Antena Căutare

Articole despre marte

Misiune îndeplinită. Pentru prima oară după şase ani, o sondă spaţială automată a coborât cu succes pe suprafaţa planetei Marte

Misiune îndeplinită. Pentru prima oară după şase ani, o sondă spaţială automată a coborât cu succes pe suprafaţa planetei Marte

Momentul a fost salutat cu aplauze de specialiştii de la NASA, dar şi de numeroşi americani care au urmărit, pe ecrane uriaşe, transmisiunea în direct. EL Robotul Insight va analiza, timp de doi ani, activitatea seismică şi structura internă a...

Marti, 27.11.2018, 07:29
Moment istoric pentru NASA! Sonda Insight a ajuns pe Marte, după ”șapte minute de teroare”

Moment istoric pentru NASA! Sonda Insight a ajuns pe Marte, după ”șapte minute de teroare”

Sonda InSight, care a decolat de pe Pământ la începutul lunii mai, a amartizat cu bine, luni seară, în jurul orei 22.00, ora României. Ea a trebuit să facă față „celor 7 minute de teroare”, timpul necesar pentru ca o probă să intre în atmosfera planetei Marte, la viteză hipersonică, apoi să încetinească și să ajungă cu bine la sol.

Luni, 26.11.2018, 22:22
Moment istoric transmis în direct de NASA! Aterizare riscantă pe Marte, după șapte ani de așteptare

Moment istoric transmis în direct de NASA! Aterizare riscantă pe Marte, după șapte ani de așteptare

NASA aterizează astăzi un nou robot pe Planeta Marte, primul din 2012, de la roverul Curiosity. Momentul istoric va fi transmisă în direct de NASA începând cu ora 21, ora României.

Luni, 26.11.2018, 08:08
Sonda Insight, aterizare riscantă pe Marte

Sonda Insight, aterizare riscantă pe Marte

NASA aterizează astăzi un nou robot pe Planeta Marte, primul din 2012, de la roverul Curiosity. Momentul istoric va fi transmisă în direct de NASA începând cu ora 21, ora României

Luni, 26.11.2018, 08:05
Vali, robotul care va ajunge pe Marte, a fost prezentat la "Săptămâna Roboticii"

Vali, robotul care va ajunge pe Marte, a fost prezentat la "Săptămâna Roboticii"

Vali adoră să îmbrăţişeze copiii şi să discute cu ei! Marian, însă, mai are ceva de lucru până când îşi va putea îndeplini misiunea. Ce nu v-am spus până acum, este că Vali şi Marian sunt roboţi. Iar responsabili pentru sunt nişte...

Miercuri, 21.11.2018, 16:22
Horoscop 18 septembrie. Zodia care primește șansa vieții în carieră

Horoscop 18 septembrie. Zodia care primește șansa vieții în carieră

Horoscopul din 18 septembrie 2018. Marte planeta energiei, acțiunii și impulsurilor este în cuadratură cu imprevizibilul și rebelul Uranus. O zodie primește o șansă unică în carieră, și o merită cu vârf și îndesat. 

Luni, 17.09.2018, 13:36
Fenomen extrem de rar: Marte, la cea mai mică distanță de Pământ! Cum se va vedea

Fenomen extrem de rar: Marte, la cea mai mică distanță de Pământ! Cum se va vedea

Un fenomen astronomic extrem de rar va putea fi observat în această seară. Planeta Marte se va afla la cea mai mică distanţă de Pământ din ultimii 15 ani. Planeta Roşie va străluci mai tare decât celelalte stele de pe cer

Marti, 31.07.2018, 21:00
Marte, la cea mai mică distanță de Pământ

Marti, 31.07.2018, 19:47
WOW! Furtună de nisip la nivel planetar pe MARTE. Imaginea surprinsă de NASA îți va tăia respirația – Galerie foto

WOW! Furtună de nisip la nivel planetar pe MARTE. Imaginea surprinsă de NASA îți va tăia respirația – Galerie foto

La jumătatea lunii iulie Telescopul Spaţial Hubble a observat planeta Marte cu doar 13 zile înainte ca această planetă să ajungă în cel mai apropiat punct al orbitei sale faţă de Pământ, conform Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Marti, 31.07.2018, 11:34
Lumea științei, pusă pe jar de o descoperire COLOSALĂ! S-a găsit DOVADA pe care o așteptau milioane de oameni! „Da, există!”

Lumea științei, pusă pe jar de o descoperire COLOSALĂ! S-a găsit DOVADA pe care o așteptau milioane de oameni! „Da, există!”

O descoperire recentă a pus lumea științei pe jar și a rescris istoria omenirii, așa cum o știam până acum. Un detaliu șocant a ieșit la iveală și specialiștii sunt convinși că se află în fața unei etape istorice! 

Vineri, 27.07.2018, 11:46
Un anunţ istoric a fost făcut de NASA: există apă în stare lichidă pe Marte!

Un anunţ istoric a fost făcut de NASA: există apă în stare lichidă pe Marte!

Experţii americani spun că au găsit săruri în mai multe locuri de pe planeta roşie. Ele nu ar putea exista în lipsa apei, despre care cercetătorii cred că apare şi dispare în funcţie de anotimpurile marţiene. Apa de pe Marte este mult mai...

Joi, 26.07.2018, 07:58
ANUNȚ ISTORIC făcut de NASA! Există APĂ pe Marte! Noile descoperiri ar fi o dovadă că există viață pe Planeta Roșie

ANUNȚ ISTORIC făcut de NASA! Există APĂ pe Marte! Noile descoperiri ar fi o dovadă că există viață pe Planeta Roșie

Un anunţ istoric a fost făcut de NASA: există apă în stare lichidă pe planeta Marte! Experţii americani spun că au găsit săruri în mai multe locaţii de pe planeta roşie, care nu ar putea exista fără prezenţa apei. 

Miercuri, 25.07.2018, 19:55
Există apă pe Marte! Noile descoperiri ar fi o dovadă că există viață pe Planeta Roșie

Există apă pe Marte! Noile descoperiri ar fi o dovadă că există viață pe Planeta Roșie

Un anunţ istoric a fost făcut de NASA: există apă în stare lichidă pe planeta Marte! Experţii americani spun că au găsit săruri în mai multe locaţii de pe planeta roşie, care nu ar putea exista fără prezenţa apei. Probele arată că apa...

Miercuri, 25.07.2018, 19:46
Încotro se îndreaptă Omenirea? Descoperirea care face înconjurul lumii: "Apă sub formă lichidă, găsită pe Marte"

Încotro se îndreaptă Omenirea? Descoperirea care face înconjurul lumii: "Apă sub formă lichidă, găsită pe Marte"

Un mare depozit de apă sărată lichidă se află sub un strat de un kilometru şi jumătate de gheaţa, la polul sudic al planetei Marte, potrivit unui articol publicat în revista Science.

Miercuri, 25.07.2018, 18:25
La doar 17 ani, trei agenții spațiale se întrec pentru a o avea. Adolescenta va fi primul om care va locui pe MARTE

La doar 17 ani, trei agenții spațiale se întrec pentru a o avea. Adolescenta va fi primul om care va locui pe MARTE

Alyssa Carson (17 ani), din Statele Unite ale Americii , este pregătită să fie primul om ajuns pe Marte după ce mulți ani a făcut toate testele pe care le cer experții. Tânăra nu va intra oficial în programul oficial de pregătire a astronauţilor decât odată cu împlinirea vârstei de 18 ani.

Marti, 17.07.2018, 09:22
Descoperire de ULTIMĂ ORĂ despre Marte. SECRETUL acuns de Planeta Roșie

Descoperire de ULTIMĂ ORĂ despre Marte. SECRETUL acuns de Planeta Roșie

Marte ar fi putut găzdui viață cu mult înaintea Pământului, crusta solidă a Planetei Roșii formându-se „extrem de rapid” după nașterea sistemului solar, potrivit unui studiu publicat miercuri.

Joi, 28.06.2018, 12:03
Omenirea, în fața unui MOMENT EPOCAL? Nu suntem singuri? Un OBIECT URIAȘ SE MIȘCĂ! Imagini ULUITOARE surprinse pe Marte

Omenirea, în fața unui MOMENT EPOCAL? Nu suntem singuri? Un OBIECT URIAȘ SE MIȘCĂ! Imagini ULUITOARE surprinse pe Marte

Ultimele imagini surprinse de Robotul Curiosity pe planeta Marte au aprins spiritele celor care le-au văzut după ce internauții au zărit o “figură ciudată” care se mișcă pe Planeta Roșie. La începutul lunii iunie a...

Marti, 19.06.2018, 09:29
Semne de viaţă pe Marte. Roverul trimis de NASA a descoperit molecule organice la o adâncime de cinci centimetri în solul marţian

Semne de viaţă pe Marte. Roverul trimis de NASA a descoperit molecule organice la o adâncime de cinci centimetri în solul marţian

Planeta roșie pare să aibă toate condiţiile necesare ca să găzduiască viață și, probabil, a şi făcut-o. Acum trei miliarde și jumătate de ani, după cum reiese din datele strânse de misiunea Curiosity. Roverul trimis de NASA a...

Vineri, 08.06.2018, 19:45
Marte a avut, în trecut, ingredientele necesare pentru viaţă

Marte a avut, în trecut, ingredientele necesare pentru viaţă

Este declaraţia cercetătorilor de la NASA care au găsit mai mulţi compuşi organici în rocile colectate de pe suprafaţa Planetei Roşii.

Vineri, 08.06.2018, 08:32
Sonda spaţială TGO, aflată pe orbita planetei Marte, a transmis pe Terra primele sale imagini

Sonda spaţială TGO, aflată pe orbita planetei Marte, a transmis pe Terra primele sale imagini

Acestea prezintă un crater acoperit cu gheaţă. Zona respectivă se află în emisfera nordică a Planetei Roşii. Sonda a realizat fotografiile de la o altitudine de 400 de kilometri deasupra craterului. Sonda a ajuns pe orbita sa finală în jurul...

Vineri, 27.04.2018, 09:31
Locul de pe Pământ, aproape identic cu planeta Marte. Dovada că există viață pe Planeta Roșie

Locul de pe Pământ, aproape identic cu planeta Marte. Dovada că există viață pe Planeta Roșie

Există un loc pe Pământ desprins din filmele SF. Deșertul Atacama este localizat în Chile și se aseamănă foarte mult cu o altă planetă din sistemul nostru solar: Marte. Cercetătorii au descoperit viață microbiană în deșertul Atacama, ceea ce conduce la ipoteza că pe Marte pot fi urme de viață.

Miercuri, 07.03.2018, 19:43
O echipă de cercetători din Israel testează condiţiile de viaţă de pe Marte chiar pe Pământ

O echipă de cercetători din Israel testează condiţiile de viaţă de pe Marte chiar pe Pământ

Printr-un experiment ce pare desprins din filmul Marţianul, savanţii au încercat să simuleze. existenţa pe Planeta Roşie şi să facă mâncare din. pietre seci, la propriu.

Luni, 19.02.2018, 07:34
Maşina trimisă de miliardarul Elon Musk spre Marte va sta zece milioane de ani în spaţiu. Autoturismul de lux nu va ajunge niciodată pe planeta roşie!

Maşina trimisă de miliardarul Elon Musk spre Marte va sta zece milioane de ani în spaţiu. Autoturismul de lux nu va ajunge niciodată pe planeta roşie!

Maşina trimisă de miliardarul Elon Musk nu va ajunge niciodată pe Planeta Roşie. Există şansa, mică, ce-i drept, ca autoturismul electric să lovească Pământul, Soarele ori să ajungă pe Venus. 

Vineri, 16.02.2018, 20:22
Maşina trimisă de miliardarul Elon Musk spre Marte va sta zece milioane de ani în spaţiu

Maşina trimisă de miliardarul Elon Musk spre Marte va sta zece milioane de ani în spaţiu

Maşina nu va ajunge niciodată pe Planeta Roşie. Există şansa, mică, ce-i drept, ca autoturismul electric să lovească Pământul, Soarele ori să ajungă pe Venus. Calculele au fost făcute de o echipă de oameni de ştiinţă. Ei spun, totuşi,...

Vineri, 16.02.2018, 19:53
Primăvara scumpirilor a venit mai devreme! Au crescut deja preţurile la alimentele de bază, deşi abia din martie erau anunţate majorări

Primăvara scumpirilor a venit mai devreme! Au crescut deja preţurile la alimentele de bază, deşi abia din martie erau anunţate majorări

Prevăzută pentru luna martie, scumpirea alimentelor de bază şi-a făcut loc încă de acum pe rafturi. Untul şi ouăle au cele mai semnificative creşteri, cu aproximativ doi, respectiv un leu şi jumătate. Iar explozia preţurilor este abia la...

Luni, 29.01.2018, 19:19
Excursie de 360 de grade pe Marte. Cum arată viața pe planeta marțienilor

Excursie de 360 de grade pe Marte. Cum arată viața pe planeta marțienilor

Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, la Neatza, un nou clip amuzant.

Vineri, 22.12.2017, 08:28
Smiley News! Fotografie panoramică de pe Marte

Smiley News! Fotografie panoramică de pe Marte

Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, la Neatza, un nou clip amuzant.

Vineri, 22.12.2017, 08:22
Donald Trump doreşte să trimită, din nou, astronauţi americani pe Lună, iar de acolo pe Marte şi poate chiar spre alte planete

Donald Trump doreşte să trimită, din nou, astronauţi americani pe Lună, iar de acolo pe Marte şi poate chiar spre alte planete

Preşedintele american a semnat o directivă prin care însăcinează NASA să facă o bază locuită pe Lună. "Nu ne vom mai mulţumi să lăsăm un drapel şi urme de paşi, ci vom pune bazele unei eventuale misiuni spre Marte şi poate, cândva,...

Marti, 12.12.2017, 07:56
Horoscopul lunii DECEMBRIE! Schimbări importante pentru trei dintre zodii. Habar nu au ce le aşteaptă

Horoscopul lunii DECEMBRIE! Schimbări importante pentru trei dintre zodii. Habar nu au ce le aşteaptă

Mariana Cojocaru, astrolog, a venit la Prietenii de la 11 și a prezentat horoscopul săptămânii, 20 - 26 noiembrie 2017.

Luni, 27.11.2017, 12:55
Horoscopul lunii Decembrie: Marte le va oferi scorpionilor, taurilor, vărsătorilor și leilor ambiție

Horoscopul lunii Decembrie: Marte le va oferi scorpionilor, taurilor, vărsătorilor și leilor ambiție

Mariana Cojocaru, astrolog, a venit la Prietenii de la 11 și a prezentat horoscopul săptămânii, 20 - 26 noiembrie 2017.

Luni, 27.11.2017, 12:43
Asia Express, un periplu de regăsire personală, continuă! Daniela Crudu: „Suntem pe altă planetă aici. Zici că suntem pe Marte"

Asia Express, un periplu de regăsire personală, continuă! Daniela Crudu: „Suntem pe altă planetă aici. Zici că suntem pe Marte"

Se simte cum Asia Express se apropie. Adică difuzarea imaginilor cu aventura din Asia, din primăvara anului 2018, căci vedetele deja au intrat în competiție și au parte la această oră de multe provocări. Doar că pe un alt continent.

Luni, 27.11.2017, 09:51
Aventura Asia Express continuă! Daniela Crudu: "Suntem pe altă planetă aici. Zici că suntem pe Marte aici"

Aventura Asia Express continuă! Daniela Crudu: "Suntem pe altă planetă aici. Zici că suntem pe Marte aici"

Suspans, adrenalină, situații limită și emoție imposibil de găsit până acum, la televizor! Șapte cupluri de vedete îşi vor testa limitele în Asia Express, cel mai dur reality show făcut până acum în România, un show pe bune, cu...

Luni, 27.11.2017, 09:32
NASA a testat motorul rachetei care ar putea trimite oameni spre Marte, în 2035

NASA a testat motorul rachetei care ar putea trimite oameni spre Marte, în 2035

NASA se pregăteşte intens pentru o viitoare misiune cu echipaj uman spre planeta Marte, chiar dacă ea nu va avea loc decât peste mulţi ani.

Sambata, 21.10.2017, 12:00

Sambata, 21.10.2017, 08:47
Teoria care-l provoacă pe Dumnezeu! Credincioșii din lumea-ntreagă SUNT ÎNGROZIȚI de ultima descoperire!

Teoria care-l provoacă pe Dumnezeu! Credincioșii din lumea-ntreagă SUNT ÎNGROZIȚI de ultima descoperire!

Analizând un amestec de probe de pământ și meteoriți, oameni de știință de la Universitatea din Bristol au o teorie asupra evenimentelor care au condus la crearea planetelor Pământ și Marte

Luni, 02.10.2017, 08:34
NASA nu poate explica asta. „E ceva foarte straniu. Nu ne putem închipui ce reprezintă”

NASA nu poate explica asta. „E ceva foarte straniu. Nu ne putem închipui ce reprezintă”

Ai crede că NASA a văzut tot ce era de văzut pe suprafața planetei Marte și că nimic nu ne mai poate șoca, dar acest crater straniu ne arată ceva ce nu putem explica.

Marti, 06.06.2017, 11:05
Avertismentul fără precendent al lui Stephen Hawking: „Omenirea rămâne fără timp!”

Avertismentul fără precendent al lui Stephen Hawking: „Omenirea rămâne fără timp!”

Oamenii vor trebui să colonizeze o altă planetă, în maximum 100 de ani, pentru ca omenirea să supravieţuiască. Este cel mai nou avertisment al profesorului Stephen Hawking

Luni, 08.05.2017, 21:15
Oraş secret al extratereştrilor pe Marte?

Oraş secret al extratereştrilor pe Marte?

Oraş secret al extratereştrilor pe Marte?

Miercuri, 19.04.2017, 14:27
A trăit cu un dolar pe zi şi astăzi are o avere de peste 13 miliarde de dolari!

A trăit cu un dolar pe zi şi astăzi are o avere de peste 13 miliarde de dolari!

A trăit cu un dolar pe zi şi astăzi are o avere de peste 13 miliarde de dolari! La vârsta de 30 de ani era deja multimilionar şi acum îşi doreşte să ajungă pe Marte! Este omul care şi-a propus să schimbe cursul omenirii şi singurul pe care...

Miercuri, 08.02.2017, 14:23
Priviți CU ATENȚIE această fotografie! Specialiștii NASA recunosc că poate fi adevărat! Aceasta ar putea fi cea mai mare DESCOPERIRE făcută de om

Priviți CU ATENȚIE această fotografie! Specialiștii NASA recunosc că poate fi adevărat! Aceasta ar putea fi cea mai mare DESCOPERIRE făcută de om

Pasionații de OZN-uri susțin că într-o fotografie realizată de NASA pe Marte se vede silueta unei femei

Miercuri, 08.02.2017, 08:51
"John Carter", joi, de la 20:30! Cel mai cunoscut erou de pe Marte vine la Antena 1

"John Carter", joi, de la 20:30! Cel mai cunoscut erou de pe Marte vine la Antena 1

Deși inițial planeta Marte se asemăna cu Terra în ceea ce privește condițiile de mediu, subțierea atmosferei și secarea oceanelor au transformat-o într-o regiune aridă și neospitalieră, iar conflictul de proporții epice dintre Red Martians și Green Martians a adus-o în pragul distrugerii. 

Joi, 26.01.2017, 09:30
Cum arată casa ideală pe Marte

Cum arată casa ideală pe Marte

Specialiştii se pregătesc intens pentru momentul în care oamenii vor putea locui pe Marte. Aşa că au fost proiectate primele case potrivite mediului de pe Planetă. Acestea sunt gonflabile, acopertie cu gheaţă pentru ai proteja pe astronauții...

Duminica, 08.01.2017, 21:00
O lingură gigantică, descoperită pe Marte. Are legătură cu România

O lingură gigantică, descoperită pe Marte. Are legătură cu România

O înregistrare video apărută pe canalul de YouTube SecureTeam a luat prin surprindere echipa NASA, în specialiștii au lămurit imediat toate aspectele acestei apariții bizare.

Marti, 03.01.2017, 10:16
Un român a stricat un proiect de cercetare pe Marte! Cei de la Agenția Spațială italiană sunt furioși! Motivul?

Un român a stricat un proiect de cercetare pe Marte! Cei de la Agenția Spațială italiană sunt furioși! Motivul?

Un român este acuzat de Agenția Spațială italiană că e responsabil de eșecul unei misiuni pe Marte! 

Vineri, 25.11.2016, 14:48
Proiectul pentru colonizarea Marte

Proiectul pentru colonizarea Marte

Artizanul ideii, Elon Musk a prezentat ieri un plan detaliat al misiunii ce priveşte instalarea primei colonii umane pe Marte. Primii oameni ar urma să ajungă pe Planeta Roşie în 2026. Numai investiţia iniţială depăşeşte 10 miliarde de dolari.

Miercuri, 28.09.2016, 16:33
Noi imagini în culori de pe Marte

Noi imagini în culori de pe Marte

Noi imagini în culori de pe Marte au fost trimise de robotul spaţial Curiosity care se află de patru ani pe planeta Roşie. Imaginile i-au încântat pe cercetătorii de la NASA. Specialiştii spun că acestea le-au amintit de deşerturile din...

Luni, 12.09.2016, 16:31
Şase cercetători au rămas, vreme de un an de zile, închişi într-un laborator care simula condiţiile unei baze pe Marte

Şase cercetători au rămas, vreme de un an de zile, închişi într-un laborator care simula condiţiile unei baze pe Marte

Un experiment care ar putea fi deveni un moment crucial în cursa spre explorarea altor planete s-a încheiat recent în Hawaii. Şase cercetători au rămas, vreme de un an de zile, închişi într-un laborator care simula condiţiile unei baze pe Marte.

Luni, 29.08.2016, 08:02
Cum arată, de fapt, planeta Marte? După un deceniu, cea mai performantă cameră foto aflată în spațiu a trimis pe Terra încă 1.000 de fotografii

Cum arată, de fapt, planeta Marte? După un deceniu, cea mai performantă cameră foto aflată în spațiu a trimis pe Terra încă 1.000 de fotografii

La aproape un deceniu de la trimiterea camerei HiRISE (High Resolution Image Science Experiment) pe orbita planetei Marte și de la realizarea primelor fotografii cu rezoluție foarte înaltă a acesteia, oamenii de știință implicați în acest proiect au dezvăluit publicului încă 1.000 de fotografii fantastice cu planeta roșie, scrie arstechnica.com.

Marti, 09.08.2016, 21:31
NASA a sărbătorit 40 de ani de când primele nave spaţiale americane au ajuns pe Marte

NASA a sărbătorit 40 de ani de când primele nave spaţiale americane au ajuns pe Marte

Misiunea Viking a avut ca scop să vadă dacă există viaţă pe Planeta Roşie. Chiar dacă rezultatele nu au fost satisfăcătoare, oamenii de ştiinţă au putut strânge date despre atmosfera şi suprafaţa planetei. 65 de mii de imagini au fost...

Joi, 21.07.2016, 07:41
Schimbare inedită în spațiu! Fenomenul astronomic va putea fi observat pe cer, din orice colț al lumii. Abia în 2018 se va repeta

Schimbare inedită în spațiu! Fenomenul astronomic va putea fi observat pe cer, din orice colț al lumii. Abia în 2018 se va repeta

Pe parcursul lunii august, planetele Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn vor fi vizibile după apusul Soarelui şi nu înainte de răsărit, cum s-a întâmplat în cazul fenomenului precedent. 

Joi, 14.07.2016, 12:41
x