Antena Căutare

Articole despre covid-19

Firea a trimis scrisori către cinci ambasade, printre care cele ale SUA, Germaniei şi Chinei, pentru a solicita sprijin pentru cele 19 spitale din Bucureşti

Firea a trimis scrisori către cinci ambasade, printre care cele ale SUA, Germaniei şi Chinei, pentru a solicita sprijin pentru cele 19 spitale din Bucureşti

Primarul municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, a anunţat că a trimis scrisori către ambasadele SUA, Germaniei, Chinei, Israelului şi Austriei pentru a fi trimise capitalelor statelor respective, în vederea solicitării unui sprijin pentru cele 19 spitale din Bucureşti. Firea a precizat că a luat această decizie deoarece în Capitală sunt cele mai multe cazuri confirmate de Covid-19, din întreaga ţară, dar şi de persoane aflate în carantină.

Vineri, 20.03.2020, 15:02
Şi FR Baschet a amânat competiţiile şi antrenamentele până la încheierea stării de urgenţă

Şi FR Baschet a amânat competiţiile şi antrenamentele până la încheierea stării de urgenţă

Federaţia Română de Baschet a anunţat, vineri, că va prelungi termenul în care sunt interzise competiţiile şi antrenamentele, din 31 martie iniţial şi până la încheierea stării de urgenţă decretată pe teritoriul României, din cauza pandemiei Covid-19.

Vineri, 20.03.2020, 14:29
NASA a anunţat că suspendă toate proiectele de misiuni către Lună

NASA a anunţat că suspendă toate proiectele de misiuni către Lună

NASA a anunţat că suspendă proiectele de construcţie a rachetelor pentru misiunea sa Artemis, din cauza numărului tot mai mare de persoane afectate de noul coronavirus în cadrul echipelor sale, informează AFP.

Vineri, 20.03.2020, 13:54
Inditex, proprietarul Zara, i-ar putea trimite în şomaj tehnic pe toţi cei 25.000 de angajaţi din magazinele din Spania, urmând exemplul altor companii mari

Inditex, proprietarul Zara, i-ar putea trimite în şomaj tehnic pe toţi cei 25.000 de angajaţi din magazinele din Spania, urmând exemplul altor companii mari

Inditex, proprietarul Zara, i-ar putea trimite în şomaj tehnic pe toţi cei 25.000 de angajaţi din magazine deţinute în Spania, dacă starea de urgenţă se va prelungi dincolo de data de 15 aprilie, a declarat vineri un oficial al companiei, acesta fiind un semn al modului în care daunele economice provocate de epidemia de coronavirus s-ar putea înrăutăţi. Alte companii mari, cum sunt Seat, Volkswagen şi Renault, au luat deja această măsură, relatează Reuters.

Vineri, 20.03.2020, 13:54
Sfaturi de sănătate: Ce și cât mâncăm în izolare

Sfaturi de sănătate: Ce și cât mâncăm în izolare

Ne-am izolat şi aprovizionat. Ne-am umplut mai mult sau mai puţin cămara şi frigiderul cu tot felul de alimente. Şi am limitat mişcarea, nu prea avem de ales. Prin urmare, nu mai consumăm la fel de multe calorii.

Vineri, 20.03.2020, 13:53
Meciul Islanda - România se va disputa la 4 iunie

Meciul Islanda - România se va disputa la 4 iunie

UEFA a trimis o informare către toate asociaţiile naţionale prin care a anunţat datele la care se vor disputa partidele internaţionale din luna iunie.

Vineri, 20.03.2020, 13:47
Treizeci şi cinci de morţi într-un azil american de pensionari medicalizat de lângă Seattle

Treizeci şi cinci de morţi într-un azil american de pensionari medicalizat de lângă Seattle

Nevoia de a găsi un vinovat este tot mai puternică, în timp ce epidemia noului coronavirus accelerează în Statele Unite, unde toti ochii se îndreaptă către un azil pentru pensionari de lângă Seattle, unde 35 de oameni au murit deja de covid-19, relatează AFP.

Vineri, 20.03.2020, 13:45
Becali critică o donaţie făcută de Olăroiu: Dacă atunci când eşti milionar încerci să dai nişte lucruri mici ca să te coste puţin mi se pare că nu e prea frumos

Becali critică o donaţie făcută de Olăroiu: Dacă atunci când eşti milionar încerci să dai nişte lucruri mici ca să te coste puţin mi se pare că nu e prea frumos

Patronul FCSB, Gigi Becali, a criticat faptul că antrenorul Cosmin Olăroiu a decis să doneze mâncare personalului medical al unui spital din Capitală în care sunt trataţi bolnavi de coronavirus.

Vineri, 20.03.2020, 13:41
Primăria Sectorului 4 a creat o unitate specială pentru dezinfectarea spaţiilor publice, care va lucra non-stop

Primăria Sectorului 4 a creat o unitate specială pentru dezinfectarea spaţiilor publice, care va lucra non-stop

Primăria Sectorului 4 are la dispoziţie, începând de vineri, o unitate specială pentru spălarea şi dezinfectarea spaţiilor publice, care va lucra non-stop, în ture, urmând să cureţe şi să igienizeze toate arterele, trotuarele, aleile de intrare în bloc, scările de bloc, spaţiile de joacă şi locurile de relaxare.

Vineri, 20.03.2020, 13:41
Mesaj al preşedintelui Klaus Iohannis: Fiţi responsabili! Fiecare efort, oricât de mic, este important pentru a împiedica răspândirea epidemiei. Pentru a ne proteja, am luat şi va trebui să luăm în continuare măsuri severe

Preşedintele Klaus Iohannis a adresat românilor vineri un mesaj, în care le cere să fie responsabili, pentru că fiecare efort, oricât de mic, este important pentru a împiedica răspândirea epidemiei de coronavirus. ”Ne aflăm în plin război pentru păstrarea sănătăţii omenirii”, afirmă preşedintelele. adăugând că ”pentru a ne proteja am luat şi va trebui să luăm în continuare măsuri severe”.

Vineri, 20.03.2020, 13:31
Întreaga Californie plasată în izolare în lupta împotriva noului coronavirus

Întreaga Californie plasată în izolare în lupta împotriva noului coronavirus

Guvernatorul Californiei Gavin Newsom a plasat în izolare întregul stat şi cei 40 de milioane de locuitori ai acestuia, pentru a consolida lupta împotriva pandemiei noului coronavirus, relatează AFP.

Vineri, 20.03.2020, 13:28
Observator Update, 20 martie, ora 13:00: Internetul este amenințat de COVID-19

Observator Update, 20 martie, ora 13:00: Internetul este amenințat de COVID-19

#ObservatorUpdate: Informațiile orei 13:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Mădălina Iacob.

Vineri, 20.03.2020, 13:24
Nereguli descoperite la Spitalul din Filiași. Procurorii au deschis dosar penal

Nereguli descoperite la Spitalul din Filiași. Procurorii au deschis dosar penal

Procurorii din Filiaşi au deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor după ce, în perioada 15-19 martie, membri ai conducerii spitalului din localitate şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, iar ca urmare un pacient a răspândit infecţia cu coronavirus.

Vineri, 20.03.2020, 13:24
Anunț OMS: Măștile fabricate manual sau din pânză/bumbac/tifon NU protejează împotriva infecției cu coronavirus

Anunț OMS: Măștile fabricate manual sau din pânză/bumbac/tifon NU protejează împotriva infecției cu coronavirus

Multe fabrici pentru a nu-și sista activiattea, în scopul de a ajuta, au început să fabrice măști din materiale textile cu scopul protecției. Însă Ministerul Sănătății citează OMS și instituții internaționale de sănătate atrăgând atebția asupra faptului că măștile fabricate manual sau din pânză/bumbac/tifon NU protejează împotriva infecției cu coronavirus.

Vineri, 20.03.2020, 13:20
Șapte oameni, ascunși într-o peșteră

Șapte oameni, ascunși într-o peșteră

De frica coronavirusului, șapte oameni au ales să se ascundă într-o peșteră.

Vineri, 20.03.2020, 13:12
România are 308 cazuri confirmate cu COVID-19

România are 308 cazuri confirmate cu COVID-19

România are 308 cazuri confirmate cu COVID-19. 32 dintre aceștia s-au vindecat.

Vineri, 20.03.2020, 13:07
Delgaz Grid anunţă că o parte din lucrările în teren au fost limitate, iar activitatea centrelor de relaţii cu publicul va fi suspendată temporar, începând de luni, 23 martie

Delgaz Grid anunţă că o parte din lucrările în teren au fost limitate, iar activitatea centrelor de relaţii cu publicul va fi suspendată temporar, începând de luni, 23 martie

Delgaz Grid, compania de distribuţie a gazelor şi energiei electrice din cadrul grupului E.ON, a anunţat vineri că o parte a lucrărilor în teren a fost limitată, iar activitatea centrelor de relaţii cu publicul va fi suspendată temporar, începând de luni, 23 martie, însă dă asigurări că este pregătită să facă faţă situaţiei generate de răspândirea coronavirusului, fiind pus în aplicare un plan cu acţiuni şi măsuri menite să asigure continuitatea alimentării consumatorilor.

Vineri, 20.03.2020, 13:05
Alte 31 de cazuri de infectare cu coronavirus / Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 308

Alte 31 de cazuri de infectare cu coronavirus / Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 308

Alte 31 de cazuri de infectare cu coronavirus au fost înregistrate de la ultima raportare, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 308.

Vineri, 20.03.2020, 13:01
Cosette Chichirău: România nu are teste de risipit. Nici măcar pe primarul Iaşiului/ Marius Bodea: Este ilegal. Un abuz al şefului Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţe

Cosette Chichirău: România nu are teste de risipit. Nici măcar pe primarul Iaşiului/ Marius Bodea: Este ilegal. Un abuz al şefului Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţe

Deputaţii de Iaşi Marius Bodea şi Cosette Chichirău critică atitudinea edilului Mihai Chirica de a-şi face săptămânal teste pentru depistarea coronavirusului, cei doi parlamentari precizând că nu există nicio prevedere legală prin care autorităţile locale pot face preventiv acest test.

Vineri, 20.03.2020, 12:49
Copiii știu care sunt recomandările autorităților și cum trebuie să se protejeze de coronavirus

Copiii știu care sunt recomandările autorităților și cum trebuie să se protejeze de coronavirus

Dacă sunteţi părinţi, mai trebuie să mai faceţi ceva. Să îi învăţaţi şi pe cei mici recomandările pe care le tot auzim în aceste zile. Pare greu dar de fapt, secretul e unul singur: se vor învăţa cu ele atâta vreme cât vă văd pe...

Vineri, 20.03.2020, 12:42
Cum diminuăm riscul de infectare acasă cu coronavirus

Cum diminuăm riscul de infectare acasă cu coronavirus

Studiile recente au demonstrat că particulele de coronavirus pot supravieţui pe anumite suprafeţe chiar şi câteva zile. Este evident, nu putem trăi într-un mediu total steril, dar putem să urmăm nişte reguli prin care să diminuăm riscul...

Vineri, 20.03.2020, 12:38
Industria farmaceutică promite un vaccin împotriva covid-19 în 12-18 luni

Industria farmaceutică promite un vaccin împotriva covid-19 în 12-18 luni

Multinaţinale din industria farmaceutică s-au angajat să furnizeze un vaccin împotriva bolii covid-19 ”în toată lumea” în 12 până la 18 luni, relatează AFP.

Vineri, 20.03.2020, 12:38
Ce și cât mâncăm în izolare

Ce și cât mâncăm în izolare

Ne-am izolat şi aprovizionat. Ne-am umplut mai mult sau mai puţin cămara şi frigiderul cu tot felul de alimente. Şi am limitat mişcarea, nu prea avem de ales. Prin urmare, nu mai consumăm la fel de multe calorii. Iar asta înseamnă că trebuie...

Vineri, 20.03.2020, 12:30
Cocktail Holidays: 75 de vacanţe au fost anulate şi de trei ori mai multe au fost amânate. Pe site, căutările au scăzut cu 35% faţă de perioada similară a anului trecut

Cocktail Holidays: 75 de vacanţe au fost anulate şi de trei ori mai multe au fost amânate. Pe site, căutările au scăzut cu 35% faţă de perioada similară a anului trecut

Turoperatorul Cocktail Holidays a anunţat vineri că se confruntă în această perioadă cu o serie de anulări şi amânări ale pachetelor turistice care ar fi trebuit să se desfăşoare luna aceasta şi în aprilie, cu ocazia Paştelui, iar aproximativ 75 de vacanţe au fost anulate, în timp ce de trei ori mai multe au fost amânate.

Vineri, 20.03.2020, 12:30
O mamă în vârstă de 39 de ani, infectată cu noul coronavirus, s-a filmat pe patul de spital: ”Priviți-mă! Nu pot respira!”

O mamă în vârstă de 39 de ani, infectată cu noul coronavirus, s-a filmat pe patul de spital: ”Priviți-mă! Nu pot respira!”

O femeie în vârstă de 39 de ani, mama a doi copii, se zbate între viață și moarte după ce a fost infectată cu noul tip de coronavirus și a lansat un apel către oameni, să nu ”riște nimic” în această perioadă.

Vineri, 20.03.2020, 12:27
Constănțenii ignoră sfaturile autorităților și-au ieșit la plimbare pe malul mării

Constănțenii ignoră sfaturile autorităților și-au ieșit la plimbare pe malul mării

Când colega noastră de la Constanţa, Andreea Filip, ne-a propus să ne arate imagini de la malul mării, mai exact cu oamenii care încă stau, se plimbă sau aleargă pe plajă, a început o întreagă discuţie între noi. Se poate face asta? Cât...

Vineri, 20.03.2020, 12:25
O mână de măicuțe mărinimoase duc ceai în vamă medicilor

O mână de măicuțe mărinimoase duc ceai în vamă medicilor

Gesturi de solidaritate și susținere venite din partea oamenilor, fie de la oameni simpli către medici, fie de la cetăţenii unei ţări către cei ai altei ţări. Azi venim cu un alt exemplu. O mână de măicute marinimoase și-au îndreptat...

Vineri, 20.03.2020, 12:22
Barna: Am fi iresponsabili să organizăm acum alegeri, când oamenii sunt îngrijoraţi cum îşi protejează bunicii sau copiii de această pandemie

Barna: Am fi iresponsabili să organizăm acum alegeri, când oamenii sunt îngrijoraţi cum îşi protejează bunicii sau copiii de această pandemie

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat la RFI că este nevoie de amânarea alegerilor locale, în contextul infecţiilor cu coronavirus. "Am fi iresponsabili să organizăm acum alegeri, când oamenii sunt îngrijoraţi cum îşi protejează bunicii sau copiii de această pandemie”, a spus el.

Vineri, 20.03.2020, 12:21
Casa Regală a României oferă spații de carantină

Casa Regală a României oferă spații de carantină

Gest emoţionant din partea Casei Regale a României. Castelul Peleș ar putea deveni spațiu de carantină. Custodele Coroanei si surorile lui au luat decizia de a pune la dispozitia Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta, cu titlu...

Vineri, 20.03.2020, 12:19
Băneasa Shopping City îşi întrerupe activitatea în perioada 23 martie – 16 aprilie; rămân deschise hypermarketul Carrefour şi farmaciile

Băneasa Shopping City îşi întrerupe activitatea în perioada 23 martie – 16 aprilie; rămân deschise hypermarketul Carrefour şi farmaciile

Băneasa Shopping City a anunţat suspendarea temporară a activităţii comerciale pentru a proteja comunitatea, clienţii, retailerii precum şi angajaţii de răspândirea Covid-19, însă excepţie de la această măsură fac hypermarketul Carrefour şi farmaciile.

Vineri, 20.03.2020, 12:13
Culoar de tranzit pentru diaspora

Culoar de tranzit pentru diaspora

La graniţele ţării, circulaţia este, în continuare, intensă. Şi vedem cum stă situaţia în două dintre vămile poate cel mai tranzitate în această perioadă.

Vineri, 20.03.2020, 12:10
Marea Britanie ”poate inversa tendinţa în 12 săptămâni” în lupta împotriva noului coronavirus, consideră Johnson

Marea Britanie ”poate inversa tendinţa în 12 săptămâni” în lupta împotriva noului coronavirus, consideră Johnson

Regatul Unit poate ”inversa tendinţa în 12 săptămâni” în lupta împotriva noului coronavirus, cu condiţia ca recomandările autorităţilor în vederea limitării contactelor să fie urmate, a anunţat premierul Boris Johnson, relatează AFP.

Vineri, 20.03.2020, 12:08
Fifa.com va difuza meciuri memorabile din istoria Cupei Mondiale

Fifa.com va difuza meciuri memorabile din istoria Cupei Mondiale

FIFA a decis să le ofere tuturor celor aflaţi în izolare din cauza pandemiei Covid-19 posibilitatea de a revedea partide de neuitat din istoria Cupelor Mondiale, atât masculine, cât şi feminine, informează FRF.

Vineri, 20.03.2020, 12:07
Observator Update, 20 martie, ora 12:00: Măsuri mai stricte, pe masa autorităților

Observator Update, 20 martie, ora 12:00: Măsuri mai stricte, pe masa autorităților

#ObservatorUpdate: Informațiile orei 12:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Mădălina Iacob.

Vineri, 20.03.2020, 12:04
Festivalul AWAKE a fost anulat. Biletele achiziţionate anul acesta, valabile pentru următoarea ediţie

Festivalul AWAKE a fost anulat. Biletele achiziţionate anul acesta, valabile pentru următoarea ediţie

Primul festival boutique din România, AWAKE, a decis să anuleze cea de-a patra ediţie a evenimentului. Aceasta era programată între 14 şi 16 august, pe domeniul Teleki din Gorneşti, Mureş, cu un line-up format din artişti precum JP Cooper, Asaf Avidan, White Lies, Dubioza Kolektiv, Viţa de Vie "În Corzi", Asian Dub Foundation, Dimension, Camo & Krooked.

Vineri, 20.03.2020, 12:00
E.ON Energie România suspendă temporar activitatea magazinelor sale începând de luni, 23 martie

E.ON Energie România suspendă temporar activitatea magazinelor sale începând de luni, 23 martie

E.ON Energie România a anunţat vineri că suspendă temporar activitatea magazinelor E.ON începând de luni, 23 martie, iar clienţii sunt rugaţi să folosească canalele de comunicare alternative pentru obţinerea de informaţii şi efectuarea de diverse operaţiuni.

Vineri, 20.03.2020, 11:46
Primarul din Iaşi, Mihai Chirica, spune că se testează săptămânal pentru a vedea dacă este infectat cu coronavirus

Primarul din Iaşi, Mihai Chirica, spune că se testează săptămânal pentru a vedea dacă este infectat cu coronavirus

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, susţine că îşi face test săptămânal pentru a vedea dacă este infectat cu coronavirus, motivând că nu vrea să-i îmbolnăvească pe cei cu care intră în contact.

Vineri, 20.03.2020, 11:42
STS: Peste 12.000 de apeluri referitoare la coronavirus făcute la 112, în foarte multe cazuri fără urgenţe reale / Unii au întrebat despre mersul trenurilor sau dacă pot chema zugravii pe timpul stării de urgenţă

Peste 12.000 de apeluri referitoare la coronavirus au fost făcute, în perioada 25 februarie - 18 martie, la numărul unic de urgenţă 112, reprezentanţii STS precizând că, în foarte multe cazuri, oameni au sunat pentru informaţii, fără a avea urgenţe reale. Printre întrebările primite de operatorii STS au fost unele referitoare la mersul trenurilor, programul Poştei sau al băncilor, dar şi privind "învoirea" din izolarea la domiciliu, lipsa mâncării pentru pisică sau dacă o persoană are voie să cheme zugravii, în timpul stării de urgenţă.

Vineri, 20.03.2020, 11:30
Raed Arafat, prima reacție după apariția documentul care prevede limitarea deplasărilor: ”Măsurile au caracter preventiv!”

Raed Arafat, prima reacție după apariția documentul care prevede limitarea deplasărilor: ”Măsurile au caracter preventiv!”

Raed Arafat a reacționat imediat după ce a apărut în presă documentul pregătit pentru a limita deplasările. Astfel, secretarul de stat a declarat că documentul nu a fost aprobat, este unul destinat analizei de lucru din cadrul Comitetului Național pentru Situații Speciale (CNSSU) de Urgență. 

Vineri, 20.03.2020, 11:28
ActiveWatch: Prin lipsa de transparenţă, instituţiile statului alimentează conspirationismul şi dezinformarea. Nu abandonaţi fundamentele democraţiei!

ActiveWatch: Prin lipsa de transparenţă, instituţiile statului alimentează conspirationismul şi dezinformarea. Nu abandonaţi fundamentele democraţiei!

ActiveWatch a avertizat vineri autorităţile că renunţarea la comunicarea publică pentru rezolvarea problemelor crizei de coronavirus este o eroare gravă care poate să producă efecte contrare aşteptărilor.

Vineri, 20.03.2020, 11:27

Document privind restricţionarea deplasărilor în afara domiciliului, apărut în spaţiul public. Grupul de Comunicare Strategică spune că este un document de lucru, neaprobat şi că IGPR a sesizat DIICOT

Un document al Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României,privind restricţionarea deplasărilor în afara domiciliului, datat 20 martie, a fost lansat vineri în spaţiul public, Grupul de Comunicare Strategică precizând că este vorba despre un document de lucru, aflat în analiză, neaprobat, iar măsurile conţinute în document nu au aplicabilitate imediată. Grupul de Comunicare Strategică anunţă că a fost sesizat DIICOT pentru infracţiunea de divulgare fără drept a unor informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

Vineri, 20.03.2020, 11:20
Observator Update, 20 martie, ora 11:00: Peste 10 mii de decese din cauza COVID-19

Observator Update, 20 martie, ora 11:00: Peste 10 mii de decese din cauza COVID-19

#ObservatorUpdate: Informațiile orei 11:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Mădălina Iacob.

Vineri, 20.03.2020, 11:08

Coaliţia internaţională antijihadistă îşi suspendă misiunea de formare a trupelor irakiene din cauza pandemiei noului coronavirus

Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI) şi-a suspendat misiunea de formare a trupelor irakiene din cauza pandemiei noului coronavirus, a anunţat un reprezentant de rang înalt militar al coaliţiei, relatează Reuters.

Vineri, 20.03.2020, 11:06

Coronavirus - 130.000 de francezi blocaţi în străinătate vor să revină în ţară

Franţa trebuie să organizeze întoarcerea a 130.000 de cetăţeni blocaţi în străinătate de pandemia de Covid-19, a estimat vineri ministrul francez al Afacerilor externe, scrie AFP.

Vineri, 20.03.2020, 11:04
Observator Update, 20 martie, ora 11:00: Peste 10 mii de decese din cauza COVID-19

Observator Update, 20 martie, ora 11:00: Peste 10 mii de decese din cauza COVID-19

#ObservatorUpdate: Informațiile orei 11:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Mădălina Iacob.

Vineri, 20.03.2020, 11:03

Trump înlocuieşte summitul G7 de la Camp David cu o videoconferinţă din cauza pandemiei covid-19

Donald Trump anulează reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor membre G7 prevăzută la Camp David în iunie, din cauza pandemiei coronavirusului şi o înlocuieşte cu o vidoconferinţă, a anunţat Casa Ală, relatează Reuters.

Vineri, 20.03.2020, 11:01
Electrica Furnizare prelungeşte suspendarea activităţii din centrele de relaţii cu clienţii până la 31 martie

Electrica Furnizare prelungeşte suspendarea activităţii din centrele de relaţii cu clienţii până la 31 martie

Electrica Furnizare, compania de furnizare a energiei electrice şi gazelor naturale din cadrul Grupului Electrica, a anunţat vineri că a decis să prelungească suspendarea temporară a activităţilor care presupun interacţiunea directă cu clienţii până la data de 31 martie 2020, în concordanţă cu măsurile adoptate de autorităţi, în contextul epidemiologic actual.

Vineri, 20.03.2020, 11:00
Avanpremieră online a Festivalului One World Romania, ediţia a 13-a

Avanpremieră online a Festivalului One World Romania, ediţia a 13-a

Organizatorii celei de-a 13-a ediţii a Festivalului One World Romania invită publicul, vineri, când ar fi trebuit să aibă loc deschiderea evenimentului, să fie alături pe pagina de Facebook, la un eveniment adaptat situaţiei extraordinare pe care o trăim.

Vineri, 20.03.2020, 10:36
Condiţii de acordare a certificatelor de situaţie de urgenţă pentru firmele a căror activitate este afectată în contextul pandemiei de coronavirus. Ce domenii de activitate sunt vizate

Condiţii de acordare a certificatelor de situaţie de urgenţă pentru firmele a căror activitate este afectată în contextul pandemiei de coronavirus. Ce domenii de activitate sunt vizate

Certificatele de situaţie de urgenţă, necesare accesului firmelor la facilităţi decise de Guvern în contextul pandemiei de coronavirus, ar urma să fie acordate doar celor care au ca activitate principală transport, turism, HORECA, organizări de evenimente, publicitate, învăţământ privat şi activităţi adiacente, industria confecţiilor, încălţămintei şi pielăriei, servicii destinate populaţiei şi care demonstrează o scădere a încasărilor cu un procent de minim 40% faţă de perioada similară a anului precedent sau dacă demonstrează că se află în dificultate ”prin prisma apariţiei situaţiei de urgenţă”, conform unui proiect de HG discutat de Guvern. Toate documentele necesare vor fi adresate ministerului Economiei, în format electronic. Ministrul Economiei Virgil Popescu a anunţat deja că cerrtificatul stării de urgenţă va fi necesar începând cu luna aprilie 2020, întrucât starea de urgenţă a fost decretată în luna martie.

Vineri, 20.03.2020, 10:26
Românca ucisă de coronavirus în Italia a fost adusă în secret în țară. Sicriul, escortat de Poliție direct la cimitir

Românca ucisă de coronavirus în Italia a fost adusă în secret în țară. Sicriul, escortat de Poliție direct la cimitir

Românca ucisă de coronavirus în Italia a fost repatriată fără știrea autorităților. Se pare că totul s-a petrecut după ce reprezentanți ai ministerului de Externe care au fost contactați de rude ale femeii au spus că acest lucru nu le intră în atribuții.

Vineri, 20.03.2020, 10:18
x