Poliţia a arestat 71 de persoane, între care un cetăţean britanic şi un altul tunisian, în urma violenţelor care au izbucnit vineri seară la o manifestaţie la Belgrad contra gestionării pandemiei de puterea sârbă, a anunţat Poliţia sâmbătă, scrie AFP.
Sambata, 11.07.2020, 16:40
Sextuplul mondial de Formula 1, Lewis Hamilton, a participat, duminică, la protestele faţă de rasism de la Londra, descriind experienţa ca fiind "cu adevărat emoţionantă", informează AFP.
Luni, 22.06.2020, 10:02Donald Trump a anunţat că urmează să semneze un decret privind o reformă a poliţiei şi că urmează să se exprime într-o conferinţă de presă cu privire la acest subiect, după mai multe săptămâni de manifestaţii în Statele Unite în urma morţii lui George Floyd, un afroamerican asfixiat de un poliţist alb la Minneapolis, relatează Reuters.
Marti, 16.06.2020, 13:00
Pentru regizorul american Spike Lee, viitoarele alegeri prezidenţiale americane vor fi "cele mai importante din istoria civilizaţiei moderne" iar manifestaţiile din prezent sunt "un pericol" pentru Donald Trump.
Marti, 09.06.2020, 14:51Liderul suprem iranian Ali Khamenei a păstrat vineri o atitudine fermă împotriva Occidentului şi a sugerat că manifestaţii împotriva puterii după catastrofa aeriană nu sunt reprezentative pentru întregul popor, relatează AFP.
Vineri, 17.01.2020, 14:25Comandantul Poliţiei din Teheran a anunţat luni că a primit consemne de ”reţinere” faţă de manifestaţii ale furiei vizând autorităţile, observate de sâmbărtă seara, după ce Iranul a recunoscut că a doborât din eroare un avion ucrainean, relatează AFP.
Luni, 13.01.2020, 15:16Opozantul venezuelean Juan Guaido a depus jurământul ca preşedinte al Parlamentului, după ce a intrat în forţă până la prezidiu, o victorie ”simbolică” împotriva chavismului, în contextul în care Nicolas Maduro continuă să exercite puterea, relatează AFP.
Miercuri, 08.01.2020, 11:21Iranul a acuzat luni Statele Unite de amestec în afacerile sale interne, după ce ce Washingtonul şi-a exprimat susţinerea faţă de manifestaţii împotriva ceşterii preţului benzinei, marcate de violenţe soldate cu cel puţin doi morţi, relatează AFP.
Luni, 18.11.2019, 14:17
Cel puţin 16 persoane au fost ucise săptămâna aceasta în manifestaţii în Etiopia împotriva premierului Abiy Ahmed, laureatul din acest al Premiului Nobel pentru Pace, a anunţat vineri un cercetător de la Amnesty International, relatează AFP.
Vineri, 25.10.2019, 14:13Cincizeci şi una de persoane au fost arestate în Catalonia în urma unor violenţe, în noaptea de marţi spre miercuri, la manifestaţii împotriva condamnării liderilor separatişti, a anunţat miercuri Guvernul spaniol, relatează AFP.
Miercuri, 16.10.2019, 12:50Mii de separatişti catalani furioşi au ieşit în stradă şi au încercat să blocheze aeroportul de la Barcelona, după condamnarea a nouă dintre liderii lor, luni, la pedepse cu închisoarea, găsiţi vinovaţi de tentativa de secesiune din Catalonia din 2017, relatează AFP.
Marti, 15.10.2019, 10:29Liderul suprem iranian Ali Khamenei a acuzat luni ”inamici” de faptul că încearcă să ”semene discordia” între iran şi Irak, vecinul şi aliatul său, zguduit de aproape o săptămână de manifestaţii în cursul cărora au fost ucise peste 100 de peraoane, relatează AFP.
Luni, 07.10.2019, 12:54Şefa Executivului din Hong Kong Carrie Lam a invocat vineri o lege de urgenţă - care nu a mai fost folosită din 1967 - pentru a interzice purtarea măştilor şi a pune astfel capăt unei crize politice fără precedent, relatează AFP.
Vineri, 04.10.2019, 10:50Parchetul rus a îndemnat joi la eliberarea unui tânăr actor arestat în timpul unei manifestaţii de protest, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, în urma unei campanii de mobilizare în favoarea sa la care participă personalităţi artistice şi demnitari religioşi, relatează AFP.
Joi, 19.09.2019, 16:51
Ediţia 2019 a turneului de categorie WTA International, programată între 5 şi 13 octombrie, nu se va mai disputa la datele iniţiale, din cauza tensiunilor din fosta colonie britanică, au anunţat organizatorii şi WTA, informează lefigaro.fr..
Vineri, 13.09.2019, 09:20Preşedintele american Donald Trump ameninţă China cu privire la faptul că o reprimare violentă a manifestaţiilor la Hong Kong va dăuna negocierilor cu privire la un acord comercial americano-chinez, relatează AFP.
Luni, 19.08.2019, 13:01
Opt persoane au fost rănite în Caşmirul indian în manifestaţii, în acest weekend, la Srinagar, unde autorităţile au reimpus restricţii stricte, termându-se de revolte în mai multe zone în această regiune himalayană, potrivit autorităţilor indiene, relatează AFP.
Duminica, 18.08.2019, 19:14Kremlinul, care se confruntă de mai multe luni cu cea mai puternică mişcare de contestare a puterii din Rusia din ultimii ani, a respins marţi existenaţa vreunei ”crize politice” şi a apărat fermitatea poliţiei, acuzată de violenţe vizând manifestanţi, relatează AFP.
Marti, 13.08.2019, 17:06Guvernul chinez a apreciat luni că ”vede semne de terorism” în spatele manifestaţiilor în favoare democraţiei de la Hong Kong, o contestare violentă a puterii locale loiale Beijingului, relatează AFP.
Luni, 12.08.2019, 16:07
Opozantul Kremlinului Alekseii Navalnîi a anunţat miercuri că a fost arestat la Moscova, în toiul unei contestări a excluderii unor candidaţi ai opoziţiei în alegeri locale, relatează AFP.
Miercuri, 24.07.2019, 11:48
Preşedintele interimar al Kazahstanului Kasim-Jomart Tokaiev a obţinut o victorie în alegeri prezidenţiale antiicipate, duminică, cu 70,8% din voturile exprimate, a anunţat luni Comisia Electorală Centrală, relatează AFP.
Luni, 10.06.2019, 11:41
Ziua Femeii a fost sărbătorită în toată lumea nu numai cu flori, ci cu ample manifestaţii prin care femeile au cerut ca egalitatea cu bărbaţii să nu rămână doar o vorbă goală. Combaterea violenţei faţă de femei şi eliminarea...
Sambata, 09.03.2019, 08:36
Milioane de oameni au ieşit în stradă în zeci de oraşe din lume. Din Philadelphia, la Washington, în Berlin, Londra sau Sydney, tineri, vârstnici şi numeroase vedete au spus NU armelor, într-una dintre cele mai mari manifestaţii care au avut...
Duminica, 25.03.2018, 19:55
În Slovacia au avut loc cele mai ample manifestaţii antiguvernamentale de la căderea regimului comunist cehoslovac, în 1989. Protestele au fost declanşate de asasinarea brutală a unui jurnalist de investigaţii şi a logodnicei sale, la...
Sambata, 10.03.2018, 08:51
Opt miniştri catalni destituiţi au fost încarceraţi joi de o judecătoare spaniolă de instrucţie de la Madrid după declararea independenţei ”republicii catalane”
Joi, 02.11.2017, 19:25
Catalanii au răspuns printr-o uriaşă manifestaţie la decizia premierului spaniol de a destitui conducerea autonomă a regiunii. 450.000 de oameni au ieşit în stradă la Barcelona pentru a cere proclamarea oficială a independenţei.
Duminica, 22.10.2017, 08:45
Aceştia sunt acuzaţi de propagandă ilegală şi insurgenţă, dar oficialităţile catalane îi consideră deţinuţi politici. Tensiunea dintre Madrid şi Barcelona creşte din nou după ce Curtea Constituţională spaniolă a anulat legea de...
Miercuri, 18.10.2017, 07:43
Printre paradele militare şi manifestaţiile pro şi contra secesiunii, au avut loc şi violenţe. Două grupuri de protestatri s-au ciocnit în centrul Barcelonei şi au aruncat cu mese şi scaune unii în alţii.
Vineri, 13.10.2017, 07:38
În curs de redactare şi pregătită spre a fi prezentată marţi, independenţa Cataloniei este aprig contestată în stradă. Un milion de oameni veniţi din toate colţurile Spaniei în Barcelona au scandat în favoarea unităţii.
Duminica, 08.10.2017, 19:49
În curs de redactare şi pregătită spre a fi prezentată marţi, independenţa Cataloniei este aprig contestată în stradă. Un milion de oameni veniţi din toate colţurile Spaniei în Barcelona au scandat în favoarea unităţii.
Duminica, 08.10.2017, 19:41
Sute de mii de persoane se află, pentru a doua zi consecutiv, la o manifestaţie la Barcelona pentru unitatea Spaniei şi împotriva referendumului din Catalonia, demonstraţia fiind organizată de Societatea Civilă Catalană. La finalul...
Duminica, 08.10.2017, 17:05
Noi manifestaţii antiguvernamentale însoţite de violenţe au avut loc în Venezuela, la o zi după ce trei oameni au murit în timpul unor proteste de amploare
Vineri, 21.04.2017, 08:50
Incident la manifestațiile organizate cu ocazia Zilei NATO! În Botoşani, un militar s-a prăbuşit din senin, chiar în momentul în care se arborau drapelele.
Duminica, 02.04.2017, 19:35
Incident la manifestațiile organizate cu ocazia Zilei NATO! În Botoşani, un militar s-a prăbuşit din senin, chiar în momentul în care se arborau drapelele. Paramedicii, aflaţi la faţa locului cu o ambulanţă SMURD, au intervenit imediat.
Duminica, 02.04.2017, 19:26
Ziua internaţională a femeii a fost marcată, pe tot globul, de festivităţi dar mai ales de manifestaţii prin care femeile şi-au cerut drepturile, adesea ignorate de bărbaţi. În Statele Unite, mii de femei au luat parte la acţiunea...
Joi, 09.03.2017, 07:32
O manifestaţie pentru interzicerea coridelor a adunat mii de persoane în centrul capitalei spaniole, Madrid. Coridele şi alte evenimente de acest gen, cum este alergarea taurilor pe străzi, fac parte din tradiţia Spaniei şi atrag mulţi turişti...
Duminica, 11.09.2016, 08:54
Poliţia britanică a depus mari eforturi pentru a menţine ordinea în oraşul Bristol, unde extrema dreaptă şi antifasciştii au organizat manifestaţii aproape simultane. Operaţiunea forţelor de ordine a costat o sută de mii de lire sterline.
Duminica, 05.06.2016, 08:56
Aşa cum se întâmplă aproape în fiecare an, manifestaţiile de 1 Mai au fost însoţite de violenţe în mai multe oraşe ale lumii. Ziua Internaţională a Muncii a fost, însă, celebrată în ordine şi cu mare fast la Moscova şi la Havana.
Luni, 02.05.2016, 07:30
O nouă zi, o nouă manifestaţie. S-a strigat din nou adunarea pe Facebook. Şi strada se umple şi în această seară. Mii de oameni vor să fie din nou împreună şi deja Piaţa Universităţii a fost blocată.
Miercuri, 04.11.2015, 19:06
Peste un milion 400.000 de oameni au ieşit pe străzile Barcelonei cu ocazia zilei tradiţionale a Cataloniei. Manifestanţii şi-au exprimat hotărârea de a trăi într-un stat catalan independent.
Sambata, 12.09.2015, 08:27
Poliţia din Bruxelles a folosit tunuri cu apă pentru a pune capăt unei ample manifestaţii a fermierilor din Belgia şi alte ţări europene. Protestul a coincis cu o reuniune a miniştrilor agriculturii din Uniunea Europeană.
Marti, 08.09.2015, 07:16
Două manifestaţii paralele, una împotriva imigranţilor, iar cealaltă împotriva rasismului, au degenerat în violenţe în oraşul australian Melbourne. După confruntări între cele două tabere, poliţiştii au intervenit în forţă pentru a...
Duminica, 19.07.2015, 08:41
Opoziţia şi puterea din Macedonia şi-au mobilizat adepţii pentru demonstraţii de forţă în stradă, după câteva luni de criză politică
Marti, 19.05.2015, 07:09
În mai multe ţări europene au avut loc manifestaţii în sprijinul imigranţilor care îşi riscă viaţa pe apele Mediteranei, în speranţa unei vieţi mai bune în Europa.
Marti, 21.04.2015, 07:19
Mişcarea anti-islamică "Peghida", care se opune imigrării musulmanilor în Germania, continuă manifestaţiile în marile oraşe ale ţării, dar audienţa sa este tot mai redusă.
Duminica, 15.03.2015, 08:45
Proiectul autorităţilor din Berlin de a construi locuinţe pentru refugiaţii străini i-a scos în stradă atât pe extremiştii de dreapta cât şi pe cei de stânga
Duminica, 23.11.2014, 09:21
Manifestaţii pro şi contra acţiunii hingherilor, aseară, la sediul ASPA din Bucureşti. Poliţia a trimis la protest un negociator.
Joi, 10.07.2014, 13:41
Pe străzile din Turcia a izbucnit din nou violenţa, declanşată de moartea unui adolescent, aflat în comă de anul trecut, când fusese grav rănit în timpul unei manifestaţii.
Miercuri, 12.03.2014, 07:37
Susan Rice, o consilieră apropiată preşedintelui Barack Obama, a declarat că o împărţire a Ucrainei sau "revenirea la violenţă" nu sunt în interesul Ucrainei, Rusiei, UE sau Statelor Unite.
Duminica, 23.02.2014, 20:38Manifestaţiile antiguvernamentale din Ucraina au degenerat în lupte violente de stradă iar unele voci vorbesc de o nouă revoluţie.
Luni, 20.01.2014, 09:38