După doi ani de epurare etnică, de bombardamente, încălcări ale acordului de încetare a focului, cruzime și răpire a civililor din Palestina, statul Israel a convenit asupra unui acord cu Hamas pentru încetarea focului și schimbul de ostatici.
Citește și: Greta Thunberg a ajuns în Grecia, după ce a fost reținută de foțele israeliene. Ce mesaj a transmis
Acordul de încetare a focului vine cu schimb de ostatici pentru israelieni și palestinieni
Hamas a predat în cursul zilei de luni, 13 octombrie, Crucii Roşii primii şapte ostatici israelieni în viaţă, după 738 de captivitate, anunţă Israelul: Matan Angrest, Gali şi Ziv Berman, Alon Ohel, Eitan Mor, Omri Miran şi Guy Gilboa-Dallal.

„Şapte ostatici au fost transferaţi (aramatei israeliene) şi se află în drum către forţele tshalului în Fâşia Gaza”, a anunțat armanta israeliană, conform news.ro.
Este vorba despre primii şapte bărbați din armata israeliană eliberaţi în cadrul unui acord încheiat de Hamas cu Israelul. Aripa armată a mişcării islamiste palestiniene Hamas, Ezzedin al-Qassam, şi-a luat angajamentul să respecte armistiţiul calendatul, atât timp cât Israelul le respectă.

Vehicule ale Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) au sosit luni dimineaţa către un punct convenit, în nordul Fâşiei Gaza, pentru a prelua ostaticii eliberaţi, potrivit presei israeliene.
CICR a anunţat că a lansat o „operaţiune în mai multe faze” în vederea eliberării ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza, în schimbul unor ostatici plaestinieni încarceraţi în Israel.
Palestininii așteaptă cu nerăbdarea eliberarea a aproape 2.000 de oameni din închisorile israeliene, în urma acordului dintre Hamas și Israel. Primii ostatici eliberați au ajuns în Khan Younis, unde au fost așteptați de familii și supraviețuitori ai epurării etnice.
Citește și: Eurovision 2026. Cum se decide dacă Israel va participa sau nu la competiție
Dr. Hussam Abu Safiya, un simbol al rezilienței, datoriei și umanității, nu este încă trecut pe listele ostaticilor eliberați de Israel. Conform ultimelor declarații ale avocatului său, medicul palestinian era într-o condiție precară, în urma abuzurilor suferite în detenție.
Acesta ar urma să fie eliberat doar în urma unui acord între Premierul Benjamin Netanyahu și Ministrul apărării Israel Katz, dacă numărul ostaticilor pe care sunt nevoiți să îi elibereze nu este atins, conform unei surse.
Conform B'Tselem, centrul de informații israelian pentru Drepturile Omului în teritoriilor ocupate, Israelul avea la finalul anului 2024 peste 9,619 palestinieni civili în detenție, în condiții inumane. Acest număr a crescut vertiginos în ultimul timp, mai ales că nu sunt înregistrați și ostaticii din campusurile militare. IPS (Israel Prison Service) a încetat să le mai ofere informații privind numărul palestinienilor încarcerați.

Din 7 octombrie 2023, armata israeliană a încarcerat 430 de femei și 750 de copii din West Bank. Dintre aceștia 129 sunt jurnaliști, iar 58 se află încă în custodia armatei.
Peste 11.100 palestinieni, bărbați, copii și femei, sunt ținuți în închisori fără niciun fel de acuzare sau în așteptarea unui proces, conform unei surse.
De la data la care a început genocidul, după atacul rezistenței palestiniene, până la finalul lui 2024, 41 de oameni au murit în închisorile israeliene, iar trupurile a 39 de oameni nu au fost înapoiate familiilor.
După doi ani de genocid, numărul palestinienilor uciși a trecut de 67.000 - aceștia fiind doar cei confirmați. Dintre aceștia, cel puțin 19.000 sunt copii. De asemenea, mulți sunt la limita supraviețuirii, neavând acces la hrană sau apă din cauza blocadei israeliene. Odată cu acordul de încetare a focului Israelul a permis intrarea convoiului umanitar.
Forțele israeline au ucis peste 1.722 de medici și personal medical și cel puțin 223 de jurnaliști.
Acest acord de încetare a focului nu este primul între Israel și Hamas de la începutul genocidului. Toate încercările de a curma suferința populației palestiniene au fost zădărnicite de încălcarea acordului de către Israel, a cărui armată a reluat bombardamentele.
Și de această dată, după ce vineri a intrat în vigoare acordul de încetare a focului, oamenii din Gaza s-au întors cu speranță la ruinele care odată le-au fost cămin. Potrivit datelor, peste 90% din locuințele din Gaza au fost distruse.

Suraviețuitorii genocidului au fost întâmpinați de capcane explozive, în conserve de mâncare sau jucării, plantate în mod deliberat de armata israeliană înainte de retragerea trupelor.
De asemenea, raidurile în West Bank s-au întețit, iar bombardamentele au fost reluate de armata israeliană în sudul Libanului.
Conform înțelegerii mediate de Donald Trump, acordul presupune încetarea imediată a focului, retragerea forțelor israeliene din Fâșia Gaza, schimb de ostatici, intrarea imediată a convoiului umanitar în Gaza și predarea armelor de către Hamas.
Vezi mai multe stiri externe pe observatornews.ro