Începând cu data de 1 decembrie, Banca Națională a României lansează o bancnotă aniversară pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, cu tema 185 de ani de la nașterea regelui Carol I.
Miercuri, 27.11.2024, 16:54Banca Națională a României a relatat pățania românului într-o postare pe rețelele de socializare, iar videoclipul este acum viral. Iată ce s-a întâmplat până la urmă cu banii deteriorați!
Vineri, 12.07.2024, 17:08Din ianuarie 2025, s-ar putea reglementa legislația bancară. A fost deja pus în dezbatere publică un nou proiecte, care transpune o directivă europeană în legislația națională. Iată ce presupune.
Joi, 11.07.2024, 16:06În ediția din 14 iulie 2022 de la Super Neatza cu Răzvan și Dani, Adrian Măniuțiu, jurnalist și antreprenor EM360 Group, ne spune ce înseamnă inflația și cum ne afectează aceasta propriul buzunar. Inflația a ajuns la 15,1% în luna iunie,...
Joi, 14.07.2022, 09:27Printre gesturile făcute din cauza panicii create de războiul din Ucraina de mai mulți români s-a numărat retragerea din bancă a unor sume de bani. Reprezentanți ai BNR au transmis un mesaj pentru români, spunându-le că în prezent moneda națională este stabilă.
Joi, 10.03.2022, 16:01Criza vine cu rate mai mici. Românii cu credite în lei, calculate în funcţie de ROBOR, vor avea mai puţin de plătit după ce Banca Centrală a luat o decizie istorică: a redus dobânda cheie.
Joi, 06.08.2020, 20:05Criză, criză, dar cu rate mai mici. Românii cu credite în lei, calculate în funcţie de ROBOR, vor avea mai puţin de plătit după ce Banca Centrală a luat o decizie istorică. Pentru a contracara şocurile pandemiei de coronavirus a redus...
Joi, 06.08.2020, 19:42Datoria externă totală a României a crescut în primele patru luni ale anului cu 683 milioane euro, la 106,55 miliarde euro, de la 105,87 miliarde euro la finalul anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).
Luni, 15.06.2020, 15:37Avertisment dur de la oficialii Băncii Naţionale a României! Economia ţării este într-un real pericol din cauza faptului că după un lung blocaj, unele sectoare nu şi-au reluat activitatea nici măcar acum. Sute de mii de români sunt în...
Joi, 04.06.2020, 07:10Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut luni la nivelul de 2,44%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Luni, 25.05.2020, 11:09Curs valutar 1 aprilie 2020. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, un curs de referinţă de 4,8246 lei/euro, în scădere cu 0,02% de la nivelul atins marţi, de 4,8254 lei/euro. Dolarul s-a apreciat cu 0,34%, la 4,4133 lei pe unitate.
Miercuri, 01.04.2020, 13:32CURS VALUTAR. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 4,8332 lei/euro, în scădere cu 0,03% de la nivelul atins joi, de 4,8345 unităţi/euro. Dolarul s-a depreciat cu 0,57%, la 4,3890 lei pe unitate.
Vineri, 27.03.2020, 13:34Amânarea plății ratelor pentru populație ar putea deveni realitate acum, în plină epidemie de coronavirus, întrucât Banca Națională a României le-a dat undă verde unităților bancare pentru acest lucru.
Marti, 24.03.2020, 20:50Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a urcat uşor marţi, la 2,62%, faţă de nivelul de 2,61% atins luni, cel mai redus atins după 8 mai 2018, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Marti, 24.03.2020, 11:06Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut puternic, la 2,61%, cel mai redus atins după 8 mai 2018, faţă de nivelul de vineri de 3,24%, în urma măsurilor anunţate de Banca Naţională a României (BNR) la sfârşitul săptămânii trecute pentru atenuarea impactului epidemiei de coronavirus, potrivit datelor publicte luni de banca centrală.
Luni, 23.03.2020, 11:30Există lichiditate suficientă pe piaţă în acest moment, potrivit purtătorului de cuvânt al BNR Dan Suciu.
Luni, 16.03.2020, 16:25Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă în scădere cu 0,06% faţă de valoarea atinsă luni. În același timp, lira sterlină a atins cel mai mic nivel din noiembrie 2019.
Marti, 03.03.2020, 13:41Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că rezervele valutare administrate de banca centrală erau, 29 februarie 2020, de 35,830 miliarde euro, cu 325 milioane euro mai mari decât în 31 ianuarie.
Luni, 02.03.2020, 13:4916-17 bănci locale sunt verificate de Banca Naţională a României după ce au fost implicate într-o „tranzacţie ciudată”.
Joi, 27.02.2020, 07:59O nouă monedă apare în România! Banca Națională a României (BNR) a anunțat cum va arăta aceasta și ce valoare are.
Miercuri, 26.02.2020, 09:38Banca Naţională a României (BNR) a scăzut de la 3,1% la 3% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, în contextul în care cererea a rămas robustă, pe fondul creşterilor salariale şi a creditării, dar rămân incertitudini legate inclusiv de politica fiscală într-un an electoral, a anunţat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Marti, 11.02.2020, 11:53Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, că decizia privind menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an şi reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituţiilor de credit la nivelul de 6% de la 8% a fost luată în contextul în care noile date statistice reconfirmă scăderea ritmului anual al creşterii economice, iar creditul în valută şi-a amplificat contracţia.
Vineri, 07.02.2020, 15:38Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că rezervele valutare administrate de banca centrală erau, în 31 ianuarie, de 35,505 miliarde euro, cu 2,579 miliarde euro mai mari decât în 31 decembrie 2019.
Luni, 03.02.2020, 14:16Cursul afișat, joi, de Banca Națională a României arată că euro a ajuns la 4,7790 lei, fiind mai mare cu 0,04 bani, faţă de cotaţia de 4,7786 lei pentru un euro, stabilită în şedinţa anterioară.
Joi, 23.01.2020, 14:13Creșterea punctului de pensie cu 40% presupune un "efort" financiar mult prea mare pentru România, susține guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cel care nu susține majorarea pensiilor în 2020. Acesta mai spune că e vorba de jumătate din populația țării și a explicat că nu poate să crească ceva cu 40%, având în vedere că economia crește cu 4%.
Miercuri, 08.01.2020, 17:00Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, că decizia privind menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an a fost luată în contextul în care creşterea economică a continuat să decelereze, contribuţia consumului gospodăriilor s-a redus vizibil şi asistăm la o restrângere a comenzilor noi în industria prelucrătoare.
Miercuri, 08.01.2020, 16:13Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a anunţat, miercuri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 2,50% pe an. Aceasta este a 12-a oară consecutiv când BNR decide păstrarea ratei dobânzii la acest nivel.
Miercuri, 08.01.2020, 13:16Lovitură grea pentru români cu credite bancare, chiar cu puțin timp înainte de sărbători! Ce se întâmplă cu ratele în perioada următoare, conform celor de la Banca Națională a României?
Luni, 09.12.2019, 11:29Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, că rezervele valutare administrate de banca centrală erau, în 30 noiembrie, de 33,817 miliarde euro, cu 1,09 miliarde euro mai mici decât în 31 octombrie.
Luni, 02.12.2019, 13:32O previziune terifiantă pentru România a fost făcută de economistul-șef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea. El a explicat ce pericole se ascund în spatele legii ce prevede majorarea pensiilor.
Miercuri, 27.11.2019, 12:41Preşedintele Klaus Iohannis a decis să trimită spre reexaminare Parlamentului proiectul de lege, iniţiat de fostul lider PSD Liviu Dragnea şi senatorul PSD Şerban Nicolae, prin care Banca Naţională a României (BNR) este obligată să aducă în ţară rezerva de aur depozitată în Londra, la Banca Angliei.
Miercuri, 20.11.2019, 14:20Un leu tot mai slab şi o viaţă tot mai scumpă. În ultimul an, euro a crescut mai mult ca niciodată, iar astăzi a atins un nou prag istoric - o valoare de peste 4 lei şi 77 de bani. Asta înseamnă chirii, rate şi facturi mai mari cu zeci de...
Marti, 19.11.2019, 19:25Avem cel mai slab leu din istorie! Astăzi, pentru prima oară, BNR a cotat moneda europeană la peste 4 lei şi 77 de bani. Analiştii se tem că leul va continua să se prăbuşească.
Luni, 18.11.2019, 19:25România, în pragul recesiunii? Ce se va întâmpla cu salariile românilor și ce anunță Mugur Isărescu
Vineri, 08.11.2019, 17:28Banca Naţională a României (BNR) a scăzut de la 4,2% la 3,8% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a coborât, de la 3,4% la 3,1%, prognoza pentru decembrie 2020, în contextul în care economia României nu este ”nici în prăpastie, nici pe marginea ei”, a anunţat, vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă. În plus, guvernatorul consideră că BNR se va înţelege cu noul Guvern asupra politicii fiscale.
Vineri, 08.11.2019, 12:11Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, că decizia privind menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an a fost luată în contextul în care rata anuală a inflaţiei a scăzut în septembrie la 3,5%, iar noile date confirmă decelerarea uşoară a PIB-ului real.
Miercuri, 06.11.2019, 15:53Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a anunţat, miercuri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 2,50% pe an. Aceasta este a 11-a oară consecutiv când BNR decide păstrarea ratei dobânzii la acest nivel.
Miercuri, 06.11.2019, 13:00Directorul Direcției Stabilitate din cadrul Băncii Naţionale (BNR), Eugen Rădulescu, vine cu un avertisment extrem de dur: România ar putea rămâne fără 10 bănci în următorul deceniu.
Miercuri, 06.11.2019, 10:16Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, că rezervele valutare administrate de banca centrală erau, în 31 octombrie, de 34,908 miliarde euro, cu 515 milioane euro mai mici decât în 30 septembrie.
Vineri, 01.11.2019, 13:42Datele financiare indică o probabilitate ridicată că ne apropiem de o recesiune la fel de mare precum cea din 2008, a spus Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, la Seminarul Eu-Cofile, organizat de Alpha Bank, BNR şi ARB.
Joi, 31.10.2019, 11:36Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, intrarea în vigoare a mandatului noului Consiliu de administraţie, pentru o perioadă de 5 ani.
Vineri, 11.10.2019, 15:38Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, joi, că decizia privind menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an a fost luată în contextul în care rata medie anuală a inflaţiei a continuat să scadă, iar datele arată o uşoară decelerare a PIB-ului real, în timp ce accentuarea deficitului de cont curent devine tot mai îngrijorătoare.
Joi, 03.10.2019, 15:28Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a anunţat, joi, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 2,50% pe an. Aceasta este a 10-a oară consecutiv când BNR decide păstrarea ratei dobânzii la acest nivel.
Joi, 03.10.2019, 12:31Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că rezervele valutare administrate de banca centrală erau, în 30 septembrie, de 35,423 miliarde euro, cu 196 milioane euro mai mici decât în 31 august.
Marti, 01.10.2019, 13:43Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, lansarea proiectului FinTech Innovation Hub, o platformă dedicată dialogului cu firmele care dezvoltă soluţii în domeniul serviciilor de plată şi financiare – FinTech – şi a subliniat că susţine inovaţia în domeniul plăţilor, dar ”în mod controlat şi în avantajul consumatorilor”.
Luni, 23.09.2019, 15:55Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 18 septembrie 2019, o monedă din argint cu tema 140 de ani de la înfiinţarea Societăţii de Cultură Macedo – Română.
Miercuri, 18.09.2019, 08:50Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că rezervele valutare administrate de banca centrală erau, în 31 august, de 35,619 miliarde euro, cu 146 milioane euro mai mari decât în 31 iulie.
Luni, 02.09.2019, 13:25Masa monetară în sens larg a urcat cu 8,6% (4,3% în termeni reali) în iulie, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, până la 391,42 miliarde lei (82,8 miliarde euro), arată datele Băncii Naţionale a României (BNR), publicate luni.
Luni, 26.08.2019, 17:50Potrivit BNR curs valutar 8 august 2019, gramul de aur se afla la cea mai mare valoare a tuturor timpurilor. Pentru a doua zi consecutiv pretul unui gram de aur bate toate recordurile.
Joi, 08.08.2019, 13:40BNR a anunţat, astăzi, că - în cursul acestui an - va apărea hârtia de 20 de lei, pe care se va afla imaginea Eroinei de la Jiu. Un succes al unei campanii susţinute de Observator, decizia reprezintă o premieră în ţara noastră. Considerată eroină naţională, Ecaterina Teodoroiou a murit în timpul Primului Război Mondial, la numai 23 de ani, în bătălia de la Mărăşeşti.
Miercuri, 31.07.2019, 20:06