Furtuna a ajuns deja pe litoralul chinezesc. Valuri de cativa metri lovesc litoralul de sud al Chinei, iar vantul sufla cu pana la 130 de kiometri pe ora.
Vineri, 23.08.2013, 08:31
Peste 100 de persoane si-au pierdut viata in Damasc, in urma bombardamentelor fortelor regimului lansate miercuri dimineata. Opozitia siriana sustine ca ar fi vorba de 1.300 de victime si ca au fost utilizate arme chimice.
Miercuri, 21.08.2013, 21:58
Si-a dedicat viata unui sistem care a ingenunchiat-o. Este destinul Sorinei, o asistenta medicala diagnosticata cu cancer la san pentru care Romania a avut o singura solutie: mutilarea pe viata.
Miercuri, 21.08.2013, 20:13
Sapte autoturisme au fost implicate, joi dimineata, in doua accidente produse pe A1, pe sensul Bucuresti-Constanta, la o distanta de aproape doi kilometri. O persoana a fost ranita usor.
Joi, 15.08.2013, 10:49
Un interviu cu doi inamici, care s-au bătut în martie 1990 la Târgu Mureş, a fost prezentat duminică, la emisiunea Secvenţial, de la Antena 3. Victima şi agresorul, respectiv Mihai Cofar şi Pal Cseresznyes, s-au întâlnit după 23 de ani.
Duminica, 11.08.2013, 18:40
Un copil din Texas a muncit din greu toata vara ca sa stranga bani pentru victimele tornadei devastatoare ce a avut loc in Oklahoma in luna mai a acestui an.
Duminica, 11.08.2013, 08:27
Astazi se implinesc 68 de ani de la lansarea bombei atomice asupra orasului Nagasaki. Zeci de mii de oameni au tinut un moment de reculegere in memoria victimelor.
Vineri, 09.08.2013, 08:36
Doua tramvaie s-au ciocnit violent in Arad, o pasagera si un vatman fiind raniti, insa la spital a fost transportata doar femeia, care are rani pe fata si pe brate.
Joi, 01.08.2013, 17:07
Momente tensionate intr-un bloc Timisoara, dupa ce un incendiu puternic a mistuit unul dintre apartamente. Pompierii au evacuat zeci de oameni, iar medicii de pe ambulanta s-au grabit sa ajute victimele.
Joi, 01.08.2013, 07:22
Soția unuia dintre victimele lui Șerban Huidu îi acuză pe anchetori că i-au dat diuretice acestuia pentru că băuse alcool și abia apoi i-au recoltat probe de sânge. Femeia a depus plângere la CEDO pentru rejudecarea dosarului.
Miercuri, 31.07.2013, 13:28
O parte dintre victimele accidentului aviatic din Mureș vor fi ridicate astăzi de la IML Târgu Mureș.
Miercuri, 31.07.2013, 10:37
Mecanicul de tren vinovat pentru moartea a 79 de oameni a fost eliberat din arestul la domiciliu. Barbatul nu a platit cautiune si nu va fi trimis la inchisoare, au decis autoritatile spaniole.
Luni, 29.07.2013, 11:52
Copiii de bani gata fac anual zeci de victime în trafic. Jurnaliştii de DC News au făcut o statistică a accidentelor provocate de beizadale.
Duminica, 28.07.2013, 14:23
Justitia din Spania a anuntat ca toate cele 78 de persoane decedate in urma accidentului de tren de miercuri au fost identificate. Tribunalul regional din Galicia a confirmat ca opt dintre victime sunt straini.
Duminica, 28.07.2013, 13:40
Spania este in doliu ! Autoritatile au decretat trei zile de doliu national in urma tragediei feroviare in care 80 de oameni si-au pierdut viata si peste 130 au fost raniti.
Vineri, 26.07.2013, 11:23
Spania este in doliu, indurerata de cele 80 de victimele ale accidentului feroviar petrecut ieri la Santiago de Compostela. Premierul Mariano Rajoy s-a grabit sa trimita presei un comunicat de condoleante, insa din greseala, in text s-a strecurat o eroare enorma.
Joi, 25.07.2013, 17:10
Isidoro Castano, unul dintre primii oameni ajunsi la locul catastrofei feroviare de la Compostela, a povestit prin ce a trecut. De asemenea, el a reusit sa traga cateva capturi video
Joi, 25.07.2013, 14:46
Amanda Bynes nu se multumeste sa-si faca singura rau, acum a luat in colimator victime nevinovate. TSe pare ca actrita a fost internata cu forta la ospiciu, dupa ce a incercat sa dea foc unei case.
Miercuri, 24.07.2013, 13:10
Suparat ca a pierdut 5.000 de euro, un albanez s-a razbunat crunt. Victime i-au fost pacanelele in care cu mana lui bagase ban dupa ban.
Vineri, 19.07.2013, 19:46
Pe aeroportul din Burgas a fost dezvelit un monument in memoria victimelor atentatului terorist de la 18 iulie 2012. Opt oameni, in majoritate turisti israelieni, si-au pierdut viata, atunci, in explozia unei bombe, iar alti 35 au fost raniti.
Vineri, 19.07.2013, 07:50
Imagini tulburatoare au fost surprinse pe strazile Pamplonei, unde deja celebrele curse cu tauri au mai facut trei victime. Va avertizam, urmeaza imagini cu un puternic impact emotional.
Vineri, 12.07.2013, 19:43
O cladire cu doua etaje din Lagos, cel mai populat oras nigerian, s-a prabusit inexplicabil in mijlocul noptii, provocand moartea a sapte oameni. Bubuiturile puternice i-au trezit pe vecini, care au sarit in ajutorul victimelor inainte de sosirea...
Vineri, 12.07.2013, 07:39
Mii de oameni au asistat la reinhumarea celor peste 400 de victime ale masacrului de la Srebenita din 1995. Atunci au fost ucisi peste opt mii de musulmani bosnieni.
Vineri, 12.07.2013, 07:33
Doua paciente care au fost ranite in tragicul accident din Muntenegru vor fi externate astazi de la Spitalul Bagdasar. Amandoua se simt mai bine, spun doctorii, atat fizic, cat si psihic.
Miercuri, 03.07.2013, 13:34
Rudele romanilor, victime ale accidentului din Muntenegru recupereaza astazi bunurile celor apropiati. Morti sau raniti. Acestea au fost stranse de jandarmi si aduse in tara
Marti, 02.07.2013, 13:20
Egiptul se confrunta cu cea mai mare manifestatie din istoria tarii, sustin surse din armata, dupa ce milioane de oameni au iesit pe strazile din 20 de orase. Ei au cerut demisia presedintelui Mohamed Morsi, la implinirea unui an de la investirea sa in functie.
Luni, 01.07.2013, 09:33
Adrian Ursu a amitit în cadrul emisiunii Secvenţial, despre cele mai cumplite rutiere din România.
Duminica, 30.06.2013, 18:38
61 de milioane de dolari! Atat vor primi in total cele 232 de victime ale atentatelor teroriste de la maratonul din Boston. Platile vor fi efectuate incepand de astazi si provin din conturile organizatiei non-profit, "The One Fund Boston"..
Duminica, 30.06.2013, 09:15
Scandal de proportii biblice la Vatican! Mai multi copii romani au fost abuzati de preoti chiar in biserici de la marginea Romei. Dezvaluirea a fost facuta de un fost preot catolic, condamnat si el pentru pedofilie.
Vineri, 28.06.2013, 07:36
A fost ziua plangerii in cinci colturi ale tarii. 15 oameni au fost condusi spre mormant. Victimele accidentului din Muntenegru au plecat spre cer in lacrimi, in salve si in rugaciuni.
Joi, 27.06.2013, 19:10
Procurorii continua ancheta in cazul tragediei din Muntenegru. Astazi o parte din victime sunt asteptate la audieri.
Joi, 27.06.2013, 16:18
Un fost preot catolic, condamnat la cinci ani de inchisoare pentru pedofilie acuza ca la vatican functioneaza o retea care exploateaza zeci de minori din europa de vest.
Joi, 27.06.2013, 07:44
Din cei 29 de supravietuitori, doar o tanara din Cluj a fost lasata sa plece acasa. In zilele urmatoare ar putea sa o urmeze si altii, pentru ca medicii spun ca mai sunt cativa pacienti care se simt mai bine.
Joi, 27.06.2013, 07:29
Este suma maxima pe care o pot primi victimele accidentului din Muntenegru. Banii sunt prevazuti in polita RCA incheiata de transportator.
Miercuri, 26.06.2013, 19:42
Repatrierea romanilor care au cazut in prapastia din Muntenegru a fost cea mai ampla operatiune de acest fel organizata de autoritatile romane
Miercuri, 26.06.2013, 19:28
In timp ce familiile se impart intre spital si capele, supravietuitorii se lupta sa traiasca. Fiecare clipa este un castig, mai ales pentru victimele aflate in stare critica.
Miercuri, 26.06.2013, 19:22
Azi e ziua cea mai neagra pentru Romania! E doliu national pentru cei 18 romani morti in prapastia din Muntenegru. In 5 colturi ale tarii, zeci de familii isi plang parintii, fratii, copiii si prietenii.
Miercuri, 26.06.2013, 19:04
Fosta cetate de scaun a Tarii Romanesti a incremenit in durere. Patru sicrie au fost purtate pe umeri in fata bisericii domnesti.
Miercuri, 26.06.2013, 18:52
Pentru romani Ziua Drapelului s-a transformat astazi in ZIua doliului. In toata Romania, tricolorul a fost coborat in berna in memoria victimelor cumplitului accident.
Miercuri, 26.06.2013, 16:27
Marturiile celor ramasi in viata sunt infioratoare. Doua femei, mama si fiica erau una langa cealalta cand autocarul s-a prabusit in prapastie. Mama s-a stins in bratele fiicei ei.
Miercuri, 26.06.2013, 16:18
A plouat cu lacrimi azi peste Romania. Cei 18 romani plecati in vacanta in Muntenegru, au ajuns, in sfarsit, acasa. In sicrie.
Miercuri, 26.06.2013, 16:17
In semn de solidaritate pentru victimele cumplitului accident produs duminica in Muntenegru, Vica Blochina a decis sa isi stranga prietenii aproape si sa doneze sange.
Miercuri, 26.06.2013, 14:47
Peste 2000 de oameni au alergat pe ultima mila de pe traseul maratonului din Boston, intr-un omagiu simbolic pentru victimele atentatului de la 15 aprilie.
Luni, 27.05.2013, 07:32
Cel putin 19 tornade au devastat statele Oklahoma si Kansas azi-noapte, au anuntat oficialii din Statele Unite. Zeci de case au fost distruse, insa nu au fost semnalate, deocamdata, victime.
Luni, 20.05.2013, 06:57
Organizatia Mondiala a Sanatatii se pregateste sa poarte un razboi cu un virus extrem de periculos care a facut deja victime in Peninsula Araba. Acest virus poate provoca o epidemie mondiala se tem specialistii
Luni, 13.05.2013, 07:37
Ariel Castro, barbatul care a rapit si a torturat, timp de zece ani, trei adolescente americane risca pedeapsa capitala.Barbatul va fi acuzat de omucidere daca se va dovedi ca isi snopea in bataie victimele, pentru a le provoca pierderea de sarcina.
Vineri, 10.05.2013, 13:37
O amenajare prost gandita a drumului european E 584 face periodic victime in apropiere de Braila, chiar la intrarea in statiunea Lacul Sarat.
Joi, 09.05.2013, 13:44
Din Londra pana in Bethleem, zeci de mii de maratonisti au adus un ultim omagiu celor trei victime ale exploziilor din Boston.
Luni, 22.04.2013, 13:39
E alerta in Sibiu, dupa ce 11 oameni au fost diagnosticati, de la inceputul anului, cu boala Lyme! Iar alte patru persoane sunt suspecte, dupa ce-au fost muscate de capuse.
Vineri, 19.04.2013, 13:35
La 21.50 (ora Romaniei), prima bomba a fost detonata aproape de linia de sossire. Dupa 12 secunde, a doua, aflata la 170 m, a explodat si ea
Miercuri, 17.04.2013, 00:27