Momentul unei concurente de la iUmor îi va oferi Deliei prilejul perfect pentru a-l întreba pe colegul său de juriu, Mihai Bendeac, ce are împotriva căsătoriei și de ce se tem bărbații să facă acest pas.
Fie că vor face stand-up comedy, vor prezenta numere de dresură, de magie sau vor desena caricaturi, concurenții din cea de-a șaptea ediție a emisiunii iUmor ce va fi difuzată duminică, 13 noiembrie, de la ora 20.00, vor arăta că umorul poate îmbrăca cele mai diverse forme.
„Mă numesc Mihai şi mă ocup cu instrumente. Sunt muzician autodidact şi mi-am făcut şcoală pe YouTube”, a spus actorul Munteniţă supranumindu-se „îmblânzitor de intrumente” aka Expertul.
„Mă numesc Mihai şi mă ocup cu instrumente. Sunt muzician autodidact şi mi-am făcut şcoală pe YouTube”, a spus actorul Munteniţă supranumindu-se „îmblânzitor de intrumente” aka Expertul.
Nu există spectacol la Antena 1 fără Veronica Fermecătoarea, fosta concurentă de la X Factor, și Elvis de Colentina, un domn care o place foarte mult și cu care s-a întâlnit la emisiunea în care jurații descoperă noi și noi talente.
Gabriel Gherghe, fostul finalist „iUmor”, s-a întors pe scenă să facă un show de zile mari! Și a reușit cu vârf și îndesat!
Cu cămașă cadrilată, nea Gheorghe Fetean a venit în fața celor trei jurați de la iUmor cu un moment de bancuri, jocuri de logică și povestioare.
Numărul făcut de Roberto, un tânăr cu plete leneș, după cum s-a autocaracterizat, nu prea i-a impresionat pe jurații „iUmor”! Adus pe targă în scenă, căci lenea l-a doborât la propriu, concurentul a făcut din lene un subiect de umor.
Spectatorii, telespectatorii şi nu în ultimul rând cei trei juraţi: Delia, Mihai Bendeac şi Cheloo, au râs pe săturate şi au apreciat numărul de stand up comedy al lui Mane Voicu. Românul are „iUmor” și încă mult!
Ca de obicei, discuțiile dintre jurații iUmor fac deliciul publicului din sală, iar atunci când subiectul este unul... cu iz de „Epocă de Aur”, toate urechile sunt ciulite la maximum.
În urmă cu un an, personajul Vanghelie a încercat să amuze și să demonstreze că merită să meargă mai departe. A făcut chiar schimb de loc cu juratul Bendeac, care alături de Cheloo, s-a enervat atât de tare, încât amândou au părăsit scena și s-au dus în culise!
S-au încălzit în culise, au făcut flotări, ș plini de zvâc s-au prezentat în fața juriului! Fabian & Andres sunt doi prieteni plini de energie și de idei! La început, au reușit să inducă juriul în eroare, căci din recuzita lor nu au lipsit ustensile de bucătărie, oale și legume.
Elvis de Colentina a fost fermecat de Veronica care l-a cucerit „cu vocea, cu talentul și frumusețea” ei, însă nu a reușit să cucerească pe jurați.
Gabriel Gherghe, fostul finalist „iUmor”, s-a întors pe scenă să facă un show de zile mari! Și a reușit cu vârf și îndesat!
Cu cămașă cadrilată, nea Gheorghe Fetean a venit în fața celor trei jurați de la iUmor cu un moment de bancuri, jocuri de logică și povestioare.
Numărul făcut de Roberto, un tânăr cu plete leneș, după cum s-a autocaracterizat, nu prea i-a impresionat pe jurații „iUmor”! Adus pe targă în scenă, căci lenea l-a doborât la propriu, concurentul a făcut din lene un subiect de umor.
Spectatorii, telespectatorii şi nu în ultimul rând cei trei juraţi: Delia, Mihai Bendeac şi Cheloo, au râs pe săturate şi au apreciat numărul de stand up comedy al lui Mane Voicu. Românul are „iUmor” și încă mult!
Ca de obicei, discuțiile dintre jurații iUmor fac deliciul publicului din sală, iar atunci când subiectul este unul... cu iz de „Epocă de Aur”, toate urechile sunt ciulite la maximum.
În urmă cu un an, personajul Vanghelie a încercat să amuze și să demonstreze că merită să meargă mai departe. A făcut chiar schimb de loc cu juratul Bendeac, care alături de Cheloo, s-a enervat atât de tare, încât amândou au părăsit scena și s-au dus în culise!
S-au încălzit în culise, au făcut flotări, ș plini de zvâc s-au prezentat în fața juriului! Fabian & Andres sunt doi prieteni plini de energie și de idei! La început, au reușit să inducă juriul în eroare, căci din recuzita lor nu au lipsit ustensile de bucătărie, oale și legume.
Cel de-al cincilea concurent trimis direct în finală în urma votului primit prin aplicația iUmor este Marius Covache (42,61% voturi). Concurentul de etnie rromă a avut un moment de stand-up comedy extraordinar care a fost primit cu mult entuziasm de către Cheloo, Delia și Bendeac
Marius Covache își face intrarea pe scenă pe acorduri de muzică țigănească. Cheloo ridică o sprânceană și se uită atent!
S-a făcut de râs, dar nu i-a făcut să râdă pe cei care au un cuvânt de spus la această emisiune. Deși fața îl recomanda drept un potențial finalist, Gică Gavrilă a primit trei de „UNLIKE-uri”
„Dani Oțiiil”, anunță voice-over-ul și pe scena de la iUmor urcă un concurent care parcă ar fi, parcă n-ar fi prezentatorul de la Neatza
Duminica, 30.10.2016, 19:43
Nu pleacă nicăieri fără cristalele sale, iar acum a venit să le arate juraților că le poate anticipa viitorul
Duminica, 30.10.2016, 19:14
Echipat cu cască și costum de pilot de Formula 1, actorul Costan Gabriel a venit în fața celor trei jurați de la iUmor cu un moment care cucerește prin ingeniozitate și eleganță, care va fi urmărit în cea mai mare liniște
Ați mai văzut-o la tv în calitate de actriță, dar în această seară miza a fost mult mai pretențioasă. A vrut să-l convingă pe fostul său coleg de platou, Mihai Bendeac, că merită să meargă mai departe la iUmor
Duminică seara, în cea de-a cincea ediție a emisiunii iUmor din această toamnă, Marius Covache își va face intrarea pe scenă pe acorduri de muzică țigănească
La auzul muzicii, Delia nu s-a putut abține și a început să danseze twerking.
Cântăreața Delia este în al 9-lea cer, după ce a aflat că va deveni mătusă! Sora Deliei a anunţat astăzi pe un site de socializare că este însărcinată
Duminica, 30.10.2016, 10:05
„Dani Oțiiil”, anunță voice-over-ul și pe scena de la iUmor urcă un concurent care parcă ar fi, parcă n-ar fi prezentatorul de la Neatza. „Eu sunt. Și cel care seamănă cu mine prezintă Neatza”, va glumi concurentul obișnuit să fie confundat sau comparat cu prezentatorul de la Antena 1
Pe scena iUmor a pășit timid Dorin Ivanov, care se recomandă a fi clovn de meserie. S-a instalat repede pe scenă și a început să-și scoată recuzita din dotare.
Într-un exces de nostalgii, Delia și Bendeac, s-au pus pe cântat. Și nu, nu vă gândiți că sunt ”ancorați” în ritmurile lui 2016, ci fredonează piese vechi. Cât de vechi?
Vezi integral pe AntenaPlay: https://goo.gl/ESwy3P
Un concurent ce va sosi duminică seara la iUmor cu scopul precis de a primi cât mai multe LIKE-uri, de a fi plăcut de Delia și de a nu fi bătut de Cheloo va reuși să-i indispună pe cei trei jurați, care nu vor vedea nimic amuzat în momentul său.
După ce s-a rugat, s-a închinat, a gândit pozititv, sperând astfel să influenteze performanțele concurenților sosiți pe scena iUmor, în sfârșit rugămințile lui Mihai Bendeac au fost ascultate.
Magitot (Marius) Draguş, sau numit de Delia „Agitot”, a venit, a făcut agitație și i-a cucerit în doar câteva secunde pe cei trei jurați
În cea de-a treia ediție a emisiunii iUmor ce va fi difuzată duminică seara de la ora 20.00, Cheloo, Delia și vor avea parte de momente dintre cele mai diverse și pline de umor.
Brent a venit la "iUmor" cu o pânză, câteva culori şi... o pensulă specială. A pictat portretul lui Mihai Bendeac cu penisul, spre uimirea tuturor juraţilor şi a celor din sală
Hari Gromoșteanu a venit la emisiune să își demonstreze talentul, chiar dacă e puțin cam...amețit!
Maramureşanul Andrei Trifoi a venit cu pălincă şi o provocare pentru juraţi! Cum se montează "Crucea Dracului"?
Ionel Coza este cunoscut ca fiind „idolul femeilor”. Concurentul este de-o sinceritate incredibilă!
Îl cheamă Hagi, dar nu prea le are cu fotbalul, ci cu...magia!
Nelu Cortea a venit la „iUmor” fiindcă se crede „o persoană excepțională”.
Dragoș „Omul problemă” a venit la „iUmor” ca să arate că are tot ce îi trebuie pentru a ajunge în marea finală!
Mihai Ciucă este primul concurent care deschide o nouă seară incendiară la emisiunea „iUmor”!
„Nodul dracului” e acesta! Delia, Cheloo și Bendeac și-au prins urechile în provocarea lui Andrei Trifoi!
Ionel Coza este cunoscut ca fiind „idolul femeilor”. Concurentul este de-o sinceritate incredibilă!
Îl cheamă Hagi, dar nu prea le are cu fotbalul, ci cu...magia! Concurentul și-a luat inima în dinți și a venit la „iUmor” că să facă un dribling cu cărțile de joc!