Eclipsa totală de soare de anul acesta nu va fi vizibilă din foarte multe teritorii de pe mapamond, dar o poți viziona pe internet datorită CNN
Miercuri, 16.08.2017, 12:39Fenomenul spectaculos i-a făcut pe bucureşteni să ia cu asalt Observatorul Astronomic. Cei mai entuziasmaţi au fost, desigur, cei mici. Din păcate nu toată lumea a putut să vadă luna, pentru că la un moment dat norii au acoperit cerul.
Marti, 08.08.2017, 07:56Eclipsa va dura aproape două ore. Maximul va fi la ora 21 şi 20 de minute şi în acel moment, partea de jos a corpulului ceresec va căpăta o culoare portocalie-roşiatică. Pentru cei pasionaţi de aceste fenomene astronomice, Observatorul...
Luni, 07.08.2017, 13:30O eclipsă parţială de Lună va avea loc luni şi va fi vizibilă timp de aproximativ două ore, iar la Observatorul Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”, care va fi deschis între orele 21.00 şi miezul nopţii, vor putea fi văzute şi planetele Jupiter şi Saturn.
Luni, 07.08.2017, 13:13O eclipsă parţială de Lună va avea loc luni şi va fi vizibilă timp de aproximativ două ore, iar la Observatorul Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”, care va fi deschis între orele 21.00 şi miezul nopţii, vor putea fi văzute şi planetele Jupiter şi Saturn.
Luni, 07.08.2017, 07:40Mihai Voropchievici a vorbit în direct despre modul în care eclipsa din data de 7 august va afecta toate semnele din zodiac! Pe tine ce te așteaptă?
Sambata, 05.08.2017, 21:06Cum ne afectează eclipsa de lună din 7 august
Sambata, 05.08.2017, 19:53Luna februarie va aduce oamenilor o situație extrem de rar, pe care o vezi doar o dată în viață!
Luni, 06.02.2017, 12:51Cristina Demetrescu a venit în această la ”Star Matinal” pentru a vorbi despre eclipsa de Soare și cum ne afectează acest eveniment. Astrologul le-a dat un sfat tuturor: mare atenție la accidente, căci pot fi și emoționale, dar și fizice.
Joi, 01.09.2016, 11:52Pe 1 septembrie omenirea va avea parte de o lună plină și de o eclipsă de soare, dar fenomenul va afecta toate zodiile!
Miercuri, 31.08.2016, 15:41Imagini ale eclipsei de lună de la 27 septembrie, surprinse dintr-o perspectivă unică, au fost date publicităţii de NASA.Fotografiile au fost executate de una din camerele Observatorului Climatic Spaţial, un satelit care urmăreşte, permanent,...
Vineri, 18.12.2015, 07:28O sferă luminoasă, de culoare violet, s-a ivit pe cer în timpul apariția simultană a Super Lunii și a unei eclipse de Lună
Luni, 05.10.2015, 11:37O lume întreagă a stat cu ochii spre cer azi noapte. Eclipsa Super Lunii, evenimentul astrologic care se petrece doar de 5 ori într-un secol, a avut spectatori pe tot mapamondul. Mai puţin în România unde cerul acoperit de nori a dat peste cap...
Luni, 28.09.2015, 13:17Un eveniment astronomic foarte rar va avea loc în noaptea de 27 septembrie spre 28 septembrie. Simultan, se vor produce două fenomene spectaculoase: Super Lună şi eclipsă de Lună.
Vineri, 25.09.2015, 13:23A fost eclipsă totală de luna astăzi pe Terra. Cea mai scurtă, însă, din secolul XXI. Doar cinci minute Luna a fost complet acoperită de Soare.
Sambata, 04.04.2015, 19:43O eclipsă totală de Lună va avea loc sâmbătă şi va fi vizibilă doar de pe coastele Oceanului Pacific şi din Australia, dar potrivit specialiştilor NASA, faza de totalitate a fenomenului astronomic va dura aproximativ cinci minute, ceea ce face ca eclipsa să fie cea mai scurtă din acest secol.
Joi, 02.04.2015, 11:44Experții susțin că omenirea se va confrunta în scurt timp cu un fenomen cât se poate de rar, ce a fost prezis inclusiv în Biblie.
Miercuri, 01.04.2015, 19:00Unora le-a luminat ziua. Pe alţii i-a inspirat să creeze. Tinerii şi-au făcut selfie-uri. Bătrânii şi-au făcut cruce. Eclipsa de soare ar fi fost opera vârcolacilor nesătui.
Vineri, 20.03.2015, 19:18Fără îndoială, cel mai discutat subiect de zilele acestea este cel legat de eclipsa parţială de Soare. Pe lângă imaginile spectaculoase din timpul fenomenului deosebit, pe Internet au apărut şi predicţiile lui Nostradamus despre ce se va întâmpla cu lumea în perioada următoare.
Vineri, 20.03.2015, 17:02Eclipsa de soare a fost vizibilă în multe capitale europene. Iar vremea a şi ţinut cu oamenii dornici să urmărească fenomenul. Dar eclipsa totală de soare a fost vizibilă doar în Insulele Feroe şi Svalbard.
Vineri, 20.03.2015, 16:21Pentru câteva ore, astăzi am fost martorii unui spectacol ceresc rar. Luna s-a pus în calea soarelui şi a făcut umbră pământului. Privit cu ochelari speciali, soarele a arătat ca o portocală din care cineva a rupt jumătate.
Vineri, 20.03.2015, 16:19O eclipsă parţială de Soare, în timpul căreia Luna a acoperit peste jumătate din discul astrului, a putut fi observată vineri şi din România.
Vineri, 20.03.2015, 16:03Prin anii `60 nu existau ochelari speciali pentru a privi eclipsa. Totuși, interesul oamenilor era la fel de mare și atunci.
Vineri, 20.03.2015, 14:58Eclipsa parţială de soare de vineri, 20 martie, le-a adus aminte românilor de unul din cele mai spectaculoase fenomene astronomice la care au asistat, eclipsa de soare totatală din 1999 şi care a stârnit numeroase controverse de-a dreptul apocaliptice.
Vineri, 20.03.2015, 14:11Astăzi are loc prima eclipsă totală de soare din 2015, în regiunea Norvegiei și a Insulelor Feroe, vizibilă parțial și în restul Europei, nord estul Asiei și vestul Africii și în România.
Vineri, 20.03.2015, 11:33Vineri, 20 martie, are loc prima eclipsă totală de soare din 2015, în regiunea Norvegiei și a Insulelor Feroe, vizibilă parțial și în restul Europei, nord estul Asiei și vestul Africii și în România.
Vineri, 20.03.2015, 10:28O eclipsă parţială de Soare, în timpul căreia Luna va acoperi peste jumătate din discul astrului, va putea fi observată şi din Bucureşti, vineri, între orele 10.48 şi 13.04, fiind un fenomen astronomic spectaculos, care are loc în contextul echinocţiului de primăvară.
Vineri, 20.03.2015, 09:43Mii de oameni au plecat în insulele izolate în care poate fi văzută eclipsa totală. Un turist care a făcut asta a fost la un pas să moară. Omul a fost atacat de un urs polar în locul din care voia să observe eclipsa.
Vineri, 20.03.2015, 06:52Cosmosul este un trup viu, iar noi suntem părţi ale sale. Soarele este o inimă uriaşă, iar fiecare fior al său e resimţit până în cele mai mici vene ale noastre. Sună ştiinţific, dar este cât se poate de adevărat.
Vineri, 20.03.2015, 00:51Vineri vom vedea soarele doar pe jumătate. E eclipsă. Timp de două ore şi aproape 20 de minute o să fim martorii unui fenomen astronomic de amploare: o eclipsă parţială de soare. În capitală fenomenul va începe la 10 şi 48 de minute şi se...
Joi, 19.03.2015, 19:38Trei evenimente astronomice rare - o eclipsă de Soare, o super-Lună şi echinocţiul de primăvară - vor avea loc vineri, 20 martie.
Joi, 19.03.2015, 17:06Nu peste mult timp, țara va fi cufundată în întuneric în timpul unui fenomen astronomic spectaculos.
Sambata, 28.02.2015, 14:25O eclipsă parţială de Soare, în timpul căreia Luna va acoperi peste jumătate din discul Soarelui, va putea fi observată şi din România, pe 20 martie, între orele 10.48 - 13.04.
Joi, 26.02.2015, 08:31O eclipsă parţială de Soare va avea loc astăzi şi va fi vizibilă în cea mai mare parte a Americii de Nord. De asemenea, populaţia din estul Siberiei va putea vedea o parte a fenomenului în dimineaţa zilei de vineri.
Joi, 23.10.2014, 08:41Mâine Pământul se pregăteşte de un fenomen astrologic de-a dreptul spectaculos. Soarele se va vedea ca un inel de foc.
Luni, 28.04.2014, 17:08Din păcate, evenimentul nu poate fi văzut de toată lumea. Singurul loc unde eclipsa se va vedea în toată splendoarea ei este reprezentat de o mică regiune din Antarctica
Luni, 28.04.2014, 15:09Dacă v-a trecut prin minte că ar fi vorba despre vreo imagine din filmele SF, este total eronat.
Marti, 22.04.2014, 09:51Așa imagini nu ți-e dat să vezi în fiecare zi. Altfel spus, ai ocazia să urmărești eclipsa de lună, într-un alt mod... Spectaculos!
Miercuri, 16.04.2014, 15:25Marţi, 15 aprilie, are loc o eclipsă totală de Lună. Fenomenul va fi vizibil doar din America de Nord, America de Sud şi Oceanul Pacific. Cu toate acestea, eclipsa poate fi urmărita LIVE, pe internet!
Marti, 15.04.2014, 08:47E momentul să ne pregătim pentru un nou aşa-zis semn al Apocalipsei. Mâine, Luna va străluci în nuanţe apropiate de roşu-sângeriu. Va fi în eclipsă totală, prima dintr-o serie de 4 care vestesc, spun unii prezicători, sfârşitul lumii....
Luni, 14.04.2014, 19:43Sute de mii de oameni de pe trei continente au urmarit eclipsa "hibrid", descrisa drept cea mai interesanta a anului de catre expertii de la NASA.
Luni, 04.11.2013, 07:16Cati dintre noi iti mai amintesc de ultima eclipsa de soare? De marea de oameni care iesea in strada pentru a observa fenomenul? Probabil de aceea, multi romani au fost atat de marcati, incat nici nu mai stiu deosebirea dintre eclipsa si elipsa.
Miercuri, 15.05.2013, 20:22Eclipsa de luna de ieri a avut o insemnatate deosebita pentru credinciosii hindusi. Zeci dintre ei s-au scaldat, ritual, in apele fluviului Gange, pe care-l considera sacru.
Sambata, 27.04.2013, 09:07Australienii se vor putea bucura, miercuri dimineata, de o eclipsa totala de soare.
Marti, 13.11.2012, 14:55In 11 august 1999 a avut loc ultima eclipsa totala de Soare din secolul XX vizibila in Romania. Bucuresti a fost singura capitala europeana situata pe linia centrala a benzii de totalitate si s-a aflat in zona de maximum la 14:07, ora locala.
Sambata, 11.08.2012, 10:17Astronomii se pregatesc sa observe fenomene rare, unele de-a dreptul unice pentru secolul nostru. Astfel, vom putea admira eclipse de soare si de luna, stele cazatoare sau asteroizi care se apropie de Pamant.
Marti, 03.01.2012, 00:00O eclipsa totala de luna va avea loc pe 10 decembrie, incepand cu ora 13.33, informeaza Observatorul Astronomic Vasile Urseanu. Romanii vor putea vedea a doua jumatate a eclipsei, adica Luna rasarind cand incepe sa iasa din umbra Pamantului.
Luni, 05.12.2011, 00:00"Luna sangerie" nu a adus nici cutremure si nici uragane. Dimpotriva, a fost protagonista celei mai lungi si mai frumoase eclipse totale din acest secol. Jocul de culori al lunii a putut fi admirat pe intreg teritoriul Romaniei. Cu mici exceptii.
Joi, 16.06.2011, 19:20Mii de romani au stat cu ochii pe cer azi noapte ca sa vada cea mai lunga eclipsa de luna din acest veac. Cei care au avut noroc de un cer senin deasupra capului au vazut cum luna isi pierde treptat din stralucire si intra in umbra Pamantului. Din...
Joi, 16.06.2011, 06:22Mii de romani au stat cu ochii pe cer azi noapte ca sa vada cea mai lunga eclipsa de luna din acest veac. Cei care au avut noroc de un cer senin deasupra capului au vazut cum luna isi pierde treptat din stralucire si intra in umbra Pamantului. Din pacate au fost destui cei care care n-au putut vedea spectacolul astral din cauza norilor.
Joi, 16.06.2011, 00:00