Antena Căutare

Care este motivul pentru care Vladimir Putin a apelat la ajutorul luptătorilor ceceni în războiul cu Ucraina

Vladimir Putin și-a găsit un aliat pe măsura așteptărilor în războiul cu Ucraina. Liderul rus a apelat la ajutorul luptătorilor ceceni în conflictul cu țara vecină. Iată care este adevăratul motiv pentru care a luat o astfel de decizie.

Vladimir Putin și-a găsit un aliat pe măsura așteptărilor în războiul cu Ucraina. | Getty

Deși Vladimir Putin a declarat război Ucrainei, lierul cecen, Ramzan Kadîrov, este la fel de implicat în dezastrul de la Kiev. Încă din primele zile de conflict, președintele Rusiei a apelat la ajutorul luptătorilor ceceni cu un motiv intemeiat.

De asemenea, Ramzan Kadîrov a decis să se alăture acestui război pentru a arăta tuturor cât este de puternic. Acesta preferă să piardă „soldați” în Ucraina pentru a-și consolida imaginea de temut în fața adversarilor, relatează adevărul.ro.

De ce are nevoie Vladimir Putin de luptătorii ceceni în războiul cu Ucraina

Ramzan Kadîrov și luptătorii săi au fost implicați în războiul din Ucraina încă de la izbucnirea acestuia. Vladimir Putin a avut nevoie de asasini din uinitățile de elită pentru a lupta împotriva ucrainenilor încă din primul val al armatei ruse. Mai mult decât atât, liderul rus a trimis luptători ceceni alături de armata sa la Mariupol pentru a realiza un asediu agresiv.

Articolul continuă după reclamă

În timp ce liderul cecen își arată puterea, Vladimir Putin se bucură din plin de luptătorii profesioniști trimiși de către aliatul său în războiul cu țara vecină. Cecenii sunt oameni antrenați în lupte, fiind recunoscuți pentru modul lor brutal de a lupta.

„Kadîrov are o experienţă îndelungată cu aşa-numitele ‘operaţiuni de curăţare’ [împotriva civililor] astfel că luptătorii săi ar putea fi folosiţi ca ameninţări psihologice la adresa ucrainenilor paşnici”, mărturisește Aleksandre Kvakhadze, bursier la Fundaţia Georgiană pentru Studii Strategice Internaţionale, conform sursei citate mai sus.

Citește și: Secretele bine ascunse de la Kremlin. Ce relație are, de fapt, Vladimir Putin cu oligarhii ruși

„Ameninţarea implicită este: dacă nu te predai, ai putea avea aceeaşi soartă cu locuitorii oraşelor paşnice din Georgia şi Cecenia. Apoi, generaţia vârstnică a luptătorilor ceceni a luat parte la apărarea Groznîi, atunci când luptau contra Rusiei. Aşadar comandanţii ruşi cred că aceste forţe au abilităţi ce pot fi folositoare în Ucraina, mai ales în cursul unor asalturi precum asediul Mariupol”, a mai adăugat el.

Deși vrea să își consolideze puterea, liderul cecen nu își permite prea multe pierderi, armata sa fiind redusă numeric.

„Metadatele înregistrărilor arată că majoritatea forţelor cecene se află la cel puţin 20 de kilometri de linia frontului, astfel că tot ce pot face este să filmeze clipuri prin care speră să motiveze populaţia din Cecenia, promovând imaginea de războinici a forţelor cecene şi a lui Kadîrov însuşi. Depun mari eforturi să mobilizeze voluntari, oferind recompense financiare generoase, însă scurgerile de informaţii şi postările pe Telegram indică faptul că acestea nu au succes”, mai spune Aleksandre Kvakhadze.

Citește și: Ce obiecte valoroase are Vladimir Putin în conacul său de 190.000 de metri pătrați. Ce obiecte cu sume exorbitante ascunde

Puțini sunt cei care știu faptul că și Ramzan Kadîrov are câteva motive întemeiate pentru care vrea să se implice în acest conflict dintre Rusia și Ucraina, printre ele se numără dorința de a-și dovedi invincibilitatea cecenilor din diaspora, care s-au alăturat armatei ucrainene pentru că îl urăsc.

Volodimir Zelenski, nou anunț despre negocierile cu Rusia „Sunt uneori scandaloase”. Ce a transmis președintele Ucrainei... Vladimir Putin dorește să participe în continuare la summit-ul G20. Care e părerea restul statelor membre ai coaliției...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au stârnit controverse
Scandal în Kazahstan, după ce o femeie de serviciu a spălat podeaua cu steagul Barcelonei. Imaginile care au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
SUA, Rusia și China vor să construiască reactoare nucleare pe Lună. Motivul surprinzător din spatele acestei curse
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x