Dacă ar fi crezut că emoțiile trăite în audiții, când au urcat pe scena ”X Factor” în fața celor patru jurați, au fost cele mai mari, greul abia a început pentru concurenții care au ajuns în casa ”X Factor” și se pregătesc intens pentru prima gală live, de duminică, de la ora 21.30, pe Antena 1.
Dan Bittman și fetele de la A.S.I.A au ajuns în casa „X Factor”, unde Horia Brenciu, în acest sezon, este coordonatorul trupelor.
Marti, 04.12.2018, 23:59Dan Bittman și fetele de la A.S.I.A au ajuns în casa X Factor, unde Horia Brenciu, în acest sezon, este coordonatorul trupelor.
Marti, 04.12.2018, 23:23Un nou duel, o nouă provocare. De această dată pentru trupele ”Diamonds” și ”Angels”, grupurile lui Horia Brenciu, care sunt hotărâte să prindă galele live.
O nouă ediție ”X Factor” a fost deschisă în urmă cu puțin timp. Este seara duelurilor, iar pe scenă au urcat trupa ”Vox” și cuplul romantic format din Rodica și Cristi.
25 de ani de Antena 1. Horia Brenciu este unul dintre puținii artiști care a avut ocazia să vă bucure atât dimineţile cât şi serile! În ultimii 18 ani a fost nelipsit din platourile Antenei 1 dar şi din casele dumneavoastră.
Joi, 29.11.2018, 16:57De-a lungul celor , în faţa dumneavoastră au venit sute de vedete. Unele v-au înseninat dimineţile, alţii v-au relaxat seara. Aşa sunt oamenii de televiziune, unii funcţionează mai bine dimineaţa, sunt mai plini de energie aşa, alţii se...
Joi, 29.11.2018, 16:40Horia Brenciu, dezvăluire în premieră la Prietenii de la 11. ”Am fost întrăgostit de Mona Nicolici, iar de Andreea Berecleanu eram amorezat”, a spus artistul.
De ziua Antenei 1, Mihaela Rădulescu și Horia Brenciu au fost provocați de Răzvan Simion și Dani Oțil să răspundă cu „am/n-am" la o serie de întrebări, multe dintre ele „indecente”. Diva s-a găsit nevoită să răspundă la o astfel de întrebare despre Dani.
De ziua Antenei 1, Horia Brenciu și Mihaela Rădulescu, au glumit, la „Neatza cu Răzvan și Dani”, că toată viața lor, prezentatorii acestei emisiuni au încercat să-i imite.
La ceas aniversar, când Antena 1 împlinește 25 de ani, Dani Oțil a lansat o provocare pentru Horia Brenciu și Mihaela Rădulescu. Prezentatorul și-a pus invitații la încercare într-un mod inedit.
Horia Brenciu și Mihaela Rădulescu, simbolurile Antenei 1, susțin că că toată viața Răzvan și Dani au încercat să-i imite.
Horia Brenciu cântă la Neatza piesa "De ziua ta".
Dani lansează o provocare pentru Horia Brenciu și Mihaela Rădulescu. Cei doi trebuie să recunoască personajele din imaginile distorsionate.
Horia Brenciu povestește câteva dintre pațaniile lui de la începuturile lui în televiziune. Artistul susține că a rămas fără curent în timp ce era la "Duminica în Familie".
Horia Brenciu a ales cele patru Grupuri alături de care săptămâna viitoare, de la 20.00, la Antena 1, va intra la Dueluri, astfel că doar două dintre acestea vor intra în Galele Live X Factor din cel de-al optulea sezon.
Fiecare jurat trebuie să aleagă cei mai buni concurenți și să îi așeze pe cele patru scaune pe care aceștia le vor avea la dispoziție pe scenă.
Cele patru componente ale grupului Diamonds, venite tocmai din Italia, i-au cucerit pe juraţi încã de la primi paşi pe scena X Factor.
Angels este o altă trupă formată de Horia Brenciu din trei fete care au participat separat la audiții.
Iuliana, solista trupei VOX, a pășit pentru a doua oară pe scena X Factor, de data aceasta însă și împreună cu instrumentiștii formației
Grupul Stardust este format din prietenele Alexandra Stănilă și Cătălina Neacșu, care se sprijină foarte mult nu doar pe scenă, ci și în afara ei, așa cum au făcut-o și când Alexandra și-a pierdut mama în urma unei boli necruțătoare.
Andreea Monac și Vlad Bișu au devenit o trupă datorită mentorului Horia Brenciu, chiar dacă la audiții au participat separat
Băieții din trupa No Fingerprints au recunoscut că ei sunt la începutul carierei muzicale și nu sunt foarte pregătiți din punct de vedere tehnic și administrativ. Cu toate acestea, talentul lor este remarcabil și au intrat în Bootcamp cu trei de DA.
Rodica Olisevschi, din Chișinău, a luat prin surprindere jurații „X Factor” cu timbrul său unic, dar și cu o audiție total neașteptată.
După o primă apariție la „iUmor”, Daniel l-a luat pe amicul său Mădălin, alături de care formează trupa MaindFac, și au decis să urce pe scena ”X Factor” cu un singur gând: ”Vii la o competiție ca să câștigi!”
Fiecare jurat trebuie să aleagă cei mai buni concurenți și să îi așeze pe cele patru scaune pe care aceștia le vor avea la dispoziție pe scenă. Un concurent nu este însă salvat după ce a fost invitat să ia loc.
Delia, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams și-au ales deja concurenții alături de care vor intra la Dueluri, iar în această seară, grupa lui Horia Brenciu, formată din trupe, intră în Bootcamp!
Grupurile lui Horia Brenciu au trecut de prima probă de foc în Bootcamp! Iată care sunt şi cele două dueluri!
Delia, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams și-au ales deja concurenții alături de care vor intra la Dueluri, iar vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, grupa lui Horia Brenciu, formată din trupe, intră în Bootcamp!
Mii de ore de muzică, mii de ore de repetiţii şi spectacole live, mii de ore de televiziune şi divertisment. Toate acestea, în 25 de ani de carieră de succes. 25 de ani despre care ne vorbeşte Horia Brenciu
Sambata, 17.11.2018, 19:36Câștigătorul X Factor 2017, Jeremy Ragsdale, va fi prezent în concertele lui Horia Brenciu. Luna aceasta, juratul X Factor străbate 4.500 de kilometri într-un tuneu național.
Horia Brenciu, câștigătorul „X Factor” Jeremy Ragsdale și HB Orchestra au cântat LIVE la emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani” melodia ”O zi din viața ta” și au făcut un show de zile mari!
Câștigătorul X Factor 2017, Jeremy Ragsdale, va fi prezent în concertele lui Horia Brenciu. Luna aceasta, juratul X Factor străbate 4.500 de kilometri într-un tuneu național.
Horia Brenciu și HB Orchestra cântă live la Neatza melodia ”Sunt cine vreau să fiu”.
Horia Brenciu și HB Orchestra cântă live la Neatza melodia ”Poftă de băut”.
Horia Brenciu, Jeremy Ragsdale și HB Orchestra cântă live la Neatza melodia ”O zi din viața ta”.
După ce www.spynews.ro a aflat, în premieră, veștile despre sarcina Flaviei Mihășan, iată că lucrurile devin oficiale! Horia Brenciu a ținut să o felicite pe blondină, confirmând astfel veștile făcute publice de noi.
Vineri, 09.11.2018, 15:27A fost senzație în platoul emisiunii "Prietenii de la 11", asta după ce Horia Brenciu a făcut un spectacol de zile mari. Și n-a fost doar el, căci i s-au alăturat Florin Ristei, cel mai proaspăt câștigător de X Factor, Jeremy Ragsdale, dar și... surpriză, Andreea Marin.
Horia Brenciu și Jeremy Ragsdale, câștigătorul sezonului 7, cântă senzațional în platoul de la "Prietenii de la 11".
Horia Brenciu îi face o declarație de dragoste Andreei Marin, prietena sa de peste 20 de ani. Pentru că împlinește 25 de ani de carieră și se știe cu Andreea de-o viață, Horia a ținut morțis să adreseze câteva cuvinte personal.
Florin Ristei, Horia Brenciu și Jeremy Ragsdale cântă piesa "Treasure" a lui Bruno Mars.
Horia Brenciu și Jeremy Ragsdale, câștigătorul sezonului 7, cântă senzațional în platoul de la "Prietenii de la 11".
Horia Brenciu cântă la "Prietenii de la 11" piesa "Sunt cine vreau să fiu".
Horia Brenciu și Andreea Marin sunt prieteni de peste 20 de ani, fac parte din "generația grea" de oameni de televiziune, de "entertaineri", așa cum e la modă a fi folosit acum acest termen.
Horia Brenciu îi face o declarație de dragoste Andreei Marin, prietena sa de peste 20 de ani.
Horia Brenciu și Andreea Marin, prieteni de peste 20 de ani. Cei doi s-au cunoscut în 1995 în cadrul unei emisiuni.
Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams și-au făcut echipele pentru Bootcampul din cel de-al optulea sezon ”X Factor”. Vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, grupa de fete sub 24 de ani intră prima în Bootcamp, alături de mentorul Ștefan Bănică.
Audițiile s-au încheiat! Este momentul ca jurații să își împartă categoriile! Care le va fi soarta? Cine se va ocupa de grupuri, categoria de care se teme toată lumea?
”Ciu ho riab ren” sunt cuvintele magice ale lui Carla's Dreams prin care încearcă să-i schimbă gândurile lui Horia Brenciu.
Jurații X Factor au dat în mintea copiilor, cu ajutorul lui Carla's Dreams. Horia Brenciu este cel mai ”afectat” jurat X Factor.