Cătălin Dancu, avocatul reprezentanţilor clubului Bamboo, susţine că incendiul care a mistuit clubul Bamboo a fost pus, el argumentând cu faptul că angajaţi ai clubului ar fi semnalat prezenţa unor persoane necunoscute în zona fostei săli de fitness a localului, folosită în prezent ca depozit.
Duminica, 22.01.2017, 15:01
Patru persoane aflate în clubul Bamboo care a fost distrus de incendiu sâmbătă dimineaţă mai sunt internate în prezent la spitalele Floreasca şi Pantelimon din Capitală, a declarat pentru News.ro secretarul de stat Raed Arafat.
Duminica, 22.01.2017, 11:56
A fost o zi tristă pentru Cătălin Botezatu. Designerul a fost nevoit să ofere explicaţii legate de incendiul care a făcut scrum clubul Bamboo, în această dimineaţă, afirmând că nu există nereguli în privinţa documentelor Clubului Bamboo şi că acesta nu ar fi putut funcţiona dacă nu avea toate documentele la zi.
Sambata, 21.01.2017, 21:40
Am fost la un pas de a trece printr-o tragedi similară celei din Colectiv. Din fericire, oamenii au fost evacuaţi sau au reuşit să se salveze. S-au căţărat pe garduri, iar imaginile surprinse de amatori, în acele momente, sunt incredibile. La fel şi mărturiile.
Sambata, 21.01.2017, 16:10
Un număr de 44 de persoane au ajuns, sâmbătă, la spitalele din Capitală în urma incendiului izbucnit în clubul Bamboo, dintre acestea rămânând internate cinci - patru la Spitalul de Urgenţă Bucureşti şi una la Spitalul de Urgenţă Pantelimon, potrivit datelor centralizate la nivelul Guvernului. Dintre cei care au ajuns la spital, 17 sunt cetăţeni străini - 15 cetăţeni din Israel, unul bulgar şi unul italian.
Sambata, 21.01.2017, 14:32
Apar tot mai multe informații despre tragicul incident de la Clubul Colectiv din București. Acum este vorba despre un document care arată că s-a vorbit de foc înainte de tragedie.
Vineri, 06.11.2015, 10:25
Papa Francisc a transmis condoleanțe familiilor îndurerate, după ce în cursul serii de vineri, 30 octombrie, un incident tragic a făcut numeroase victime.
Miercuri, 04.11.2015, 09:49
În urma incendiului de la Club Colectiv, numeroși tineri se confruntă acum cu arsuri grave. Pentru a înțelege mai bine gravitatea problemei, am stat de vorbă cu un student la Medicină, care ne-a explicat mai multe despre arsuri și gravitatea acestora.
Marti, 03.11.2015, 15:24
Am stat de vorbă cu unul dintre primii pompieri care au ajuns la fața locului, în momentul în care s-a produs incendiul de la Club Colectiv din București. Este vorba despre Sorin Arhire, iar declarațiile sale sunt cu adevărat copleșitoare.
Marti, 03.11.2015, 14:42
Un preot a publicat recent o epistolă, ca omagiu adus eroilor pieriți în incendiul de la Club Colectiv. Cuvintele sale sunt cu adevărat incredibile și au emoționat mediul online.
Marti, 03.11.2015, 13:34
În urmă cu puțin timp, pe internet a început să circule o imagine, surprinsă în momentul declanșării incendiului din Club Colectiv.
Marti, 03.11.2015, 12:40
Un tânăr care a venit să doneze sânge pentru victimele de la Clubul Colectiv a povestit, luni, că trebuia să meargă şi el la concert, însă a decis să rămână acasă, fiind sunat apoi de doi prieteni care ţipau în telefon “vino să ne ajuţi”, iar când a ajuns, după 30 de minute, i-a găsit morţi.
Marti, 03.11.2015, 11:02
Un tată a scris recent pe internet o scrisoare în care își roagă fiul să plece cât mai departe de România.
Marti, 03.11.2015, 10:22
În urmă cu puțin timp, membrii trupei Taxi au lansat o melodie dedicată victimelor incendiului de la Clubul Colectiv din București.
Marti, 03.11.2015, 09:38
Pe internet a început să circule un document Google în care sunt menționate modurile în care pot fi ajutate victimele incendiului din Clubul Colectiv.
Luni, 02.11.2015, 16:51
Recent, un mesaj a fost postat pe internet și a devenit viral în mediul online. Omagiul este pentru Claudiu Petre, eroul c are a salvat viața altora, dar a pierdut-o pe a lui.
Luni, 02.11.2015, 16:22
Un tânăr a povestit pe bloggul său la ce scene cutremurătoare a asistat în seara tragicului incident de la Clubul Colectiv.
Luni, 02.11.2015, 15:45
Doi frați se luptă acum între viață și moarte, la Spitalul Elias. Fata este inconștientă, iar fratele ei se află în comp indusă.
Luni, 02.11.2015, 15:24
Apar noi înregistrări ce surprind imaginile tragice de la clubul Colectiv din București. „Respiri, da? Nu închizi ochii!”, se aud strigătele disperate ale medicilor veniți la fața locului.
Luni, 02.11.2015, 14:36
Medicul Ștefan Luchian a vorbit despre chinul cu care se confruntă acum victimele incendiului de la clubul Colectiv.
Luni, 02.11.2015, 14:15
Chef Florin Dumitrescu de la show-ul „Hell`s Kitchen” a postat recent un mesaj pe Facebook, adresat lui Adrian Despot, solistul trupei Vița de Vie.
Luni, 02.11.2015, 13:08
Tot mai multe persoane văd îndurerate ce se întâmplă în curtea Spitalului Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri.
Luni, 02.11.2015, 12:46
Apar tot mai multe declarații din partea martorilor. Una dintre ele ar putea elucida misterul catastrofei din clubul Colectiv. Ce spune un martor despre incendiu.
Luni, 02.11.2015, 11:48
În cursul zilei de duminică, un utilizator al canalului Youtube a postat un clip video din timpul concertului. Ies la iveală noi detalii importante despre acest caz.
Luni, 02.11.2015, 11:18
Doctorul Lucian Horhotă este cel care a făcut tot ce a fost posibil pentru a-l salva pe eroul Claudiu Petre. Detaliile sunt cu adevărat incredibile.
Luni, 02.11.2015, 10:58
Tragedia de la clubul Colectiv l-a făcut inclusive pe Virgil Ianțu să reacționeze. Acesta i-a transmis lui Adrian Despot un mesaj neașteptat.
Luni, 02.11.2015, 09:50