Cei care se ocupă de repatriere au făcut rost de ultimul document cerut de autorităţile franceze. Brâncuşi ar putea fi reînhumat, peste trei luni, chiar la Târgu Jiu, acolo sunt operele sale, cele mai de preţ. Opere care au fost stricate de...
Miercuri, 19.02.2014, 19:42
Două fetiţe au fost lovite pe trecerea de pietoni. Autorul accidentului este tatăl viceprimarului din Târgu Jiu. Gabriela Mladin vine cu mai multe informaţii-
Miercuri, 12.02.2014, 15:21
Luminiţa Brâncuşi, strănepoata lui Constantin Brâncuşi a intervenit în direct prin telefon la Antena 3, unde a vorbit despre procedură avizată de Ministerul Culturii pentru spălarea operelor lui Brâncuşi din Târgu-Jiu.
Luni, 10.02.2014, 11:21
Operele lui Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu vor fi spălate din nou, după o procedură avizată de Ministerul Culturii. Pentru cele două acţiuni de spălare, primăria dă 40.000 de lei
Luni, 10.02.2014, 11:16
A fost o vreme în care România era mama răniţilor Europei! A fost o vreme în care duşmanii de moarte, comuniştii şi legionarii, ridicau împreună biserici în puşcării. Vremea asta a fost trăită şi povestită, chiar din închisoare, de unul dintre cei mai mari poeţi ai ţării, Tudor Arghezi.
Miercuri, 05.02.2014, 20:08
Elena Hasna, 12 ani, din Târgu Jiu, a fost preferata telespectatorilor în finală de popularitate Next Star - sezonul doi. Micuța artistă a câștigat premiul de 5.000 de euro, dar și un început fulminant al unei cariere muzicale.
Vineri, 31.01.2014, 17:07
Locuitorii din Târgu-Jiu au avut parte de un spectacol pe cinste!
Vineri, 24.01.2014, 08:50
Zeci de calatori au tremurat de frig aproape patru ore intr-un tren personal. Garnitura a ramas blocata pe sine in apropiere de Targu Jiu.
Marti, 24.12.2013, 12:47
O mamă s-a plimbat nu ore, ci zile la rând, pe holurile Spitalului de Urgenţă Târgu-Jiu cu fetiţa în braţe. O săptămână întreagă, medicii i-ar fi spus mereu mamei să vină a doua zi, pentru că nu găsesc un specialist.
Marti, 03.12.2013, 19:19
Premierul Victor Ponta a aprins luminile de sarbatori la Targu Jiu ca si anul trecut pentru ca este deputat de Gorj. Peste 3.000 de oameni au marcat momentul impreuna cu seful Guvernului.
Duminica, 01.12.2013, 19:14
Un fost profesor de religie din Târgu Jiu, cãruia Mitropolia Olteniei i-a retras dreptul de a mai preda dupã ce elevii l-au acuzat de comportament inadecvat, a fost arestat preventiv, vineri, pentru cãmãtãrie şi şantaj, împotriva acestuia...
Vineri, 22.11.2013, 22:28
Sediul poliţiei locale din Târgu Jiu şi casele a 15 poliţişti locali au fost verificate de mascaţi. Un şef al Poliţiei Locale şi alţi 14 angajaţi sunt suspectaţi că ar fi luat mită pentru a nu ridica maşini parcate ilegal şi pentru a nu...
Vineri, 22.11.2013, 22:25
O familie din Târgu-Jiu a rămas pe drumuri, în prag de iarnă, după ce fiul lor, bolnav psihic a dat foc locuinţei. Băiatul era foarte supărat deoarece casa fusese executată silit şi vândută unei alte familii.
Luni, 18.11.2013, 07:19
Scandalul legat de distrugerea monumentului "Poarta Sărutului" nu s-a încheiat şi nici nu pare să se încheie prea curând. Luminiţa Mincu, strănepoata lui Constantin Brâncuşi a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3, că este vorba despre...
Sambata, 26.10.2013, 15:42
Poarta Sarutului a ruginit. Iar Brancusi se rasuceste in mormant. La Targu-Jiu, s-a aprins acum un adevarat razboi. Intre proiectant, Institutul National al Patrimoniului si Centrul Cultural Brancusi.
Vineri, 25.10.2013, 19:39
Poarta Sărutului, celebra operă a lui Brâncuşi, a ajus bătaia de joc a celor care ar trebui sa aibă grijă de monument. Dorin Dănilă, proiectantul lucrărilor de restaurare a intervenit prin telefon la Antena 3, unde a vorbit despre...
Vineri, 25.10.2013, 09:42
Trei oameni au ajuns in stare grava la spital, dupa o ciocnire puternica intr-o intersectie din Targu-Jiu. Doua autoturisme s-au acrosat in mijlocul drumului, din cauza vitezei si neatentiei. Soferii, dar si un pasager de pe scaunul din dreapta au...
Miercuri, 23.10.2013, 06:44
Imagini socante la Targu Jiu, unde cativa localnici au filmat mai multi caini in agonie. Aproape zilnic, oamenii gasesc pe strazi, in diverse zone ale orasului, caini otraviti.
Luni, 30.09.2013, 16:22
Un sofer neatent a reusit sa faca dezastru in apropierea unui centru comercial din Targu Jiu. Barbatul circula cu viteza si a intrat in plin intr-un autoturism.
Duminica, 29.09.2013, 08:59
Un elev de la un liceu din Târgu Jiu a fost bătut de mai mulţi indivizi până a leşinat. Adolescentul a încasat pumni şi picioare după ce a încercat să aplaneze un conflict între mai mulţi elevi de la oşcoală aflată în vecinătate....
Marti, 24.09.2013, 09:08
Un tânăr de 25 de ani angajat al unei unităţi militare din Târgu-Jiu s-a împuşcat în cap. O echipă de poliţişti anchetează cazul.
Miercuri, 18.09.2013, 09:34
Zeci de oameni din centrul orasului Targu Jiu au iesit azi noapte din case, speriati de un incendiu teribil. Flacari de cativa metri au cuprins acoperisul unei case invecinate si putin a lipsit ca focul sa se extinda si la locuintele lor.
Luni, 16.09.2013, 06:38
Procurorul şef al DNA Târgu-Jiu a fost dat în urmărire de un şofer a cărui maşină o blocase în parcare. Până aici, nimic neobişnuit în traficul românesc, numai că în maşina blocată de procuror, se afla un bătrân bolnav în vârstă...
Marti, 10.09.2013, 18:29
Frumoasa blonda a postat pe internet o fotografie in care apare alaturi de sotul ei. Cei doi sarbatoresc implinirea a unui an de cand si-au unit destinele
Marti, 03.09.2013, 14:21
Un ofiţer de la Penitenciarul Târgu-Jiu a intrat în greva foamei, după ce a aflat că va fi înlocuit cu un debutant. George Filiş, fost şef la Biroul de Prevenire a Criminalităţii a fost revocat din funcţie în urmă cu trei ani. A fost...
Marti, 27.08.2013, 17:05
Veselie mare la Tg. Jiu, dupa victoria Pandurilor si calificarea in turul 3 preliminar, al Europa League. Dan Nistor si brazilianul Eric, au facut spectacol la iesirea de la vestiare.
Vineri, 26.07.2013, 16:04
Intotdeauna la datorie, un politist din Targu-Jiu a devenit erou dupa ce a actionat, cand altii. stateau si priveau. Agentul care dirija circulatia, a vazut un batran cazut in strada si a incercat sa-l ajute. Astfel a reusit sa-l tina in viata pana a...
Vineri, 19.07.2013, 13:28
Sergiu Nicolaescu a lasat filmele lui romanilor. A fost ultima dorinta a marelui regizor, iar testamentul sau spiritual a fost facut public de vaduva lui Sergiu Nicolaescu, Dana.
Vineri, 05.07.2013, 22:36
O asistenta care trebuia sa aiba grija de pacientii din sectia de psihiatrie a Spitalului Judetean Targu Jiu a cazut la locul de munca.
Vineri, 14.06.2013, 07:04
Zicala "pana la Dumnezeu te mananca sfintii" se potriveste de minune in spitalele din Romania. Birocratia si dorinta medicilor de a respecta intocmai procedura au facut-o pe o femeie sa se plimbe doua ore de la un cabinet la altul, impreuna cu fiica ei...
Joi, 13.06.2013, 06:36
Spectacol de o cruzime revoltatoare in Targu Jiu. Doi barbati au organizat o lupta pe viata si pe moarte intre cainii lor, in propria curte
Miercuri, 12.06.2013, 13:31
Regretatul regizor si actor Sergiu Nicolaescu a primit o stea, pe Aleea Celebritatilor din orasul natal, Targu-Jiu.
Duminica, 26.05.2013, 14:55
Regretatul regizor si actor Sergiu Nicolaescu a primit o stea, pe Aleea Celebritatilor din orasul natal, Targu Jiu. Ceremonia a fost umbrita, insa, de lipsa unei rude apropiate.
Duminica, 26.05.2013, 09:19
Un tanar a ajuns in stare grava la spital, dupa ce s-a rasturnat cu masina pe o sosea din Targu Jiu.
Joi, 09.05.2013, 19:23
Scandal și străzi blocate la Târgu Jiu ăentru o executare silită. 30 de polițiști și jandarmi au intervenit pentru a-l ajuta pe un execuot judecătoresc pentru a evacua o familie de rromi.
Vineri, 26.04.2013, 09:13
O reglare de conturi între doi tineri din Reşiţa s-a terminat cu focuri de armă şi o casă vandalizată. La o zi după ce a fost înjunghiat, unul dintre ei s-a dus la usa rivalului cu un pistol, să-şi ia revanşa.
Duminica, 21.04.2013, 16:28
La Targu Jiu, ca sa ajunga mai repede in fata patronilor care cauta muncitori, somerii si-au dat ghionturi serioase.
Vineri, 19.04.2013, 19:27
Dupa ce autoritatile au incercat tot felul de solutii pentru alungarea ciorilor, inclusiv cu dispozitive pe baza de ultrasunete, angajatii Primariilor au trecut direct la distrugerea cuiburilor.
Marti, 16.04.2013, 19:36
La un pas sa moara in accident, o gravida din Gorj a nascut la putin timp dupa ce ambulanta care o ducea la spital s-a izbit de o alta masina. Au fost clipe grele pentru viitoarea mama, care in chinurile facerii, nu intelegea ce se intampla.
Duminica, 14.04.2013, 19:08
Neatentia unui sofer era sa omoare o gravida pe care o ambulanta o ducea de urgenta la un spital din Targu Jiu. Soferul masinii a schimbat brusc banda de mers si a taiat calea ambulantei.
Duminica, 14.04.2013, 13:54
Comemorare cu torte, fanfara si alai bisericesc la Targu Jiu. Zeci de tineri din toate colturile tarii s-au intalnit ca sa-l omagieze pe sculptorul Constantin Brancusi.
Sambata, 16.03.2013, 08:47
Aproape doua milioane de euro dusi pe apa. Si nu pe apaa sambetei. Parcul-insulita din Targu-Jiu, realizat anul trecut pe bani multi, s-a transformat noaptea trecuta in lac. In zona nu exista sistem de canalizare, asa ca toata apa de ploaie se aduna...
Vineri, 15.03.2013, 16:31
Clipe tensionate pentru locatarii unui bloc din Targu Jiu! Unul dintre locatari a inceput sa ameninte ca-si arunca in aer aparamentul, din cauza ca nu-si mai poate achita datoriile. Primul avertisment l-a facut chiar la 112, dupa care s-a incuiat in...
Joi, 14.03.2013, 07:25
Cel mai mare nai din lume ar putea fi in Targu Jiu! Are 1,70 metri, 53 de tuburi si s-a nascut dupa o munca de aproape trei ani!
Luni, 11.03.2013, 13:52
Un meci pentru o viata a avut loc aseara intre baschetbalistii de la Energia Rovinari si elevii de la Colegiul National "Tudor Vladmirescu " din Targu Jiu.
Marti, 05.03.2013, 07:57
Profesorii de istorie sau limbi straine din Targu-Jiu se reorienteaza. Devin ghizi turistici. Macar pe perioada vacantei. Multi turisti vin vara sa viziteze operele lui Brancusi. Iar cei de la centrul cultural duc lipsa de personal.
Luni, 04.03.2013, 16:36
O copila de numai noua ani era sa-si piarda viata pentru ca a traversat cu ochii la telefonul mobil. Desi era pe o trecere de pietoni, o soferita a luat-o pe capota. S-a intamplat chiar in fata unei camere de supraveghere. Din fericire masina nu avea...
Miercuri, 20.02.2013, 07:22
Socul vietii pentru o copila de opt ani din Targu Jiu. Preocupata cu telefonul mobil, fata a sarit pur si simplu, pe zebra, in fata unei masini, care a luat-o pe capota
Marti, 19.02.2013, 20:38
Socul vietii pentru o copila de opt ani din Targu Jiu. Preocupata cu telefonul mobil, fata a sarit pur si simplu, pe zebra, in fata unei masini, care a luat-o pe capota. A cazut apoi milimetric langa rotile masinii. Norocul a fost ca autoturismul la...
Marti, 19.02.2013, 20:18
Auzim des de pasiuni transformate in afaceri, care mai de care mai interesante. Un tanar student din Targu Jiu, indragostit iremediabil de IT, inchiriaza calculatoare second-hand, iar clientii, cei mai multi studenti si ei, n-au intarziat sa apara.
Joi, 07.02.2013, 16:48