Exista joburi care iti asigura o imagine pozitiva si calda in ochii celorlalti, insa la fel de bine sunt mai multe meserii care te vor transforma intr-un antipatic. Insa nu ai ce face, daca ajungi intr-o astfel de meserie, trebuie sa-ti faci datoria. Hai sa vedem impreuna insa care ar fi sase din cele mai "antipatice" meserii. In ochii celor din jurul tau.
Miercuri, 15.09.2010, 00:00
Compania Generali Asigurari a anuntat astazi ca a platit pana in prezent despagubiri in valoare de aproximativ 600.000 lei persoanelor care au raportat daune materiale in urma inundatiilor inregistrate in perioada iunie-iulie 2010.
Miercuri, 11.08.2010, 00:00
Peste 900.000 de romani traiesc in zone cu risc ridicat de inundatii, iar calculele arata ca peste 88.000 de case ar putea fi luate de ape in orice moment, potrivit cifrelor prezentate de Ministerul Mediului in Strategia Nationala de Management al Riscului la Inundatii pe Termen Mediu si Lung. In Romania exista, de asemenea, peste un milion de hectare de teren inundabil. Doar in 2008, pagubele provocate de inundatii si alunecari de teren s-au ridicat la 2,79 miliarde de lei. Potrivit Ministerului Mediului, pagubele inregistrate in urma inundatiilor in 2009 s-au ridicat la 156,4 milioane de lei.
Miercuri, 11.08.2010, 00:00
Normele metodologice de modificare a prevederilor Codului Fiscal si de aplicare a prevederilor art. III din OUG 58/2010 au fost publicate marti in Monitorul Oficial.
Joi, 05.08.2010, 00:00
Cei mai buni presedinti si directori generali ai firmelor de asigurari din Romania au participat la un seminar organizat de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. Acestia au discutat despre verificarea in practica a unei directive care stabileste noile reguli privind solvabilitatea asiguratorilor europeni.
Vineri, 30.07.2010, 00:00
Mircea Badea a vorbit despre asigurari si despre oficialii care i-au vizitat pe sinistrati si le-au reprosat ca nu si-au asigurat casele sau ca nu le-au construit in zone neinundabile.
Miercuri, 07.07.2010, 11:39
Prezent astazi in localitatea Dorohoi, grav afectata de inundatiile din ultima perioada, presedintele Traian Basescu a anuntat ca "2010 este ultimul an in care Guvernul mai contribuie cu bani pentru refacerea caselor afectate de inundatii". Seful statului a precizat ca fiecare proprietar trebuie sa isi asigure imobilul, astfel incat in situatii de urgenta sa poata fi despagubit.
Luni, 05.07.2010, 00:00
S-ar putea ca nici macar politele RCA, CASCO sau cele de asigurari generale sa nu scape de scumpirea cu 5 procente, chiar daca pretul lor nu include TVA. Motivul scumpirii politelor ar putea fi costurile generale mai mari, suportate de asiguratori.
Joi, 01.07.2010, 00:00
De maine, va trebui sa va refaceti calculele nu numai cand mergeti la magazin, ci si la farmacie. In cateva ore, intra in vigoare noul sistem de compensare a medicamentelor. Iar maine dimineata, cand vom merge cu retetele in farmacii, va trebui sa platim mai mult pentru pastilele pe care le-am luat pana acum.
Miercuri, 30.06.2010, 00:00
Intre cativa lei si cateva sute de lei. Atat va trebui sa scoata in plus din buzunar romanii bolnavi ca sa nu moara. Totul se intampla pentru ca statul vrea sa schimbe modul in care se subventioneaza pastilele. Cei mai afectati sunt si cei mai multi - pacientii cu boli cardiovasculare.
Miercuri, 09.06.2010, 00:00
Doar bogatii isi vor mai permite sa se imbolnaveasca in Romania. Casa de Asigurari vrea sa schimbe modul in care subventioneaza tratamentele. Daca autoritatile spun ca pacientii nu vor simti nicio crestere la pret, producatorii de medicamente vin cu scenarii apocaliptice.
Miercuri, 02.06.2010, 00:00
Incendiul de la complexul comercial Dragonul Rosu va arde serios la buzunar o firma de asigurari din Romania. A fost cel mai mare incendiu care a afectat o astfel de constructie si va deveni si cea mai mare despagubire platita in Romania.
Marti, 01.06.2010, 19:10
Daca esti roman si locuiesti in Italia, asigurarea autoturismului cu care vei circula pe strazile din "Cizma" te va costa mai mult decat pe vecinii tai italieni. Motivul? Prezinti "risc etnic".
Marti, 01.06.2010, 00:00
Doua treimi din investitiile straine directe realizate in perioada 2004-2008 au fost directionate catre sectoare care au dus la conturarea unui model nesustenabil de crestere economica, a declarat Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR
Joi, 27.05.2010, 00:00
Casa din chirpici la tara sau apartament de lux in centrul orasului? Din vara, exista o legatura intre cele doua. Indiferent de zona, locatie sau valoare, fiecare locuinta din Romania trebuie asigurata. Vom plati polite cuprinse intre 10 si 20 de euro, iar despagubirile primite in caz de calamitate pornesc de la 10.000 de euro si nu vor depasi 20 de mii! In Romania exista peste opt milioane de locuinte.
Marti, 25.05.2010, 00:00
Spitalul Universitar din capitala, care este in pragul falimentului, a primit fonduri, dupa interventia Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. Aceasta a suplimentat cu doua miliarde de lei bugetul spitalului, in conditiile in care ieri mai erau in...
Miercuri, 12.05.2010, 13:31
Executivul discuta, miercuri, proiectul de lege privind introducerea sistemului de coplata in domeniul medical. Surse din Ministerul Sanatatii sustin ca proiectul ar putea fi aprobat chiar astazi.
Miercuri, 28.04.2010, 00:00
Masinile de lux au asigurare Casco doar cand sunt scoase la soare! Proprietarii cumpara polite care ajung la cateva mii de euro pe cateva zile sau saptamani, exact atat cat folosesc masina.
Joi, 08.04.2010, 00:00
Accidentele care au avut loc anul trecut au costat asiguratorii din Romania peste un miliard de euro.
Vineri, 02.04.2010, 00:00
Apartamentele care se afla in blocuri din clasa I de risc seismic nu vor fi asigurate impotriva cutremurelor pana cand cladirile nu sunt consolidate, a decis Guvernul in sedinta de miercuri. Asigurarea nu va fi facuta nici dupa intrarea in vigoare a legii asigurarii obligatorii a locuintelor.
Miercuri, 31.03.2010, 00:00
O prima victorie importanta pentru Barack Obama, presedintele SUA: Congresul a votat in favoarea introducerii mult-discutatei reforme in sistemul de sanatate, care inseamna, practic, ca peste 32 de milioane de americani care pana acum nu aveau nici un fel de asigurare vor beneficia de servicii gratuite de baza in spitale.
Luni, 22.03.2010, 00:00
Daca nu merge de vorba buna, atunci poate merge cu forta. Asta si-a spus, cel mai probabil, un om de afaceri din Medgidia care a incercat sa-si rezolve problemele cu reprezentantii firmei de asigurari strangandu-i cu usa. La propriu. Si-a parcat masina...
Vineri, 05.03.2010, 13:49
Trei fosti bugetari primesc pensii de serviciu de peste 10.000 de lei lunar, cu toate ca nu au varsta legala de pensionare sau nu au indeplinit stagiul minim de cotizare la bugetul de pensii. Totul a fost posibil gratie legilor care au introdus pensiile de serviciu.
Vineri, 26.02.2010, 00:00