Fără niciun dubiu, toate momentele din ediţia de Paşte au fost fabuloase, iar copiii au oferit adevărate exemple de bunătate şi talent. Dar ca în orice competiţie, unul singur este câştigător.
Vineri, 18.04.2014, 00:11
Piesa momentului, "Derniere Danse", nu putea fi trecută cu vederea de simpatica Elena Hasna. Fără pic de emoţii şi cu zâmbetul pe buze, puştoaica a demonstrat, încă o dată, ce poate face cu vocea sa.
Joi, 17.04.2014, 22:59
"SarbatorESTI Lumina!” este sloganul Antenei 1 pentru zilele de Pasti, cand vor fi emisiuni pentru toate gusturile, in editie speciala. Spectacol, divertisment, dar si productii cinematografice de excepție!
Joi, 17.04.2014, 14:07
Frumoasa prezentatoare a rubricii Meteo a Observatorului regretă că nu va putea fi alături de familia sa, în Târgu Jiu
Joi, 17.04.2014, 13:04
S-a născut la Iași, în adolescență își dorea să devină profesoară de franceză, însă viața a avut alte planuri cu ea. Simona Gherghe, frumoasa moderatoare a emisiunii ”Acces Direct”, a împlinit 12 ani de când își încântă telespectatorii.
Miercuri, 16.04.2014, 11:05
Prezentatoarea "Observatorului" şi-a permis o clipă de răgaz mai puţin obişnuită. Vedeta Antenei 1 pare să iubească riscul după ce s-a aşezat pe o balustradă din apropierea unui... lac
Marti, 15.04.2014, 19:04
Eva Zaharescu, fiica Andreei Berecleanu şi a lui Andrei Zaharescu, este pasionată de gătit. A arătat cât de bine se pricepe la Junior Chef!
Luni, 14.04.2014, 21:58
Aşa tată, aşa fiu! Este o vorbă ce se poate aplica foarte bine în cazul fostului concurent Top Chef, Alexandru Balog. Fiul lui, Christoffer, a venit la Junior Chef şi i-a impresionat pe juraţi cu talentul său
Luni, 14.04.2014, 21:51
Telespectatorii Antenei 1 vor putea urmări, începând cu săptămâna premergătoare zilelor de Paşti, un serial multipremiat, producţie 2013, intitulat “Biblia”, în fiecare seară de la 22:30.
Luni, 14.04.2014, 11:54
Năucitoare ca dimensiune şi poveste, “Biblia”, redă în cele 10 părți, cele mai semnificative capitole ale Sfintei Scripturi
Luni, 14.04.2014, 09:18
Specialistul filmelor de acțiune a avut o copilărie agitată, marcată de revoluția anti-burgheză a lui Mao Zedong. Tânărul John Woo și familia sa au emigrat în Hong Kong, unde a descoperit tainele cinematografiei
Luni, 14.04.2014, 08:51
La începutul anilor '70, Mircea Drăgan a regizat o "trilogie" comică, al cărui succes dăinuie și astăzi.Filmele din "Brigada Diverse" sunt considerate unele dintre cele mai reușite producții românești din toate timpurile
Luni, 14.04.2014, 08:04
Actrița din filmul de la Antena 1 este una dintre cele mai cuminți vedete hollywoodiene. Este căsătorită cu celași bărbat de nouă ani și a avut o viață extrem de liniștită
Luni, 14.04.2014, 07:46Zi de top ieri pentru Antena 1. Postul generalist al trustului Intact a fost lider detaşat de audienţã atât pe Whole Day, cât şi în Prime Time, în rândul telespectatorilor din mediul urban. Cea de-a opta ediţie a îndrăgitului show al serilor de joi, Next Star, conduce şi în această săptămână topul audienţelor pe segmentul urban, clasând principalii competitori, Kanal D şi Pro TV pe poziţia a doua şi respectiv a treia.
Vineri, 11.04.2014, 14:08
În această seară, de la 20:30, Antena 1 şi antenaplay.ro vor transmite, ÎN DIRECT, meciul dintre Steaua Bucureşti şi FC Vaslui. Cele mai importante faze pot fi văzute şi comentate pe www.a1.ro
Vineri, 11.04.2014, 11:15
Premianţii Antenei 1 şi Antenei 3 au revenit în ţară de la New York Festivals. Au adus din Statele Unite ale Americii 7 medalii: 3 de aur, 3 de argint şi una de bronz. În total, au fost zece nominalizări, o performanţă pe care nu a mai...
Vineri, 11.04.2014, 09:38
Astăzi a fost "Ziua Altfel" la Antena 1. Cele două clase care câştigat cele mai multe voturi pe site-ul Observator.tv au vizitat redacţia Observator şi au intrat în culisele show-urilor Antenei 1.
Joi, 10.04.2014, 16:57
Steaua şi FC Vaslui se înfruntă în cel mai interesant meci al rundei a 27 a din Liga I. După mai multe zile în care au dat de înţeles că nu ar face deplasarea în Capitală, vasluienii au anunţat că vor înfrunta super-trupa lui Reghecampf
Miercuri, 09.04.2014, 16:23
Câştigătorii premiilor de la New York Festivals vor fi prezenţi în această seară de la ora 21:30, într-o Ediţiei Specială a emisiunii Sinteza Zilei.
Miercuri, 09.04.2014, 14:23
"Anul acesta, organizarea a fost puţin diferită faţă de anul trecut. A fost lume foarte multă şi foarte interesantă (...) E o confirmare pentru noi toţi, pentru Antena 3, pentru fiecare dintre noi, că suntem pe un drum bun", a spus Carmen...
Miercuri, 09.04.2014, 11:58
Antena 3 şi Obervator au fost premiate cu 7 medalii la New York Festivals, trei medalii de aur, trei de argint şi una de bronz. "În Premieră" cu Carmen Avram a fost laureată cu două medalii de aur pentru materialul "Lungul drum spre casă" şi cu...
Miercuri, 09.04.2014, 11:48
Antena 3 şi Observator au fost medaliate cu aur, argint şi bronz la New York Festivals World’s Best Television & Film 2014, alături de cele mai importante televiziuni din lume, în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe 8 aprilie. "Suntem foarte...
Miercuri, 09.04.2014, 10:27
"Bună dimineaţa, România. Este una dintre cele mai fericite seri din viaţa mea. Pur şi simplu mi-au dat lacrimile când am văzut o sală plină de oameni, din peste 50 de ţări, dintre cei mai bun, din elita mondială a presei, a televiziunilor,...
Miercuri, 09.04.2014, 09:36
Echipa Observator a fost medaliată cu Gold World Medal (la categoria Best News Documentary/Special) şi Silver World Medal (Investigative Report) pentru campania „Copiii nu sunt de vânzare”, dar şi cu Bronze World Medal, pentru campania...
Miercuri, 09.04.2014, 09:11
Antena1 şi Antena3 au fost premiate la New York, în cadrul New York Festivals. "Lungul drum spre casă", nominalizat la doua categorii - Cel mai bun reportaj biografic şi Cel mai bun reportaj de actualitate, a luat aurul la ambele categorii...
Miercuri, 09.04.2014, 08:57
Prezentă la "New York Festivals", Andreea Berecleanu trage un semnal de alarmă asupra situaţiei politice din România
Miercuri, 09.04.2014, 08:21
Cel de-al patrulea sezon al super show-ului revine în toamnã la Antena 1, iar caravana X Factor se pregãteşte deja de drum. Înscrierile au început deja pe www.xfactor.a1.ro, iar caravana va porni în curând în cãutarea urmãtorului X Factor al României
Marti, 08.04.2014, 15:08
Materiale realizate de jurnaliștii Observatorului și de cei ai Antenei 3 au fost nominalizate la una dintre cele mai importante competiţii internaţionale de televiziune: New York Festivals World`s Best TV&Films.
Marti, 08.04.2014, 13:57
În urmă cu doi ani, fix în luna aprilie, Dumitru Dragomir cânta alături de Victor Ciutacu, la "Te pui cu blondele", celebrul HIT "Mitică la Brutărie"
Marti, 08.04.2014, 11:04
Antena 3 şi Observator au fost nominalizate la una dintre cele mai importante competiţii internaţionale de televiziune: New York Festivals World`s Best TV&Films. Din cele 10 nominalizări, trei sunt pentru Observatorul Antenei 1, iar restul pentru...
Marti, 01.04.2014, 21:58
Dacă vreţi să vedeţi cum se fac ştirile sau care este atmosfera în spatele camerelor de luat vederi la "Neaţa cu Răzvan şi Dani" sau "Te cunosc de undeva", nu uitaţi să intraţi pe site-ul "observator.tv" la rubrica ZIUA ALTFEL, ÎNSCRIERI ca să votaţi clasa preferată
Marti, 01.04.2014, 16:23
Vedeta Antena 1, Horia Brenciu, cel mai important transfer al anului în televiziunile din România, a făcut sâmbătă seară un adevărat spectacol în faţa a peste 6.000 de oameni, în primul său concert din 2014
Duminica, 30.03.2014, 09:10
Veselie, distracţie, dar şi emoţie! Serviciul Român de Comedie revine în forţă la Antena 1, cu "Happy Show".
Miercuri, 26.03.2014, 18:55
Horia Brenciu este invitatul special al primei ediții “Happy Show”, realizată de Serviciul Român de Comedie, în această seară, de la ora 20.30, la Antena 1. O seară care se anunță specială nu doar pentru Horia Brenciu, ci și pentru Toni Grecu, liderul SRC.
Miercuri, 26.03.2014, 13:31
Se apropie "Săptămâna altfel", iar Antena 1 vă aşteaptă! Elevii din clasele V-VIII sunt invitaţi să ne viziteze în redacţia Observator şi să intre în culisele show-urilor Antenei 1.
Miercuri, 26.03.2014, 08:09
Se apropie "Săptămâna altfel", iar Antena 1 vă aşteaptă! Elevii din clasele V-VIII sunt invitaţi să ne viziteze în redacţia Observator şi să intre în culisele show-urilor Antenei 1.
Miercuri, 26.03.2014, 07:57
Ca să fim fericiţi însă nu este nevoie de nişte schimbări atât de mari cum aţi fi tentaţi să credeţi. Plus că sunt nişte specialişti care exact cu asta se ocupă: să ne dea motive să fim Happy.
Marti, 25.03.2014, 16:42
În cadrul “Săptămânii Altfel”, Antena 1 organizează o competiție prin care elevii claselor V-VIII pot veni în vizită la redacția Observatorului, la platourile “Neatza cu Răzvan și Dani” și “Te Cunosc de Undeva!”. Pentru a participa la “Ziua Altfel la Antena 1”, cei interesați se pot înscrie pe http://observator.tv/ziua-altfel/ până pe data de 26 martie.
Joi, 20.03.2014, 13:55
În săptămâna altfel elevii din clasele cinci opt sunt invitaţi în redacţia observatorului şi în culisele show-urilor de la antena 1
Joi, 20.03.2014, 13:42
Serviciul Român de Comedie porneşte în această primăvară, la Antena 1, campania: “Vine, vine primăvara/ Este happy toată ţara”. Politrucii, şmecherii, piţipoancele, vedetele de carton, vor fi filaţi, ascultaţi, filmaţi, vânaţi pas cu pas de agenţii SRC.
Marti, 18.03.2014, 12:20
Zi de top ieri pentru Antena 1. Postul generalist al trustului Intact a fost lider detaşat de audienţă atât pe Whole Day, cât şi în Prime Time, în rândul telespectatorilor din mediul urban. Turcii lui Suleyman, dar şi cele două producţii Pro Tv, Las Fierbinţi şi O săptămână nebună n-au avut nicio şansă în faţa prichindeilor talentaţi de la Next Star, cel de-al patrulea episod al show-ului impunându-se ca lider detaşat de piaţă, atât la nivel urban, cât şi pe segmentul naţional.
Zi de top ieri pentru Antena 1. Postul generalist al trustului Intact a fost lider detaşat de audienţă atât pe Whole Day, cât şi în Prime Time, în rândul telespectatorilor din mediul urban. Turcii lui Suleyman, dar şi cele două producţii Pro Tv, Las Fierbinţi şi O săptămână nebună n-au avut nicio şansă în faţa prichindeilor talentaţi de la Next Star, cel de-al patrulea episod al show-ului impunându-se ca lider detaşat de piaţă, atât la nivel urban, cât şi pe segmentul naţional.
Vineri, 14.03.2014, 13:11
Cine? El! Chiar el! Horia Brenciu a dat vestea cea mare: se alătură echipei Antena 1 şi promite voie bună şi divertisment de cea mai înaltă calitate.
Marti, 11.03.2014, 19:38
În cadrul evenimentului iniţiat de Observator , "Infinit pentru mama", elevii din 31 de şcoli din Bucureşti au compus cea mai mare scrisoare pentru mama
Marti, 11.03.2014, 19:03
Focoasa brunetă Andreea Mantea a reuşit să îi înnebunească pe americani. A plecat în SUA pentru filmări, alături de bărbaţii care vor să-i cucerească inima, dar lucrurile au cam atins cote... fierbinţi!
Marti, 11.03.2014, 13:38
Machiaje spectaculoase, costume senzaţionale, gesturi studiate în cel mai mic detaliu, voci antrenate şi multã voie bunã au fost ingredientele celei mai noi ediţii „Te cunosc de undeva!”, difuzată aseară la Antena 1.
Duminica, 09.03.2014, 16:35
Ziua de 8 Martie a fost marcată printr-un eveniment de amploare de copiii din Capitală. Peste 20 de mii de mesaje ale elevilor din 31 de şcoli au fost adunate la Palatul Naţional al Copiilor pentru a compune cea mai mare scrisoare pentu mama cu...
Sambata, 08.03.2014, 18:48
Vedetele de la Antena 1 s-au distrat, aseară, la cea mai tare petrecere de lansare a grilei de primăvară. Puşi pe şotii şi cu zâmbetul pe buze, au fost mai ceva ca o adevărată familie!
Vineri, 07.03.2014, 17:58
Antena 1 vă aduce o primăvară în culori. Iar pentru asta v-au fost pregătite şase show-uri de divertisment, care vă vor face să zâmbiţi.
Vineri, 07.03.2014, 08:21