Bianca Drăguşanu trece, de câteva zile, prin cel mai negru coşmar. Blonda nu credea că va ajunge vreodată în această situaţie! Noi am aflat ce i se întâmplă fix înainte de plecarea în Asia Express!
Vineri, 19.10.2018, 14:48
Bianca Drăgușanu a ales să ia parte la aventura „Asia Express” alături de sora ei, Oana. Emoțiile sunt mari și încă se gândește cum de a fost de acord.
Se pregăteşte să plece în Asia Express, dar a făcut o ultimă escapadă la fiţe. Şi ce fiţe, nu glumă! A stat în hotel de două mii de euro pe noapte, a primit cadouri de la cele mai exclusiviste branduri. Bianca Drăguşanu a spart o mică...
Joi, 18.10.2018, 14:36
De la drapelul cu care se identifică – unul dintre cele mai vechi steaguri din întreaga lume, și până la impunerea unei discreții extreme în privința săruturilor, îmbrățișărilor și altor gesturi de afecțiune în public, dar și a unor reguli bizarre, Sri Lanka ascunde câteva curiozități uimitoare.
Nouă cupluri de vedete din România pornesc în aventura vieții lor, în curând, la Antena 1, în cel de-al doilea sezon "Asia Express". Spre deosebire de anul trecut, vedetele care vor lupta pentru marele premiul vor avea de această dată un nou itinerariu: peste 4000 de kilometri prin Sri Lanka și India.
Andrei Ștefănescu pleacă într-o nouă aventură „Asia Express”, dar de data aceasta în calitate de coprezentator! Invitat la emisiunea „Prietenii de la 11”, artistul a făcut o serie de dezvăluiri de-a dreptul incredibile!
Nouă cupluri de vedete din România pornesc în aventura vieții lor, în curând, la Antena 1, în cel de-al doilea sezon "Asia Express". Spre deosebire de anul trecut, vedetele care vor lupta pentru marele premiul vor avea de această dată un nou itinerariu: peste 4000 de kilometri prin Sri Lanka și India.
Cel de-al doilea sezon “Asia Express”, cel mai dur show de aventură difuzat în România, vine cu multe surprize pentru telespectatori. Ginei Pistol i se vor alătura Liviu Vărciu şi Andrei Ştefănescu, care se transformă de această dată din concurenţi în co-prezentatori.
Ana Baniciu, câştigătoarea Asia Express, are premoniţii incredibile în legătură cu bebeluşul său! Vedeta vorbeşte despre bărbatul care îi va fi alături, dar şi despre copil.
Luni, 15.10.2018, 09:08
Noul sezon “Asia Express”, cel mai dur show de aventură difuzat în România, vine cu şi mai multe surprize pentru telespectatori. Ginei Pistol i se vor alătura Liviu Vărciu şi Andrei Ştefănescu, care se transformă de această dată din concurenţi în co-prezentatori.
Noul sezon “Asia Express”, cel mai dur show de aventură difuzat în România, vine cu şi mai multe surprize pentru telespectatori. Ginei Pistol i se vor alătura Liviu Vărciu şi Andrei Ştefănescu, care se transformă de această dată din...
Au fost anunţate primele vedete care pleacă în India pentru cel de-al doilea sezon al emisiunii „Asia Express”! Şi-au făcut bagajele şi vaccinurile şi sunt pregătite pentru competiţie!
Nouă cupluri de vedete din România pornesc în aventura vieții lor, în curând, la Antena 1, în cel de-al doilea sezon "Asia Express". Spre deosebire de anul trecut, vedetele care vor lupta pentru marele premiul vor avea de această dată un nou itinerariu: peste 4000 de kilometri prin Sri Lanka și India.
Spre deosebire de anul trecut, vedetele vor avea de această dată un nou itinerariu: peste 4000 de kilometri prin Sri Lanka și India. O altă noutate este faptul că acum vor exista 9 perechi de vedete care să se lupte pentru marele premiu.
Noul sezon “Asia Express”, cel mai dur show de aventură difuzat în România, vine cu şi mai multe surprize pentru telespectatori. Ginei Pistol i se vor alătura Liviu Vărciu şi Andrei Ştefănescu, care se transformă de această dată din concurenţi în co-prezentatori.
Se pare că bat clopote de nuntă în lumea mondenă din România. Raluka vorbeşte despre relaţia cu iubitul ei, dar şi despre căsătorie.
Vineri, 28.09.2018, 09:22
Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, spulberă tot în calea lor și pentru că nu au câștigat ”Asia Express”, au venit să își ia revanșa față de Ana Baniciu și Raluka.
Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, spulberă tot în calea lor și pentru că nu au câștigat ”Asia Express”, au venit să își ia revanșa față de Ana Baniciu și Raluka.
Piesa "CSF, n-ai CSF" a fost scrisă și compusă de colega Anei Baniciu de la Quamtum Music, Irina Rimes și a fost produsă de Alex Cotoi.
Vica Blochina vine la Star Matinal și vorbește despre ce plănuiește să facă cu banii câștigați în cadrul concursului Asia Express. Vedeta susține că și-a deschis o afacere.
Sambata, 02.06.2018, 13:31
Raluka, câştigătoarea competiţiei Asia Express, a venit în platoul de la Xtra Night Show! Vedeta spune că ar mai încerca experienţa asiatică
Surpriză de proporţii pentru al doilea sezon al emisiunii Asia Express. Sezonul doi al super show-ului va începe în curând şi avem prima vedetă amatoare de adrenalină. Delia face marele anunţ!
Marti, 29.05.2018, 14:20
Luni seară se aruncă zarurile, căci cei 18 concurenți aleși de Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu vor intra pentru prima oară în bucătăria “Chefi la cuțite”, în formula aleasă de jurați pentru cel de-al cincilea sezon.
Dupa Asia Express, Lora pare că se concentrează din ce în ce mai mult pe carieră, iar viața intimă rămâne în spatele ușilor închise, fără planuri mari.
Miercuri, 16.05.2018, 12:07
Lora a vorbit despre marele eveniment, dar şi ce ar face dacă ar lua-o din nou de la 0.
Miercuri, 16.05.2018, 11:43
Raluka vorbește despre experiențele sale din concursul Asia Express. Vedeta și Mihai Morar gustă din preparatele specifice asiatice cu care s-a întâlnit cântăreața în Asia.
Luni, 07.05.2018, 21:13
Ana Baniciu și Raluka vorbesc despre experiențele prin care au trecut în cadrul concursului ”Asia Express”. Fetele au câştigat marele premiu, după ce s-au luptat din greu cu Liviu şi Andrei şi au reuşit să plece acasă cu 30.000 de euro.
Raluka interpretează piesa ”Undone” în cadrul emisiunii Star Matinal.
Sambata, 05.05.2018, 12:42
Ana Baniciu și Raluka vorbesc despre experiențele prin care au trecut în cadrul concursului ”Asia Express”
Sambata, 05.05.2018, 12:37
Ana Baniciu interpretează hit-ul ”CSF, n-ai CSF” în cadrul emisiunii Star Matinal.
Sambata, 05.05.2018, 12:32
Raluka a venit la "Prietenii de la 11" cu noua piesă. "Undone" a fost compusă de Marco și Seba, iar versurile sunt scrise de Irina Rimes.
Piesa "Undone" a fost compusă de Marco și Seba, iar versurile sunt scrise de Irina Rimes.
Raluka a vorbit pentru prima dată despre sarcină! Artista consideră că va fi cea mai dificilă parte din viața sa atunci când va avea copii.
Miercuri, 02.05.2018, 12:07
Ana Baniciu a fost extrem de comentată pe rețelele de socializare, în acest weekend, după ce și-a făcut apariția pe Litoral și a pozat fără lenjerie intimă. ”Toată lumea mă recunoaște și m-am bucurat. Nu am venit aici să-mi cheltui banii câștigați în concurs”, a mărturisit artista.
Ana Baniciu a fost extrem de comentată pe rețelele de socializare, în acest weekend, după ce și-a făcut apariția pe Litoral și a pozat fără lenjerie intimă.
Luni, 30.04.2018, 11:35
Raluka și Vescan vorbesc despre cea mai nouă colaborare a lor. Artista povestește lucrurile care nu s-au văzut în cadrul concursului ”Asia Express”
Sambata, 21.04.2018, 12:37
Raluka și Vescan interpretează piesa ”Ca doi necunoscuți” în cadrul emisiunii Star Matinal.
Sambata, 21.04.2018, 12:26Ana Baniciu s-a pus pe cheltuit marele premiu de la Asia Express! Vedeta se relaxează într-o vacanţă la Barcelona.
Julius Ponce Gutierrez, cunoscut sub numele de Iulică, a fost unul dintre cele mai inedite apariții din fața mesei de jurizare în sezonul trecut, iar în această seară de la 20:00, se întoarce la ,,Chefi la cuțite” pentru o a doua șansă. Preparatul său îndrăzneț, glass noodles în stil asiatic cu creveți, îi va face pe chefi să creadă că bucătarul care a propus farfuria este cu siguranță un fan al show-ului Asia Express, dar Julius are încredere că pasiunea cu care a gătit îi va convinge pe Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu: ,,Dacă chefii îmi resping preparatul, mă resping pe mine ca persoană.”.
Ana Baniciu a ajuns datoare vândută după Asia Express. Artista a fost prădată şi, ca şi cum nu era suficient, tot ea trebuie să plătească o sumă frumuşică.
Luni, 16.04.2018, 14:43
Aseară, formaţia Academia Rapid a învins, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-1, echipa CSA Steaua, într-un meci din Liga a IV-a, joc marcat de incidente şi la care au asistat 36.276 de spectator.
Duminica, 15.04.2018, 13:56
Toată lumea se întreabă câţi bani au luat vedetele de la Asia Express. Noi avem răspunsul! Dorian Popa a dezvăluit cu cât au fost plătite celebrităţile care au trăit provocarea vieţii lor, dar şi pe ce au cheltuit banii.
Joi, 12.04.2018, 13:34
Imagini din culise! Ce nu s-a văzut la Asia Express. Nimeni nu se aștepta să vadă ce au făcut concurenții în spatele camerelor de filmat.
Miercuri, 11.04.2018, 10:04
Lupta pentru marele premiu al concursului "Asia Express" s-a încheiat și s-a dovedit un real succes. Aproape 20.000 de telespectatori s-au înscris ca să câştige o vacanţă pentru două persoane în Koh Samui, Thailanda, însă numai unul se va bucura de marele premiu.
Norocosul telespectator care a răspuns corect la toate cele 16 întrebări de baraj din Drumul Dragonului a fost Vasile Marin. Acesta a câştigat o vacanţă de 6 nopţi pentru două persoane, la un resort de 4 stele în insula Koh Samui, una dintre...
Luni, 09.04.2018, 13:57
Lupta pentru marele premiu al concursului "Asia Express" se încheie săptămâna viitoare! S-a dovedit un real succes, iar până acum aproape 20.000 de telespectatori s-au înscris ca să câştige o vacanţă pentru două persoane în Koh Samui, Thailanda.
Lupta pentru marele premiu al concursului "Asia Express" se încheie săptămâna viitoare! S-a dovedit un real succes, iar până acum aproape 20.000 de telespectatori s-au înscris ca să câştige o vacanţă pentru două persoane în Koh Samui,...
Joi, 05.04.2018, 19:43
Vă amintiți de misiunea din Thailanda, care a provocat vedetele "Asia Express" să se întreacă într-un joc al tehnicii?
Doar două echipe s-au confruntat în Marea Finală de la Asia Express: Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu versus Raluka și Ana Baniciu, iar marele premiul a ajuns la fete. Marea finală „Asia Express” a fost, însă, un drum anevoios către premiul de 30.000 de euro!
Raluka și Ana Baniciu refac jocul cu elasticele, pe care l-au învățat în Asia, în platoul de la "Prietenii de la 11". Florin Ristei și Diana Munteanu încearcă să joace, dar au nevoie de mult antrenament.