Hailey și Justin Bieber au devenit părinți la trei luni de când au dat vestea că așteaptă primul lor copil. Modelul a dat naștere unui băiețel, iar vestea că micuțul a venit pe lume a fost făcută publică de proaspătul tătic.
Sambata, 24.08.2024, 12:06
Justin Bieber și Hailey Bieber au anunțat că așteaptă primul lor copil. Celebrul cântăreț și soția sa au postat o serie de poze pe Instagram prin care au făcut marele anunț.
Vineri, 10.05.2024, 08:38
Soția lui Justin Bieber a renunțat la inhibiții și s-a lăsat fotografiată în mai multe ipostaze incendiare. Cum arată fotografiile cu Hailey Bieber în care aceasta își prezintă noua colecție de produse de îngrijire.
Joi, 06.04.2023, 14:49
Justin și Hailey Bieber au publicat fotografii de la aniversarea a 26 de ani a modelului pe care au organizat-o în Tokyo. Chiar dacă au avut parte de un an dificil, cei doi se simt foarte bine împreună, iar dragostea lor e din ce în ce mai mare.
Joi, 24.11.2022, 10:07
Hailey Bieber a clarificat pentru prima dată în mod public evoluția relației ei cu celebrul cântăreț, un subiect care suscită interesul fanilor din întreaga lume. Curiozitatea a fost cu atât mai mare cu cât Hailey și Justin Bieber și-au reluat relația la scurt timp după despărțirea de Selena.
Joi, 29.09.2022, 12:38
Justin Bieber a făcut un videoclip în care mărturisește că este grav afectat de două boli, care l-au transformat total. Este vorba de boala Lyme și de mononucleoză cronică gravă, care i-au afectat pielea și funcțiile creierului.
Sambata, 11.06.2022, 12:17
Justin Bieber și Hailey s-au bucurat de razele soarelui pe un yacht, unde au mers pentru a se relaxa. Cei doi au fost surprinși imediat de paparazzi în cele mai tandre ipostaze.
Vineri, 27.05.2022, 15:06
Hailey Bieber a publicat pe rețelele de socializare o fotografie din copilărie, iar fanii au fost uimiți să vadă cât de frumoasă era în copilărie celebrul model.
Luni, 22.11.2021, 15:00
Hailey Bieber a fost ținta paparazzilor în timpul unei plimbări pe străzile din Los Angeles. Soția lui Justin Bieber a făcut o greșeală vestimentară faimoasă, pe care au mai făcut-o și alte vedete de-a lungul timpului. Ea a fost surprinsă de paparazzi pe stradă, într-o ținută cu un detaliu care a atras toată atenția.
Miercuri, 13.10.2021, 12:54
Hailey Bieber a celebrat a treia aniversare a căsătoriei cu Justin Bieber. Soția artistului a postat pe contul personal de Instagram câteva imagini de la marele moment.
Miercuri, 06.10.2021, 13:28
Hailey Baldwin este femeia perfectă pentru Justin Bieber. Cântărețul a publicat recent o serie de imagini cu frumoasa sa soție. Sunt mulți care s-au întrebat de-a lungul timpului cum își numește Justin Bieber soția.
Luni, 27.09.2021, 14:08
Hailey Bieber a fost fotografiată cu abdomenul, într-un top alb. Soția lui Justin Bieber se numără printre cele mai apreciate modele ale momentului, iar recent a fost fotografiată în Beverly Hills, în timp ce avea de rezolvat niște sarcini în oraș.
Joi, 09.09.2021, 12:37
Vara este anotimpul preferat al vedetelor. Acestea își scot la vedere formele apetisante și cele mai sexi costum de baie, însă vara aceasta au dus totul la un alt nivel.
Joi, 24.06.2021, 17:15
Băiețelul adorabil cu zâmbet inocent din imagine a cunoscut faima de la o vârstă fragedă. El are succes în muzică, având fani peste tot în lume.
Marti, 16.02.2021, 12:50
Miss Lu cântă la Neatza cu Răzvan și Dani melodia Yummy (Justin Bieber remake).
În a șasea ediție a sezonului XV de la "Te cunosc de undeva!", Toto Dumitrescu se transformă în Justin Bieber și cântă piesa "Yummy".
Justin Bieber și soția lui, Hailey Baldwin, au făcut o ședință foto incendiară, în ipostaze intime chiar din dormitor. În fotografie, cântărețul canadian Justin Bieber, în vârstă de 26 de ani, apare ținându-și în brațe soția, în pat. Atât el, cât și modelul Hailey Bieber, în vârstă de 23 de ani se ating tandru.
Marti, 06.10.2020, 13:22
Cântăreţul canadian Justin Bieber a anunţat că amână toate concertele din turneul „Changes” programate pentru 2020.
Miercuri, 01.04.2020, 17:19
Justin Bieber a reușit să doboare un record stabilit de legendarul Elvis Presley în top-urile din Statele Unite. Regele muzicii rock n roll a stabilit acest record în urmă cu 59 de ani. Justin a devenit cel mai tânăr artist solo cu șapte albume pe locul 1, scrie The Guardian.
Marti, 25.02.2020, 09:59
„Changes” este al şaptelea album al lui Justin Bieber care se clasează pe primul loc în Billboard 200, iar cântăreţul canadian a devenit cel mai tânăr artist solo care a reuşit această performanţă, titlu deţinut de Elvis Presley.
Luni, 24.02.2020, 13:16
Avem primele imagini filmate, de la nunta lui Justin Bieber cu Hailey Baldwin. Sunt imagini absolut spectaculoase, nemaivăzute, până acum. Cei doi şi-au unit destinele, în cadrul unei ceremonii religioase, în prezenţa familiei şi a prietenilor...
Joi, 20.02.2020, 18:26
Doamnelor, priviți aici model de ambiție! Picioare lungi, abdomen lucrat, posterior bombat, nici nu ai spune că a născut în urmă cu câteva luni. Da, este faimosul model Xenia Deli, moldoveanca pe care a pus ochii până și Justin Bieber. Dar nu...
Sambata, 01.02.2020, 11:24
Cântăreţul canadian Justin Bieber a anunţat că cel de-al cincilea album al său, „Changes”, va fi lansat pe 14 februarie.
Marti, 28.01.2020, 13:55
Înainte de Baby, Justin Bieber era doar o curiozitate muzicală pe YouTube, cu o zecime din banii pe care îi are astăzi. Canadianul era încă o promisiune a fenomenului. Apoi, când acea piesă dulce despre prima dragoste adolescentină a ieșit la iveală, Bieber a intrat în extaz.
Luni, 20.01.2020, 23:41
Justin Bieber a dezvăluit că suferă de o maladie incurabilă. Boala îi afectează pielea, funcțiile creierului și îl lasă fără energie.
Joi, 09.01.2020, 18:42
Cântăreţul canadian Justin Bieber, în vârstă de 25 de ani, a anunţat miercuri că a fost diagnosticat cu boala Lyme.
Joi, 09.01.2020, 10:28
Justihn Bieber a făcut un anunț cutremurător pentru toți fanii săi. Artistul a dezvăli adevărata cauză a transformării sale șocante.
Joi, 09.01.2020, 09:56
Mărturisire dramatică a lui Justin Bieber. El a dezvăluit că suferă de maladia Lyme, care se transmite prin căpuşe, dar şi de o altă afecţiune gravă, mononucleoza. Ambele boli pot afecta sistemul nervos şi, nu în ultimul rând,...
Joi, 09.01.2020, 08:16
Justin Bieber şi-a făcut un nou tatuaj, cu care s-a mândrit pe reţelele de socializare. Şi-a scris pe gât "pentru totdeauna". Artistul are peste 50 de tatuaje pe tot corpul, motiv pentru care mulţi fani i-au scris că poate ar fi momentul să se...
Duminica, 08.12.2019, 09:48
Selena Gomez s-a îngrășat, după ce s-a despărțit de Justin Bieber, iar el s-a căsătorit cu modelul Hailey Baldwin, devenind aproape de nerecunoscut.
Luni, 02.12.2019, 16:17
Bad boy Liviu Vârciu și timidul Andrei Ștefănescu au fost deliciul publicului cu transformarea din această ediție. Cum s-au descurcat cei doi concurenți în pielea lui Ed Sheeran și Justin Timberlake?
În ediţia a XI-a a sezonului XIV de la "Te cunosc de undeva!", Șerban Copoț și Cezar Ouatu se transformă în ZZ TOP cu piesa Gimme all your lovin.
Cu cine l-a înlocuit Selena Gomez pe Justin Bieber! Află în compania cui a fost surprinsă artista
Vineri, 01.11.2019, 09:53
Cântăreaţa a recunoscut într-un interviu că simte că una dintre cele mai mari realizări ale ei este faptul că a trecut peste despărţirea dureroasă de starul căsătorit acum cu modelul Hailey Baldwin
Sambata, 26.10.2019, 09:25
Cântăreaţa a recunoscut într-un interviu că simte că una dintre cele mai mari realizări ale ei este faptul că a trecut peste despărţirea dureroasă de starul căsătorit acum cu modelul Hailey Baldwin. Selena spune că a trăit alături de...
Sambata, 26.10.2019, 08:35
Justin Bieber şi Hailey Baldwin ţin săptămânal primele pagini ale presei mondene din Statele Unite. Cei doi proaspăt căsătoriţi cuceresc acum peisajul modei, după ce au luat parte împreună la campania de aniversare a 50 de ani a unui brand...
Luni, 14.10.2019, 08:00
Justin Bieber vrea să îşi vândă casa din Beverly Hills! Artistul a publicat pe Instagram mai multe imagini cu proprietatea în valoarea de 8,5 milioane de dolari. Iar fotografiile explică şi preţul.
Duminica, 13.10.2019, 09:52
Justin Bieber a publicat imagini din „cuibușorul de nebunii” din Beverly Hills în care locuiește cu soția lui, Hailey, cu care s-a căsătorit a doua oară, pe 30 septembrie, într-o ceremonie ce a avut loc în Carolina de Sud.
Vineri, 11.10.2019, 23:20
Justin Bieber și soția lui, Hailey, au făcut o ședință foto incendiară și au apărut aproape goi, la doar câteva zile de la nuntă, în fotografii ce fac parte dintr-o campanie Calvin Klein.
Miercuri, 09.10.2019, 19:51
Cântăreţul Justin Bieber, care tocmai s-a căsătorit a doua oară cu Hailey Baldwin, a anunţat pe contul de Instagram lansarea viitorului său album.
Miercuri, 09.10.2019, 10:04
Noul look al Selenei Gomez după nunta lui Justin Bieber cu Hailey Baldwin. Artista arată total diferit acum. Iată cum a fost surprinsă Selena Gomez, despre care s-a spus că ar fi suferit enorm după nunta lui Justin Bieber, fostul ei iubit, cu Hailey Baldwin
Luni, 07.10.2019, 13:56
Justin Bieber și Hailey Baldwin au făcut a doua ceremonie de nuntă pe 30 septembrie, pentru familie şi prieteni. Cu toate că au avut 154 de invitați și s-a dorit a fi nuntă simplă și intimă, cei doi soți nu s-au putut abține și au făcut o extravaganță cel puțin interesantă.
Vineri, 04.10.2019, 13:50
Deși prima nuntă a lui Justin Bieber cu Hailey Baldwin a afectat-o mult, de data aceasta Selena Gomez a profitat de atenția acordată într-un mod foarte inteligent. Iată de ce
Joi, 03.10.2019, 12:32
Justin Bieber şi Hailey Baldwin s-au căsătorit în secret, însa noi avem toate detaliile! Ba mai mult, am aflat şi care este motivul pentru care artistul s-a grăbit să o ducă în faţa altarului pe Hailey.
Marti, 01.10.2019, 18:32
Cântăreţul canadian Justin Bieber şi modelul Hailey Baldwin au organizat o a doua ceremonie de nuntă, pentru familie şi prieteni, într-o staţiune din Carolina de Sud, scrie Reuters.
Marti, 01.10.2019, 11:37
Justin Bieber şi Haley Baldwin împlinesc un an de căsnicie! Cei doi şi-au unit destinele în mare secret, în toamna anului trecut. La acel moment, presa mondenă nu a avut certitudinea că şi-au spus DA pentru totdeauna, însă cei doi nu au...
Luni, 16.09.2019, 08:05
Justin Bieber a mai făcut o aroganţă. Şi dacă tot sunt la modă culorile puternice, el şi-a tras un bolid de lux de culoare roz. Imaginea cu bijuteria pe patru roţi a fost încărcată pe instagram, iar fanele au înroşit butonul de like
Miercuri, 11.09.2019, 10:47
Muzicianul canadian Justin Bieber a descoperit că este înrudit cu cântăreața Avril Lavigne și actorul Ryan Gosling, după ce a distribuit un arbore genealogic de pe ancestry.com, o companie privată care operează o rețea de site-uri de înregistrări istorice, potrivit MEDIAFAX.
Joi, 05.09.2019, 16:29
Justin Bieber şi Hailey Baldwin au sărbătorit prima lor aniversare, iar ea a făcut o postare prin intermediu căreia ea emoționat pe toți fanii ei.
Marti, 27.08.2019, 08:21
Facem cunoştinţă cu o bombă sexy care face furori pe Instagram! Trebuie neapărat să o urmăriţi! A devenit celebră datorită formelor ei, dar şi după ce a apărut în presă că ar fi avut o idilă cu Justin Bieber!
Sambata, 10.08.2019, 17:43