Romania a pierdut in fata Frantei ultima sansa de calificare la Campionatul European de Fotbal din 2012, dupa un meci in care Martin a fost peste toti gladiatorii, brliantii, maratonistii si ministrii nostri.
Marti, 06.09.2011, 00:00
Ilie Dumitrescu, sarmantul brunet, a facut ravagii nu doar pe terenul de fotbal, ci si in randul reprezentantelor sexului frumos.
Marti, 06.09.2011, 00:00
Daca Piturca declara ieri ca i-a pregatit cateva surprize omologului sau de pe banca francezilor (referindu-se la Nicolita, Sapunaru si Bourceanu), se pare ca si Laurent Blanc incearca sa-si surprinda adversarul.
Marti, 06.09.2011, 00:00
6 septembrie este ziua in care nationala de fotbal a Romaniei joaca cel mai important meci al calificarilor. Tricolorii vor intalni marti seara, la inaugurarea Arenei Nationale, formatia Frantei, iar un esec va reduce drastic sansele de calificare la Campionatul European din 2012.
Marti, 06.09.2011, 00:00
Anuntul a fost facut de Victor Piturca in conferinta de presa sustinuta luni, la sediul FRF
Luni, 05.09.2011, 00:00
Victor Piturca a declarat luni, intr-o conferinta de presa sustinuta in cantonamentul de la Mogosoaia, ca daca vom invinge Luxemburg si Franta, in preliminariile Campionatului European din 2012, Tamas si Mutu au o sansa in plus de a reveni la nationala.
Luni, 29.08.2011, 00:00
Selectionerul echipei nationale, Victor Piturca, a stabilit dupa meciurile de duminica din etapa a 5-a a Ligii I, componenta lotului care va aborda partidele cu Luxemburg si Franta din cadrul preliminariilor EURO 2012.
Luni, 29.08.2011, 00:00
Selectionerul Victor Piturca a decis sa trimita convocari de principiu pentru 15 stranieri, pentru jocurile din preliminariile EURO 2012, cu Luxemburg si Franta.
Joi, 18.08.2011, 00:00
Mircea Badea comenteaza declaratia lui Victor Piturca care il considera vinovat pe Razvan Lucescu pentru retragerea lui Cristi Chivu de la echipa nationala
Marti, 16.08.2011, 10:38
Victor Piturca a redebutat pe banca echipei nationale cu o victorie chinuita in fata statului San Marino, scor 1-0. Singurul gol al partidei a fost inscris de mijlocasul Ovidiu Herea, in minutul 71.
Miercuri, 10.08.2011, 00:00
La echipa nationala se intampla lucruri absolut incredibile! Mutu si Tamas au facut-o lata asta-noapte in San Marino, iar Piturca a decis sa nu-i mai foloseasca diseara, in amicalul care incepe la ora 21:30.
Miercuri, 10.08.2011, 00:00
Luni, la ora 11, echipa nationala de fotbal pleaca spre San Marino, pentru jocul amical programat miercuri seara.
Duminica, 07.08.2011, 00:00
Romania a picat intr-o grupa accesibila in preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2014, alaturi de Olanda, Turcia, Ungaria, Estonia si Andorra.
Sambata, 30.07.2011, 00:00
Mijlocasul lui OL a va absenta 6 saptamani din cauza unei accidentari si, foarte probabil, nu va face parte din planurile lui Blanc pentru meciul cu Romania.
Joi, 28.07.2011, 00:00
Universitatea Craiova se afla pe marginea prapastiei, clubul fanion al Olteniei fiind la un pas de desfiintare. In cazul in care Comitetul Executiv al FRF va vota dezafilierea gruparii alb-albastre, "Stiinta" va disparea din peisajul fotbalului romanesc. "Doar in acest fel puteam scapa de Mititelu", a declarat Victor Piturca.
Miercuri, 20.07.2011, 00:00
Romania ataca Argentina lui Messi cu generalii! E gluma lui Victor Piturca si a lui Mircea Sandu, care sunt in cautare de capitan la Nationala. "Eu sunt doar colonel!" a punctat amuzat Piti.
Miercuri, 22.06.2011, 19:59
Nationala de fotbal a Romaniei va juca meciurile importante pe Stadionul National. Cel putin asta isi doresc oficialii Federatiei, care au vazut azi ca stadionul mai are nevoie doar de gazon. Se lucreaza contratimp, iar pana la sfirsitul lunii viitoare...
Marti, 21.06.2011, 19:36
Invitata la matinalul Antenei 1, cea mai noua prezentatoare a stirilor sportive din cadrul Observatorului a declarat ca nu-i place sa prezinte scandalurile din sport, desi e constienta ca acesta aduce mare parte din profitul companiilor media.
Vineri, 17.06.2011, 00:00
Presedintele FRF, Mircea Sandu, l-a prezentat in aceasta dupa-amiaza pe tehnicianul Victor Piturca in functia de selectioner al echipei nationale de fotbal.
Miercuri, 15.06.2011, 00:00
Victor Piturca este noul antrenor al tricolorilor! Cel care a adus ultima calificare a Romaniei la un turneu va prelua din nou fraiele echipei nationale.
Marti, 14.06.2011, 00:00
Tehnicianul Victor Piturca a anuntat azi, dupa trei ore de discutii cu Mircea Sandu, ca a acceptat propunerea FRF de a reveni la echipa nationala de fotbal. Piturca va semna un contract pe patru ani si jumatate, valabil pana la 30 noiembrie 2015, cu un salariu de 500.000 de euro pe an.
Marti, 14.06.2011, 00:00
"Piturca este omul potrivit pentru nationala, este cel mai bun antrenor roman in acest moment. Eu cred ca va accepta sa revina, dar acum depinde doar de cati bani ii va oferi Mircea Sandu. Daca mai avem sanse de calificare la EURO? Nici macar Piturca nu ne mai poate duce la turneul final", a declarat Dumitru Dragomir pentru HotNews.ro in legatura cu posibila venire a lui Victor Piturca la carma nationalei de fotbal a Romaniei.
Luni, 13.06.2011, 00:00
Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, a anuntat in aceasta dupa-amiaza ca Gheorghe Hagi si-a mentinut pozitia de a nu prelua in acest moment echipa nationala si ca va demara negocieri cu Victor Piturca pentru revenirea la prima reprezentativa.
Luni, 13.06.2011, 00:00
Inregistrarea audio pe care se pare ca ar fi vocea lui Victor Piturca denunta si un meci al Craiovei pe care fostul selectioner ar fi incercat sa il aranjeze la finalul sezonului 2009-2010 cu Otelul Galati.
Luni, 23.05.2011, 00:00
Victor Piturca este foarte determinat sa duca la bun sfarsit proiectul unei noi echipe in Craiova. Fostul manager al Universitatii Craiova a declarat, joi, in cadrul unei emisiuni TV, ca nu ar avea nici o problema daca ar pregati echipa in Liga a 2-a sau a 3-a, insa a precizat ca are doua oferte din prima divizie, pe care nu le-a acceptat inca.
Vineri, 13.05.2011, 00:00
Comisia de Recurs din cadrul FRF a respins recursul Universitatii Craiova in cazul datoriei catre fostul antrenor din Banie, Victor Piturca.
Joi, 05.05.2011, 00:00
Finantatorul echipei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a fost suspendat, azi, de Comisia de Disciplina a FRF, pentru un an si amendat cu 300.000 de lei pentru declaratii calomnioase la adresa membrilor Comisiei Nationale pentru Solutionarea Litigiilor, informeaza frf.ro.
Miercuri, 20.04.2011, 00:00
Andrei Margaritescu si Cristi Munteanu nu sunt primii fotbalisti saltati de mascati. Victor Piturca a patit-o pe vremea cand era selectioner. A fost ridicat de pe aeroportul Otopeni. In octombrie 2008, Piti a fost luat de anchetatori, pentru a da...
Marti, 19.04.2011, 20:02
Razboiul dintre Adrian Mititelu si Victor Piturca nu este nici pe departe incheiat. Clubul Universitatea Craiova a anuntat, prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul oficial, ca il va da in judecata pe fostul antrenor al alb-albastrilor pentru a-l obliga sa plateasca daune, considerandu-l vinovat pentru rezilierea contractului.
Marti, 05.04.2011, 00:00
Camera Nationala pentru Solutionarea Litigiilor din cadrul Federatiei Romane de Fotbal a dat in aceasta dimineata verdictul in procesul pe care Victor Piturca l-a intentat Universitatii Craiova. Tehnicianul solicitase daune in valoare de 12 milioane de euro in urma demiterii sale, insa membrii CNSL i-au admis doar in parte cererea.
Vineri, 11.03.2011, 00:00
Daca ar fi comedianti, Gigi Becali si Victor Piturca ar avea succes mai mare decat in fotbal! Cuplul Gigi-Piti a facut senzatie aseara, la Contraatac de la GSPTV!
Marti, 08.03.2011, 20:13
Piturca si-a amintit de razboiul cu Meme, cand a aflat ca managerul Stelei vrea sa plece din Ghencea! A scos-o iar la inaintare pe “coana Mita”! Asa ii spune Piti, lui Meme! Pe Gigi Becali, l-au amuzat enorm replicile lui Piturca la adresa noului...
Marti, 08.03.2011, 20:12
Piturca il anunta pe Lacatus sa stea linistit: nu-i ameninta scaunul de la Steaua, chiar daca a discutat cu Gigi Becali despre o eventuala revenire in Ghencea! "Nu va fi prea curand!" zice Piti!
Marti, 22.02.2011, 16:20
Derbedeu si taranus! sunt cuvintele, prin care, Victor Piturca, il caracterizeaza, pe fostul sau patron, Adrian Mititelu. "E un nimic, doar gura, mai e de el!" a atacat Piti, la Contraatac, de la GSPTV, dupa ce Mititelu, a spus ca, fostul manager, din...
Vineri, 18.02.2011, 20:05
Patronul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu, a anuntat intr-un comunicat postat pe site-ul oficial al formatiei oltene ca a decis sa-i actioneze in instanta pe Valerica Gaman si Stefan Barboianu, care au parasit echipa in urma scandalului dintre patron si Victor Piturca.
Vineri, 21.01.2011, 00:00
Valerica Gaman si Stefan Barboianu, doi dintre tinerii promitatori ai Stiintei, au parasit cantonamentul Universitatii de la Govora fara aprobarea conducerii tehnice. Gestul celor doi vine la doar cateva zile dupa ce antrenorul Victor Piturca a fost indepartat de la Craiova.
Miercuri, 19.01.2011, 00:00
"Nu-l iert pe Mititelu pentru nimic in lume", se jura Victor Piturca. Fostul manager din Banie are bani multi de luat, aproape 7 milioane de euro. Piturca sare si la gatul lui Becali: "Il umileste pe laca".
Luni, 17.01.2011, 20:20
Victor Piturca este de neinduplecat, chiar daca sute de suporteri il roaga sa se intoarca la Universitatea. Antrenorul spune ca nu va mai lucra niciodata cu Adrian Mititelu.
Joi, 13.01.2011, 20:07
Piturca, a declansat, revolutia, la Craiova! Suporterii au iesit, in strada, si i-au cerut, sa nu plece, ba chiar, l-au amenintat, pe patronul, Mititelu!
Joi, 13.01.2011, 20:03
Victor Piturca, l-a ascultat, pe Mititelu, in timpul, propriei conferinte de presa! La televizorul, aflat in sala, Adrian Mititelu, isi punea la zid, fostul antrenor!
Joi, 13.01.2011, 20:01
A fost circ, in direct! Victor Piturca si Adrian Mititelu, s-au jignit, si au vorbit murdar, la televiziunea locala, GTV. "Tu habar n-ai, ce inseamna, parmezan si prosciuto, ai adus la club, bucatar care, nu stie, sa faca, nici omleta!", rade Piturca,...
Joi, 13.01.2011, 19:59
Consiliul de Administratie al Universitatii Craiova, intrunit marti seara, a decis suspendarea pe o perioada nedeterminata a contractului de munca al antrenorului Victor Piturca si a stafului tehnic al acestuia
Miercuri, 12.01.2011, 00:00
Steaua nu scapa de Victor Piturca. Fostul manager din Ghencea va fi pe banca Universitatii Craiova la meciul direct din ultima etapa a anului a Ligii I din Banie.
Vineri, 26.11.2010, 20:12
Managerul general al clubului Universitatea Craiova, Victor Piturca, suspendat patru etape pentru jigniri, in urma unui conflict verbal cu Marian Iancu, a obtinut castig de cauza in urma recursului formulat la decizia Comisiei de Disciplina a LPF, sanctiunea fiindu-i redusa la o etapa de suspendare, informeaza Mediafax.
Joi, 25.11.2010, 00:00Victor Piturca suporta consecintele dupa scandalul monstru cu Marian Iancu, de la GSPTV.
Duminica, 21.11.2010, 00:00
Comisia de disciplina a LPF a judecat in aceasta dimineata scandalurile din ultima perioada dintre oamenii de fotbal. Dupa ce s-a jignit intr-o emisiune TV cu patronul Timisoarei, Marian Iancu, Victor Piturca a fost suspendat pentru patru meciuri, antrenorul Universitatii Craiova primind si o amenda de 7950 de lei.
Joi, 18.11.2010, 00:00
Dialog suburban intre Vicor Piturca, antrenorul Universitatii Craiova, si Marian Iancu, patronul echipei FC Timisoara. Conflictul dintre cei doi a inceput dupa ce Iancu l-a descris, intr-o emisiune televizata, pe Victor Piturca ca fiind un bun tehnician si un fotbalist care a facut cariera, dar este "aproape agramat".
Miercuri, 10.11.2010, 00:00
Razboiul dintre Victor Piturca si Marian Iancu a continuat in direct la Contraatac, la GSP TV. Cei doi oameni de fotbal s-au jignit in direct.
Marti, 09.11.2010, 20:48
Cand aude de tiki taka, Victor Piturca zambeste cu subinteles. Se face ca nu pricepe la ce se refera seful Stelei, Gigi Becali.
Marti, 26.10.2010, 20:21
"Nationala nu are nevoie de jucatori ca Radoi", este atacul dur pe care Victor Piturca il lanseaza la adresa fostului sau jucator.
Miercuri, 20.10.2010, 20:18