Alegeri prezidentiale 2019. Primele rezultate ale EXIT POLL-ului, făcut public la ora 21:00, realizat de CURS Avangarde, arată că primii clasați în cursa pentru turul 2 sunt Klaus Iohannis, cu 39,0 % și Viorica Dăncilă care a obținut 22,5% din voturi.
Luni, 11.11.2019, 00:03
Alexandru Cumpănașu, prima reacție după aflarea rezultatelor: „Eu nu cred în acest exit poll. Nu este primul sondaj care dă greș”
Duminica, 10.11.2019, 22:30
Dan Barna și Mircea Diaconu au făcut declarații, la aflarea rezultatelor exit-poll-urilor
Duminica, 10.11.2019, 20:57
În sala de pomeni, în refugiul turistic sau în salonul de tatuaje. Românii s-au mobilizat pentru a ajunge la secţii, indiferent de locul unde au fost amenajate. Oamenii au coborât pe poteci de munte, au mers pe jos kilometri întregi sau au...
Duminica, 10.11.2019, 19:19
Candidaţii la alegerile prezidenţiale s-au grăbit să pună ştampila pe buletinul de vot şi cei mai mulţi au votat imediat după deschiderea secţiilor.
Duminica, 10.11.2019, 19:07
Românii îşi aleg astăzi viitorul. În orice colţ de Românie, scrutinul a adus speranţă, emoţie şi încredere. Unii au votat pentru prima oară, alţii au ales cu gândul la copiii pe care vor să-i crească în ţară. Peste 8 milioane de...
Duminica, 10.11.2019, 19:03
O femeie care face parte dintr-o comisie de la o secţie de votare din municipiuil Târgu Jiu a fost fotografiată în timp ce dormea cu capul pe masă chiar în timpul procesului de vot.
Duminica, 10.11.2019, 18:35
Cea mai mică secție de votare din Moldova are 28 de alegători, prezența la vot fiind de 160%, ca de fiecare dată. Au pus ștampila și călugării de la Mănăstirea Gorovei, dar și pelerinii aflați în trecere pe acele meleaguri!
Duminica, 10.11.2019, 17:38
Un cutremur puternic a avut loc în România, duminică după-amiază, în ziua Alegerilor Prezidențiale, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Duminica, 10.11.2019, 14:11
Fostul premier, Viorica Dăncilă, a votat la Colegiul Sf. Sava din Capitală.
Duminica, 10.11.2019, 09:26
Cartea de identitate ştim deja că este un element absolut necesar pentru a ne exprima votul. Dar nu este singurul lucru pe care trebuie să îl cunoaştem despre procedurile care se derulează azi.
Duminica, 10.11.2019, 08:51
Alegerile Prezidentiale 2019 vor avea loc duminică, 10 noiembrie 2019, iar a1.ro te provoacă să votezi puțin mai devreme! Cine vrei să fie președintele României?
Duminica, 10.11.2019, 00:16
Alegerile prezidențiale, prin care se va alege viitorul președinte al României, au loc duminică, pe 10 noiembrie 2019. Iată cum afli la ce secție de votare poți merge și ce detalii importante trebuie să știi.
Duminica, 10.11.2019, 00:01
În ziua votului, România se împarte între vară şi toamnă ploiasă. Dacă în sudul ţării sau la malul mării, soarele ne va răsfăţa cu temperaturi de peste 20 de grade, în Banat sau Transilvania avem nevoie de umbrele, dacă ieşim din casă.
Sambata, 09.11.2019, 19:38
Sunt momente cruciale pentru soarta României! Aproape 19 milioane de oameni sunt chemaţi la urne, să-şi aleagă preşedintele. Puţine ore ne mai despart până la deschiderea secţiilor în toată ţara. Dincolo de graniţe, românii s-au...
Sambata, 09.11.2019, 19:27
Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, spune că nu înţelege ce a căutat preşedintele Klaus Iohannis la ceremonia de instalare a ministrului Afacerilor Interne, în condiţiile în care este candidat la alegerile din 10 noiembrie, şi la instalarea ministrului Justiţiei, deoarece în 12 noiembrie are proces pentru cele şase case. Dăncilă crede că Iohannis, prin prezenţa la cele două ceremonii, a vrut să transmită mesajul "eu v-am adus aici, la ordinele mele trebuie să răspundeţi".
Vineri, 08.11.2019, 15:53
Peste 15.000 de persoane aflate în arest preventiv sau condamnate definitiv şi-au exprimat, până joi, intenţia de a vota la scrutinul de duminică. Peste 2.000 de deţinuţi nu au dreptul să voteze, în urma unor decizii judecătoreşti.
Vineri, 08.11.2019, 15:32
Liderul PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, a votat vineri, la o secţie din Chişinău pentru alegerea preşedintelui României.
Vineri, 08.11.2019, 12:18
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă românilor din diaspora care vor să voteze pentru alegerile prezidenţiale să se prezinte la vot în cele trei zile, încercând să evite aglomerarea în ziua de duminică. MAE precizează că 91 de diplomaţi au fost trimişi în străinătate din centrala de la Bucureşti pentru a participa la procesul electoral.
Joi, 07.11.2019, 17:00
Vicepreşedintele PNL Dan Motreanu preia responsabilitatea de şef al campaniei PNL pentru alegerile prezidenţiale, după ce preşedintele partidului, Ludovic Orban, s-a retras din această poziţie, ca urmare a învestirii ca premier
Miercuri, 06.11.2019, 10:49
Autocolantul cu menţiunea ”Votat” utilizat la votul prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale se poate dezlipi şi lipi din nou cu uşurinţă, deşi pe instrucţiunile transmise alegătorilor scrie explicit că odată dezlipit, acesta nu poate fi reutilizat, conform imaginilor postate pe Facebook de un român stabilit în Londra.
Miercuri, 06.11.2019, 08:06
Programul de lucru al birourilor de evidenţă a persoanelor din sectoarele 1-6 va fi prelungit, sâmbătă şi duminică, pentru eliberarea actelor de identitate expirate, pierdute, furate sau deteriorate, astfel încât locuitorii Capitalei să îşi poată exercita dreptul de vot. Măsura va fi aplicată şi în perioada celui de-al doilea tur de scrutin.
Marti, 05.11.2019, 15:16
Candidatul umanist la Preşedinţie Ramona Ioana Bruynseels s-a arătat rezervată după ce Executivul Orban a fost votat în Parlament, apreciind că nu sunt foarte multe motive de optimism şi că românia ar fi avut nevoie în acest moment de un Guvern solid.
Marti, 05.11.2019, 10:30
Pregătirile pentru alegerile prezidenţiale au intrat în linie dreaptă. STS a anunţat că anul acesta diaspora nu va mai aştepta la cozi uriaşe. Votul se va întinde pe trei zile, iar tabletele vor scana documentele de identitate în doar 15...
Marti, 05.11.2019, 07:40
Fostul europarlamentar Ioan Mircea Paşcu remarcă faptul că PSD a ajuns în situaţia de a-şi propune, ca nivel maxim de ambiţie, intrarea în turul doi al prezidenţialelor şi afirmă că. după alegeri, partidul trebuie să scape de toţi cei care l-au adus în situaţia actuală.
Vineri, 01.11.2019, 13:42
Ministerul Afacerilor Externe a finalizat, vineri, expedierea materialelor necesare votării către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului de votare în cadrul secţiilor din străinătate în contextul alegerilor prezidenţiale. Pentru cele 835 de secţii de votare din diaspora s-au trimis peste 4,4 milioane de buletine de vot pentru turul întâi.
Vineri, 01.11.2019, 13:18
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, le-a transmis, joi, membrilor de partid şi simpatizanţilor din judeţul Dâmboviţa că este încrezător că preşedintele Klaus Iohannis poate câştiga al doilea mandat la Cotroceni încă din primul tur, cu un scor electoral ”la care nu se aşteaptă nimeni”.
Joi, 31.10.2019, 17:24
Aproape 50% dintre cei care intenţionează să meargă la vot la prezidenţiale ar opta pentru Klaus Iohannis dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, pe locul al doilea situându-se Mircea Diaconu cu 16,7%, conform unui Sondaj realizat de IMAS la comanda Europa FM. Pentru parlamentare, topul este condus de PNL, urmat de PSD, ambele în creltere cu câte două procente, şi de USR.
Joi, 31.10.2019, 13:22
Candidatul peronist de centru-stânga Alberto Fernandez a obţinut o victorie în alegerile prezidenţiale din Argentina, duminică, în primul tur, înfrângându-l pe preşedintele în exerciţiu liberal Mauricio Macri, relatează AFP.
Luni, 28.10.2019, 12:18
Raed Arafat a reacționat în urma imaginilor surprinse în noaptea incendiului din clubul Colectiv, care au fost ținute ascunse patru ani de zile. Nu a oferit detalii, ci a spus că va oferi un punct de vedere abia după alegerile parlamentare.
Joi, 24.10.2019, 20:53
Facebook a anunţat luni noi măsuri pentru combaterea dezinformării, în perspectiva alegerilor prezidenţiale americane care vor avea loc în noiembrie 2020, în aceeaşi zi în care a dezvăluit eliminarea unei reţele de conturi ruseşti pe Instagram care aveau ca ţintă alegători americani, transmite Reuters.
Marti, 22.10.2019, 08:14
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că a transmis către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) o listă suplimentară de 68 de secţii de votare în străinătate, în contextul alegerilor prezidenţiale. Astfel, până în prezent, MAE a propus organizarea a 777 de secţii de votare în străinătate.
Miercuri, 16.10.2019, 23:54
Divizia de cloud computing AWS a grupului Amazon.com se extinde rapid pe unul dintre cele mai delicate segmente ale sectorului tehnologic, şi anume serviciile cloud destinate alegerior din Statele Unite, relatează Reuters.
Miercuri, 16.10.2019, 08:11
Școala n-a început de mult timp, însă elevii sunt deja cu gândul la vacanță și au motive de bucurie, întrucât aceștia ar putea beneficia de mai multe zile libere.
Luni, 07.10.2019, 08:39
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins definitiv, marţi, contestaţia depusă de Alianţa ”Un OM” cu privire la tragerea la sorţi a ordinii pe buletinele de vot. Biroul Electoral a decis că în prima etapă au fost extraşi candidaţii propuşi de partidele parlamentare, condiţie care trebuia îndeplinită la momentul constituirii birourilor electorale.
Marti, 01.10.2019, 15:57Principalul concurent al şefului statului afgan Ashraf Ghani în alegerile prezidenţiale de sâmbătă, şeful Executivului afgan, Abdullah Abdullah, a revendicat victoria în acest scrutin luni, într-o conferinţă de presă, relatează AFP.
Luni, 30.09.2019, 16:32
Explozii au avut loc sâmbătă în oraşele Kabul, Ghazni, Jalalabad şi Kandahar, la o oră după deschiderea secţiilor de votare în Afganistan, unde alegătorii îşi aleg viitorul preşedinte, relatează Reuters.
Sambata, 28.09.2019, 10:33
Vicepreşedintele Alianţei electorale "Un Om", Norica Nicolai, anunţă că Alianţa care îl susţine pe independentul Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale va contesta o eventuală decizie a Biroului Electoral Central de a fi exclus din prima etapă a tragerii la sorţi pentru stabilirea ordinii pe buletinul de vot. Nicolai acuză că propunerea în acest sens vine din partea PSD şi este susţinută de PNL, având drept scop crearea unui "avantaj" candidaţilor celor două formaţiuni politice.
Vineri, 27.09.2019, 16:27
Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, Felix Stroe, spune că este mulţumit de jumătate dintre primarii din judeţ şi îşi doreşte ca la alegerile locale de anul viitor cei mai mulţi dintre aceştia să candideze pentru un nou mandat din partea social-democraţilor. El a avertizat totuşi că nu vor fi siguri de o nouă candidatură din partea PSD primarii care la alegerile prezidenţiale nu obţin cel puţin nota 7, iar în cazul în care un primar pierde ruşinos alegerile în localitate, atunci va fi făcut un sondaj de opinie pentru a se vedea dacă problema e în localitate sau la primar.
Vineri, 27.09.2019, 16:08
Candidatul PMP la Preşedinţia României, Theodor Paleologu, acuză "probleme grave” în învăţământul superior românesc, acesta susţinând că trebuie reintrodus examenul de admitere cel puţin la universităţile de top. Paleologu spune că nivelul universităţilor a scăzut dramatic, că există o "industrie a plagiatelor" în unele facultăţi, dar şi că la conducerea multor instituţii de învăţământ superior se află oameni politici, acesta acuzând că există o "imensă bulă de impostură" în învăţământul superior românesc.
Vineri, 27.09.2019, 11:47
Biroul Electoral Central (BEC) stabileşte, vineri, prin tragere la sorţi, ordinea candidaţilor pe buletinele de vot la alegerile prezidenţiale din data de 10 noiembrie. Au fost admise candidaturile a 17 persoane, reprezentanţi ai unor partide sau independenţi.
Vineri, 27.09.2019, 07:00
Curtea Constituţională a respins, în şedinţa de joi, 26 de contestaţii depuse cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea unor candidaturi pentru alegerile prezidenţiale. Majoritatea contestaţiilor au fost depuse de persoane fizice şi au vizat atât înregistrarea candidaturilor din partea unor partide – Klaus Iohannis (PNL), Viorica Dăncilă (PSD), Theodor Paleologu (PMP), Dan Barna (USR-PLUS), Kelemen Hunor (UDMR), cât şi unii candidaţi independenţi. Totodată, CCR a admis trei contestaţii cu privire la nenregistrarea unor candidaturi, fiind vorba despre Moraru Radu, Zamfir Bogdan Mihail şi Duţă Marin.
Joi, 26.09.2019, 17:35
Dosarul privind denunţul formulat de Biroul Electoral Central (BEC) vizând similitudini la semnăturile de susţinere depuse de mai mulţi candidaţi la alegerile prezidenţiale a fost preluat de Parchetul General, pentru supraveghere urmăririi penale.
Joi, 26.09.2019, 16:55
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, 12 contestaţii împotriva înregistrării candidaturilor lui Mircea Diaconu, Klaus Iohannis, Hunor Kelemen, Dan Barna, Theodor Paleologu şi Viorica Dăncilă pentru alegerile prezidenţiale. Hotărârile sunt definitive.
Miercuri, 25.09.2019, 16:02
Curtea Constituţională a respins, marţi, alte zece contestaţii formulate privind înregistarea unor candidaturi la alegerile prezidenţiale, cele mai multe dintre acestea vizându-i pe Dan Barna, Klaus Iohannis şi Kelemen Hunor.
Marti, 24.09.2019, 16:21
Alegerile prezidențiale se apropie cu pași repezi și toată lumea se întreabă cine sunt candidații pentru care își pot exprima votul, în cursa pentru Cotroceni.
Luni, 23.09.2019, 21:05
Contestaţia depusă de Viorel Cataramă la Curtea Constituţională a României (CCR) după ce Biroul Electoral Central i-a respins candidatura la Preşedinţie a fost admisă. CCR a dispus BEC să înregistreze candidatura lui Cataramă, decizia fiind definitivă.
Luni, 23.09.2019, 10:44
Biroul Electoral Central este aşteptat să se pronunţe luni în legătură cu candidaturile la Preşedinţie depuse de Ramona Ioana Bruynseels, Alexandru Cumpănaşu şi Cătălin Ivan. Duminică, la ora 24:00, a expirat termenul de depunere a candidaturilor Candidaturile depuse de Viorica Dăncilă, Klaus Iohannis, Kelemen Hunor, Mircea Diaconu, Theodor Paleologu, Dan Barna au fost deja validate, iar cele ale lui Viorel Cataramă şi Miron Cozma au fost respinse.
Luni, 23.09.2019, 07:53
Klaus Iohannis este convins că va obţine un nou mandat la Palatul Cotroceni, liderul USR spune că România are nevoie de o schimbare. Chiar dacă nu s-au întâlnit la sediul Biroului Electoral Central, cei doi şi-au transmis mesaje înţepătoare.
Vineri, 20.09.2019, 19:28
Primarul New York-ului, Bill de Blasio, a anunţat că renunţă la candidatura în cursa internă a Partidului Democrat pentru alegerile prezidenţiale din 2020.
Vineri, 20.09.2019, 15:29