Accidentată în urma unei lupte pentru Teritoriu, Daniela Crudu a aflat aseară, într-o nouă ediție „Ultimul Trib”, că medicul nu este de acord ca ea să mai rămână în competiție.
Vineri, 09.11.2018, 13:08
Competiția "Ultimul Trib" a luat sfârșit pentru Daniela Crudu. Vedeta a părăsit competiția din motive medicale, după ce s-a accidentat serios la mâna stângă. Cruduţa a fost invitată în platoul de la "Prietenii de la 11"
O nouă răsturnare de situație, seara trecută, i-a adus pe Cameleoni într-o situație dramatică în ”Ultimul Trib”. Noua lor ”achiziție”, Daniela Crudu, a fost eliminată din motive medicale, iar Silviu Geandră a fost propus la duel după ce echipa a pierdut o nouă probă de Nominalizare.
Vineri, 09.11.2018, 11:53
Accidentată și cu dureri mari, Roxana Chiperi, concurentă în echipa crocodililor, este pregătită să câștige proba eliminării: „Îmi doresc să rămân în competiție”.
Joi, 01.11.2018, 18:59
Paula Chirilă a fost eliminată de la ”Ultimul Trib”, însă colegii ei, din echipa Lemurii, n-au fost surprinși.
Vineri, 19.10.2018, 22:12
Vestea că Paula Chirilă fost eliminată de la "Ultimul trib" a stârnit reacţii diverse din partea membrilor echipei galbene
Vineri, 19.10.2018, 22:07
Cea de-a zecea ediție a emisiunii „Ultimul Trib” a adus-o pe Paula Chirilă la duel, cu nimeni altul decât Cosmin Pădureanu. Astfel, concurenta a fost nevoită să lupte pentru a rămâne în concurs, însă proba s-a dovedit mult prea...
Vineri, 19.10.2018, 20:36
Seara trecută, Lemurii şi Cameleonii s-au aliat împotriva Crocodililor, dar au pierdut jocurile de Nominalizare şi Salvare. Paula Chirilă n-a mai avut noroc la cel de-al doilea duel şi echipa galbenă a mai rămas fără un om!
Vineri, 19.10.2018, 20:29Paula Chirilă este extrem de liniștită înainte de duelul ce-i poate aduce eliminarea și, mai mult de atât, susține că îi este dor de fiica ei, însă va lupta din răsputeri.
Vineri, 19.10.2018, 20:21
Rezultatul probei de eliminare a fost primit cu neîncredere de Cameleoni, în satul malgaș, și cu surprindere de Lemuri, pe insula pustie. Paula Chirilă a pășit victorioasă pe nisip.
Vineri, 05.10.2018, 21:14
În sat, cameleonii au avut un şoc! Nici nu concepeau ca Ema să fie eliminată de Paula la proba de la duel!
Vineri, 05.10.2018, 21:10
Este cel de-al doilea duel pe care îl pierd cei din echipa albastră! Deşi nimeni nu se aştepta la asta încă un membru al echipei pleacă acasă - Ema Șerban
Vineri, 05.10.2018, 20:51
Rănită la un ochi şi trimisă la duel de colegii din "Ultimul Trib", Paula Chirilă a reuşit să câştige confruntarea cu Ema şi să rămână în concurs! Echipa albastră mai pierde un membru!
Vineri, 05.10.2018, 20:44
Cel de-al patrulea episod al emisiunii ”Ultimul Trib” a fost unul decisiv. Lupta finală s-a dat între Neli și Gabriela, care au intrat la duel.
Vineri, 28.09.2018, 22:35
Tribul de „Crocodili” și cel de „Cameleoni” au ajuns la duel și verdictul a fost unul extrem de dur. Deși inițial s-au bucurat că nu pierd niciun om din echipă, o schimbare în regulile jocului le-a șters imediat zâmbetul de pe buze.
Sambata, 22.09.2018, 13:42
Primul duel din ”Ultimul Trib”, difuzat în fiecare joi și vineri, de la 20.00, la Antena 1, a avut un deznodământ dramatic pentru Dorian Popa, care a fost nevoit să iasă din competiție din motive medicale. Crocodilii și Cameleonii nu au scăpat însă neafectați de această decizie!
Sambata, 22.09.2018, 09:57
A sosit momentul confruntării la „Ultimul Trib”! Duelul le-a adus pe cele două concurente nominalizate în fața unui joc cu o miză uriașă!
Vineri, 21.09.2018, 22:30
CU siguranță ți s-a întâmplat măcar o dată în viață să îți roz unghiile sau să cunoști pe cineva care are acest obicei bizar. Totuși se pare că rosul unghiilor poate spune multe despre personalitatea unei...
Marti, 04.09.2018, 13:53
Vergeturile sunt coşmarul oricărei femei! Apar atunci când te aştepţi mai puţin şi dispar foarte greu. Totuși, puține persoane știu care este soluția minune care te scapă imediat de această neplăcere!
Vineri, 20.07.2018, 18:44
Vergeturile sunt coşmarul oricărei femei! Apar atunci când te aştepţi mai puţin şi dispar foarte greu. Însă, cu puţin efort şi o dietă echilibrată, ele pot fi înlăturate cu sucees. Specialiştii în frumuseţe, dar şi tinerele care fac...
Vineri, 20.07.2018, 17:03
Românii ar putea scăpa de "blocarea conturilor". Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că are în plan eliminarea acestei măsuri până la sfârşitul anului. Fiscul îşi va recupera doar sumele pe care datornicul le are de plată.
Joi, 12.07.2018, 19:16
Simona Halep, liderul WTA, a ratat calificarea în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, după ce a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 3-6, 6-4, 7-5, de taiwaneza Su-Wei Hsieh, numărul 48 mondial, în turul al treilea al competiţiei. Halep a condus cu 5-2 în decisiv şi a avut o minge de meci la 5-4 pe serviciul adversarei.
Sambata, 07.07.2018, 17:58
Chefii au decis ca echipa verde să rămână în trei membri. Sorin Bontea este foarte dezamăgit de plecarea lui Liviu, unul dintre cei mai buni bucătari din formația sa.
S-au aruncat zarurile ultimelor două confruntări pe echipe înainte de semifinala și finală sezonului de poveste „Chefi la cuțite”.
În urma eliminării din ediția trecută, Florin Dumitrescu este nemulțumit de jurizarea celor doi colegi, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu.
După un duel dezastruos și nişte preparate care nu s-au ridicat la aşteptările chefilor, echipa galbenă a rămas fără un membru.
Caz mai puțin întâlnit la "Chefi la cuțite"! Patru concurenți din echipa galbenă trebuie să susțină un nou duel pentru că au strâns același număr de puncte.
A fost o nouă rundă de confruntări culinare în bucătăria de la „Chefi la cuțite”, doar că de data aceasta, miza este una uriașă, mai ales că farfuriile au arătat impecabil! Iar gustul a fost de asemenea memorabil.
După o aventură de milioane ce i-a pus în situații incredibile, concurenții de la „Asia Express” află ce echipe merg mai departe, în marea finală!
Pentru că au ajuns primele, Raluka şi Ana au câştigat trofeul. "Ce drăguţ, am luat elefănţelul". Pentru Liviu şi Andrei, însă, veştile nu sunt deloc bune, mai ales că regulile s-au schimbat
Aventura "Asia Express" se apropie, cu pași repezi de ultima destinație: Thailanda, țară în care doar trei echipe vor parcurge ultimii kilometri din Drumul Dragonului.
Penultima etapă din Cambodgia e-a oferit până acum o experiență de neuitat, iar deznodăimântul a adus lacrimi de emoție, dar și fericire supremă când cutia neagră a fost deschisă.
Proba dată de Gina nu a fost eliminatorie, astfel Vica și Daniela vor rămâne în competiție alături de celelalte echipe.
O nouă călătorie în Cambodgia a ajuns la final la „Asia Express” și concurenții trebuie să își afle norocul!
A fost un nou episod plin de aventură la „Asia Express”, în care concurenții au fost nevoiți să își dea silința pentru a ajunge tot mai departe în competiție!
Cel mai dur reality show, “Asia Express”, a fost și marți seara prima alegere a celor din fața micilor ecrane: emisiunea a fost lider de piață pe publicul din mediul comercial. Noua rundă de surprize la care au fost supuse vedetele în ultima etapă din Laos a adunat în fața micilor ecrane 1.880.000 de telespectatori din toată țara, în minutul de maximă audiență de la 21.39.
În cea de-a opta ediție, echipele au plecat în ultima cursă din Laos în formulă inițială. Ana Baniciu și Raluk au fost în pericol de eliminare în ediția anterioară, astfel că au primit un handicap, fiind nevoite să transporte pe tot parcursul zilei un recipient cu pește fermentat, preparatul care le-a dat bătăi de cap concurenților.
Ediția ,,Asia Express" din seara aceasta a marcat ultima etapă a concurenților din Laos, cea de-a doua țară din maratonul de 5000 de kilometri. La capătul etapei Dorian Popa şi mama lui au fost eliminati!
Marti, 06.03.2018, 23:46
Ediția ,,Asia Express" din seara aceasta a marcat ultima etapă a concurenților din Laos, cea de-a doua țară din maratonul de 5000 de kilometri. La capătul etapei Dorian Popa şi mama lui au fost eliminați!
Marti, 06.03.2018, 23:43
Ediția ,,Asia Express" din seara aceasta a marcat ultima etapă a concurenților din Laos, cea de-a doua țară din maratonul de 5000 de kilometri. La capătul etapei Dorian Popa şi mama lui au fost eliminati!
Marti, 06.03.2018, 23:38
Ediția ,,Asia Express" din seara aceasta a marcat ultima etapă a concurenților din Laos, cea de-a doua țară din maratonul de 5000 de kilometri. La capătul etapei Dorian Popa şi mama lui au fost eliminati!
Marti, 06.03.2018, 23:23Drumul lung al vedetelor care au acceptat provocarea ,,Asia Express” a continuat în Laos, în cea de-a doua competițite din noua destinație. Probele, însă, au fost din ce în ce mai dificile, iar la finalul ediției cu numărul șase s-a lăsat cu o despărțire.
Daniela Crudu și Vica Blochina, Dorian Popa și Luminița sunt cele două echipe care au ajuns ultimele la destinație, astfel sunt în pericol de eliminare.
Mai multe informații din interiorul partidelor, prezentate ca subterane ale politicii, au fost dezvăluite joi, la emisiunea Punctul de întâlnire, de la Antena 3.
Joi, 21.12.2017, 20:35
Au fost sute de concurenți, au ajuns doar zece în semifinală, ca ultima probă, înainte de marea finală, să se joace în șase: doi portocalii, doi mov și doi verzi. De la egal!
La cea de-a doua probă din semifinală concurenţii au avut libertatea de a alege! Chiar şi aşa, lista ingredientelor spuse de Gina i-a băgat în ceaţă pe cei rămași în concurs!
Primi concurenţi eliminaţi în semifinale! Samir şi Irina părăsesc competiţia "Chefi la cuţite"
Deşi nu ai fi crezut este simplu să elimini zgârieturile de pe ecranul telefonului. Mai jos sunt câteva trucuri
Miercuri, 01.11.2017, 14:19
Cel mai bun prieten al românului, punga, o să dispară dintre noi. O nouă lege va interzice comercializarea clasicelor pungi de plastic cu mâner. Uniunea Europeană ne-a dat un ultimatum, pentru a reduce poluarea mediului. Deşi are un scop nobil,...
Sambata, 07.10.2017, 19:38
După ce au câștigat trei probe la rând, s-au bucurat și l-au făcut mândru pe chef Florin Dumitrescu, cei din echipa portocalie au ajuns la duel și au pierdut primul membru: pe ”Macete”.