Maria Şarapova, locul 145 WTA, beneficiară a unui wild card, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-3, 6-4, de croata Donna Vekici, în turul I al Australian Open. Este prima dată din 2010 când rusoaica pierde în primul tur la Melbourne (în 2017 nu a participat). Şarapova a câşigat AusOpen în 2008 şi a mai jucat două finale.
Marti, 21.01.2020, 09:24
Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, susţine eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari, precizând că onoarea de a fi parlamentar este mult mai mare decât pensia pe care o vei primi pentru această activitate.
Miercuri, 15.01.2020, 15:24Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, spune că va cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului care să aibă pe ordinea de zi eliminarea pensiilor speciale.
Marti, 14.01.2020, 12:15
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care sunt eliminate supra-acciza la carburanţi şi supra-impozitarea contractelor part-time de la 1 ianuarie 2020.
Luni, 30.12.2019, 16:56
Legea privind eliminarea pensiilor speciale cu excepţia celor ale militarilor şi poliţiştilor, aflată pe ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor de miercuri a fost amânată pe fondul nemulţumirilor exorimate de magistraţi şi al protestelor grefierilor.
Miercuri, 18.12.2019, 13:19
Măsura eliminării pensiilor speciale pentru anumite categorii de români atrage după sine și primele nemulțumiri. Peste 6.000 de grefieri anunță că vor intra în grevă din pricina abrogării pensiilor de serviciu.
Miercuri, 18.12.2019, 09:57
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) subliniază, "cu tărie şi fără echivoc", în contextul discuţiilor privind eliminarea pensiei de serviciu, că nu va tolera sub nicio formă afectarea statutului magistraţilor şi încălcarea independenţei acestora." Pensia de serviciu şi stabilitatea unei remuneraţii adecvate a judecătorilor şi procurorilor reprezintă garanţii pentru a căror protecţie Consiliul va efectua absolut toate demersurile care se impun", arată CSM.
Marti, 17.12.2019, 16:30
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat, vineri, că vor fi eliminate cerinţele de capital pentru administratorii de pensii private din Pilonul 2, impuse prin OUG 114/2018.
Vineri, 13.12.2019, 11:36
Antrenorul echipei Inter Milano, Antonio Conte, a declarat că nu are ce să le reproşeze jucătorilor săi, eliminaţi din Liga Campionilor.
Miercuri, 11.12.2019, 10:16
Amalia Bellantoni, membru al echipei albastre, s-a salvat la jurizare cu preparatul ei.
Cel mai iubit show culinar a fost în topul preferințelor telespectatorilor și marți seară cu cel de-al șaselea battle, clasificându-se ca lider de audiență pe toate categoriile de public. Așa se face că pe 26 noiembrie, Chefi la cuțite a fost lider detașat de piață cu aproace 2,3 milioane de români, la nivel național, ce au privit emisiunea în minutul de maximă audiență de la 21.46.
Seara de marți și cel de-al patrulea battle pe echipe au adus schimbări în ceea ce privește dinamica echipelor din sezonul 7 Chefi la cuțite. După o confruntare în care chef Cătălin Scărlătescu a reușit să câștige pentru prima dată alături de echipa mov, duelul invididual a destabilizat echipa lui chef Florin Dumitrescu. Așa se face că trupa bucătarilor în albastru a pierdut aseară un prim aliat, Andrei Tănasă.
Cea de-a treia confruntare Chefi la cuţite a mai adus un eliminat în echipa lui Cătălin Scărlătescu! Alin Voinea părăsește competiția, iar echipa mov rămâne în doar patru concurenți!
Concurenții vor să-l elimine pe Mădălin din emisiunea Like a star! ”Răul trebuei smuls de la rădăcină”, spune o concurentă.
Vineri, 15.11.2019, 21:06
După jurizare, chefii au decis. Alfred Olteanu este eliminat din competiția ”Chef la Cuțite”. ”Adevărul este că nu meritam nici până aici să ajung....”, a spus acesta.
Concurenții celor două echipe intrate la primul duel al sezonului 7 au gătit individual, iar farfuriile lor au fost degustate de cei trei chefi.
După o lungă jurizare, chefii au decis. Luminița a fost eliminat din competiția ”Chef la Cuțite”. ”A plecat acasă din cauza colegilor ei. Îmi pare foarte rău”, a fost reacția lui chef Scărlătescu.
Eliminarea dezangajării de fonduri europene de 306 milioane euro până la finalul anului reprezintă un obiectiv major, iar angajaţii din minister însurubaţi prin sistemul PCR – pile,cunoştinţe şi relaţii – vor trebui să-şi găsească locuri de muncă în altă parte, a spus, joi, noul ministru Dezvoltării, Ion Ştefan.
Joi, 07.11.2019, 13:11
Diana a explicat la Like a Star! motivul pentru care vrea steaua lui Cătălin. ”Vreau să fac o eliminare”, a spus aceasta.
Sambata, 02.11.2019, 20:05
Ministrul propus al Muncii, Violeta Alexandru, spune că îşi doreşte eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, astfel încât oamenii să fie impozitaţi la nivelul orelor de muncă pe care le prestează. De asemenea, Alexandru a mai afirmat că doreşte aducerea la alb a contractelor de muncă la negru şi la gri, precizând că Inspectoratul Teritorial de Muncă trebuie eficientizat.
Miercuri, 30.10.2019, 15:32
Elimonări pe bandă rulantă. Cei trei jurați din emisuinea Chefi la Cuțite sunt greu de impresionat.
Comisia de Disciplină de FRF a decis, miercuri, suspendarea tehnicianului Gheorghe Hagi pentru două jocuri, ca urmare a eliminării de la meciul FC Viitorul – CSM Poli Iaşi.
Miercuri, 25.09.2019, 15:22
Schimbare radicală care ar putea să fie cea mai bună veste pentru milioane de români, care așteaptă un astfel de moment de zeci de ani!
Joi, 12.09.2019, 08:24
Cea mai mare reţea socială testează în prezent posibilitatea ascunderii numărului de like-uri primite de o postare.
Marti, 03.09.2019, 07:42
Retailerul Cora România a anunţat marţi, în cadrul unui eveniment, că elimină, din toate hipermarketurile sale, pungile din plastic foarte subţire fără mâner şi le înlocuieşte cu ambalaje biodegradabile certificate la nivelul Uniunii Europene, astfel că odată cu trecerea la ambalajele biodegradabile, compania elimină de pe piaţă peste 30 de milioane de pungi de plastic anual.
Marti, 27.08.2019, 14:10
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat, în urma vizitei pe care a avut-o Klaus Iohannis la Casa Albă, că susține România pentru a deveni elibilă pentru Programul Visa Waiver, adică eliminarea vizelor pentru români.
Marti, 20.08.2019, 23:09
Ispitele Ionuț şi Maria au părăsit Insula Iubirii! ”Denisa a fost o experiență oau! pentru mine”, a declarat Ionuţ înainte de a părăsi insula.
Simona Halep a declarat, la Cincinnati, după eliminarea în optimile de finală de către Madison Keys, că pentru ea meciul cu americanca a fost un pas bun înainte, deoarece a avut o prestaţie mai bună decât cea din runda anterioară, informează site-ul oficial al WTA.
Vineri, 16.08.2019, 08:23
Gena Rusu, specialist Feng Shui, a venit la Star Matinal e pe val! și a vorbit despre cum poate fi tratat stresul cu ajutorul unor exerciții.
Miercuri, 14.08.2019, 13:36
Antrenorul echipei Celtic Glasgow, Neil Lennon, a declarat, marţi seară, că ratarea calificării în play-off-ul Ligii Campionilor, în faţa celor de la CFR Cluj, reprezintă o mare dezamăgirea pentru formaţia sa.
Miercuri, 14.08.2019, 09:00
Jucătoarea australiană Ashleigh Barty, liderul WTA, a fost eliminată, marţi, în turul doi al turneului Rogers Cup, de americanca Sofia Kenin, numărul 29 mondial.
Miercuri, 07.08.2019, 09:00
Americancele Sloane Stephens, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 1, şi Madison Keys, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 2, au fost eliminate, marţi, în primul tur al turneului de la Washington, de categorie WTA International.
Miercuri, 31.07.2019, 08:19
FC Basel, vicecampioana Elveţiei, a reuşit să elimine vicecampioana Olandei, PSV Eindhoven, în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor.
Marti, 30.07.2019, 23:14
Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu, deţinătoarea trofeului şi locul 58 mondial, a fost eliminată de rusoaica Daria Kasatkina, locul 40 WTA şi beneficiara unui wild card, în primul tur la San Jose (SUA), turneu cu premii de 876.183 de dolari.
Marti, 30.07.2019, 08:35
Jucătoarea Patricia Maria Ţig, fără clasare, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului BRD Bucharest Open, trecând în sferturi de sportiva cehă Kristyna Pliskova, locul 92 WTA şi cap de serie 8.
Vineri, 19.07.2019, 21:02
Formaţia Kilmarnock, la care este legitimat Laurenţiu Brănescu, a fost eliminată, joi, de formaţia Connah’s Quay, în primul tur preliminar al Ligii Europa.
Joi, 18.07.2019, 23:50
Formaţia Cracovia, la care joacă Sergiu Hanca şi Cornel Râpă, a fost eliminată, joi seară, după prelungiri, de Dunajska Streda, în primul tur preliminar al Ligii Europa.
Joi, 18.07.2019, 23:00
Patricia Ţig, aflată la prima participare la un turneu WTA după o pauză de peste doi ani, a învins-o pe Sevastova cu scorul de 6-2, 7-5, într-o oră şi 43 de minute.
Joi, 18.07.2019, 17:22
Echipa Ludogoreţ Razgrad, cu fundaşul Cosmin Moţi titular şi cu atacantul Claudiu Keşerul intrat după pauză, a fost învinsă, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (2-1), de Ferencvaros Budapesta, în manşa a doua a turului I preliminar al Ligii Campionilor.
Miercuri, 17.07.2019, 23:11
Elena-Gabriela Ruse, beneficiara unui wild-card şi locul 178 WTA, a fost eliminată, marţi, în primul tur al turneului BRD Bucharest Open.
Marti, 16.07.2019, 23:41
Sportiva letonă Anastasija Sevastova, deţinătoarea titlului, principala favorită şi locul 11 mondial, s-a calificat în optimi la BRD Bucharest Open, după ce a trecut de Ana Bogdan, locul 127 mondial.
Marti, 16.07.2019, 21:56
”Asociaţia Libra, care va administra rezervele Libra, nu intenţionează că concureze cu nicio monedă suverană sau să intre în arena politicii monetare. Politica monetară este în mod corect atribuţia băncilor centrale”, va spune David Marcus, potrivit unei declaraţii pregătite pentru Comisia bancară din Senat.
Marti, 16.07.2019, 08:23
Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, susţine că ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, ar trebui să să elimine imediat toate taxele aberante introduse prin Ordonanţa Lăcomiei, în caz contrar românii vor continua să plătească facturi tot mai mari de la o lună la alta.
Vineri, 05.07.2019, 12:46
Sportiva americană Cori “Coco” Gauff, în vârstă de 15 ani, locul 313 WTA, s-a calificat în turul trei al turneului de la Wimbledon, trecând în runda secundă de slovaca Magdalena Rybarikova (30 de ani, 139 WTA), scor 6-3, 6-3.
Joi, 04.07.2019, 08:01
Comportamentul său total greșit i-a adus o pedepasă la care nu se aștepta în veci. Aurel va părăsi Insula Iubirii, iar vestea i-a fost dată chiar de Radu Vâlcan. După ce a crezut că este o glumă, concurentul a început să conștinetizeze că nu e doar o păcăleală
A venit momentul în care unul dintre concurenții cei mai controversați să plătească pentru toate greșelile făcute pe parcursul zilelor petrecute pe Insula Iubirii.
După semifinalele de joi, suporterii italieni şi-au arătat satisfacţia că echipele care s-au înţeles să se califice împreună au plecat acasă cu câte patru goluri primite.
Vineri, 28.06.2019, 08:30
Ianis Hagi a declarat, joi seară, că fotbaliştii din naţionala de tineret sunt puţin dezamăgiţi după eliminarea de la Campionatul European, în urma meciului cu Germania, dar a precizat că el şi coechiperii săi au „foame" de victorii şi trofee.
Joi, 27.06.2019, 21:45
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, este de acord cu solicitarea proprietarilor de hoteluri şi restaurante de pe litoral de strângere a câinilor vagabonzi din staţiuni. "Este îndreptăţită solicitarea lor", a spus ministrul.
Vineri, 21.06.2019, 16:26
Japoneza Naomi Osaka, liderul WTA, a fost eliminată, joi, în turul doi al turneului de la Birmingham, cu premii de un milion de dolari.
Joi, 20.06.2019, 19:17