Fetele de la Mireasa au discutat despre problemele legate de curățenie și igienă. Acestea au observat că una dintre ele nu respectă regulile încă nescrise ale acestui sezon.
Mihai Găinușă și Șerban Huidu au fost prieteni buni și au colaborat timp de mulți ani în cadrul emisiunii Cronica Cârcotașilor. Aceștia au format unul dintre cele mai populare duo-uri din media românească.
Doamna Vasilica, mama Andradei, i-a cerut fiicei sale să vină acasă după conflictul cu Iuliana, care a pornit în urma task-ului ”Gătește orbește”.
O situație nefericită a avut loc la o nuntă, unde o domnișoară de onoare a fost pusă într-o lumină negativă și jignitoare de către propria prietenă, mireasa. Un incident care a adus tensiuni neașteptate între cele două a culminat cu o ruptură aparent definitivă. Ce gest a dus la distrugerea relației celor două chiar în mijlocul marelui eveniment.
Sambata, 10.02.2024, 17:17Mamele de la Mireasa sezonul 9 sunt nemulțumite de atitudinea doamnei Carmen. Acestea susțin că e ”îmbârligătoare”.
Se pare că nu toți prietenii l-au uitat pe Irinel Columbeanu. Zoltan Nagy, care susține că l-a ajutat și în trecut pe fostul afacerist, i-a făcut o vizită la azil. Însă acesta nu s-ar fi bucurat deloc de întâlnire.
Marti, 24.10.2023, 17:14Daniel Borgovan se află în stare gravă la spital, în comă, după ce s-a rostogolit un etaj pe scări. Scandalul ar fi pornit într-un apartament din Bistrița, acolo unde campionul național la box și multiplu medaliat la campionate de profil locuia împreună cu partenera sa.
Luni, 23.10.2023, 13:44Doamna Loredana și Hatice de la Mireasa sezon 7 s-au certat. Curând, Daiana a intervenit și s-a ajuns la un adevărat conflict.
Connect-R este unul dintre artiștii îndrăgiți de pe la noi, dar chiar și așa, este apostrofat de unii dintre fanii săi. Recent, acesta a fost certat din cauza unui detaliu aparent neimportant.
Miercuri, 29.06.2022, 13:22Bianca Drăgușanu știe cum să țină atenția celor din jur. Dacă nu e ceva, e altceva. Mai nou, a reintrat în dispută cu fosta soție a lui Alex Bodi, Iulia Sălăgean.
Duminica, 29.05.2022, 12:01Astrologii au realizat un top al celor mai certărețe zodii din horoscop. Descoperă care sunt nativii care se ceartă mai mereu.
Miercuri, 18.05.2022, 11:15În ediția din 13 aprilie 2022 de la Super Neatza cu Răzvan și Dani, numerologul Corina Stratulat ne spune cât de des ne certăm cu partenerul, în funcție de data nașterii. Analizând vibrația interioară sau cifra destinului, regăsim motivele...
Irinel Columbeanu continuă seria dezvăluirilor despre fosta soție, Monica Gabor, în cea de-a doua carte intitulată "Apofenia", parte a trilogiei "Istoriile unui vehement". Fostul milionar povestește despre o ceartă gravă pe care a avut-o cu fosta soție, într-un restaurant.
Miercuri, 16.02.2022, 13:10Alex Velea și Andreea Bănică nu își mai vorbesc de ani buni, deși aceștia a veau o relație de prietenie foarte strânsă, în trecut. Ba mai mult, artista i-a fost chiar nașă de cununie la căsătoria cu fosta soție, Ana.
Vineri, 11.02.2022, 15:13O femeie și-a spus povestea în online despre cum soțul ei se supără ori de câte ori aceasta vrea să doarmă, epuizată fiind după un job de noapte. Care ar fi motivul supărării lui, de fapt, și ce susține acesta.
Luni, 06.09.2021, 17:14Ceartă între mamele din casa Mireasa. Doamna Daniela este deranjată pentru că lumea mănâncă preferențial.
Doamna Malvina și Andreea își aruncă reproșuri. Cele două se certă din cauza felului în care a fost preparată mâncarea, și nu numai.
Blaze și Izabela au parte de o discuție mai aprinsă din cauza viciilor lor. De la ce a pornit discuția celor doi concurenți din casa Mireasa.
În ediția 44 din sezonul 9 ”Chefi la cuțite”, Chef Bontea este extrem de nervos. ”M-a luat capul. Nu mai pot, mi s-a umflat vena!”, a spus chef Bontea.
Ana Bene și Catrina Georgeta s-au certat la Cocktail Party, cu Andi Constantin de față.
Despărțirea Adelinei de Alin a fost umbrită și de afirmațiile doamnei Daniela. ”Ai fost votată din cauza caracterului tău!”, a spus mama lui Alin
Andreea și Izabela de la Mireasa au parte de un conflict neașteptat. De la ce a pornit cearta dintre cele două concurente.
Blaze și Liviu s-au luat la harță din cauza unor iepurași! Conflictul a degenerat în emisia live, când Maria și Izabela au sărit în apărarea iubiților.
După cinci zile petrecute împreună, fete și mamele nu au reușit încă să ajungă la un acord legat de cine și cum gătește.
Alexandru de la Mireasa sezon 2 nu a fost încântat când Andreea, iubita sa, i-a comunicat faptul că nu dorește să beneficieze de premiul câștigat în urma jocului de la începutul săptămânii.
Tensiunile dintre Andreea și Alexandru au atins cote maxime. Iată ce și-au reproșat cei doi concurenți din casa Mireasa. ”Ți-ai lăsat inelul! M-am săturat”, a spus Alexandru
Bianca și Mihai trec din probleme în probleme, cu doar câteva zile înainte de Finala din 28 februarie 2021.
O femeie susţine că ar fi fost bătută în primărie chiar de către viceprimar. Demnitarul şi-ar fi ieşit din minţi şi s-ar fi năpustit cu furie asupra ei. Motivul îl veţi afla imediat chiar de la femeia care vrea să meargă până în...
Vineri, 19.02.2021, 18:16Ar fi avut o copilărie chinuită şi nu s-ar fi bucurat niciodată de mângăierea mamei! O tânără o acuză pe cea care a adus-o pe lume că ar fi abandonat-o, încă de mică, şi că nu ar fi fost interesată de soarta ei. După ani de...
Joi, 18.02.2021, 17:58În timpul activității cu telefoane, mama Andrei a făcut niște acuzații la adresa celor fără cuplu din casa Mireasa.
Andra și Ștefania au avut un schimb dur de replici după terminarea emisiunii Mireasa de luni, 25 ianuarie 2021.
Atacată din toate părțile, Claudia nu mai vrea să vorbească cu nimeni din casa Mireasa! ”Voi vorbi doar în live”, a declarat concurenta.
Claudia și Andra au parte de o nouă discuție aprinsă în miez de noapte. De la ce a pornit scandalul!
Tensiunile dintre doamna Mia și David continuă. ”Toată lumea bârfește, inclusiv eu!”, a spus mama lui David.
Ceartă mare în casa Mireasa între Claudia și doamna Ermina. ”Vrei să pari victimă. Să-ți fie rușine!”, i-a transmis doamna Ermina, Claudiei.
În urmă celor întâmplate între Claudia și Carina au rămas indignare și răni numai bune de oblojit. Ștefan își face datoria.
În cele aproape șase luni de când sunt în casa, echipa emisiunii a observat la cuplul considerat cel mai stabil probleme destul de grave.
În cele aproape șase luni de când sunt în casa, echipa emisiunii a observat la cuplul considerat cel mai stabil probleme destul de grave.
Dialogul dintre Claudia și Carina a fost tensionat, o replică impertinență a stârnit o întreagă controversă.
Doamna Ermina a fost acuzată de public pentru comportamentul față de Claudia.
Conflictul dintre David și Alex continuă. Tensiune în casa băieților atinge cote maxime.
Ștefan a simțit să-i explice Andrei cum se poziționează față de întreagă situație cu Claudia.
Un nou conflict între Ștefan și doamna Ermina. Subiectul discuției este Claudia și relația ei cu Ștefan.
Oana Zăvoranu, invitată la "Xtra Night Show", a explicat de ce a criticat dur vedetele din România.
Miercuri, 16.12.2020, 00:38Claudia și Mădălina de la Mireasa s-au certat în timpul pauzei de publicitate după ce iubita lui Ștefan a afirmat câteva lucruri despre partenera lui Radu.
David și Alex sunt, din nou, în conflict. Iată ce își reproșează cei doi concurenți din casa Mireasa.
David are parte de o discuție în contradictoriu cu Mădălina. ”Ești naivă în relația cu Radu. Nu accepți realitatea!”, i-a transmis concurentul din casa Mireasa iubitei lui Radu.
David și mama lui, doamna Mia, au parte de un dialog în contradictoriu. Ce i-a reproșat fiul.
Un bilet ascuns a pornit o avalanșă de conflicte în casa Mireasa. Doamna Mia și doamna Ermina, ceartă cu țipete.
Andra și-a început săptămână în pași de dans, în brațele lui David, dar spres sfârșit au fost la un pas de despărțire.