017, 09:33
După o vacanţă prelungită, Delia a revenit acasă şi şi-a găsit apartamentul plin de lume
Miercuri, 12.04.2017, 08:38
Nicoleta Nucă și Nosfe au lansat o piesă cu adevărat deosebită și fanii o ascultă deja pe repeat!
Marti, 11.04.2017, 08:44
Din Londra la Paris! Delia nu stă locului nicio secundă şi profită din plin de câteva zile de vacanţă aşa că a dat o fugă şi până în capitala Franţei.
Duminica, 09.04.2017, 19:13
Horia Brenciu este un artist iubit de mămici, de pici, de bunici, de toată familia. Însă, pare-se că are mare lipici la copilaşi. Cu așa fane tinerele am fi mândri și noi!
Vineri, 07.04.2017, 11:18
„Am găsit-o pe cea mai mare FANĂ a lui Carla's Dreams!”, titrează o publicație din Republica Moldova, țara de origine a lui Carla's Dreams!
Joi, 06.04.2017, 17:08
Horia Brenciu se bucură din plin de vacanţa de lux. Cântăreţul este de-a dreptul fascinat de peisajele exotice, dar chiar şi după o săptămână încă n-a găsit-o pe Delia.
Miercuri, 05.04.2017, 18:19
Orice ar face, Delia, jurata „X Factor”, iese în evidență. Nici de data asta, nu a făcut excepție. În sala de gimnastică, în stilu-i deliric, artista a făcut show! Cine s-ar fi gândit că megahitul „Despacito” poate fi interpretat pe ritmuri de manele!
Joi, 30.03.2017, 15:19
S-au numărat printre cei mai iubiţi concurenţi de la X Factor şi au dat dovadă de prietenie, în mai multe rânduri, chiar pe scenă. Elevii Deliei, Emilian şi Raul, păstrează aceeaşi relaţie frumoasă şi în afară camerelor de filmare.
Joi, 30.03.2017, 11:38
Cu 26 de milioane de vizualizări în câteva zile, Shakira şi Prince Royce au un succes răsunător cu piesa "Deja Vu"
Joi, 30.03.2017, 10:16
Dacă nu ai imaginaţia suficient de bogată, îţi arătăm noi cum va arăta Delia când va fi bătrână
Joi, 30.03.2017, 09:44
Delia este una dintre cele mai active vedete din mediul online. Jurata de la X Factor nu ratează nicio ocazie de a arăta fanilor câte ceva din viaţa sa din afara scenei
Miercuri, 29.03.2017, 11:00
Delia, jurata de la „X Factor”, a povestit despre succes, sacrificii și viața de vedetă.
Luni, 27.03.2017, 15:36