Centenarul Marii Uniri. Cum s-a înfăptuit Marea Unire de la 1 decembrie 1918
Centenarul Marii Uniri. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 este o pagină sublimă a istoriei românești, pe care românii de azi au șansa să o sărbătorească la 100 de ani de la înfăptuirea României Mari, în ziua Centenarului Marii Uniri.
Autor: Mirabela Năstase Publicat: Sambata, 01 Decembrie 2018, 10:10 | Actualizat: Sambata, 01 Decembrie 2018, 10:11- Liga Națiunilor: România vs. Kosovo se vede vineri, 15 noiembrie, de la 21:45, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite începe din 17 noiembrie, numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 este o pagină sublimă a istoriei românești, pe care românii de azi au șansa să o sărbătorească la 100 de ani de la înfăptuirea României Mari, în ziua Centenarului Marii Uniri.
Marea Unire de la 1918 înseamnă întregirea statului național român, care s-a înfăptuit prin unirea tuturor provinciilor locuite de români, aflate sub stăpânire străină, cu România, mai exact Unirea Basarabiei cu România, a Bucovinei și a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.
Marea Unire de la 1 decembrie 1918, ocazie cu care sărbătorim Centenarul României, este văzut de istorici drept un act legitim, dar și o șansă enormă, la care au ajutat trei elemente esențiale: dorința românilor de a se uni și de a nu mai fi nevoiți să lupte frate contra frate, o politică internă de excepție, dar și un context politic internațional oportun și recunoașterea de către Marile Puteri a hotărârilor interne ale statului român.
Centenarul Marii Uniri. Context și premise ale Marii Uniri
Începutul anului 1918 se anunța dezastruos pentru România care semna în mai Pacea de la Buftea-București, un tratat de pace care-i aducea mari prejudicii. Însă schimbările mari în plan european, din a doua jumătate a anului, și priceperea liderilor români de a simți momentul istoric fac ca dezastrul anunțat să fie transformat într-un șir de victorii, reunite sub numele de Marea Unire de la 1918: în martie 1918 - unirea Basarabiei cu România, în noiembrie - unirea Bucovinei cu România, iar în decembrie unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.
Etape preliminare au fost Mica Unire din 1859 a Țării Moldovei cu Țara Românească și dobândirea independenței în urma războiului din 1877-1878, pe fondul renașterii naționale a românilor în parcursul secolului al XIX-lea.
De asemenea Marea Unire este strâns legată de personalitățile marcante ale vremii, precum regele Ferdinand, regina Maria, omul de stat Ionel Brătianu sau Iancu Flondor, Vasile Goldiș, Iuliu Maniu.
Contextul fierbinte în care s-a născut statul unitar roman a fost Prima Conflagrație Mondială sau Primul Război Mondial, perioadă în care românii care trăiau separat, în țări românești, au fost nevoiți să lupte frate contra frate. Nu au fost singurii în această situație.
Trebuie menționat că Primul Război Mondial a însemnat un mare tribut de sânge pentru români. În jur de 335 000 de români, plus civili, sau, mai precis a zecea parte dintre români a pierit cu prețul desăvârșirii Marii Uniri, al cărei Centenar îl sărbătorim pe 1 Decembrie 2018.
Situația românilor înainte de Marea Unire era cam așa: Transilvania și Banatul se aflau în componența Austro-Ungariei, încă din 1867. Bucovina făcea parte tot din Impreiul Austro-Ungariei. Basarabia se afla în componența Imperiului Țarist. Ca și context european, trebuie spus că în anul 1918, nu doar România și-a câștigat provinciile istorice ci s-au eliberat de sub imperii înglobante Cehia (parte a imperiului Austro-Ungar), Slovacia, părți importante din Polonia sau Țările Baltice- Lituania, Letonia și Estonia. Potrivit istoricilor, anul 1918 a reprezentat o mișcare în sine a popoarelor.
Centenarul Marii Uniri. Mai întâi a fost Unirea Basarabiei cu România
”Poporul Român este o enigmă și-un miracol istoric” , spunea Gheorghe I. Brătianu, iar miracolul avea să se producă la 1 decembrie 1918, prin actul Marii Uniri.
Un alt context internațional care a creat până la urmă premise favorabile Unirii au fost evenimentele imprevizibile prin care Rusia Țaristă trecea prin 1917. După trei ani de război Rusia era vlăguită, iar frontul distrus de propaganda bolșevică. Foarte mulți dintre soldații ruși părăseau frontul și treceau prin Basarabia, devenită un tărâm de retragere al acestora din linia întâi. Acești soldați se manifestau violent față de populație, ajungând chiar să omoare oameni nevinovați.
În aceste condiții, la solicitarea Sfatului Țării, în 10 ian/23 ian 1918, Armata Română intră în Basarabia, pentru a restabili ordinea.
Populația civilă, în majoritatea ei, a primit cu satisfacție această intervenție.
Armata Română avea să salveze Basarabia prin intervenția din luna ianuarie 1918, instituindu-se mult dorita pace.
Guvernul bolșevic de la Petrograd reacționează la această evoluție a situației din Basarabia și decide să rupă relațiile diplomatice cu România. În plus, hotărăște să confiște Tezaurul României, aflat la Moscova.
Beneficiind de un curent prounionist, la 27 martie /9 apr 1918, Sfatul Țării, sub conducerea lui Ion Inculeț, a votat Unirea cu România. Chiar în prima ședință s-a intonat imnul ”Deșteaptă-te, române” și a fost introdus tricolorul românesc.
Sfatul Țării i-a avut ca și fruntași pe Constantin Stere, Pantelimon Halippa și Ion Inculeț, care a fost și Președintele Sfatului Țării.
La 27 martie 1918, în clădirea care astăzi este sediul Academiei de Arte din Chișinău au votat majoritari, pentru Unirea Basarabiei cu vechiul Regat al României. Evenimentul a fost unul de trăire sufletească supremă, atmosfera era de sărbătoare. Serbările s-au ținut la Iași și au fost foarte înflăcărate.
Pentru Unire au fost exprimate 86 de voturi, 3 au fost împotrivă, și au fost înregistrate 36 de abțineri. Condițiile pentru înfăptuirea Unirii constau în efectuarea unei reforme agrare și respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.
În 27 noiembrie/10 decembrie 1918, după ce Bucovina și Transilvania decid unirea cu România, Sfatul Țării declară Unirea necondiționată a Basarabiei cu România și se dizolvă, reprezentarea cetățenilor fiind asigurată în parlamentul României.
Această stare de unitate avea însă să dureze timp de 22 de ani, până la 28 iunie 1940, când un ultimatum al guvernului sovietic, care urmărea punerea în aplicare a pactului Hitler-Stalin, a fost adresat României, cerând cedarea Basarabiei către Uniunea sovietică. România a cedat și după 48 de ore Basarabia a fost ocupată de Armata Roșie, administrația și Armata Roșie retrăgându-se, într-un haos dramatic, la vest de râul Prut.
Centenarul Marii Uniri. Unirea Bucovinei cu Regatul României
”Bucovină, Bucoviă, ai rămas de tot străină! De n-ai mai fost părăsită, de străini ai fost răpită/
Plânge inima, suspină, după tine, Bucovină!”....
Până la sfârșitul Primului Război Mondial, sau imediat după aceea, Imperiul German, Imperiul Rus, Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Otoman au încetat să mai existe, iar monarhiile acestora au fost abolite.
Puterile Centrale ies înfrânte din din Primul Război Mondial și capitulează rând pe rând, spre sfârșitul anului 1918: Bulgaria în 29 septembrie, Turcia în 30 octombrie, Austro-Ungaria în 3 noiembrie. Austro-Ungaria intră într-un proces de dezintegrare, iar o serie de state, componente ale imperiului, își proclamă independența în a doua jumătate a anului 1918: Cehoslovacia în 28 octombrie, Ungaria în 2 noiembrie, Austria în 12 noiembrie, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor în 24 noiembrie.
Așadar, anul 1918 a însemnat destrămarea marilor imperii, iar românii din Bucovina s-au angajat în lupta de eliberare națională, Bucovina fiind în componența Imperiului Austro-Ungar .
Odată cu asta, s-a dezgorpat și securea războiului dintre între etniile care trăiseră în componența Austro-Ungariei, deoarece fiecare voia un stat cât mai întins, pe seama vecinilor săi.
Bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, așteptat cu atâta dor și suferință, va sosi și că moștenirea lor stăbună, tăiată prin granițele nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ștefan. (Motiunea unirii, 1918)
Profitând de slăbiciunea imperiului, Consiliul Național Ucrainean a convocat Adunarea Națională Constituantă, la Liov, în 19 octombrie 1918. Adunarea a proclamat independența teritoriului ucrainean din Austria-Ungaria, inclusiv nord-vestul Bucovinei.
Astfel că, în toamna lui 1918, teritoriile din împrejurimile orașelor Cernăuți, Rădăuți și Siret, erau revendicate deopotrivă de români și de ucrainieni. La 25 octombrie, ucrainenii, s-au constituit într-o organizație proprie, cu scopul de a se afilia Radei Centrale Ucrainiene și au decretat Bucovina ca aparținând Ucrainei.
În Cernăuți a fost creat un comitet care se numește Consiliul Național, condus de președintele Iancu Flondor, care a decretat Unirea Bucovinei cu România. Chiar și așa ucrainenii susțineau că este parte a Ucrainei lor.
Ucrainenii au avut o Adunare a lor numită Vecea Populară, cu 600 de participanți, sub cerul liber, în piața de lângă Teatru și au hotărât Unirea lor cu Rusia Sovietică. Totul a culminat cu noaptea din 3 noiembrie când mii de țărani ucrainieni au adus teroarea în populația românească, spărgând magazine, depozite de muniții, de alimente. În aceste condiții, Iancu Flondor a trimis un curier la Iași – pe Vasile Bodnărecu – avocat, la Guvernul României, cerând intervenția Armatei Române.
”Iancule, grăbește Unirea Bucovinei cu România, că pierdem Ardealul”.
La 11 noiembrie 1918, Armata Română, în frunte cu generalul Iacob Zadik, a intrat în Cernăuți. Iancu Flondor a salutat Armata Româna, piața străzile au fost inudate de români, ca un act de triumf național.
La 28 noiembrie, Consiliul Național Român a convocat Congresul General al Bucovinei, la care au refuzat să participe reprezentanți ai ucrainenilor și ai evreilor. Românii, în unanimitate, susținuți de polonezi și de germani, au decretat Unirea Bucovinei cu România.
Iancu Flondor a fost cel fără de care Unirea Bucovinei cu regatul României ar fi întârziat, spune istoricul Dumitru Covalciuc, care semnalează importanța lui Flondor prin rândurile unei scrisoari ale lui Nicolae Iorga către Flondor, în care acesta îi spunea: ”Iancule, grăbește Unirea Bucovinei cu România, că pierdem Ardealul”.
Centenarul Marii Uniri. Unirea Transilvaniei Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România
Potrivit Prof. Univ. Dr. Ioan – Aurel Pop, în documentarul “Marea Unire – România, la 100 de ani”: ”Transilvania nu a fost niciodată, până la 1918, în decursul istoriei sale, o țară românească, în sensul politic. Mai exact, nu a fost condusă de o elită românească, spre deosebire de Bucovina, care până la 1775 a făcut parte din Țara Moldovei”.
Cu toate acestea, Transilvania, care a stat sub stăpâniri străine atâta vreme, a fost provincia cel mai bine organizată în vederea Marii Uniri.
Prăbușirea autorității Imperiului Austro-Ungar s-a făcut resimțită și în Transilvania. Peste noapte, Consiliul Național Român Central a fost pus în situația de a asigura treburile funcționărești, administrația maghiară fiind alungată, de a asigura ordinea și de a prelua conducerea militarilor români împrăștiați prin toate părțile imperiului.
Consiliul Național a înființat Consiliul Militar, format din consilii și gărzi militare, alcătuite la rândul lor din militari și voluntari români, care aveau sarcina de a păzi principalele obiective de interes public. De facto, de guvernarea teritoriilor românești se ocupa Consiliul Național Român și sfaturile naționale române din localitățile românești.
Unirea Transilvaniei cu România, desăvârșirea Marii Uniri
În septembrie-octombrie 1918, Partidul Național Român și Partidul Social-Democrat încep să colaboreze și stabilesc să inițieze formarea unui Consiliu Național Român, care își avea sediul la Arad.
În 29 septembrie/12 octombrie 1918, PNR, prin Comitetul Executiv, a adoptat o Declarație prin care proclama dreptul națiunii române la autodeterminare, redactată de Vasile Goldiș, care a fost fost citită în Parlamentul de la Budapesta în 5 octombrie/18 octombrie 1918 de către Alexandru Vaida-Voievod, om politic, medic, publicist și unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Român din Transilvania, apoi al Partidului Naţional Ţărănesc.
Așadar, în octombrie 1918, în sala de şedinţe a Parlamentului de la Budapesta răsuna glasul unui deputat român care cerea pentru prima oară desprinderea Ardealului de Ungaria. Cel ce vorbea de la tribună se numea Alexandru Vaida-Voevod. El avea să fie primul ardelean care va fi şeful primului guvern al României Mari.
Alexandru Vaida-Voevod a dat citire declaraţiei de independenţă, redactată la Oradea în 12 octombrie 1918 de către Vasile Goldiş. Românii din Ardeal cereau dreptul ca, liberi de orice „înrâurire străină”, să hotărască singuri „aşezarea printre naţiunile libere”, precum şi stenograma şedinţei din Parlamentul de la Budapesta prin care Alexandru Vaida Voevod lua cuvântul şi dădea citire acestei declaraţii. Întregul Parlament a rămas şocat.
Vă redam câteva pasaje din discurs.
1918, octombrie, 18, Budapesta
Onorată Cameră, N-a sosit încă timpul să încheiem bilanţul războiului mondial. Cu facultăţile noastre debile omeneşti, fie cu ajutorul minţii, fie cu al fanteziei, nu suntem în stare să prevedem, urmările rele sau bune ale războiului. Un fapt îl putem stabili de pe acum.
Războiul mondial a avut un rezultat mare: acceptarea din partea tuturor naţiunilor a principiului, că în viitor nu va mai fi deosebire între naţionalitate şi naţiune şi naţiunile mari şi mici vor avea drepturi egale.
Cât de dureros a fost pentru noi, naţionalităţile care ne-am considerat şi numit întotdeauna „naţiune” – să fim consideraţi şi trataţi din partea autorităţii de stat drept naţionalităţi.
Portret Alexandru Vaida-Voevod De la întemeierea creştinismului multe spirite geniale au luptat pentru propăşirea omenirii şi mulţi au încercat să definească bazele de muncă pentru binele şi progresul întregii omeniri.
Şi dacă au fost spirite, care în evul vechiu şi după întemeierea creştinismului au aflat calea adevărată, propagând adevăratele principii ducătoare la scop, aceştia n-au avut putinţa să pună în aplicare practică principiile ce le profesau.
E meritul lui Wilson, că în cunoscutele lui puncte a dat expresie acelor principii şi le-a cristalizat aşa, că nu se vor mai putea falsifica niciodată. Dacă omenirea va isbuti să realizeze, să înfăptuiască aceste principii, atunci de la întemeierea creştinismului încoace n-a fost un eveniment mai însemnat ca acesta, pentru omenire.
Discursul redactat de Vasile Goldiș și rostit de Alexandru Vaida Voievod a fost atât de vehement și înflăcărat încât încât autoritățile maghiare au încerca să îl tempereze, propunându-i funcții guvernamentale la Budapesta. S-au lovit însă de un răspuns negativ din partea lui Vasile Goldiș.
La Arad au acționat trei personaje cheie: Ștefan Cicio Pop, președintele Adunării Naționale, Vasile Goldiș și Ioan Suciu, personaje care au avut un rol important în alegerea orașului Alba Iulia pentru proclamarea Unirii.
Astfel că, alegerea Alba-Iuliei ca lăcaș al proclamării Unirii s-a făcut în baza a două motive istorice: la 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul își făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia, cetatea fiind capitala domnitorului pe scurta perioadă cât a durat Unirea celor trei principate (Muntenia, Moldova și Transilvania); în 1784, pe același platou al Cetății, Horia și Cloșca erau trași pe roată în urma condamnării lor.
Rezoluția de Unire a românilor din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, al cărei text fusese redactat de Vasile Goldiș avea să răsune în sala Casinei din Alba Iulia.
Momentul Unirii de la Alba-Iulia, 1 Decembrie 1918
Momentul Unirii însă a fost cu minuțiozitate organizat de omul politic Iuliu Maniu, cel care avea să rezolve și problema atitudinii guvernului maghiar de la Budapesta vizavi de Adunarea de la Alba Iulia, dar și nemulțumirile legate de textul Rezoluției. Unii doreau ca Unirea să se facă în baza autonomiei Ardealului, socialiștii, lucrând sub influența Budapestei, cereau republica și-și exprimau temerea de stările politice din vechiul Regat al României. În cele din urmă s-a stabilit o înțelegere, renunțându-se la toate părțile la punctele de vedere prea intransigente și adoptându-se formula unei autonomii provizorii.
Iuliu Maniu a explicat atunci că e necesară o epocă de tranziție, deoarece „nu se poate ca într-o singură zi, sau într-o singură oră, sau într-un moment dat, să punem la o parte o stare de lucruri veche și să înfăptuim una nouă”. Deci, nu e vorba de a pune condiții la Unire, ci a constata necesitatea unei epoci de tranziție.
Adunarea Națională, cu participarea a 1.228 de delegați (deputați) aleși. Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român, declară Adunarea Națională de la Alba Iulia “constituită și deschisă”.
Vasile Goldiș rostește cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluție, care începe cu cuvintele: “Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”.
Pregătirile de la Alba Iulia
Pregătirile pentru momentul 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia a fost efectuate cu minuțiozitate nu doar de către oficiali, ci și de... oamenii de rând, români care nu mai voiau să fie puși să lupte frate contra frate.
Cu câteva luni înainte, femeile au țesut steaguri tricolore, bărbații și-au pregătit cele mai frumoase straie.
S-a plecat cu căruțe, călare, peste câmpuri, peste dealuri, ca să fie martori unui eveniment unic al istoriei lor de la 1 Decembrie 1918, ce avea să fie imortalizat, în lipsa dispozitivelor de azi, în fotografiile realizate de Samoilă Mârza, singurul fotograf al Unirii.
La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluției, Unirea Transilvaniei cu România era săvârșită. Rezultatul votului asupra rezoluției a fost anunțat de Gheorghe Pop de Băsești:
"Adunarea Națională a poporului român din Transilvania, Banat și părțile ungurene a primit rezoluțiunea prezentată prin Vasile Goldiș în întregimea ei și astfel unirea acestei provincii românești cu țara mamă este pentru toate veacurile decisă."
Iuliu Maniu a ținut atunci un discurs în plenul Adunării Naționale, prin care motivează proiectul de rezoluție al Unirii, ce fusese citit anterior de Vasile Goldiș.
Onorată Adunare Națională,
Dacă privim șirul nesfârșit al suferințelor grele cari le-a indurat Neamul Românesc timp de veacuri, dacă ne aducem aminte de sutele de mii de martiri, care și-au jertfit viața pentru acest neam, precum și de durerile sufletești, care sute de ani au amărât viața strămoșilor noștri – nu știm cu ce să mulțumim noi, generația de azi, că suntem învredniciți de soartă, să ajungem tocmai noi ziua sfântă de azi, și după atâtea suferințe ale înaintașilor noștri, tocmai noi să fim împărtășiți de o atât de mare înălțare sufletească (…).
După citirea Actului Unirii, toți românii, de la Vlădică până la opincă și-au aruncat căciulile în aer. S-au cântat cântece patriotice, au petrecut cu vițel la proțap, carne de miel și s-a băut vin. (“Marea Unire – România, la 100 de ani”)
La Sfatul Marii Adunări Naţionale, conducătorii în frunte cu episcopii celor două biserici, Dr. Iuliu Hosu şi Dr. Miron Cristea, şi delegaţii, pe la orele 12, au ieşit pe câmpul din cetate unde era adunată mulţimea imensă în jurul tribunelor şi la tribuna principală episcopul Iuliu Hosu a citit hotărârea de alipire de bună voie şi pentru totdeauna cu ţara mamă, România. În acel moment a fost un delir ce nu se poate cuprinde în cuvinte.
La 1 decembrie 1918, România căpăta noi orizonturi, devenind cu o treime mai mare decât vechiul regat și cu circa 8.5 milioane mai mulți locuitori, România Dodoloață.
Unirea Transilvaniei cu România încheie procesul de făurire a statului național unitar român, proces început în 1859, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, continuat prin unirea Dobrogei în 1878, a Basarabiei în martie 1918 și a Bucovinei în noiembrie 1918. Suprafața României Mari: 295.049 km pătrați, cu o populație de 16.500.000 de locuitori.
A doua zi, pe 2 decembrie, a avut loc întrunirea Marelui Sfat Național în sala Tribunalului din Alba Iulia care hotărăște constituirea unui Consiliu Dirigent format din 15 membrii și având președinte pe Iuliu Maniu pentru administrarea Transilvaniei. Marele Sfat Național și Consiliul Dirigent își stabilesc sediul la Sibiu.
Pe 11/24 decembrie 1918 —Regele Ferdinand emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie.
Centenarul Marii Unirii. 100 de ani de la Marea Unire
În anul 2018 comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român, realizată prin unirea provinciilor românești cu România - . unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), unirea Bucovinei cu România (28 noiembrie 1918), unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Țara Mamă, România (1 decembrie 1918). Cele trei uniri formează împreună Marea Unire de la 1918. În 2018, la 100 de ani de la marile evenimente istorice, românii sărbătoresc Centenarul Marii Uniri.
Centenarul Marii Unirii. România Mare înfăptuită la 1 decembrie 1918 a avut însă un răgaz scurt de istorie, de aproximativ două decenii. Marile nemulțumiri ale Conferințelor de Pace vor aprinde flăcările unei Conflagrații și mai tragice, Al Doilea Război Mondial, când România va suferi din nou pierderi teritorii. precum Basarabia și nordul Bucovinei.
Surse: Documentar Agerpres “Marea Unire – România, la 100 de ani”, centenarulromanaiei.ro, wikipedia.ro, adevărul.ro
Surse foto: Documentar Agerpres “Marea Unire – România, la 100 de ani”, Cartea de Aur a Centenarului Marii Uniri- Bogdan Bucur, adevărul.ro,