sBucurești, 6 mai 2021: Aproximativ 2.500 de joburi noi sunt postate în fiecare lună de angajatorii din străinătate, care continuă să se uite către pepiniera de candidați din România.
Joi, 06.05.2021, 12:34După 4 ani şi jumătate de negocieri şi tensiuni, divorţul Marii Britanii de Uniunea Europeană a ajuns la final. În Ajun de Crăciun, cele două părţi au semnat mult aşteptatul acord comercial, un fel de partaj care stabileşte regulile după care vom convieţui împreună de aici înainte. Vom avea nevoie de viză şi paşaport dacă vrem să stam mai mult de şase luni în Regat, însă nu vom plăti taxe pe bunurile care le importăm de acolo.
Sambata, 26.12.2020, 23:13Tot mai mulți tineri se îndreaptă către o carieră în online, avându-i ca exemplu pe cei mai cunoscuți vloggeri din România, dar și din străinătate.
Luni, 23.11.2020, 08:36Schimbări semnificative s-au văzut în preferințe. Fie că vorbim despre mijlocul de transport ales sau despre destinație. Si asa cum am văzut si din materialul anterior cuvântul de ordine a fost PRUDENTA. Atât românii, cât si străinii au...
Joi, 08.10.2020, 12:30Există foarte multe culturi care nu acceptă gesturi de tandrețe în public, lipsă de respect față de conducători sau simpla ridicare a vocii. Asemenea țări au reguli stricte, iar încălcarea lor poate duce la condamnare sau aplicarea violenței.
Marti, 15.09.2020, 15:06Comisia "Sparanghel", cea care trebuia să ancheteze exodul muncitorilor în străinătate pe timpul stării de urgenţă, s-a dovedit a fi o mare pierdere de timp. Astăzi, au fost multe întrebări şi aproape niciun răspuns. Nimeni nu a putut să...
Miercuri, 02.09.2020, 19:26Cei care plănuiesc să vadă piramidele din Egipt trebuie să ştie că de la 1 septembrie românilor li se cere un test negativ COVID, la intrarea în ţară. Şi restricţiile impuse de mai multe ţări din Europa se schimbă. Belgia a inclus toată...
Joi, 27.08.2020, 16:25Mulţi dintre noi ne-am văzut obligaţi să ne schimbăm planurile de vacanţă în acest an, din cauza restricţiilor de călătorie. Totuşi, încă mai sunt ţări care ne primesc, chiar dacă e nevoie să respectăm câteva reguli.
Luni, 03.08.2020, 19:29Mii de tineri pleacă în fiecare an la studii în străinătate, însă pandemia ar putea să le strice unora planurile. Cum regulile se schimbă de la o săptămână la alta, viitorii studenţi mai aşteaptă un pic până să-şi facă bagajele....
Sambata, 25.07.2020, 19:43Românii primesc restricții de călătorie în 20 țări europene, dintre care 14 din Uniunea Europeană, asta după ce țara noastră a atins vârful pandemiei zilele acestea, cu o explozie a numărului de noi cazuri de Covid-19.
Luni, 13.07.2020, 11:08Avem liber la vacanţe în străinătate! Dar numai în ţările cu număr mic de infectări. Mai exact, nu vom mai intra în izolare la întoarcerea din ţările în care numărul de imbolnăviri în ultimele 14 zile este sub 5 cazuri la un milion de locuitori.
Marti, 09.06.2020, 20:04Avem liber la vacanţe în străinătate! Dar numai în ţările cu număr mic de infectări. Mai exact, nu vom mai intra în izolare la întoarcerea din ţările în care numărul de imbolnăviri în ultimele 14 zile este sub 5 cazuri la un milion de...
Marti, 09.06.2020, 19:22Mulți dintre românii plecați în străinătate, în căutarea unui trai mai bun, îndură umilințe de nedescris. Iar un exemplu în acest sens este cazul unor persoane plecate în Austria, la cules de sparanghel. Pe lângă faptul că au fost puse să muncească 14 ore pe zi, ele au fost obligate să doarmă într-un grajd.
Marti, 09.06.2020, 14:201 sau 15 iunie, ar putea fi data la care s-ar putea relua zborurile în România spre tări europene, după ce au fost suspendate complet încă de la intrarea în starea de urgență, din martie 2020. Ministrul Marcel Vela spună că va fi făcută o analiză a evoluției pandemiei de coronavirus în ultimele săptămâni, pentru a putea fi luată decizia finală asupra revenirii zborurilor spre Italia, Spania, Marea Britanie sau Franța și invers.
Vineri, 22.05.2020, 12:37Sute de români, care au rămaşi izolaţi în străinătate, s-au întors, noaptea trecută, în ţară. Două aeronave pline cu români au aterizat pe aeroportul Henri Coandă din Madrid şi Barcelona. Bucuroşi că au ajuns în siguranţă, oamenii...
Vineri, 22.05.2020, 07:43Operaţiunea Sparanghelul testează limitele actualului Guvern. Ministrul Muncii şi cel de Externe au fost chemaţi să dea explicaţii în Parlament despre cum a fost posibilă plecarea a mii de români la muncă în străinătate în plină...
Luni, 11.05.2020, 19:25Guvernul britanic are în vedere să introducă carantina obligatorie pentru cei sosiţi din străinătate în Regatul Unit, potrivit informaţiilor de sâmbătă din presa britanică, în ciuda presiunii crescute pentru a relaxa restricţiile impuse de lupta contra coronavirusului, scrie AFP.
Sambata, 09.05.2020, 17:35Imaginile zilei vin din Vama Nădlac. Cu bagajele în braţe, aşezaţi în picioare ori pe scările de acces. Aşa au circulat, în plină pandemie, zeci de călători într-un autocar plin până la refuz.
Vineri, 08.05.2020, 13:53Zeci de români care au intrat pe jos prin Vama Nădlac au fost din nou puşi în situaţii revoltătoare. Cu tot cu bagaje, oamenii au fost înghesuiţi unul în celălalt într-un autocar, ca să fie duşi în carantină, în judeţele de domiciliu....
Vineri, 08.05.2020, 13:23Mulţi români aflaţi la muncă în Occident nu au avut liber nici măcar de Paşte! Chiar dacă vorbim despre oameni aflaţi în ţări lovite în plin de pandemia de coronavirus. Românii au muncit de sărbători pentru că au luat decizia corectă....
Marti, 21.04.2020, 23:44Sărăcia e mai grea decât Coronavirusul! E concluziia miilor de români care, în ciuda pandemiei, îşi rică sănătatea şi pleacă la muncă în străinătate. Cei mai mulţi au luat drumul Germaniei, la cules de sparanghel. Acolo a fost...
Joi, 16.04.2020, 07:54După Suceava, Aradul pare să fie următorul oraş ce poate ceda oricând în faţa viruslui. Aflat la graniţa de vest, localitatea este poarta de intrare a românilor spre casă. Şi vin chiar şi acum zilnic câteva mii. Speriaţi şi fără arme,...
Miercuri, 01.04.2020, 19:14Secretarul american al Apărării, Mark Esper, a emis un ordin de oprire a deplasărilor în străinătate ale trupelor americane, timp de 60 de zile, pentru a limita răspândirea coronavirusului între soldaţi, a declarat miercuri Esper, transmite Reuters.
Joi, 26.03.2020, 06:25În această perioadă extrem de grea pentru întreaga lume, psihologii oferă consultații online gratuite pentru românii din țară și din străinătate.
Marti, 24.03.2020, 11:14Franţa trebuie să organizeze întoarcerea a 130.000 de cetăţeni blocaţi în străinătate de pandemia de Covid-19, a estimat vineri ministrul francez al Afacerilor externe, scrie AFP.
Vineri, 20.03.2020, 11:04A fost o situaţie de criză, pe care ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a discutat-o cu autorităţile maghiare. Aşa s-a luat decizia ca pentru câteva ore să fie deschis un culoar de trecere pentru românii blocaţi. Ministrul atrage atenţia...
Miercuri, 18.03.2020, 07:35CEC Bank a anunţat joi că lansează procesul de contractare online, la distanţă a serviciilor bancare, prin lansarea pachetului ”Bun venit”, astfel că un client îşi poate deschide conturi 100% online la bancă, din ţară sau din străinătate.
Joi, 12.03.2020, 12:21Copiii cu mamele plecate în străinătate incluşi în programele Organizaţiei Salvaţi Copiii şi-au scris dorul pe felicitări realizate cu ocazia zilei de 8 Martie. Scrisorile au ajuns la mamele care lucrează în Italia, Germania, Austria, Spania, Marea Britanie, Danemarca, Finlanda, Franţa şi Olanda şi care nu au putut fi alături de copiii lor de Ziua Mamei.
Duminica, 08.03.2020, 14:56Deşi este mare nevoie de medici de familie, din ce în ce mai puţini absolvenţi de medicină sunt atraşi de această specializare!. Motive sunt destule. Medicii de familie sunt mai prost plătiţi decât cei din spitale, ca să nu mai discutăm despre omologii lor din străinătate.
Vineri, 06.03.2020, 18:02Selecţionerul Mirel Rădoi a anunţat convocările preliminare ale jucătorilor care evoluează în străinătate pentru meciul cu Islanda, din 26 martie, de la ora 21:45, la Reykjavík, din play-off-ul EURO 2020.
Vineri, 06.03.2020, 17:41Deşi este mare nevoie de medici de familie, din ce în ce mai puţini absolvenţi de medicină sunt atraşi de această specializare!. Motive sunt destule. Medicii de familie sunt mai prost plătiţi decât cei din spitale, ca să nu mai discutăm...
Vineri, 06.03.2020, 16:24Un constănțean în vârstă de 90 de ani trăieşte alături de partenera sa o a doua tinereţe. Marea lor pasiune este mersul pe motocicletă. Cei doi au călătorit atât în țară, cât și în străinătate și au parcurs mii de kilometri pe motor.
Joi, 05.03.2020, 16:43Pasiunea pentru motociclete este elixirul tinereţii pentru un respectabil domn din Constanţa! Are 90 de ani, dar trăieşte alături de partenera sa o a doua tinereţe, pe motor. Fără griji şi fără niciun pic de teamă, cei doi au călătorit...
Joi, 05.03.2020, 16:36Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş, alături de viceprim-ministrul Raluca Turcan, au lansat marţi la Palatul Victoria apelul de proiecte „Program pilot de stimulare a participării la educaţie a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate”, bugetul apelului fiind de 30 milioane euro.
Marti, 25.02.2020, 15:26Angajaţii străini şi români n-ar trebui să fie ţinuţi cu forţa într-un loc de muncă şi nici măririle de salariu nu sunt suficiente, în condiţiile în care principalul motiv pentru care românii pleacă în străinătate nu sunt banii, a afirmat omul de afaceri Dragoş Anastasiu, preşedintele grupului Eurolines şi al Camerei de comerţ româno-germane, la conferinţa ”Piaţa muncii, între criză şi reinventare”, organizată de Profit.ro.
Joi, 20.02.2020, 16:42Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat marţi că va restricţiona practica ţărilor străine de a trimite imami şi profesori în Franţa, pentru a combate ceea ce a numit un risc al ”separatismului”, relatează Reuters.
Miercuri, 19.02.2020, 08:25Salariile mici şi traiul scump, sistemele de educaţie şi sănătate neperformante, corupţia - sunt principalele motive pentru care România rămâne fără cea mai importantă resursă a ei: oamenii. Zeci de mii de tineri decid în fiecare an să...
Marti, 18.02.2020, 19:40Cele mai vechi fabrici de textile din România risc să se închidă sau să intre în faliment. În acelaşi timp, sute de oameni riscă să rămână fără locuri de muncă. Comenzile de îmbrăcăminte din străinătate au scăzut dramatic din...
Luni, 17.02.2020, 19:35În timp ce mulţi români iau drumul străinătăţii în căutarea unui trai mai bun, din ce în ce mai mulţi străini aleg să vină la noi, să muncească! E drept, unii dintre ei au avut parte de experienţe neplăcute după ce au fost discriminaţi, dar pentru mulţi dintre emigranţii veniţi în România, traiul aici este plăcut şi chiar mult mai bun decât cel pe care l-ar fi avut în ţările natale.
Joi, 06.02.2020, 19:11În timp ce mulţi români iau drumul străinătăţii în căutarea unui trai mai bun, din ce în ce mai mulţi străini aleg să vină la noi, să muncească! E drept, unii dintre ei au avut parte de experienţe neplăcute după ce au fost...
Joi, 06.02.2020, 16:35Plecaţi afară, dar cu gândul şi cu sufletul în ţară. Este realitatea dureroasă pe care o trăiesc peste cinci milioane de români care au renunţat la viaţa de aici, pentru un trai mai bun pe alte meleaguri. Astfel că am ajuns pe locul 5 în...
Vineri, 24.01.2020, 07:36Europa cheamă românii la muncă! Angajatorii străini au scos la bătaie sute de posturi, în diferite domenii.
Vineri, 10.01.2020, 09:43Anul Nou a început cu cozi la paşapoarte pentru românii care lucrează în străinătate. De sărbători, toate instituţiile din ţară au un program special pentru a putea face faţă numărului mare de cereri.
Duminica, 05.01.2020, 09:08E trafic intens la toate graniţele ţării! Românii care şi-au petrecut sărbătorile acasă se întorc la muncă în străinătate. Au de trecut însă testul răbdării în cozi kilometrice pe şosele, dar şi pe aeroroporturile sufocate de...
Vineri, 03.01.2020, 19:39Leo și Laviniu au luat o decizie dificilă, în ultimul episod din primul sezon al serialului „Sacrificiul”, ca să își salveze familia, ajunsă într-o situație financiară extrem de grea. Narcisa nici nu a vrut să audă despre planul lor!
Joi, 12.12.2019, 21:05După 40 de ani de căsnicie îşi iubeşte soţia ca la început, însă femeia nu vrea să mai audă de soţul său! Este drama prin care trece un bărbat de 63 de ani, care nu îşi mai găseşte liniştea, după ce soţia a plecat la muncă în străinătate.
Joi, 28.11.2019, 18:31După 40 de ani de căsnicie, îşi iubeşte soţia ca la început, însă femeia nu vrea să mai audă de soţul său! Este drama prin care trece un bărbat de 63 de ani, care nu îşi mai găseşte liniştea, după ce soţia a plecat la muncă în...
Joi, 28.11.2019, 17:47Arsenie Boca a avut o premoniție care s-a dovedit a fi adevărată și care va avea consecințe asupra țării noastre și în viitor. Una dintre profețiile care vizau România făcea referire la cei care își vor lăsa țara, iar atunci când vor dori să se întoarcă, nu-și vor mai găsi pământul.
Joi, 28.11.2019, 10:40Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite că a treia zi a votului în străinătate pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale continuă în 816 secţii de votare din Asia, Europa, Africa şi America. Până la ora 17.00, peste 734.000 de cetăţeni români au votat la secţiile de votare din străinătate.
Duminica, 24.11.2019, 17:50Numărul alegătorilor care au votat la secţiile din străinătate pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale a depăşit 310.000, în timp ce, în primul tur, în acelaşi interval, au votat aproape 245.400 de români. STS precizează că toate echipamentele funcţionează normal, iar 1.600 de specialişti asigură suportul tehnic.
Sambata, 23.11.2019, 19:26