iUmor şi-a desemnat şi ultimul finalist al sezonului! Florin Gheorghe va merge în finală alături de ceilalţi 11 finalişti. Cu un număr bazat pe autoironie, finalistul ediţiei cu numărul 12 i-a impresionat pe cei trei juraţi, dar a cucerit...
Luni, 20.05.2019, 16:56
Cea de-a douãsprezecea ediţie iUmor, difuzatã asearã la Antena 1 a adus în faţa celor trei juraţi momente dintre cele mai diverse, care fie au reuşit sã îi captiveze şi sã îi facã sã savureze fiecare moment, fie i-au îngrozit, la propriu, încât nu au putut nici mãcar sã priveascã.
A fost textier de muzică populară, una dintre melodiile scoase de el fiind ”Coji de portocale”, a Simonei Nae și a lui Cristi Nistor, iar acum a venit la iUmor.
iUmor. Sezon 6. Ediția 12. 18 mai 2019. N-au fost deloc impresionați de numărul prezentat de Valeriu Dobrică, însă nu se așteptau să aibă parte de două momente de folclor în această ediție.
iUmor. Sezon 6. Ediția 12. 18 mai 2019. A venit la iUmor ca să le dea lumea peste cap juraților, dar nu numai. Valeriu Rudolf este un bărbat care se crede celebrul Păcală, însă glumele lui n-au fost pe placul juraților.
iUmor. Sezon 6. Ediția 12. 18 mai 2019. Momente greu de privit în această seară, la iUmor, unde Leory Patterson a oferit o reprezentație pe cât de inedită, pe atât de dureroasă.
iUmor. Sezon 6. Ediția 12. 18 mai 2019. Florin Gheorghe a reușit, în această seară, să-i cucerească pe jurații de la iUmor cu un număr despre țigani.
iUmor. Sezon 6. Ediția 12. 18 mai 2019. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac, jurații de la iUmor, sunt puși pe șotii și în această ediție. Dacă săptămâna trecută și-au împărțit pumni, acum au discutat despre posibilitatea realizării unui film despre ei. mai 2019
Leroy Patterson vine cu un număr greu de privit pentru jurați și public. Concurentul sare cu spatele și abdomenul pe un pat de ținte extrem de ascuțite.
La propunerea lui Cheloo, Delia ar vrea să facă un documentar despre excursiile nereușite din sud-estul Asiei!
Dupã şase sezoane, juraţii iUmor credeau cã le-au vãzut pe toate, însa nu micã le va fi mirarea sã constate, în cea de-a douãsprezecea ediţie a show-ului, difuzatã mâine searã, de la 20:00, cã s-au înşelat.
iUmor. Sezon 6. Ediția 11. 11 mai 2019. A XI-a ediție a emisiunii „iUmor” a adus un număr senzațional de magie, muzică, roasturi, un debut, confruntări și scenarii pentru înmormântări.
iUmor. Sezon 6. Ediția 10. 11 mai 2019. A plouat cu bani pe scena „iUmor”. Loredana Dumitru vrea să cunoască gustul celebrității. Pentru asta, a vrut să se transforme în idolul său, nimeni alta decât Delia. Concurenta a cântat piesa „Despablito”.
iUmor. Sezon 6. Ediția 10. 11 mai 2019. Ce poate fi mai previzibil în viață decât moartea? Jurații „iUmor” și-au făcut deja planuri: Delia nu se vede nici moartă într-un coșciug, vrând o soluție „mai originală”.
Delia a fost mustrată în culise, de Mihai Beandeac, că cere mereu câte ceva. Fie că e vorba de un produs cosmetic, fie de bautură sau mâncare, jurata nu se sfiește să ceară. „Ceri niște lucruri concrete într-un mod filozofic”, i-a spus...
Parodie după parodie! Loredana Dumitru a venit pe scena iUmor să ne arate talntul ei. Concurenta a ales să interpreteze celebra melodie a Deliei - „Despablito”. „Ce am văzut aici?”, a intrebat Delia, nedumerită de momentul pe care Loredana...
Tu te-ai gandit cum ai vrea să mori? Ei bine, cei trei jurații de la iUmor au făcut-o deja. Delia a spus că nu ar vrea să stea într-un coșciug pentru că e plictisitor, mai bine să o înghețe.
iUmor. Sezon 6. Ediția 10. 11 mai 2019. Jurații „iUmor” sunt pregătiți și puși pe fapte mari! Pus la pământ de Cheloo, Mihai Bendeac o atacă pe Delia. Spiritele se încing, iar joaca devine serioasă! Cine a ieșit cel mai șifonat?
Mihai Bendeac Cheloo și Delia și-au început ziua foarte energici. Cei trei jurați s-au cot la cot în culise. „Hai să o dăm parte-n parte”, a spus Bendeac.
Un vlogger american care face recenzii pe YouTube pentru muzică din diferite țări a ascultat melodii din România, iar reacțiile lui au fost savuroase.
Vineri, 10.05.2019, 15:50
Moment complet neașteptat la iUmor, mâine searã, de la 20.00, la Antena 1, când o trupã proaspãt înfiinţatã şi cu un nume cu suficient umor – trupa Mici, primeşte o ofertã de nerefuzat din partea celui mai dur jurat de la iUmor.
Face ce face şi iar pleacă din România! Delia, căci despre ea este vorba, este vedeta care a adunat cele mai multe vacanţe în palmares. De data aceasta, artista îmbină utilul cu plăcutul. A avut concert şi a profitat de timpul liber să mai...
Joi, 09.05.2019, 11:30
Invitată în platoul emisiunii "Răi Da Buni", Oana Matache a spus totul despre cum i s-a schimbat viaţa de când Bogdănel, cel de-al doilea copil al ei, a venit pe lume.
Miercuri, 08.05.2019, 22:41
Mihai Bendeac nu mai vrea la iUmor, își caută boli, iar într-un final Delia a venit cu o propunere de nerefuzat.
Oana Matache, mamă și cântăreață. Cum reușește sora Deliei
Marti, 07.05.2019, 12:57
Delia, jurată în noul sezon iUmor și una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de la noi, căsătorită de ani buni cu Răzvan Munteanu, vorbește despre dragoste de Valentine's Day, Ziua Îndrăgostiților.
Luni, 06.05.2019, 08:25
Ceea ce părea imposibil se poate întâmpla. Cheloo și Fuego vor scoate o piesă împreună. O colaborare despre care Mihai Bendeac spune că va fi cea mai mare lovitură de pe piața muzicală din ultimii 30 de ani se va numi „Dragostea își cere iertare în genunchi”
Delia Matache, jurată într-un sezon nou iUmor, suprinde de fiecare dată cu ținutele pe care le alege, atât la filmări, cât și la concerte. Ținutele Deliei sunt adesea discutate, artista mărturisind în nenumărate rânduri că poate purta, în aceeași măsură, și ținute scumpe, dar și unele destul de ieftine, dacă îi plac și simte că i se potrivesc.
Cea de-a zecea ediţie iUmor a venit asearã cu o declaraţie neaştaptatã din partea lui Mihai Bendeac.
A fost o nouă seară de colecție la iUmor, în care concurenții au stârnit hohote de râs cu numerele lor pregătite pentru a-i impresiona pe jurați și pe cei, care vor decide numele unui nou finalist al sezonului 6
Seara se încheie cu o prezență feminină adorabilă. Paula Morgovan este, ca orice tânără domnișoară, puțin nemulțumită de relația sa și s-a decis să spună asta în versuri, versuri care ar trebui să-i amuze pe jurați
Serghei Dîm primește carte verde de la Bendeac, astfel are șansa să revină pe la iUmor cu un număr mai bun de stand up comedy. De data aceasta, concurentul nu dezamăgește, iar glumele sale stârnesc râsete.
De-a lungul celor şase sezoane, jurații iUmor au avut parte până acum de mai multe numere de magie, unele bune, altele fenomenale, însã când credeau cã le-au vãzut pe toate și-a făcut apariția un concurent cu totul şi cu totul special, originar din Israel.
Un număr pe placul lui Cheloo. Așa ar fi trebuit să fie momentul lui Ică Dumitrescu, un băiat talentat la rime, care a venit cu o poveste de la bloc, acolo unde locatarii sunt sursă de inspirație pentru melodia în primă audiție
Roast-ul Paulei Chirilă a fost absolut delicios. Invitatul ediției a noua din actualul sezon iUmor a avut un număr absolut teribil în care vedetele din juriu și nu numai au fost ironizate fără milă.
Vestimentația Deliei stârnește discuții aprinse între jurați. Cheloo consideră că s-a îmbrăcat ca un gunoier intergalatic, dar artistei nu îi pasă, ba chiar mai mult duce gluma colegului ei mai departe.
The Motans pregătește primul concert de anvergură din cariera sa, The Motans Grand Concert, care va avea loc pe 31 mai, la Arenele Romane, iar pregătirile sunt în plină desfășurare. Show-ul, organizat în parteneriat cu LIDL și powered by KISS FM, promite să fie unul de referință, iar Delia este artista care definitivează lista invitaților speciali alături de care The Motans va interpreta piese devenite celebre imediat după lansare.
Joi, 02.05.2019, 17:41
Delia, în fața unui test fulger. Echipa Observator a luat-o la întrebări
Luni, 29.04.2019, 13:00
Delia și Brenciu ne urează Paște Fericit!
Luni, 29.04.2019, 12:47
Dacă alte vedete au preferat să sărbătorească Paştele în cluburile de fiţe, unde distracţia atinge cote maxime, Delia a preferat unul mai liniştit.
Luni, 29.04.2019, 10:53
Delia şi The Motans au jucat un joc moldovenesc! Mai exact, Denis a spus câteva expresii moldoveneşti, iar artista a trebuit să ghicească ce înseamnă. Vă spun doar atât: distracţia a fost la ea acasă.
Delia şi The Motans au jucat un joc moldovenesc! Mai exact, Denis a spus câteva expresii moldoveneşti, iar artista a trebuit să ghicească ce înseamnă. Vă spun doar atât: distracţia a fost la ea acasă.
Duminica, 28.04.2019, 11:29
Asia Express a aprins imaginația mai multor vedete de prim rang din România, iar componența următorului sezon a devenit deja un subiecte despre care toată lumea vorbește, inclusiv în cercurile de artiști din România.
Vineri, 26.04.2019, 07:26
Fuego, reporterul "Agenţiei VIP" pentru o zi! Artistul i-a descusut de secrete pe Delia și a aflat prima echipă din noul sezon al competiţiei "Asia Express"!
Vineri, 26.04.2019, 01:29
Delia a fost desemnată vedeta anului 2018. Artista a glumit pe scenă că ea trebuie să fie „vedeta fiecărui an”.
Joi, 25.04.2019, 14:45
Delia a fost desemnată vedeta anului 2018
Joi, 25.04.2019, 13:04
„Vedeta anului” 2018, aceasta este distincția pe care Delia o primește din partea publicației „Actualitatea Muzicală”, revistă lunară editată de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR).
Miercuri, 24.04.2019, 14:18
Doi Degeaba au fost trimişi de cãtre fanii iUmor direct în finala celui de-al şaselea sezon, alãturi de George Ţintã, Magdalena Chihaia, Irena Boclincă, Vasi Borcan, Varză, Florin Siriac și Adi Bobo
Dirijorul Corului Academic Radio, Delia şi musicalul „Mamma Mia” se numără între câştigătorii premiilor acordate de publicaţia Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
Luni, 22.04.2019, 11:48
În platoul emisiunii iUmor îşi va face apariţia ca invitat special magicianul Johannes Iluzionistul o face pe Delia să dispară, o trimite într-o altă dimensiune, iar în public aruncă o cărămidă și un topor! Ce mai, a fost rost de show total!