Antena Căutare

Articole despre student

S-a găsit soluţia pentru Rezidenţiat! Senatul l-a scos din joc pe ministrul Educaţiei în organizarea examenului

S-a găsit soluţia pentru Rezidenţiat! Senatul l-a scos din joc pe ministrul Educaţiei în organizarea examenului

Practic, probele pot fi orgnizate fără semnătura lui. Măsura nu poate fi pusă în aplicare însă înainte ca proiectul să ajungă la Camera Deputaţilor, iar apoi la promulgare. Procedura ar putea să dureze chiar şi câteva săptămâni....

Marti, 22.10.2019, 19:29
Un câine al nimănui stă zi şi noapte în locul în care şi-a pierdut viaţa un student la Medicină Veterinară din judeţul Iaşi

Un câine al nimănui stă zi şi noapte în locul în care şi-a pierdut viaţa un student la Medicină Veterinară din judeţul Iaşi

Un câine veghează locul morţii unui tânăr de 21 de ani din judeţul Iaşi! De mai bine de două săptămâni, patrupedul stă zi şi noapte pe marginea drumului unde tânărul şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie.

Marti, 08.10.2019, 17:02
Un câine al nimănui stă zi şi noapte în locul în care şi-a pierdut viaţa un student la Medicină Veterinară din judeţul Iaşi

Un câine al nimănui stă zi şi noapte în locul în care şi-a pierdut viaţa un student la Medicină Veterinară din judeţul Iaşi

Un câine veghează locul morţii unui tânăr de 21 de ani din judeţul Iaşi! De mai bine de două săptămâni, patrupedul stă zi şi noapte pe marginea drumului unde tânărul şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie. Straniu este că...

Marti, 08.10.2019, 16:03
Prima zi pentru bobocii universităților. Concurenţa a fost acerbă şi în vestimentaţie. Cu ce s-au îmbrăcat

Prima zi pentru bobocii universităților. Concurenţa a fost acerbă şi în vestimentaţie. Cu ce s-au îmbrăcat

S-a deschis oficial sezonul facultăţilor! Cei mai mulţi dintre studenţi s-au întors astăzi la cursuri. Bobocii au păşit cu dreptul în aulele universităţilor de prestigiu. La Constanţa, cei la Marină au intonat imnul în uniforma militară.

Marti, 01.10.2019, 23:17
Prima zi pentru bobocii universităților. Concurenţa a fost acerbă şi în vestimentaţie. Cu ce s-au îmbrăcat

Prima zi pentru bobocii universităților. Concurenţa a fost acerbă şi în vestimentaţie. Cu ce s-au îmbrăcat

S-a deschis oficial sezonul facultăţilor! Cei mai mulţi dintre studenţi s-au întors astăzi la cursuri. Bobocii au păşit cu dreptul în aulele universităţilor de prestigiu. La Constanţa, cei la Marină au intonat imnul în uniforma militară....

Marti, 01.10.2019, 19:26
Neatza cu Răzvan și Dani. A început noul an universitar! Marian Duță a pus ochii pe studentele de la SNSPA

Neatza cu Răzvan și Dani. A început noul an universitar! Marian Duță a pus ochii pe studentele de la SNSPA

Marian Duță, reporterul emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", în direct, de la Școală Națională de Studii Politice și Administrative, a aflat de la Alina Bârgăoanu, decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice, cum arată prima...

Marti, 01.10.2019, 11:17
Îngrijorător! Numărul studenţilor din România s-a redus la jumătate în ultimul deceniu. Care sunt cauzele

Îngrijorător! Numărul studenţilor din România s-a redus la jumătate în ultimul deceniu. Care sunt cauzele

Un nou an universitar începe cu recorduri negative. Numărul studenţilor e la jumătate faţă de acum un deceniu. Şi asta pentru că sunt tot mai puţini elevi care termină liceul, iar dintre absolvenţi mulţi pleacă în străinătate. În prima zi de facultate, bobocii veniţi din provincie se arată fascinaţi de Capitală şi spun că au planuri mari.

Luni, 30.09.2019, 21:45
Numărul studenţilor s-a redus la jumătate în ultimul deceniu. Care sunt cauzele

Numărul studenţilor s-a redus la jumătate în ultimul deceniu. Care sunt cauzele

Un nou an universitar începe cu recorduri negative. Numărul studenţilor e la jumătate faţă de acum un deceniu. Şi asta pentru că sunt tot mai puţini elevi care termină liceul, iar dintre absolvenţi mulţi pleacă în străinătate. În prima...

Luni, 30.09.2019, 19:28
Viitorii arhitecți ai României, în direct, la Neatza cu Răzvan și Dani

Viitorii arhitecți ai României, în direct, la Neatza cu Răzvan și Dani

Aura Dajbog, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani" , în direct, de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu", a aflat de la rectorul Marian Moiceanu, cum arată festivitatea de deschidere a noului an universitar.

Luni, 30.09.2019, 09:47
Cazarea, dilema studentului

Cazarea, dilema studentului

Bobocii, în schimb, se pregătesc de primele cursuri din noul an universitar. Însă noua etapă a vieţii lor începe cu o cursă pentru gasirea cazării ideale. Cei care preferă confortul ca acasă se îndreaptă către caminele private, unde au...

Sambata, 28.09.2019, 19:24
Peste o mie de absolvenţi ai Facultăţii de Medicină din Bucureşti au depus jurământul lui Hippocrate

Peste o mie de absolvenţi ai Facultăţii de Medicină din Bucureşti au depus jurământul lui Hippocrate

Viitorii medici au promis că vor avea grijă de pacienţi în spitalele din România chiar dacă nu au cele mai bune condiţii de muncă. Şi profesorii lor au confirmat-o - sistemul medical românesc nu e cum ne dorim să fie. După un exod care ne-a...

Sambata, 28.09.2019, 19:21
Salariile pentru un job part time

Salariile pentru un job part time

Tot mai mulţi studenţi aleg să muncească în timpul facultăţii! Chiar dacă mulţi învaţă ori se distrează tot anul, există şi o altă categorie - studenţii care vor să câştige şi bani.

Sambata, 28.09.2019, 08:13
Studenţii se întorc în cămine

Studenţii se întorc în cămine

Cu speranţe, emoţii şi - mai ales - încărcaţi cu bagaje, studenţii se întorc în cămine. Noul an universitar începe săptămâna viitoare, iar în camerele studenţeşti este forfotă. Bobocii şi-au adus de acasă aparate de gătit,...

Vineri, 27.09.2019, 19:37
Studenții se întorc în campusuri. Ce au făcut primii studenți basarabeni

Studenții se întorc în campusuri. Ce au făcut primii studenți basarabeni

Mai sunt câteva zile până când facultăţile îşi vor deschide porţile pentru a-i primi din nou pe studenţi. Aşa că weekendul acesta e agitaţie în toate căminele studenţeşti. Pentru boboci, mai ales, pregătirile sunt aproape gata, iar...

Vineri, 27.09.2019, 07:51
Un student a fost găsit decedat în camera din cămin, după două luni. „Pentru noi este de neconceput”

Un student a fost găsit decedat în camera din cămin, după două luni. „Pentru noi este de neconceput”

Cadavrul unui student a fost găsit în camera de cămin a unei universități din Noua Zeelandă, la două luni după ce a decedat.

Joi, 26.09.2019, 08:37
A absolvit una dintre cele mai bune universități din lume, însă locuiește pe străzi. Acum este pregătit să o ia de la capăt. „O să încep din nou o afacere mică”

A absolvit una dintre cele mai bune universități din lume, însă locuiește pe străzi. Acum este pregătit să o ia de la capăt. „O să încep din nou o afacere mică”

A absolvit una dintre cele mai bune universități din Statele Unite ale Americii, Yale, iar în prezent locuiește între cartoane, pe stradă. O decizie greșită de acum zece ani i-a schimbat total viața, cu toate acestea dorește să se pună din nou pe picioare.

Marti, 24.09.2019, 10:40
Studentul la medicină care a găsit tratament pentru boala rară de care suferea: "Era pe moarte după ce cancerul i-a topit organele"

Studentul la medicină care a găsit tratament pentru boala rară de care suferea: "Era pe moarte după ce cancerul i-a topit organele"

David Fajgenbaum a fost diagnosticat cu boala Castleman pe vremea când era student în anul trei la Facultatea de Medicină. Afecțiune rar întâlnită implică înmulțirea excesivă a celulelor din sistemul limfatic care combat îmbolnăvirile și care ataca ficatul, rinichii şi alte organe interne.

Marti, 17.09.2019, 09:31
Mihai, proaspăt absolvent al UMF Iași, a fost găsit spânzurat într-o pădure

Mihai, proaspăt absolvent al UMF Iași, a fost găsit spânzurat într-o pădure

Un absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Iași a fost găsit spânzurat într-o pădure chiar de către prietenul său. Polițiștii cercetează cazul.

Miercuri, 11.09.2019, 21:27
Prima zi ca student la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Prima zi ca student la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Anul universitar a început mai repede pentru viitorii ofiţeri ai Armatei Române! La Academia Forţelor Terestre din Sibiu, aproape 300 de tineri au păşit timizi, dar încrezători pe poarta unităţii militare. O primă etapă au depăşit-o....

Marti, 03.09.2019, 16:38
A ajuns un DJ celebru dintr-o greşeală! Sam Popat, poveste de succes

A ajuns un DJ celebru dintr-o greşeală! Sam Popat, poveste de succes

Sam Popat este rezident la celebrul Buddha Bar.

Marti, 06.08.2019, 13:19
Marian Râlea și Ana Ciontea, destine reunite pe platoul de filmare al serialului Sacrificiu

Marian Râlea și Ana Ciontea, destine reunite pe platoul de filmare al serialului Sacrificiu

Marian Râlea s-a pregătit să devină constructor, în timp ce Ana Ciontea a fost profesoară în Franţa. Sunt detalii mai puţin ştiute din viaţa celor doi actori, care şi-au descoperit vocaţia în anii 80. Colegi în facultate şi pe scenă, cei doi se reîntâlnesc acum pe platourile de filmare ale serialului Sacrificiul. Am mers şi noi acolo şi-am aflat ce alte lucruri îi unesc. 

Sambata, 03.08.2019, 20:27
Marian Râlea și Ana Ciontea, destine reunite pe platoul de filmare al serialului Sacrificiu

Marian Râlea și Ana Ciontea, destine reunite pe platoul de filmare al serialului Sacrificiu

Marian Râlea s-a pregătit să devină constructor, în timp ce Ana Ciontea a fost profesoară în Franţa. Sunt detalii mai puţin ştiute din viaţa celor doi actori, care şi-au descoperit vocaţia în anii 80. Colegi în facultate şi pe scenă,...

Sambata, 03.08.2019, 19:41
Bani românești pentru terorism! Un student la Medicină a pus SRI pe jar! Ce făcea tânărul

Bani românești pentru terorism! Un student la Medicină a pus SRI pe jar! Ce făcea tânărul

Bani româneşti pentru terorism! Un tânăr student la Medicină ar fi finanţat organizaţia teroristă Hamas. Două sute de mii de euro ar fi trimis în Fâşia Gaza bărbatul de 25 de ani. De banii trimişi de acesta ar fi beneficiat şi membri grupării Hamas, potrivit Serviciului Român de Informaţii,care l-a supravegheat mai multa vreme.

Luni, 22.07.2019, 20:30
Natura din România, magnet pentru străini

Natura din România, magnet pentru străini

Transilvania este un punct de maximă atracţie pentru străini! Nu doar pentru turişti, dar şi pentru studenţii care vin, an de an, să studieze biodiversitatea din ţara noastră. Acum a venit rândul unor tineri din Malta, Suedia, Canada şi...

Miercuri, 17.07.2019, 16:33
Adevărata viaţă a Oanei Lis, pas cu pas! Tot ce nu a vrut să facă public până acum!

Adevărata viaţă a Oanei Lis, pas cu pas! Tot ce nu a vrut să facă public până acum!

Invitată la "Răi, Da' Buni", Oana Lis a dezvăluit ce a determinat-o să se înscrie la această facultate de Facultatea de Psihologie.

Luni, 15.07.2019, 22:03
Să devii student cere sacrificii! În prima zi de înscriere la facultăţi, mii de tineri au dat testul răbdării, la cozile interminabile

Să devii student cere sacrificii! În prima zi de înscriere la facultăţi, mii de tineri au dat testul răbdării, la cozile interminabile

A început bătălia la porţile facultăţilor. Prima zi de înscrieri a fost un test al răbdării pentru viitorii studenţi. Au stat la rând să depună dosarul la universităţile de top. Cel mai aglomerat este la instituţiile pentru care...

Luni, 15.07.2019, 19:21
Un student canadian a fost arestat în China

Un student canadian a fost arestat în China

China a confirmat luni arestarea unui cetăţean canadian într-un caz implicând droguri, în momentul în care relaţiile între Beijing şi Ottawa sunt extrem de tensionate, relatează AFP.

Luni, 15.07.2019, 17:08
Sute de mii de adolescenţi pornesc pe un nou drum. La liceu sau la şcoala profesională?

Sute de mii de adolescenţi pornesc pe un nou drum. La liceu sau la şcoala profesională?

Să fii elev la o şcoală profesională, în România, este în acelaşi timp tabu şi reţeta sigură către succes. Tinerii, arătaţi deseori pe nedrept cu degetul pentru că n-au facultate, ajung să câştige peste o mie de euro, în doar trei ani. În timp ce unul din cinci studenţi nu-şi găseşte de lucru mult timp după obţinerea diplomei. Ne lipsesc mai ales mecanici, electricieni şi coafeze, specialişti pe care angajatorii au început să-i caute de pe băncile şcolii.

Vineri, 05.07.2019, 19:58
Sute de mii de adolescenţi pornesc pe un nou drum. La liceu sau la şcoala profesională?

Sute de mii de adolescenţi pornesc pe un nou drum. La liceu sau la şcoala profesională?

Să fii elev la o şcoală profesională, în România, este în acelaşi timp tabu şi reţeta sigură către succes. Tinerii, arătaţi deseori pe nedrept cu degetul pentru că n-au facultate, ajung să câştige peste o mie de euro, în doar trei...

Vineri, 05.07.2019, 19:24
Student din Iași înecat la ştrand, sub ochii prietenilor, după un joc periculos

Student din Iași înecat la ştrand, sub ochii prietenilor, după un joc periculos

Un student de 23 de ani din Iaşi a murit înecat la ştrand, sub ochii prietenilor. Deşi nu ştia să înoate, tânărul a intrat într-un concurs care avea să îi fie fatal: cât de mult îşi poate ţine respiraţia sub apă. Un joc extrem de...

Joi, 13.06.2019, 19:17
Șaorma cu gândaci, în meniul din Complexul Studențesc din Timișoara! Când se pregătea să mănânce, un student a trăit un adevărat șoc – Foto

Șaorma cu gândaci, în meniul din Complexul Studențesc din Timișoara! Când se pregătea să mănânce, un student a trăit un adevărat șoc – Foto

Un student care a vrut să mănânce la un fast-food din Complexul Studențesc din Timișoara a găsit un gândac mort în șaorma pe care tocmai și-o comandase. Tânărul a publicat pe internet imaginea cu prepraratul dezgustător.

Miercuri, 05.06.2019, 18:52
Au trebuit să îi scoată dinții din plămâni, după ce a fost făcut knock-out! Un student, atacat mișelește, pe stradă. Imagini înfiorătoare - Video

Au trebuit să îi scoată dinții din plămâni, după ce a fost făcut knock-out! Un student, atacat mișelește, pe stradă. Imagini înfiorătoare - Video

Un student a fost făcut knock-out mișelește pe stradă, din spate, lovitura fiind atât de puternică încât medicii au trebuit să îi scoată tânărului dinții din plămâni. 

Vineri, 19.04.2019, 10:13
Mihai Trăistariu, o copilărie marcată de bătăi cumplite, aplicate chiar de tatăl său: „O târa prin casă, o lega de calorifer. Ultimii ani au fost un calvar”

Mihai Trăistariu, o copilărie marcată de bătăi cumplite, aplicate chiar de tatăl său: „O târa prin casă, o lega de calorifer. Ultimii ani au fost un calvar”

Suntem obișnuiți să-l vedem pe Mihai Trăistariu doar cu zâmbetul pe buze. În spatele măștii se ascunde o poveste de viață grea, marcată de o copilărie umbrită de violență. Scenele cumplite la care a asistat au lăsat urme adânci, așa cum spune chiar artistul.

Marti, 02.04.2019, 19:26
Mihai Trăistariu a vrut să își pună capăt zilelor din cauza unei femei: Eram student și sufeream din dragoste

Mihai Trăistariu a vrut să își pună capăt zilelor din cauza unei femei: Eram student și sufeream din dragoste

Decepţiile în dragoste l-au adus în pragul sinuciderii! Mihai Trăistariu a vrut să îşi pună capăt zilelor, din cauza unei femei! Artistul a mărturisit ce l-a făcut să se răzgândescă şi cum a reuşit să meargă mai departe, atunci când...

Marti, 02.04.2019, 18:46
Un student din Republica Moldova care s-a mutat în România a transformat dorul de plăcintele de acasă într-o afacere de succes

Un student din Republica Moldova care s-a mutat în România a transformat dorul de plăcintele de acasă într-o afacere de succes

Reţetele învăţate de la mama lui i-au impresionat şi pe guvernanţi, care au decis să-i finanţeze afacerea cu 200 de mii de lei, prin programul StartUp-Nation. Anul acesta, peste 30 de mii de antreprenori au aplicat pentru ajutorul de la stat....

Sambata, 30.03.2019, 19:39
Accident șocant în centrul orașului Târgu Mureş

Accident șocant în centrul orașului Târgu Mureş

Un student de 20 de ani din Târgu Mureş a murit într-un accident şocant, produs azi dimineaţă în centrul oraşului. Tânărul gonea cu peste 200 de kilometri pe oră şi cu farurile stinse, deşi afară era întuneric, spun martorii. Într-un...

Sambata, 30.03.2019, 19:13
Tot mai mulţi studenţi se înscriu în programele de internship oferite de angajatori, chiar dacă de multe ori banii nu sunt o motivaţie puternică

Tot mai mulţi studenţi se înscriu în programele de internship oferite de angajatori, chiar dacă de multe ori banii nu sunt o motivaţie puternică

Munca din timpul facultăţii e o provocare pentru tot mai mulţi studenţi, aşa că programele de internship s-au înmulţit în ultima perioadă. Unele plătite de angajatori, altele - doar de dragul de a "fura meserie" chiar de la profesionişti,...

Sambata, 30.03.2019, 08:39
„Fără femei!” Ținută la poarta Universității, umilită și jignită de profesori, Sarmiza Bilcescu a devenit prima femeie avocat din Europa

„Fără femei!” Ținută la poarta Universității, umilită și jignită de profesori, Sarmiza Bilcescu a devenit prima femeie avocat din Europa

În 1890, Europa a fost „zdruncinată” de curajul unei tinere românce. La doar 23 de ani, Sarmiza Bilcescu, printr-o simplă cerere depusă la Baroul Ilfov, a făcut din România prima țară de pe continent cu o femeie avocat!

Joi, 28.03.2019, 08:39
Sănătatea studenților pusă în pericol de cantinele studențești! Salam, carne congelată și margarină, expirate de mai mult de două săptămâni

Sănătatea studenților pusă în pericol de cantinele studențești! Salam, carne congelată și margarină, expirate de mai mult de două săptămâni

Griş din noiembrie anul trecut, salam de la Crăciun, margarină expirată de două săptămâni şi carne congelată fără niciun element de identificare. Asta au găsit inspectorii sanitari în patru cantine studenţeşti din Bucureşti.

Miercuri, 27.03.2019, 20:20
Salam şi margarină expirate de două săptămâni, în meniul pe care-l primesc studenţii în mai multe cantine din Bucureşti

Salam şi margarină expirate de două săptămâni, în meniul pe care-l primesc studenţii în mai multe cantine din Bucureşti

Griş din noiembrie anul trecut, salam de la Crăciun, margarină expirată de două săptămâni şi carne congelată fără niciun element de identificare. Asta au găsit inspectorii sanitari în patru cantine studenţeşti din Bucureşti. La una...

Miercuri, 27.03.2019, 19:45
60 de companii angajează studenți din Cluj. Recrutarea se face prin intermediul unei aplicaţii

60 de companii angajează studenți din Cluj. Recrutarea se face prin intermediul unei aplicaţii

După ce ani de zile s-au plâns că, după absolvirea facultăţii li se cere câţiva ani de experienţă, tinerii români au realizat că - dacă nu lucrează pe perioada studiilor - nu vor avea nicio şansă de angajare în posturile pe care le...

Miercuri, 27.03.2019, 16:25
La Miami, poliţia a dat buzna pe plajă. Nu la soare, distracţie şi bronz, ci ca să aibă grijă de tineri

La Miami, poliţia a dat buzna pe plajă. Nu la soare, distracţie şi bronz, ci ca să aibă grijă de tineri

În Statele Unite, la Miami, poliţiştii s-au alăturat miilor de tineri care petrec de dimineaţă până seara pe plajă, în vacanţa studenţească de primăvară. Însă oamenii legii nu au venit să se bronzeze, ci să-i calmeze pe tinerii care...

Duminica, 24.03.2019, 09:26
Brioşe dietetice, salam cu mentă şi băuturi alcoolice din zerul de la soia, creația studenților din Cluj

Brioşe dietetice, salam cu mentă şi băuturi alcoolice din zerul de la soia, creația studenților din Cluj

Când vine vorba de invenţii, tinerele generaţii nu bat pasul pe loc! Din contră. Cu ce au mai învăţat pe la facultate şi cu ideilor lor, studenţii crează produse naturale originale. De la brioşe dietetice, salam cu mentă şi până la băuturi alcoolice create din zerul de la soia.

Miercuri, 20.03.2019, 20:02
Brioşe dietetice, salam cu mentă şi băuturi alcoolice din zerul de la soia, creația studenților din Cluj

Brioşe dietetice, salam cu mentă şi băuturi alcoolice din zerul de la soia, creația studenților din Cluj

Când vine vorba de invenţii, tinerele generaţii nu bat pasul pe loc! Din contră. Cu ce au mai învăţat pe la facultate şi cu ideilor lor, studenţii crează produse naturale originale. De la brioşe dietetice, salam cu mentă şi până la...

Miercuri, 20.03.2019, 16:22
Studentul care a înjunghiat o profesoară și-a amenințat și un coleg: În timpul orei a scos cuţitul şi venea spre mine!

Studentul care a înjunghiat o profesoară și-a amenințat și un coleg: În timpul orei a scos cuţitul şi venea spre mine!

”Pe lângă faptul că ţi-ai bătut joc de imaginea mea, ai făcut cel mai rău posibil. M-ai rănit cu ce mă doare pe mine rău. Nu am nicio probă legată de filmarea ta şi pe cine ai pus să o facă, dar intuiesc. Sunt un om plin de defecte,...

Marti, 19.03.2019, 18:13
Informații de ultimă oră în cazul studentului care și-a înjunghiat fosta profesoară de matematică în fața cancelariei!

Informații de ultimă oră în cazul studentului care și-a înjunghiat fosta profesoară de matematică în fața cancelariei!

Şi-a înjunghiat profesoara din dragoste sau din răzbunare? Noi ipoteze apar în cazul studentului care şi-a atacat fostul cadru didactic.

Marti, 19.03.2019, 18:09
Ipoteză nouă în cazul studentului care şi-a înjunghiat profesoară de matematică. Mihai ar fi îndrăgostit de cadrul dictactic

Ipoteză nouă în cazul studentului care şi-a înjunghiat profesoară de matematică. Mihai ar fi îndrăgostit de cadrul dictactic

Şi-a înjunghiat profesoara din dragoste sau din răzbunare? Noi ipoteze apar în cazul studentului care şi-a atacat fostul cadru didactic. După o faptă de neiertat a tânărului, părinţii lui Mihai Niţescu vin cu dovezi care par să sugereze...

Marti, 19.03.2019, 17:41
Afaceri cu lucrări de licență "de-a gata"

Afaceri cu lucrări de licență "de-a gata"

A început sezonul lucrărilor de licenţă de-a gata. Studenţii care vor să păcălească facultăţile şi nu îşi scriu singuri lucrarea apelează la firme specializate. Plătesc şi câteva sute de euro, fără să ştie cine lucrează în locul...

Vineri, 15.03.2019, 19:25
Un student la drept a plătit peste 8 mii de dolari pentru a lua prânzul cu soţia lui George Clooney

Un student la drept a plătit peste 8 mii de dolari pentru a lua prânzul cu soţia lui George Clooney

George Clooney a fost şi încă este unul dintre cei mai râvniţi bărbaţi ai planetei, însă şi soţia sa, Amal Clooney stârneşte pasiuni nebănuite. Un student la drept a plătit peste 8 mii de dolari în cadrul unei licitaţii, doar pentru a...

Duminica, 03.03.2019, 08:56
Studenţii și-au dat restanțele pe pârtie. Nici măcar viscolul nu i-a speriat şi nu i-a ţinut în case

Studenţii și-au dat restanțele pe pârtie. Nici măcar viscolul nu i-a speriat şi nu i-a ţinut în case

Dacă înainte restanţele se dădeau în sălile de clasă, acum studenţii le trec aşa cum ştiu mai bine pe pârtiile din ţară. Şi nu le e frică deloc că vor pica examenul din nou pentru că acolo mulţi dintre ei sunt experimentaţi. La...

Sambata, 23.02.2019, 19:45

Ultimele știri

x