Începând de astăzi, 16 decembrie, meteorologii anunţă ninsori în Moldova şi Transilvania, dar mai ales la munte. Vremea va fi în general închisă, miercuri, pe tot parcursul zilei şi în primele ore ale nopţii. De asemenea, vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare în zonele montane, Moldova şi Transilvania, mixte în Muntenia şi Dobrogea şi ploi în Oltenia.
Miercuri, 16.12.2015, 11:36
Vineri, 11 decembrie, temperaturile scad în aproape toată ţara şi este posibil să apară lapoviţă şi ninsoare în zonele înalte.
Joi, 10.12.2015, 16:26
În următoarele două zile, vremea urmează să se răcească în cea mai mare parte a ţării şi nu lipsesc nici precipitaţiile mixte.
Marti, 01.12.2015, 15:06
Valorile termice prognozate de către meteorologi pentru următoarele două săptămâni vor fi ușor mai ridicate în prima parte a intervalului, ajungând la medii maxime de cel mult 12 grade Celsius, însă ulterior regimul termic se va apropia de mediile normale ale perioadei, potrivit prognozei ANM, valabilă pentru perioada 30 noiembrie - 13 decembrie 2015.
Marti, 01.12.2015, 09:00
Valorile termice prognozate pentru următoarele două săptămâni vor fi ușor mai ridicate în prima parte a intervalului, ajungând la medii maxime de cel mult 12 grade Celsius, însă ulterior regimul termic se va apropia de mediile normale ale perioadei, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie, valabilă pentru perioada 30 noiembrie - 13 decembrie 2015.
Luni, 30.11.2015, 14:03
Sfârşitul lunii noiembrie a adus primul cod galben de ninsori din acest an, care a fost valabil pentru mai multe judeţe din centrul şi estul ţării. Evident, zăpada nu a ocolit Iaşiul, care s-a transformat într-un oraş de poveste.
Vineri, 27.11.2015, 08:57
În această iarnă nu așteptăm să avem trei săptămâni la rând temperaturi de minus 15 grade, cum s-a întâmplat în anul 2012, a declarat directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu.
Vineri, 27.11.2015, 08:23
Meteorologii au emis o atenţionare "cod galben" de ploi şi ninsori pentru centrul, sud-vestul şi nord-estul ţării, 28 de judeţe fiind total sau parţial sub atenţionare, valabilă de joi la ora 6.00, până vineri la ora 8.00.
Joi, 26.11.2015, 09:37
Circulația rutieră pe mai multe drumuri naționale din Harghita se desfășoară în condiții de iarnă, în urma ninsorilor care au căzut în timpul nopții.
Miercuri, 25.11.2015, 11:22
Iarna și-a intrat în drepturi și nu e o glumă. Dacă la București plouă de ore bune, la Brașov a căzut prima ninsoare. Astfel, fulgii de nea s-au așternut, pe alocuri, astfel că la momentul actual, în Brașov, atmosfera este de poveste.
Marti, 24.11.2015, 10:30
La jumătatea lunii noiembrie, în Maramureş e iarnă în toată regula. În Pasul Gutâi ninsoarea abundentă a scos drumarii la treabă, după ce pe DN 18 maşinile neechipate corespunzător au rămas blocate pe marginea drumului.
Luni, 16.11.2015, 07:32
Directorul ANM, Ion Sandu, a anunţat că probabilitatea pentru ninsori este extrem de redusă în perioada 10-24 noiembrie, dar după această dată pot apărea temperaturi scăzute şi precipitaţii mixte.
Marti, 10.11.2015, 13:50
În zilele următoare, vremea va fi destul de schimbătoare în mai multe zone ale ţării. Temperaturile urcă spre 15 grade la începutul săptămânii, dar apar şi ploi pe arii extinse.
Luni, 09.11.2015, 08:43
Vineri, pe 23 octombrie, stația meteo de la Miercurea Ciuc a înregistrat cea mai scăzută temperatură din țară, din zonele locuite, mercurul termometrelor coborând până la minus 5,1 grade Celsius.
Vineri, 23.10.2015, 14:11
Conform meteorologilor, vom putea spune că a venit iarna din a doua jumătate a lunii noiembrie. Cu toate acestea, în decembrie este posibil ca precipitaţiile sub formă de ninsoare să fie sub normalul perioadei. În ceea ce priveşte luna ianuarie, aceasta va fi cea mai geroasă lună a anului.
Joi, 15.10.2015, 13:18
Prima ninsoare a dat peste cap şi învăţământul, nu doar traficul. Mai multe şcoli din Suceava au fost închise după ce zăpezile au rupt cablurile de curent electric. 39 de localităţi din tot judeţul au avut astfel de probleme
Marti, 13.10.2015, 16:27
Regimul termic va continua să rămână mai scăzut decât normalul acestei perioade, iar precipitațiile vor fi prezente la nivelul întregii țări, în unele regiuni fiind semnalate lapovițe și ninsori, se arată în prognoza meteo valabilă în perioada 12-25 octombrie 2015.
Luni, 12.10.2015, 15:50
Octombrie a dat covorul de frunze pe un strat consistent de zăpadă. E cod portocaliu de ninsoare şi viscol în judeţele Suceava şi Neamţ, iar zăpada s-a depus deja şi a început să creeze probleme. Vremea rea nu iartă însă pe nimeni. Trei...
Luni, 12.10.2015, 06:41
Iarna a venit cu aproape două luni mai devreme. E cod portocaliu de ninsoare şi viscol în două judeţe, iar zăpada s-a depus deja şi a început să creeze probleme.
Duminica, 11.10.2015, 19:16
Administrația Națională de Meteorologie /ANM/ a emis, duminică, o atenționare Cod Portocaliu de intensificări ale vântului de peste 70...80 km/h, viscolind temporar ninsoarea, valabilă în județul Suceava și în zona de munte a județului Neamț.
Duminica, 11.10.2015, 16:07
În timp ce la noi abia a început, cu adevărat, toamna, la Moscova iarna îşi face, deja, simţită prezenţa. În capitala rusă a nins pentru prima dată în acest sezon.
Sambata, 10.10.2015, 08:28
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben de ploi, care intră în vigoare sâmbătă şi sunt valabile până luni după-amiază.
Vineri, 09.10.2015, 12:42
Temperaturile medii lunare se vor situa peste normalul climatologic în cea mai mare parte a țării în următoarele trei luni, în timp ce regimul precipitațiilor va fi unul excedentar atât în ultimele luni de toamnă, cât și în prima lună de iarnă, reiese din prognoza meteorologică valabilă pentru intervalul octombrie - decembrie 2015.
Luni, 28.09.2015, 16:26
Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă pe drumurile naționale din județul Bistrița-Năsăud, iar în Pasul Tihuța, principala cale de legătură dintre Transilvania și Moldova, ninsoarea depusă încă din noaptea de miercuri spre joi măsoară în jur de șapte centimetri, scrie Agerpres.
Joi, 02.04.2015, 14:53
Chiar primăvara a început, vremea este capricioasă, iar în weekend vom avea parte de ploi, ninsori şi instabilitate atmosferică în mai multe zone ale ţării.
Vineri, 13.03.2015, 15:23
A nins ca-n iernile bune. În martie, România este sub cod galben de ninsori şi viscol. În unele zone, stratul de zăpadă a depăşit cu mult doi metri
Vineri, 06.03.2015, 19:13
Administrația Națională de Meteorologie a extins, vineri dimineață, pentru cea mai mare parte a țării, inclusiv municipiul București, atenționarea Cod Galben de ninsori și intensificări ale vântului, aceasta urmând să fie valabilă începând de vineri dimineață de la ora 10:00 și până seara la ora 20:00.
Vineri, 06.03.2015, 11:16
Nu doar la noi s-a întors iarna. Peste Ocean, în SUA, dar şi mai aproape, în Europa, ninsorile şi vântul puternic le dau mari bătăi de cap şoferilor şi autorităţilor. Până acum, parcă italia a fost cea mai afectată.
Vineri, 06.03.2015, 07:36
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie a anunțat că vineri după-amiază este posibil să ningă în sudul țării. Dacă vântul va depăşi 70 de kilometri la oră, este posibil să fie emis cod portocaliu.
Joi, 05.03.2015, 15:26
„Marele Viscol” a înghețat nu doar Bucureștiul, ci întreaga țară. Atunci, troienele ajungeau și până la cinci metri.
Marti, 17.02.2015, 14:35
Dacă sâmbătă ne-am bucurat de vreme frumoasă, începând de astăzi, soarele îşi va lua o vacanţă până joi. Valorile temperaturilor din termometre vor scădea drastic şi chiar va ninge, în anumite regiuni.
Iarna s-a întors într-o noapte peste România. În 23 de judeţe din ţară şi în Bucureşti a fost cod galben de ninsoare şi viscol. La Bâlea Lac zăpada a atins doi metri, iar la Sinaia o jumătate de metru.
Duminica, 08.02.2015, 10:03
Iarna s-a întors şi a lovit cu putere sudul ţării. 24 de judeţe sunt sub cod galben. Ninsoarea şi viscolul au pus deja stăpânire pe şoselele din România. Iar autorităţile ne avertizează să stăm acasă dacă nu avem vreo urgenţă.
Sambata, 07.02.2015, 07:52
În aceste arii, se vor semnala: ninsori abundente şi viscolite şi intensificări ale vântului ce vor atinge şi depăşi la rafală 70-80 km/h.
Vineri, 06.02.2015, 22:42
Începând de astăzi, de la ora 16.00, intră în vigoare codul galben de ninsori şi viscol, Bucureştiul şi 24 de judeţe din jumătatea de sud a ţării fiind sub avertizare de ninsoare şi vânt, care la rafală va depăşi 60 de kilometri pe oră, viscolind zăpada.
Vineri, 06.02.2015, 09:25
În această dimineață, vântul a suflat cu putere în București și în alte județe, iar meteorologii nu au vești bune. În următoarele ore, ploile se vor extinde în aproape toată țara, iar la munte va ninge.
Sambata, 31.01.2015, 12:50
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă informare meteo de viscol, ninsori și polei, valabilă în toată țara începând de vineri dimineață.
Joi, 08.01.2015, 16:30
Vă mai amintiţi cum a fost prima dată când aţi văzut zăpada? Eraţi cu siguranţă mici. V-aţi speriat, poate, după o căzătură, sau aţi început să râdeţi? Ei, bine, avem şi noi câteva reacţii ale unor copilaşi, pentru care iarna a...
Marti, 30.12.2014, 16:42
Iarna şi-a arătat colţii reci şi după expirarea codurilor de vreme rea. Zeci de oameni au îndurat frigul, după ce au rămas blocaţi în propriile maşini. A viscolit puternic în judeţe Brăila, Vrancea şi Iaşi, iar multe utilaje s-au...
Marti, 30.12.2014, 07:50
Ninsoarea care cade fără întrerupere a dat peste cap şi traficul aerian. Trei aeronave cu destinaţiile: Roma, Londra şi Timişoara, programate să plece dimineaţă de pe Aeroportul "Henri Coandă" din Bucureşti, au rămas la sol.
Luni, 29.12.2014, 16:33
Ninge neîncetat de aproape 12 ore şi tot de atunci, jumătate din ţară se află sub cod galben şi portocaliu de ninsori şi viscol. Judeţele care ar putea fi cele mai afectate sunt Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău,...
Luni, 29.12.2014, 07:44
Meteorologii au emis o avertizare de cod galben de ninsori, viscol, mprecipitații mixte și polei, valabilă în 31 de județe.
Vineri, 26.12.2014, 12:55
Meteorologii au transmis o avertizare ce intră în vigoare chiar de astăzi, 26 decembrie. Se pare că temperaturile vor scădea simțitor de mult.
Vineri, 26.12.2014, 09:50
Vremea va deveni în general închisă vineri şi se va răci în toată ţara, astfel că valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice perioadei
Joi, 25.12.2014, 16:44
Ninsori, polei şi vânt puternic vor fi, din noaptea de sâmbătă spre duminică şi până luni dimineaţă, în Maramureş, Transilvania, Crişana şi Banat, iar în sudul ţării vor fi precipitaţii mixte, potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Duminica, 21.12.2014, 15:57
Cel puţin 11 oameni şi-au pierdut viaţa în accidente provocate de puternica furtună de iarnă care s-a abătut asupra Japoniei. Alte zeci de persoane sunt rănite sau dispărute.
Vineri, 19.12.2014, 07:29
Până miercuri, la ora 10:00, București și 31 de județe se află sub cod galben de ninsori, polei și viscol, potrivit unei atenționări emise de Administrația Națională de Meteorologie.
Marti, 09.12.2014, 08:50
De aproape o lună, cel puţin în Bucureşti, soarele nu a mai apărut pe cer deloc, iar vremea mohorâtă, lapoviţa şi frigul ne dau bătăi de cap. Meteorologii au făcut estimări în ceea ce priveşte temperaturile pentru următoarea perioadă.
Luni, 08.12.2014, 15:26
Oamenii de pretutindeni și-au făcut cruce atunci când au văzut imaginile cu minunea ce s-a petrecut recent în deșertul din Arabia Saudită.
Luni, 08.12.2014, 15:25
Iarna şi-a făcut doar încălzirea. Din această noapte, vremea va întoarce brusc foaia. Ploile şi ninsorile vor pune stăpânire pe jumătate din ţară
Luni, 08.12.2014, 13:08