Urmareste stirile sociale de ultima ora si fii la curent cu tot ce se intampla. Fii informat cu A1: ziar online cu ultimele stiri de la surse de incredere.
Racii vor primi veşti bune legate de starea de sănătate şi datorită acestui lucru, vor fi mai toată ziua cu zâmbetul pe buze.
Marti, 11.07.2017, 09:01
Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 14 iulie. Pentru prima dată la bacalaureat, examenul va începe cu probele scrise şi abia apoi vor urma probele orale.
Marti, 11.07.2017, 06:09
Un caz pe cât de trist, pe atât de ciudat face înconjurul României! Comuna Turburea din judeţul Gorj se poate “mândri” cu ZERO elevi care au luat Bacalaureatul. Situaţia devine cu adevăr îngrijorătoare când afli că nici PRIMARUL nu a obţinut, până la cei 53 de ani ai sau, diploma
Luni, 10.07.2017, 17:20
Vremea va fi caniculară în majoritatea regiunilor țării, la începutul acestei săptămâni și săptămâna viitoare, perioada cea mai ploioasă fiind 15-17 iulie, conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), aferentă perioadei 10-23 iulie, dată luni publicității.
Luni, 10.07.2017, 16:00
Un număr de 36 de elevi din judeţul Buzău au fost declaraţi admişi la Bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor, rata de promovare crescând cu peste un procent. Niciun alt elev nu a reusşit să obţină media 10, existând un singur elev cu media maximă în judeţ.
Luni, 10.07.2017, 15:50
Doi dintre elevii din judeţul Dolj care au contestat media la examenul de Bacalaureat au fost declaraţi respinşi, deşi iniţial obţinuseră medie de promovare. După soluţionarea contestaţiilor, numărul mediilor de zece a crescut de la două la patru.
Luni, 10.07.2017, 15:44
Premierul Mihai Tudose a anunțat luni că i-a cerut ministrului Muncii să găsească o soluție pentru ca problema burselor pentru medicii rezidenți să fie rezolvată până joi.
Luni, 10.07.2017, 15:02
Clădirea gigant de lângă Catedrala Sfântul Iosif nu poate fi dărâmată. Asta deşi două instanţe au decis că este construită ilegal.
Luni, 10.07.2017, 14:47
Toți absolvenții de clasa a XII-a care au susținut examenul de Bacalaureat în această vară la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au obținut medii de trecere.
Luni, 10.07.2017, 13:54
Un băiat de 16 ani din judeţul Maramureş a dispărut fără urmă după o petrecere la cabană cu prietenii. Familia, cunoscuţii şi poliţia îl caută acum cu disperare. Oamenii se gândesc la ce-i mai rău şi au cerut ajutorul...
Luni, 10.07.2017, 13:20
Numărul mediilor de 10 la bacalaureat a ajuns la 126, potrivit rezultatelor finale ale examenului publicate luni de Ministerul Educaţiei. Înainte de soluţionarea contestaţiilor, la nivel naţional au existat 97 de medii de 10, iar după soluţionarea contestaţiilor numărul mediiilor de 10 a ajuns la 126.
Luni, 10.07.2017, 13:13
Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat sunt afișate luni, 10 iulie, în perioada 11-14 iulie urmând să aibă loc înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, potrivit calendarului Ministerului Educației Naționale.
Luni, 10.07.2017, 10:23
Meteorologii au emis cod galben pentru zilele de luni şi marţi, când valul de căldură se va extinde în vestul şi local în sudul şi centrul ţării, unde temperaturile maxime vor atinge 38 de grade Celsius.
Luni, 10.07.2017, 09:56
Ministerul Educaţiei va asigura, începând de luni, alocarea banilor de burse pentru studenţi pentru luna iulie, lună în care intră şi zile de vacanţă, iar universităţile au obligaţia să îşi modifice metodologiile proprii de acordare a burselor, astfel încât studenţii să primească bursele şi în vacanţă, fără să existe întârzieri, a declarat duminică pentru
Luni, 10.07.2017, 08:21
Leii vor fi puşi în situaţia de a lua decizii importante la birou. Nu ar strica dacă s-ar consulta şi cu cei din colectiv. De altfel, cele mai multe zodii trebuie să fie foarte atente atunci când vine vorba despre locul de...
Luni, 10.07.2017, 08:08
Rezultatele examenului de bacalaureat, după soluţionarea celor 42.215 contestaţii despuse de candidaţi la probele scrise, vor fi anunţate luni, rata de promovare înainte de contestaţii fiind 71,4%. Tinerii care nu au participat sau nu au promovat examenul în prima sesiune mai au o şansă la bacalaureatul din august.
Luni, 10.07.2017, 06:50
De fapt, cineva foloseşte o procură veche ca să revendice casa şi pământul. Cei doi soţi sunt speriaţi şi spun că n-au unde să se ducă dacă vor fi daţi afară din locuinţa pe care amândoi au ridicat-o acum aproape jumătate de veac!
Duminica, 09.07.2017, 19:48
Ne aşteaptă încă o săptămână în care temperaturile vor urca până la 40 de grade celsius. Asta după ce am avut o săptămână cu ploi, dar şi cu temperaturi frumoase.
Duminica, 09.07.2017, 16:57
Tinerii care nu au trecut examenul de bacalaureat se pot angaja în domenii precum vânzări, logistică sau producţie, sau pot urma cursuri de calificare de scurtă durată şi pot lucra în saloane de înfrumuseţare, a declarat pentru Mediafax reprezentantul de resurse umane din cadrul unei companii de profil.
Duminica, 09.07.2017, 16:20
Decizie revoluționară luată de capii Bisericii. Rugăciunea 'Tatăl Nostru' va suferi mai multe modificări în 2018.
Duminica, 09.07.2017, 11:44
Şi-a dat viaţa pentru copiii săi! La propriu! Un tată de 40 de ani a murit înecat, în râul Mureş, atunci când a sărit în apă să-şi salveze pruncii.
Duminica, 09.07.2017, 10:00
Codul galben este valabil până la ora 18:30 în mai multe zone din țară. In zona : Județul Vrancea: Adjud, Focșani, Biliești, Ciorăști, Garoafa, Gologanu, Homocea, Măicănești, Milcovul, Nănești, Păunești,...
Sambata, 08.07.2017, 17:49
Giliola Motoi a murit vineri seară, la numai 47 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. Actriţă a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, ea a fost căsătorită cu marele actor George Motoi, de la a cărui dispariţie au trecut doi ani, scrie adevarul.ro.
Sambata, 08.07.2017, 14:50
Cum rămâi fără casă „doar cu buletinul”. Pericolul la care sunt expuși românii care fac împrumuturi rapide.
Sambata, 08.07.2017, 11:17
Seringi, pansamente folosite şi paturi ruginite aruncate la întâmplare. Sunt imagini ca după război, surprinse în curtea Spitalului Judeţean Braşov. Înăuntru, e şi mai rău. Printre animale şi gunoaie, între ziduri care stau să cadă şi toalete necurăţate de două luni, sunt trataţi pacienţi cu boli grave.
Sambata, 08.07.2017, 09:11
CFR Călători transportă milioane de pasageri într-un an, dar nu are o asigurare pentru călători. Iar şoferii care sunt implicaţi în accidente sau îşi strică maşinile din cauza infrastructurii obţin cu greu banii de la compania de drumuri, după ani de procese.
Vineri, 07.07.2017, 22:15
Două containere de uraniu, furate în urmă cu câteva zile dintr-un depozit din Arad, nu au fost găsite nici astăzi. Doi hoţi au reuşit să intre foarte uşor într-un depozit de materiale radioactive şi să le fure. Trei au luat, ca să ducă la fier vechi, şi cel puţin unul a ajuns în Mureş, de unde a fost scos de pompieri.
Vineri, 07.07.2017, 21:26
Corpul de control al ministrului Educaţiei va merge luni în centrul de examinare în care tânăra din Judeţul Dâmboviţa a susuţinut proba la proba Istorie a examenului de bacalaureat, a cărei lucrare a fost anulată în centrul de examinare pentru că apăreau două scrisuri diferite, întrucât sunt eleemnte care trebuie verificate pe original, a declarat, pentru News.ro, ministrul Liviu Pop.
Vineri, 07.07.2017, 17:49
Este alertă în Argeş după ce 21 de persoane au fost diagnosticate cu boala Lyme! Alţi trei oameni aşteaptă rezultatele analizelor. Căpuşele au atacat atât în oraşe, cât şi la ţară. Dar cel mai grav este că nu toţi cei muşcaţi se prezintă la doctor.
Vineri, 07.07.2017, 16:47
Sistemul educaţional românesc le ia tinerilor şansa de a se remarca. Este una dintre concepţiile pe care le avem cu privire la învăţământul de la noi. Şi totuşi, şase eleve din Topliţa vin să demonteze această idee! Fetele sunt mândre de cea mai tare invenție a momentului!
Vineri, 07.07.2017, 15:05
Tânăra din oraşul Titu, judeţul Dâmboviţa, căreia i-a fost anulată lucrarea la istorie pe motiv că două pagini ale lucrării aveau scrisuri diferite spune că erau zgârieturi pe bancă iar la un moment dat a pus ciorna sub foaie. La rândul său, absolventul din Moreni aflat în aceeaşi situaţie susţine că în a doua parte a lucrării s-a grăbit, pentru că nu mai avea timp, şi a scris mai înclinat.
Vineri, 07.07.2017, 10:37
Autoritățile dintr-o comună din Alba caută firmă specializată în combaterea reptilelor, după ce localnicii au reclamat o adevărată invazie a așa-numiților șerpi de apă în apropierea gospodăriilor.
Vineri, 07.07.2017, 10:01
Gemenii, scorpionii și vărsătorii nu vor sta locului o clipă, vor fi plini de energie și vor pune la punct toate activitățile din plan. Află ce au pregătit astrele și pentru celelalte zodii!
Vineri, 07.07.2017, 08:43
Trei foste şcoli de meserii din judeţul Buzău - de la Ruşeţu, Verneşti şi Lopătari - transformate din 2009 în licee tehnologice au înregistrat rezultate dezastruoase, începând din 2013, când prima promoţie de elevi a susţinut examenul de bacalaureat. Liceul de la Ruşeţu a avut în patru ani rata de promovare de 0%, singurul an de succes din acest punct de vedere fiind 2015, când doi elevi au promovat sesiunea a doua a examenului cu media 6.5, respectiv, 8,5, scrie cotidianul Opinia.
Vineri, 07.07.2017, 07:48
Avea o tumoare pe creier şi dureri crunte, dar medicii i-au spus că e alintată. Ana, o adolescentă de 18 ani, bursieră la un Colegiu din Bârlad, a cerut ajutorul medicilor de la spitalul din oraş. Iar doctorii i-au dat pastile şi au trimis-o acasă.
Joi, 06.07.2017, 20:58
Examenul s-a încheiat, iar rezultatele la BACALAUREAT 2017 au fost surprinzătoare pentru unii. Procentul de promovabilitate a fost mai mare decât în anul anterior la nivel național, însă sunt licee în care niciun absolvent de clasa a XII-a, înscris la examen, nu a reușit să promoveze.
Joi, 06.07.2017, 18:23Cel mai recent bilanţ furnizat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă arată că în accidentul din Teleorman au fost implicate 17 persoane, iar 14 dintre ele au fost rănite, fiind duse la spitale. Între victime se află şi un copil care este în comă.
Joi, 06.07.2017, 16:40
Examenul de BACALAUREAT 2017 s-a încheiat, elevii au primit PRIMELE REZULTATE, iar înainte de rezolvarea contestațiile fiecare se gândește încotro apucă, în ceea ce privește continuarea studiilor. Alegerea facultății poate fi influențată atât de înclinațiile fiecărui tânăr, dar și de performanțele universităților din România.
Joi, 06.07.2017, 16:05
Peste 5.200 de contestaţii privind rezultatele la bacalaureat au fost depuse de candidaţii bucureşteni, cele mai multe, adică aproape 2.400, vizând rezultatele la proba scrisă la Limba şi literatura română, iar 785 de contestaţii s-au înregistrat la Matematică, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).
Joi, 06.07.2017, 15:20
O tânără de 18 ani a murit după ce medicii au trimis-o acasă pe motiv că se alintă. Ana Maria s-a prezentat la Spitalul din Bârlad cu dureri îngrozitoare de cap şi stări de vomă. După un consult superficial, doctorii au ajuns la concluzia că nu e nimic grav.
Joi, 06.07.2017, 13:52
Mihai Alexandru Toma, al Colegiului Naţional „Ion Luca Caragiale” Moreni, se află în aceeași situația ca cea a Anei-Maria Ioniță, care a fost acuzată că a fraudat examenul de bacalaureat, invocându-se un motiv halucinant. Cei doi ar fi înlocuit o parte din lucrare, în timpul transportului.
Joi, 06.07.2017, 13:42
Clădirea Spitalului din Baia Sprie, care a fost închis în 2011 prin ordin de ministru şi redeschis ulterior ca policlinică după ce autorităţile locale au privatizat unitatea medicală prin subscripţie publică transformând-o în societate pe acţiuni, va fi scoasă definitiv, joi, în şedinţa de Guvern, din documentele oficiale ale Ministerului Sănătaţii.
Joi, 06.07.2017, 13:21
Ana Maria Ioniţă, o eleva din Titu, a terminat clas a XII-a cu media 9,87 si era absolut sigura ca nota pe care o va obtine la proba sustinuta la istorie va fi una foarte buna, la fel celelalte pe care le obtinuse: experimentat la limba română şi informatică, 7,75 la proba scrisă de la limba română şi 9,5 la geografie.
Joi, 06.07.2017, 12:23
Traficul rutier pe Transfăgărăşan va fi închis şi restricţionat, vineri după-amiază, pentru desfăşurarea Turului Ciclist al Sibiului.
Joi, 06.07.2017, 11:30
Dintre cele 97 de medii de 10 din România, cinci au fost doar în judeţul ALBA! Tinerii care au obţinut notele perfecte la Bacalaureat spun că vor să îşi continue studiile în România şi au dezvăluit secretul reuşitei lor: au învăţat singuri, fără meditatori, doar cu ajutorul profesorilor de la clasă, dar au învăţat constant în toţi cei patru ani de liceu.
Joi, 06.07.2017, 11:10
Rata de promovare la examenul de bacalaureat în judeţul Dolj este de aproape 70 la sută înainte de contestaţii, iar doi elevi au obţinut media 10. În acest judeţ, trei licee au avut promovabilitate zero.
Joi, 06.07.2017, 11:01
Emoţiile BACALAUREATULUI au luat sfârşit pentru cei mai mulţi dintre absolvenţii clasei a XII-a, notele fiind afişate miercuri, 5 iulie. Deşi rata promovabilităţii este mai mare decât în ultimii ani, Radu Gologan, profesor la Universitatea Politehnică din Bucureşti, crede că problema cea mai mare a învăţământului românesc sunt cei care nu au obţinut nici măcar o notă de 5 la examenul maturităţii
Joi, 06.07.2017, 10:58
Autorităţile germane au evacuat miercuri după-amiază o grădiniţă din localitatea Darmstadt, situată în apropiere de Frankfurt pe Main, după ce educatorii au găsit pe un raft cu jucăriile copiilor şi o bombă neexplodată din al Doilea Război Mondial, transmite Reuters.
Joi, 06.07.2017, 09:01
Două terase aflate pe plaja Modern din municipiul Constanţa au fost închise temporar de către comisarii de la Protecţia Consumatorilor şi sancţionate cu câte zece mii de lei, după ce au fost descoperite produse alimentare care erau ţinute în condiţii neigienice. La o altă terasă din zona centrală a oraşului, echipele de control au găsit gândaci în depozitul de alimente.
Joi, 06.07.2017, 08:45
Tinerii care au terminat liceul, indiferent că au promovat sau nu Bacalaureatul, se pot înscrie pentru a beneficia de indemnizaţie de şomaj până cel târziu pe 25 iulie, potrivit unui comunicat transmis miercuri de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Ilfov.
Joi, 06.07.2017, 08:22