A ştiut de mic faptul că nu poate fi simplu! Că e altfel şi a demonstrat-o timpul! Cristi Chivu a scris pagini de istorie în fotbal. O istorie care la un moment dat a avut un punct de cotitură. Accidentul. Nu ştia dacă se va trezi după...
Marti, 22.01.2019, 08:59
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza, un nou clip amuzant de pe internet.
Ciprian Marica a acordat un super interviu reporterilor Antena Stars. Fostul fotbalist susține că fotbalul a fost pasiunea lui încă din copilărie.
Sambata, 12.01.2019, 12:27
Fostul jucător şi antrenor slovac Jozef Adamec, care a participat cu echipa Cehoslovaciei la ediţiile din 1962 şi 1970 ale Cupei Mondiale, a încetat din viaţă, luni, la vârsta de 76 de ani, a anunţat clubul Spartak Trnava, potrivit AFP.
Luni, 24.12.2018, 16:16
Nu avem metrou până la aeroport, suntem în urmă cu construirea stadioanelor, iar şoselele sunt un dezastru. Cu toate acestea, autorităţile visează să dea lovitura la Euro 2020.
Vineri, 21.12.2018, 19:35
A moştenit de la tatăl său "talentul" de a pune suflet în ceea ce iubeşte să facă. A ales, însă, scena, şi nu terenul de fotbal. Dar vrea să facă la fel de multă performanţă. Kira Hagi, fiica regelui fotbalului românesc, a revenit în...
Vineri, 21.12.2018, 07:55
Lemurii se distrează pe terenul de fotbal.. Iată cum s-au distrat aceștia în cea mai relaxantă zi a lor din competiția ”Ultimul Tib”.
Joi, 20.12.2018, 22:27
Jose Mourinho (55 de ani) nu mai este antrenorul lui Manchester United, decizia avad “efect imediat” , anunță site-ul oficial al clubului. Tot ei au transmis că un manager interimar va fi numit până la finalul sezonului.
Marti, 18.12.2018, 12:29
Federația Română de Fotbal își exprimă condoleanțele și regretă dispariția, la vârsta de 65 de ani, a fostului internațional Viorel Smarandache.
Luni, 17.12.2018, 10:51
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, un clip amuzant de pe net.
vdv
Duminica, 16.12.2018, 20:15
Gala fotbalului românesc a adus împreună cei mai buni jucători de fotbal ai sezonului. Teodora Meluță a fost declarată ea mai bună jucătoare a anului 2018.
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News un clip amunzat de pe internet.
Băieţii pe care îi antrenează Mircea Rednic au luat o pauză şi şi-au făcut de cap într-un mall din Capitală. Deşi motive de bucurie nu prea au, pentru că Dinamo nu a mai bătut pe nimeni în Liga I de șase etape, jucătorii nu au ţinut...
Duminica, 09.12.2018, 12:35
Cetatea de scaun a voievodului Menumorut, cea mai mare fortificație de pământ ridicată pe actualul teritoriu al vestului României, a devenit...teren de fotbal!
Federaţia Română de Fotbal caută jucători pentru Echipa Naţională! Nu cea care joacă pe gazon, ci în marile competiţii virtuale. Deocamdată, vor fi aleşi primii patru jucători, iar întreaga echipă ar putea fi gata până în 2019....
Marti, 04.12.2018, 19:39
Balonul de Aur 2018. Luka Modric câștigă Balonul de Aur
Marti, 04.12.2018, 11:23
La Gala Fotbalului Românesc a fost prezent şi Mihai Stoichiță. Antrenorul ne-a acordat un interviu în exclusivitate şi ne-a dezvăluit câteva secrete din culisele fotbalului. Fostul mare fotbalist a spus şi care au fost cele mai grele momente...
Marti, 04.12.2018, 09:32
Balonul de Aur 2018. Cine sunt cei 30 de fotbaliști care ar putea câștiga trofeul. Luni, 3 decembrie 2018, la Paris, vom afla câștigătorul prestigiosului trofeu acordat de France Football
Luni, 03.12.2018, 12:23
Tragere la sorți Euro 2020. România și-a aflat adversarele din Preliminariile EURO 2020. Țara noastră a fost extrasă în grupa F, iar adversarele "tricolorilor" sunt Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe și Malta, informează gsp.ro.
Duminica, 02.12.2018, 13:41
Face bani şi când pierde şi chiar îi înmulţeşte! Laurenţiu Reghecampf vrea să îi ia faţa lui Gică Hagi.
Joi, 29.11.2018, 14:38
Veste tristă în ziude duminică, 25 noiembrie! Lumea fotbalului românesc este îndoliu după ce un celebru fotbalist a murit! Fanii încă nu și-au revenit din șoc!
Duminica, 25.11.2018, 15:26
Fostul internaţional Bujor Hălmăgeanu a decedat, vineri, la vârsta de 77 de ani, potrivit site-ului Federaţiei Române de Fotbal.
Vineri, 23.11.2018, 12:50
Se știe, fotbalul este asociat încă de la începuturile sale cu pasiunea, intensitatea, cu solidaritatea din interiorul grupului (de obicei de bărbați, dar și femeile se alătură în număr tot mai mare celor ce iubesc acest joc). Și, desigur, cu manifestările zgomotoase…
Miercuri, 21.11.2018, 18:14
Spectacol de colecţie la Centenarul Fotbalului Românesc. Naţionala Artiştilor şi Generaţia de aur au făcut senzaţie pe teren într-un eveniment caritabil!
Spectacol de colecţie la Centenarul Fotbalului Românesc. Naţionala Artiştilor şi Generaţia de aur au făcut senzaţie pe teren într-un eveniment caritabil! Aceştia au oferit momente de neuitat şi s-au luptat crunt pentru o cauză nobilă.
Luni, 19.11.2018, 10:02
Invitați la "Neatza cu Răzvan și Dani", Miodrag Belodedici și Dănuț Lupu au jucat făcut cel mai tare meci al momentului, chiar în platou!
Pe 18 noiembrie, pe Arena Națională, românii au parte de fotbal și spectacol! Sportivii de aur ai României și-au dat întâlnire cu diferiți artiști, într-o confruntare istorică de Centenar!
Invitați la "Neatza cu Răzvan și Dani", Miodrag Belodedici și Dănuț Lupu au venit să vorbească despre cel mai important eveniment sportiv al anului, Centenarul Fotbalului Românesc, eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri.
Lorenzo Sanz, fost președinte la Real Madrid, a fost condamnat de Tribunalul Provincial din Madrid la trei ani de închisoare şi la plata unei amenzi de 1,2 milioane de euro, pentru că a ascuns “intenţionat” aproape 6 milioane de euro din declaraţiile sale de venit, din 2008 şi 2009, relatează presa spaniolă.
Miercuri, 07.11.2018, 21:13
Fotbal, Cine este cel mai scump jucător din lume. Liderul acestui clasament are o valoare estimată a transferului la suma de 216,5 milioane euro, potrivit cotidianului L'Equipe
Luni, 05.11.2018, 16:07
Scandalul momentului în fotbal ia amploare, și îl are în centru pe cel mai scump fotbalist din istorie, Neymar. Magistratul care urma să-l judece pe fotbalist pentru presupusele nereguli ale transferului său la FC Barcelona, a estimat că fotbalistul riscă până la șase ani de închisoare, informează AFP.
Miercuri, 31.10.2018, 21:20
Duminică 18 noiembrie, de la ora 15, legendele fotbalului românesc luptă în teren cu naționala artiștilor. Ionică Moroșanu oferă mai multe detalii, la ”Prietenii de la 11”.
Când se îmbăta își amintea cine a fost, strigând în gura mare: “Eu sunt Tibi Șerban, care a dat gol de la mijlocul terenului cu Petrolul”, dar niciun titlu din lume nu l-a putut ajuta să se salveze. Este povestea lui Tiberiu Șerban, fost fotbalist din Liga I care a trecut pe la Ceahlăul Piatra Neamţ sau Juventus Bucureşti.
Luni, 29.10.2018, 18:30
Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român al tuturor timpurilor, a venit în România special pentru omagierea lui Ilie Balaci.
Ilie Balaci se află pentru ultima dată pe stadionul de fotbal. „Marele Blond” va fi înmormântat cu onoruri militare, chiar lângă tatăl său, în cimitirul din Craiova.
Marti, 23.10.2018, 09:22
Marele fotbalist Ilie Balaci a murit la 62 de ani, după un stop cardio-respirator. Se afla în casa mamei sale din Craiova, când s-a prăbuşit. A apucat doar să-şi sune o prietenă, doctor. În oraşul în care Balaci este venerat de zeci de mii...
Duminica, 21.10.2018, 19:05Ilie Balaci a murit la 62 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. A fost vestea tristă a dimineții de duminică, 21 octombrie 2018.
Duminica, 21.10.2018, 17:39
Fostul mare fotbalist Ilie Balaci a decedat, duminică, la vârsta de doar 62 de ani. ''Într-o zi mohorâtă de toamnă, Ilie Balaci a plecat să joace în echipa îngerilor. Dumnezeu să îl odihnească! Nu te vom uita niciodată, Ilie Balaci!'', a fost anunțul făcut de Universitatea Craiova, prin intermediul internetului.
Duminica, 21.10.2018, 15:39
Fostul internaţional Ilie Balaci a decedat, duminică, la vârsta de 62 de ani. Ilie Balaci a plecat să joace în echipa îngerilor, a scris gruparea CS Universitatea Craiova. ISU Dolj a precizat că decesul fostului fotbalist Ilie Balaci a fost constatat după ce medicii au executat mai multe zeci de minute manevre de resuscitare.
Duminica, 21.10.2018, 14:56
Ilie Balaci, fostul mare jucător de fotbal, a încetat din viață. Lumea fotbalului românesc este în doliu.
Duminica, 21.10.2018, 12:37
Cluburile de fotbal, FRF şi conducători i-au adus un omagiu fostului internaţional Ilie Balaci, care a încetat din viaţă, duminică, la 62 de ani.
Duminica, 21.10.2018, 12:33
Ilie Balaci a murit la 62 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. A fost vestea tristă a dimineții de duminică, 21 octombrie 2018. Cine a fost Ilie Balaci? Fostul mare fotbalist român s-a născut pe 8 septembrie 1956, dar a fost declarat la 13 septembrie 1956, în comuna Bistreț, județul Dolj.
Duminica, 21.10.2018, 11:43
Doliu în fotbalul româneasc! A murit Ilie Balaci, legendarul jucătorul al Craiovei Maxima. Avea 62 de ani, iar cauza morții ar fi un stop cardio-respirator!
Duminica, 21.10.2018, 11:25
Asta da aroganţă! Fiţi atenţi! Fiul unui milionar care are legături cu fotbalul românesc face ravagii printre adolescenţi! Şi nu numai! Băiatul arată tot ce are tăticul în conturi şi în garaja, ca să le facă în ciudă tuturor!
Duminica, 21.10.2018, 09:32
Cornel Dinu şi Mircea Lucescu au fost şi au rămas exemplul fotbalului românesc! Dar pe lângă faptul că amândoi au iubit să fie pe teren, pe greii fotbalului îi mai leagă încă ceva: O prietenie ce durează de aproximativ 50 de ani!
Vineri, 19.10.2018, 10:28
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza, un videoclip amuzant de pe internet.
Dimineață de senzație! În platoul emisiunii a fost invitat Ovidiu Ioanițoaia, celebrul jurnalist sportiv care ne-a ținut cu sufletul la gură prin numeroasele sale reportaje și ne-a făcut să iubim sportul.
Gică Hagi este considerat unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi în Europa anilor '80 și '90 și cel mai mare fotbalist român din toate timpurile. Sportivul este foarte mândru de fiul său, Ianis, și îl susține în tot ceea ce face, mai...
Cristian Daminţă ne-a oferit un interviu în exclusivitate în care ne-a spus totul despre carierea lui. Când a călcat pentru prima dată pe teren, dar şi care au fost cele mai grele momente din viaţa lui. Şi tot în exclusivitate, fotbalistul...
Joi, 18.10.2018, 09:03