Laptele constituie o sursă excelentă de calciu, astfel încât este recomandată includerea acestuia în alimentaţia din fiecare zi. O cană de lapte conţine 300 de mg de calciu, iar consumul zilnic recomandat este de 1000 de mg pe zi, aceasta...
Joi, 06.04.2017, 09:32
Andreea Bănică nu ține nicio dietă, chiar dacă a născut acum câteva luni. Artista și-a alăptat fiul doar trei luni, deoarece a rămas fără lapte.
Miercuri, 29.03.2017, 00:41
Legea care obligă procesatorii să treacă pe eticheta laptelui locul de provenienţă nu va putea fi aplicată. Mai multe state au cerut Comisiei Europeane să o respingă. Au rezerve cu privire la conţinutul ei şi la modul în care a fost adoptată.
Sambata, 18.03.2017, 19:45
Ne mândrim cu producţia locală şi ne dorim cât mai multe alimente româneşti în magazine, dar atunci când suntem în faţa rafturilor, alegem tot lactatele din import. Aşa se face că le-am rotunjit veniturile producătorilor germani, polonezi...
Joi, 09.03.2017, 19:37
Iaurtul, brânza şi crema de ciocolată sunt printre produsele care vor fi testate de autorităţile române pentru a vedea dacă sunt mai slabe calitativ decât cele vândute în Europa de Vest. Ministerul Agriculturii lucrează la lista cu produse...
Vineri, 03.03.2017, 19:43
Doar că asta ne poate face rău, susţine un profesor universitar din Cluj-Napoca. Practic, grăsimile vegetale din brânzeturi cresc nivelul de colesterol din organism, spune el. Preşedintele Patronatului Român din Industria laptelui spune că...
Vineri, 03.03.2017, 19:39
Printr-o nouă lege, procesatorii erau obligaţi să treacă pe etichetă dacă şi cât lapte praf au folosit pentru obținerea produsului final. Doar că legea nu poate intra în vigoare. Asta au hotărât parlamentarii care dau vina pe legislaţia...
Miercuri, 01.03.2017, 13:49
Laptele din comerţ va fi o enigmă pentru cumpărători în continuare. Printr-o nouă lege, procesatorii erau obligaţi să treacă pe etichetă dacă şi cât lapte praf au folosit pentru obținerea produsului final.
Marti, 28.02.2017, 19:30
Chef Ralu ne arată cum să preparăm cea mai delicioasă prăjitură cu lapte
Marti, 28.02.2017, 10:22
Vlăduţ, bucătarul de la Neatza, a pregătit astăzi un preparat care conţine muşchiuleţ de porc, hribi, cartofi, ulei cu trufe, unt, lapte, dar şi alte ingrediente delicioase, denumit "Muşchiuleţ rafinat”.
O educatoare din Gorj este cercetată penal de poliție pentru furt calificat, după ce a fost acuzată că lua, pur şi simplu, laptele și cornul copiilor de la școală. Femeia de 60 de ani mai avea puţin până la pensie.
Vineri, 27.01.2017, 13:28
Vlăduţ, bucătarul de la Neatza, a pregătit astăzi un preparat dulce care contine paste, telemea, lapte, chimen, dar şi alte ingrediente delicioase, denumit "Rigatoni a la creme".
Vlăduţ, bucătarul de la Neatza, a pregătit astăzi un preparat dulce care contine foi de plăcintă, ouă, brânză telemea, lapte, dar şi alte ingrediente delicioase, denumit "Plăcintă vecinei mele".
Consumul de lapte şi de lactate, în general, pe lângă faptul că întăreşte sistemul osos şi contribuie la o creştere armonioasă, diminuează riscul de hipertensiune şi osteoporoză
Duminica, 27.11.2016, 09:39
9 luni i-a luat mamei Mariei să îşi aducă aminte de fiica ei. Azi, femeia a mers pentru prima dată să o vadă pe cea mică, deşi timp de 3 săptămâni nu s-a interesat deloc de soarta ei
Joi, 24.11.2016, 18:59
Au descoperit o mină de aur în laptele de măgăriţă. Doi bihoreni au pus pe picioare cea mai mare fermă de măgăriţe din România. Produsul este un adevărat medicament şi se vinde în farmacii. Calităţile laptelui de măgăriţă sunt...
Marti, 22.11.2016, 19:36
Un tânăr de 27 de ani din Deva este anchetat pentru furt. Ţinta lui: automatele de lapte amplasate în municipiu. Anchetatorii au stabilit că individul a distrus cinci dozatoare în doar două luni. Prejudiciul a fost de. 35 de mii de lei
Vineri, 11.11.2016, 08:01
Programul laptele şi cornul se mută de la şcoală, la grădiniţă. După de Ministerul Educaţie a anunţat că vrea să le înlocuiască cu o masă caldă, şefii de la agricultură s-au gândit că preşcolarii au nevoie de ele.
Joi, 03.11.2016, 19:30
Vlăduţ, bucătarul de la Neatza, a pregătit astăzi un preparat care conţine lapte, făină, ouă, cas, brânză telemea, caşcaval dar şi alte ingrediente delicioase, denumit "Pachetele de toamnă".
Invitat la Neatza, doctorul Virgil Stroescu, nutriţionist în modificări endocrinologice şi metabolice, a vorbit despre consumul produselor lactate!
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza, câteva clipuri amuzante.
O scenă amuzantă, surprinsă într-o cameră îngustă a unui apartament de bloc, i-a adus unei rusoaice faimă pe internet. Tânăra şi-a filmat pisicile în timp ce-şi disputau aprins castronul cu lapte.
Vineri, 14.10.2016, 19:54
A decis să le dea o lecție colegilor de serivicu, iar mesajul său a devenit viral și a stârnit hohote de râs printre internauți.
Marti, 04.10.2016, 10:19
Vlăduţ, bucătarul de la Neatza, a pregătit astăzi un preparat care conține carne, ouă, faina, lapte dar și alte ingrediente delicioase, denumit "Colţunaşi fermecaţi".
Controalele făcute de inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare (ANSVSA) la mai mulţi agenţi economici din ţară au dus la descoperirea bacteriei Escherichia Coli (E.Coli) în 14 probe din carne de oaie, vită, pastă de mici sau lapte puse la vânzare în restaurante, magazine, abatoare sau ferme din ţară, arată oficialii ANSVSA.
Joi, 08.09.2016, 17:01
Producătorii români de lapte şi carne anunţă preţuri mai mici şi cu până a 40% faţă de începutul anului. Însă ieftinirea nu se vede şi la raft. Fermierii se plâng că, în ultimii ani, consumul de astfel de alimente autohtone a scăzut...
Joi, 01.09.2016, 19:39
Se spune că România este ţara tuturor posibilităţi, iar imaginea de mai jos o demonstrează din plin! Un mic afacerist a decis să îşi promoveze produsul într-un mod cât se poate de... amuzant
Marti, 16.08.2016, 12:52
Alăptatul la sân a ajuns o raritate în România, pentru că foarte multe mame aleg să îşi hrănească bebeluşii cu lapte praf. Totul din lipsă de informaţii şi comoditate. Suntem pe ultimul loc din Europa, în ceea ce priveşte alăptarea....
Vineri, 05.08.2016, 19:26
Trei alimente eşenţiale în gospodăriile din întreaga lume sunt făina, pastele şi laptele, iar acestea sunt întotdeauna disponibile în magazine sau supermarketuri. Însă, venezuelenii pot să pună mână pe aceste alimente doar dacă au puţin noroc, au nişte prieteni pe piaţa neagră şi destui bani la dispoziţie, scrie CNN.
Miercuri, 03.08.2016, 15:03
O tânără a decis să folosească trucul aflat de la vedete pentru a slăbi, așa că a renunțat la lactate.
Joi, 28.07.2016, 17:27
Legea supermarketurilor a trecut de Parlament, ceea ce înseamnă că cel puţin jumătate dintre carnea proaspată, legumele şi fructele, lactatele, ouăle sau mierea de pe rafturile magazinelor vor fi locale sau regionale, dar inpactul ei va fi ”devastator”
Marti, 14.06.2016, 14:56
Te-ai întrebat ce se întâmplă dacă pui câțiva căței de usturoi în lapte? Nici cele mai bune gospodine nu știau acest secret!
Luni, 23.05.2016, 16:15
Din ce în ce mai multe persoane îşi îndreaptă atenţia către remediile naturiste. Unul dintre acestea este şi cel de mai jos
Luni, 23.05.2016, 15:36
Bere în loc de lapte! E revoltător cum un copil este lăsat pradă sticlelor cu alcool, împins şi încurajat chiar să bea în casa unde locuieşte şi unde ar trebui să crească frumos. Cel puţin asta arată imaginile pe care le-am primit la...
Marti, 17.05.2016, 17:20
În zonele montane al Banatului și nu numai, odată cu venirea primăverii, începe și sezonul pastoral. Se mulg oile şi se cântăreşte laptele chiar sus la munte, în stână. Este un obicei vechi, care, din fericire, merge mai departe, fiindcă...
Marti, 17.05.2016, 16:54
Sănătatea dintiilor de lapte este mai importantă decât cred majoritatea părinţilor. De sănătatea lor depinde dezvoltarea maxilarului şi sănătatea dinţilor permanenţi. Deşi toţi dintîi de lapte vor fi înlocuiţi de cei permanenţi,...
Salvat după ce a fost abandonat de mamă, puiul are nevoie de îngrijire atentă. Trebuie hrănit cu un lapte special la câteva ore şi, după câte se vede în imagini, este destul de înfometat. Imginile filmate şi postate pe Internet i-au adus...
Miercuri, 11.05.2016, 07:37
Ai fiert ouă şi primul lucru pe care îl faci este să arunci cojile la gunoi? Mare greşeală spun nutriţioniştii. Acestea pot trata numeroase afecţiuni, mai ales dacă sunt combinate cu lapte
Marti, 26.04.2016, 10:20
După ce trei copii au murit, infectaţi cu E-coli provenit din surse încă nedescoperite, autorităţile de la noi încep să sufle şi în iaurt, când vine vorba de ce mâncăm. Laptele şi produsele din lapte vor conţine, pe etichete, informaţii...
Sambata, 26.03.2016, 19:24
Sunt ieftine, dar reprezintă o sursă sigură de îmbolnăvire pentru consumatori. Reprezentanţii din industria laptelui spun că autorităţile ar trebui să facă controale mult mai stricte în astfel de depozite.
Vineri, 25.03.2016, 19:22
S-au dat iar lupte grele în faţa Parlamentului între fermieri şi forţele de ordine. Peste 1.500 de crescători ajunşi la capătul răbdării au venit să-şi strige supărarile. Produsele lor nu pătrund în marile magazine, iar lactatele au...
Joi, 24.03.2016, 07:32
Fie că îl folosim pentru cafea sau cerealele de dimineaţă sau îl dăm copiilor, cert este că laptele este aproape nelipsit de pe masa noastră în fiecare zi.
Marti, 22.03.2016, 11:54
Cu toții facem piureul de cartofi așa cum l-am învățat de la mamele sau bunicile noastre: fiebem cartofii, apoi punem unt, lapte si sare și apoi amestecăm bine, bine.
Încă un val de îmbolnăviri la şcoală, în Galaţi! Aproape 40 de elevi au fost duşi cu ambulanţele la două spitale, după ce au băut din laptele livrat prin programul naţional "Cornul şi laptele". Asta, la numai o săptămână după ce...
Joi, 10.03.2016, 19:12
Nouă copii din Argeş au ajuns de urgenţă la spital cu toxiinfecţie alimentară.
Joi, 10.03.2016, 10:00
Primul lucru pe care îl faci când ajuni acasă de la cumpărături este să pui cutia cu lapte în frigider. Dar nu oriunde, ci în compartimentul de pe uşă
Sambata, 05.03.2016, 15:00
Pe piaţă se vinde brânză fără lapte. E tentantă la preţ, dar compoziţia taie pofta. E-un amestec de prafuri şi conservanţi, pe lângă care laptele adevărat nici măcar nu trece. Americanii au şi ei astfel de produse ieftine în magazine...
Sambata, 20.02.2016, 19:20
Aceste cinci otrăvuri albe, pe care le consumăm în fiecare zi pot fi foarte periculoase şi dăunătoare pentru sănătate. Potrivit secretele.com, pentru a preveni anumite îmbolnăviri, cel mai indicat este să le eviţi.
Joi, 18.02.2016, 08:14
Românii au prins gustul laptelui bio autohton. Producţia, însă, scade. Fermierii care pot produce lapte organic sunt din ce în ce mai puţini, pentru că nu fac faţă condiţiilor restrictive.
Miercuri, 10.02.2016, 19:34
Vlăduţ, bucătarul de la Neatza, a pregătit astăzi clătite delicioase.
Marti, 02.02.2016, 10:11