Antena Căutare

Articole despre covid-19

Nelu Tătaru, despre cadrele medicale care au demisionat: Nu un ordin de ministru face un cadru medical să rămână, să lupte în prima linie. Asigurarea cu echipament dă încredere oamenilor să rămână şi să lupte

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, luni seară, că nu a dat niciun ordin de ministru referitor la persoanele care demisionează din sistemul sanitar, pentru că ”nu un ordin de ministru face un cadru medical să rămână, să lupte în prima linie”. ”Asigurarea cu echipament dă încredere oamenilor să rămână şi să lupte”, a declarat Tătaru, precizând că se fac eforturi pentru dotarea cu echipamente de protecţie. MInistrul Sănătăţii a precizat că mai sunt focare mici de infectare cu coronavirus, la Deva şi Arad, dar şi în unele unităţi sanitare, dar nu se compară cu ce se întâmplă la Suceava.

Marti, 31.03.2020, 00:55
Ministrul Sănătăţii: La Suceava a fost o transmitere comunitară accelerată/ Considerăm că sunt peste 1.000 de persoane care sunt purtători şi circulă liber prin Suceava

Ministrul Sănătăţii: La Suceava a fost o transmitere comunitară accelerată/ Considerăm că sunt peste 1.000 de persoane care sunt purtători şi circulă liber prin Suceava

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că la Suceava s-a transmis coronavirusul în mod comunitar pe fondul unor erori medicale şi a managementului local, iar anchetele epidemiologice nu au fost făcute cum ar fi trebuit, din lipsă de personal.

Marti, 31.03.2020, 00:25
Firea: Viteza de testare a pacienţilor din Bucureşti a crescut de la 120 de teste pe zi la 900 de teste/ Primăria Capitalei a investit, numai în aceste zile, 4 milioane de euro în aparatură şi echipamente de protecţie

Primarul general Gabriela Firea anunţă că viteza de testare a pacienţilor din Bucureşti a crescut de la 120 de teste pe zi la 900 de teste, după achiziţionarea de aparatură. Firea anunţă că Primăria Capitalei a investit, numai în aceste zile, 4 milioane de euro în aparatură şi echipamente de protecţie.

Marti, 31.03.2020, 00:14
Căpitanul Jack Grealish, sancţionat de Aston Villa, după ce nu a respectat măsurile de izolare

Căpitanul Jack Grealish, sancţionat de Aston Villa, după ce nu a respectat măsurile de izolare

Gruparea Aston Villa a anunţat că-l va amenda pe căpitanul Jack Grealish, care nu a respectat măsurilede izolare impuse de Guvernul britanic.

Luni, 30.03.2020, 23:54
Două companii din România vor produce sute de mii de măști de protecție, zilnic. Anunțul ministrului Economiei

Două companii din România vor produce sute de mii de măști de protecție, zilnic. Anunțul ministrului Economiei

Coronavirus România - măști de protecție. Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat, luni, la începutul şedinţei de Guvern, că o firmă din Galaţi va începe din 15 aprilie producerea echipamentelor de protecţie, iar Romarm va realiza tot de la aceeaşi dată 500.000 de măşti pentru populaţie şi 150.000 de măşti pentru spitale.

Luni, 30.03.2020, 18:38
A scăzut numărul firmelor noi din România, în contextul pandemiei de coronavirus - analiză

A scăzut numărul firmelor noi din România, în contextul pandemiei de coronavirus - analiză

Numărul firmelor înfiinţate la nivel naţional a scăzut sesizabil de la începutul starii de urgenţă decretată în România

Luni, 30.03.2020, 18:35
Coronavirus în Liga I. Iuliu Mureşan şi-a suspendat contractul cu FC Hermannstadt

Coronavirus în Liga I. Iuliu Mureşan şi-a suspendat contractul cu FC Hermannstadt

Liga I. Iuliu Mureşan, preşedintele FC Hermannstadt, aflat în autoizolare, a decis ca începând de luni, să îşi suspende înţelegerea contractuală cu gruparea sibiană.

Luni, 30.03.2020, 17:00
Coronavirus. Hidroelectrica sponsorizează şapte spitale din România cu peste 10 milioane de lei

Coronavirus. Hidroelectrica sponsorizează şapte spitale din România cu peste 10 milioane de lei

Coronavirus în România. Acţionariatul Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din România, a aprobat luni, în cadrul unei şedinţe extraordinare, sponsorizarea unui număr de şapte instituţii medicale, cu unităţi de primiri urgenţe, cu suma totală de 10,03 milioane lei.

Luni, 30.03.2020, 16:55
Internaționalul român Nicolae Stanciu, despre viața în Cehia pe timp de coronavirus: Nu mă pot plânge, sunt oameni care suferă mai mult decât noi

Internaționalul român Nicolae Stanciu, despre viața în Cehia pe timp de coronavirus: Nu mă pot plânge, sunt oameni care suferă mai mult decât noi

Coronavirus. Mijlocaşul român Nicolae Stanciu profită de zilele în casă ca să înveţe limba cehă şi spune, într-un interviu pentru site-ul oficial al FRF, că această perioadă îl va face să preţuiască lucrurile care contează cu adevărat, fără să fie afectat de lucrurile mărunte.

Luni, 30.03.2020, 16:52

Netanyahu şi echipa sa apropiată, plasaţi în carantină preventivă după un test pozitiv al unui angajat

Premierul israelian în exerciţiu Benjamin Netanyahu a fost plasat luni în carantină preventivă, după ce unul dintre angajaţii serviciilor sale a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, relatează AFP.

Luni, 30.03.2020, 16:18
Jucătorii echipei FC Barcelona au acceptat reducerea salariilor cu 70 la sută; Messi: Am încercat să găsim cea mai bună soluţie

Jucătorii echipei FC Barcelona au acceptat reducerea salariilor cu 70 la sută; Messi: Am încercat să găsim cea mai bună soluţie

Jucătorii echipei FC Barcelona au acceptat reducerea salariilor cu 70 la sută pe timpul pandemiei de coronavirus. Lionel Messi a precizat că el şi coechipierii săi au încercat să găsească cea mai bună soluţie pentru ei şi club.

Luni, 30.03.2020, 16:15
Directorul operaţional al Companiei Aeroporturi Bucureşti, Cristian Chirică, a fost suspendat din funcţie, după ce sute de oameni s-au înghesuit în aeroport, în pofida măsurilor impuse în contextul epidemiei de coronavirus

Cristian Chirică a fost suspendat din funcţia de director operaţional al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administează cele două aeroporturi ale Capitalei, după ce sute de români care s-au întors în noaptea de duminică spre luni din Marea Britanie s-au înghesuit pe aeroport pentru formalităţile necesare.

Luni, 30.03.2020, 16:06
Hunedoara: Aproape întreaga Secţie ATI a Spitalului din Orăştie şi-a înaintat demisia/ În prezent, acolo nu sunt pacienţi cu coronavirus, dar unitatea urma să devină spital-suport

Hunedoara: Aproape întreaga Secţie ATI a Spitalului din Orăştie şi-a înaintat demisia/ În prezent, acolo nu sunt pacienţi cu coronavirus, dar unitatea urma să devină spital-suport

Singurul medic de la Secţia ATI a Spitalului din Orăştie, cinci asistente şi alte cinci persoane angajate ca personal auxiliar la unitatea medicală şi-au înaintat demisiile, luni, "din motive personale". În preznet, la Orăştie nu sunt internaţi pacienţi cu coronavirus, dar unitatea urma să devină spital-suport.

Luni, 30.03.2020, 16:01
Măsuri suplimentare pentru asigurarea păstrării distanţei între pasagerii Aeroportului Internaţional "Henri Coandă"

Măsuri suplimentare pentru asigurarea păstrării distanţei între pasagerii Aeroportului Internaţional "Henri Coandă"

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" au anunţat că, începând de luni, au fost dispuse măsuri suplimentare pentru asigurarea păstrării distanţei între pasageri. Astfel, în cazul sosirii a două curse simultan, vor fi utilizate fluxuri de control diferite, vor fi amplasate benzi de delimitare a liniilor de aşteptare şi va fi suplimentat personalul aeroportuar.

Luni, 30.03.2020, 15:55
CIO: Jocurile Olimpice amânate în 2021 se vor numi JO-2020

CIO: Jocurile Olimpice amânate în 2021 se vor numi JO-2020

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a anunţat, luni, că Jocurile Olimpice de anul viitor, amânate din cauza pandemiei de Covid-19, vor avea loc între 23 iulie şi 8 august.

Luni, 30.03.2020, 15:31
Dominic Cummings, consilierul special al lui Johnson, prezintă simptome de covid-19 şi se izolează

Dominic Cummings, consilierul special al lui Johnson, prezintă simptome de covid-19 şi se izolează

Consilierul special al lui Boris Johnson Dominic Cummings - o figură a Brexitului - prezintă simptome de covid-19 şi s-a plasat în izolare, au confirmat luni serviciile premierului britanic, relatează Reuters.

Luni, 30.03.2020, 15:27
Observator Update, 30 martie, ora 15:00: Numărul deceselor a ajuns la 46

Observator Update, 30 martie, ora 15:00: Numărul deceselor a ajuns la 46

#ObservatorUpdate: Informațiile orei 15:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Francesca Simionescu.

Luni, 30.03.2020, 15:05

Germania alege strategia sud-coreeană în lupta împotriva noului coronavirus - multiplicarea testelor şi plasarea bolnavilor în carantină, cu scopul de a împiedica o saturare a spitalelor, care duc lipsă de personal

Germania este pe cale să adopte strategia aleasă de Coreea de Sud împotriva noului coronavirus - multiplicarea testelor şi plasarea bolnavilor în carantină, cu scopul de a împiedica o saturare a spitalelor, care duc lipsă de personal, relatează AFP.

Luni, 30.03.2020, 14:42

Alte două decese ale unor persoane confirmate cu coronavirus - doi bărbaţi din judeţul Timiş / Bilanţul morţilor a urcat la 46

Alte două decese ale unor persoane confirmate cu coronavirus au fost anunţate luni după-amiază, fiind vorba despre doi bărbaţi, de 57 şi 70 de ani, din judeţul Timiş. Bilanţul morţilor a urcat la 46.

Luni, 30.03.2020, 14:30
USR solicită Ministerului Educaţiei amânarea Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului pentru luna august

USR solicită Ministerului Educaţiei amânarea Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului pentru luna august

USR cere Ministerului Educaţiei amânarea Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului pentru luna august sau septembrie, dar şi ajustarea programelor pentru aceste examene prin eliminarea cunoştinţelor care nu au putut fi dobândite până la data suspendării cursurilor şcolare.

Luni, 30.03.2020, 14:24
Acţiunile clubului Juventus au crescut cu aproape opt la sută după ce gruparea a decis diminuarea salariilor jucătorilor

Acţiunile clubului Juventus au crescut cu aproape opt la sută după ce gruparea a decis diminuarea salariilor jucătorilor

Acţiunile clubului Juventus au crescut, luni, la deschiderea şedinţei de tranzacţionare, cu aproape opt la sută, la 0,797 euro pe unitate, după ce gruparea a decis diminuarea salariilor jucătorilor, informează lequipe.fr.

Luni, 30.03.2020, 14:18
„Este greșit!”. Doctorul Virgil Musta, care a vindecat cei mai mulți români infectați cu COVID-19, avertisment dur! A renunțat la cel mai de preț lucru, ca să salveze oameni!

„Este greșit!”. Doctorul Virgil Musta, care a vindecat cei mai mulți români infectați cu COVID-19, avertisment dur! A renunțat la cel mai de preț lucru, ca să salveze oameni!

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, care a vindecat cei mai mulţi bolnavi de coronavirus din România a făcut un avertisment dur și a mărturisit că a renunțat la cel mai de preț lucru, pentru a salva vieți amenințate de COVID-19. 

Luni, 30.03.2020, 14:16
Președintele Klaus Iohannis, noi declarații: România va produce echipamente de protecție

Președintele Klaus Iohannis, noi declarații: România va produce echipamente de protecție

Președintele Klaus Iohannis face noi declarații. Ce măsuri noi vor fi luate.

Luni, 30.03.2020, 14:07
Managerul Spitalului Judeţean din Deva a fost suspendat din funcţie pentru că nu a luat măsuri pentru limitarea răspândirii infecţiei cu coronavirus

Managerul Spitalului Judeţean din Deva a fost suspendat din funcţie pentru că nu a luat măsuri pentru limitarea răspândirii infecţiei cu coronavirus

Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, l-a suspendat din funcţie pe managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, Daniela Lidia Roşca, pe motiv că nu a luat măsuri pentru limitarea răspândirii infecţiei cu coronavirus şi că a permis internările, chiar dacă nu a izolat focarele din unitatea medicală.

Luni, 30.03.2020, 14:02
O colaboratoare a lui Netanyahu, purtătoare a virusului; 4.374 de contaminări cu SARS-CoV-2 şi 15 decese în Israel; Guvernul discută o izolare a unei părţi a ţării

O colaboratoare a lui Netanyahu, purtătoare a virusului; 4.374 de contaminări cu SARS-CoV-2 şi 15 decese în Israel; Guvernul discută o izolare a unei părţi a ţării

O colaboratoare a lui Benjamin Netanyahu este purtătoare a noului coronavirus, însă pare că nu l-a expus pe premierul israelian în exerciţiu la riscul unei contaminări, au declarat luni surse apropiate puterii pentru Reuters.

Luni, 30.03.2020, 13:59
Euronews: România ridică în opt zile un spital de campanie pentru a face faţă afluxului de bolnavi de covid-19

Euronews: România ridică în opt zile un spital de campanie pentru a face faţă afluxului de bolnavi de covid-19

Autorităţile române au ridicat în opt zile un spital de campanie lângă Bucureşti, pentru a face faţă afluxului de bolnavi de covid-19, în contextul în care spitalele sunt supraaglomerate, iar personalul medical nu are suficient material de protecţie, relatează Euronews.

Luni, 30.03.2020, 13:48
Streinu Cercel, avertisment înspăimântător despre noul coronavirus! „Îşi creşte gradul de virulenţă, pe măsură ce trece de la o persoană la alta'' - VIDEO

Streinu Cercel, avertisment înspăimântător despre noul coronavirus! „Îşi creşte gradul de virulenţă, pe măsură ce trece de la o persoană la alta'' - VIDEO

Noul coronavirus își crește gradul de virulență, pe măsură ce se transmite de la un om la altul, după cum a avertizat profesorul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București.

Luni, 30.03.2020, 13:32
Moscova, plasată în izolare pe o perioadă nedeterminată din cauza covid-19, Rusia, cu  1.534 de cazuri de infectare şi opt decese, îi urmează exemplul

Moscova, plasată în izolare pe o perioadă nedeterminată din cauza covid-19, Rusia, cu 1.534 de cazuri de infectare şi opt decese, îi urmează exemplul

Moscova a intrat luni în prima sa zi a unei carantine - pe o durată nedeterminată -, iar alte regiuni ruse au anunţat că-i urmează exemplul, în umra unui apel al premierului Mihail Mişustin la un efort în vederea opririi răspândirii covid-19, relatează AFP.

Luni, 30.03.2020, 13:28
Doctorul Virgil Musta, eroul în alb de la Timișoara

Doctorul Virgil Musta, eroul în alb de la Timișoara

Este poate cel mai cunoscut om al momentului. Vorbim de medicul care a vindecat cei mai mulţi bolnavi de coronavirus din România. Sunt zeci de oameni care au trecut prin mâinile lui şi care acum pot răsufla uşuraţi: au scăpat de temutul virus...

Luni, 30.03.2020, 13:24
Un angajat de la Aeroportul ”Henri Coandă” a fost diagnosticat cu coronavirus

Un angajat de la Aeroportul ”Henri Coandă” a fost diagnosticat cu coronavirus

Un angajat de la Aeroportul ”Henri Coandă” a fost diagnosticat cu coronavirus, conform purtătorului de cuvânt al aeroportului, Valentin Iordache, care a precizat că acesta a prezentat lista persoanelor cu care a intrat în contact şi este în curs de desfăşurare o anchetă epidemiologică.

Luni, 30.03.2020, 13:14
Observator Update, 30 martie, ora 13:00: 180 de oameni s-au vindecat de COVID-19

Observator Update, 30 martie, ora 13:00: 180 de oameni s-au vindecat de COVID-19

#ObservatorUpdate: Informațiile orei 13:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Laurențiu Rădulescu.

Luni, 30.03.2020, 13:08
Iulia Vântur, carantină în India

Iulia Vântur, carantină în India

Cu sport, foarte mult sport se menţine în formă, în această perioadă, şi Iulia Vântur. Artista este stabilită de multă vreme în Mumbai. Am stat de vorbă cu Iulia Vîntur despre atmosfera din cel de-al doilea cel mai populat stat din lume....

Luni, 30.03.2020, 13:01
Încă 192 de cazuri de coronavirus diagnosticate în ultimele 24 de ore. Bilanţul îmbolnăvirilor se ridică la 1952 de persoane

Încă 192 de cazuri de coronavirus diagnosticate în ultimele 24 de ore. Bilanţul îmbolnăvirilor se ridică la 1952 de persoane

Încă 192 de cazuri de coronavirus au fost diagnosticate în ultimele 24 de ore, bilanţul îmbolnăvirilor ridicându-se la 1952 de persoane.

Luni, 30.03.2020, 12:55
Situațiile în care copiii sunt separaţi de părinţii lor se pot transforma în traume

Situațiile în care copiii sunt separaţi de părinţii lor se pot transforma în traume

Specialiştii trag însă un semnal de alarmă şi spun că astfel de situaţii, în care copiii trebuie să fie separaţi de părinţii lor, se pot transforma în traume. Şi, evident, pot avea urmări grave în dezvoltarea lor emoţională. Tocmai de...

Luni, 30.03.2020, 12:23
Ciobanii din Gorj livrează acasă mâncăruri preparate la stână

Ciobanii din Gorj livrează acasă mâncăruri preparate la stână

Dacă mai era vreo îndoială că românul nu este inventiv sau că nu se adaptează la orice situaţie, mai vine o dovadă din Gorj. Ciobanii de acolo s-au adaptat imediat pieţei virtuale. Oamenii, harnici cum îi ştiţi, muncesc de zor în stâne,...

Luni, 30.03.2020, 12:20
Economia, îmbolnăvită de COVID-19

Economia, îmbolnăvită de COVID-19

Efectele pandemiei vor fi unele grave avertizează organizația mondială a comerțului! Scăderea economică şi pierderile de locuri de muncă provocate de coronavirus vor fi mai grave decât recesiunea din 2008.

Luni, 30.03.2020, 12:16
Şapte persoane din cadrul Ambasadei României în Republica Franceză au fost testate pozitiv cu COVID-19

Şapte persoane din cadrul Ambasadei României în Republica Franceză au fost testate pozitiv cu COVID-19

Şapte persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ambasadei României la Paris au fost testate pozitiv cu COVID-19.

Luni, 30.03.2020, 12:15
Valoarea jucătorilor de fotbal va scădea din cauza pandemiei de coronavirus

Valoarea jucătorilor de fotbal va scădea din cauza pandemiei de coronavirus

Valoarea totală estimată a fotbaliştilor va scădea cu 28 la sută dacă niciun meci nu se va juca din cauza pandemiei de coronavirus şi contractele jucătorilor nu vor fi înnoite, până la 30 iunie, se arată într-un studiu al Observatorul fotbalului (CIES), citat de lequipe.fr.

Luni, 30.03.2020, 12:13
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară cere Guvernului măsuri pentru sprijinirea producătorilor autohtoni şi a angajaţilor / Ei susţin plafonarea preţurilor la produsele alimentare

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA) - Sindalimenta cere Guvernului să ia măsuri pentru sprijinirea producătorilor autohtoni şi a angajaţilor din industria alimentară, între care scutirea de la plata unor taxe şi acordarea de subvenţii. Sindicaliştii susţin că se impune plafonarea preţurilor la produsele alimentare.

Luni, 30.03.2020, 12:12
Compania braziliană de IT Stefanini anunţă că 90% din cei 1.600 de angajaţi din România lucrează de acasă, iar productivitatea nu a fost afectată

Compania braziliană de IT Stefanini anunţă că 90% din cei 1.600 de angajaţi din România lucrează de acasă, iar productivitatea nu a fost afectată

Stefanini, unul dintre cei mai importanti furnizori globali de soluţii de tehnologie pentru companii, a anunţat luni că operează în modul ”business as usual”, iar 90% din cei 1.600 de angajaţi din România lucrează de acasă de mai bine de două săptămâni.

Luni, 30.03.2020, 12:11

Viktor Orban, pe cale să-şi dea puteri aproape nelimitate într-o stare de urgenţă pe o perioadă nedeterminată, denunţată de opoziţie drept ”disproporţionată” în lupta împotriva covid-19

Premierul ungar Viktor Orban urmează să obţină luni unda verde a Parlamentului, care-i acordă puteri radical consolidate în cadrul unei stări de urgenţă pe o durată nedeterminată, pe care opoziţia o consideră ”disproporţionată” în lupta împotriva noului coronavirus, relatează AFP.

Luni, 30.03.2020, 12:11
Observator Update, 30 martie, ora 12:00: 44 de oameni uciși de  COVID-19

Observator Update, 30 martie, ora 12:00: 44 de oameni uciși de COVID-19

#ObservatorUpdate: Informațiile orei 12:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Laurențiu Rădulescu.

Luni, 30.03.2020, 12:05
Încă o persoană confirmată cu coronavirus a murit - un bărbat de 74 de ani, din judeţul Satu Mare / Numărul deceselor a ajuns la 44

Încă o persoană confirmată cu coronavirus a murit - un bărbat de 74 de ani, din judeţul Satu Mare / Numărul deceselor a ajuns la 44

Încă o persoană confirmată cu coronavirus a murit, fiind vorba de un bărbat de 74 de ani, din judeţul Satu Mare, care avea şi alte afecţiuni. Numărul deceselor a ajuns astfel la 44.

Luni, 30.03.2020, 11:54
Ziua Academiei Române, fără adunarea generală festivă. Preşedinte: Încrederea în forţa cunoaşterii ştiinţifice şi a creaţiei spirituale trebuie să rămână nezdruncinată

Ziua Academiei Române, fără adunarea generală festivă. Preşedinte: Încrederea în forţa cunoaşterii ştiinţifice şi a creaţiei spirituale trebuie să rămână nezdruncinată

Ziua Academiei Române, marcată anual pe 4 aprilie, va fi sărbătorită anul acesta fără adunarea generală festivă şi fără porţi deschise, potrivit preşedintelui forului, Ioan-Aurel Pop, care a transmis luni un mesaj în care a îndemnat ca oamenii să îşi păstreze „nezdruncinată” încrederea în forţa cunoaşterii ştiinţifice şi a creaţiei spirituale.

Luni, 30.03.2020, 11:41
AFP: Situaţia privind pandemia covid-19 în lume

AFP: Situaţia privind pandemia covid-19 în lume

Pandemia covid-19 s-a soldat cu peste 33.000 de morţi în lume, relatează AFP care prezintă noi bilanţuri, noi măsuri şi fapte marcante.

Luni, 30.03.2020, 11:38
Un aparat de respiraţie artificială fără ventilator, creat cu sprijinul echipei de Formula 1 Mercedes

Un aparat de respiraţie artificială fără ventilator, creat cu sprijinul echipei de Formula 1 Mercedes

Un aparat de respiraţie artificială fără ventilator a fost creat în mai puţin de o săptămână cu sprijinul echipei de Formula 1 Mercedes, informează BBC.

Luni, 30.03.2020, 11:18

Şedinţă la Palatul Cotroceni pentru evaluarea măsurilor de gestionare a epidemiei de coronavirus

Preşedintele Klasu Iohannis i-a convocat luni la Cotrocenit pe premierul Ludovic Orban şi pe miniştrii Finanţelor, Economiei, Apărării, Fondurilor Europene şi pe cel al Transporturilor într-o şedinţă de evaluare a măsurilor de gestionare a epidemiei de coronavirus.

Luni, 30.03.2020, 11:15
Observator Update, 30 martie, ora 11:00: Umăr la umăr la aeroportul Otopeni

Observator Update, 30 martie, ora 11:00: Umăr la umăr la aeroportul Otopeni

#ObservatorUpdate: Informațiile orei 11:00 despre coronavirus în România și în lume, transmise de Laurențiu Rădulescu.

Luni, 30.03.2020, 11:03
Declaraţiile pe propria răspundere necesare pentru ieşirea din locuinţă se vând cu un leu la magazinele dintr-o comună din Vrancea / Primarul le cere oamenilor să nu facă speculă cu acestea: Ele sunt gratuite şi aşa trebuie să rămână

Declaraţiile pe propria răspundere care trebuie completate de oameni pentru a justifica ieşirea din locuinţă se vând cu un leu la magazinele din comuna Broşteni, judeţul Vrancea. Primarul Emilian Dumitriu face apel la oameni să nu le vândă între ei, precizând că acestea sunt gratuite. Totodată, el le cere oamenilor să rămână în case. "Nu mai socializaţi, nu vă plimbaţi pe la vecini, nu mergeţi la cumpărături decât în cazuri de urgenţă, normal ar fi o dată la cateva zile", spune primarul din Broşteni.

Luni, 30.03.2020, 10:48
Starea tenorului Plácido Domingo, internat într-un spital din Acapulco, este stabilă

Starea tenorului Plácido Domingo, internat într-un spital din Acapulco, este stabilă

Starea tenorului Plácido Domingo, care se află internat într-un spital din Acapulco după ce a fost diagnosticat cu Covid-19, este stabilă, potrivit familiei artistului.

Luni, 30.03.2020, 10:38
x