Ediția din 5 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. O discuție între fete, inițiată de Halima, a adus discuții în contradictoriu în casa fetelor. ”Aberezi! O sclifosită fandosită care se dă ceea ce nu e”, i-a spus Alima, Danielei.
Ediția din 4 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. AdrenaLINIA a sunat în casa fetelor pentru a anunța un nou avantaj în competiție. Paula a primit cartonașul galben, care îi oferă puterea de a bloca accesul unui concurent în emisia live timp de o săptămână. Decizia ei a stârnit reacții în casă.
Ediția din 4 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Adi, noul concurent, i-a oferit Roxanei un cartonaș roșu și astfel cunoașterea concurentei cu Sebastian este oprită pentru o zi. Tot la cină, concurentul a descoperit că este atras de Claudia.
Ediția din 4 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Adi a fost invitat în casa fetelor pentru a interacționa cu acestea. Iată cu cine a discutat mai mult, dar și ce fete a ales să le elimine.
Ediția din 4 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Amalia și Dorian au avut parte de un date special, pe gheață.
Ediția din 4 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. În ciuda celor spuse de alți concurenți, Daniela susține că i-a plăcut de Darius de la început și încă simte ceva pentru el, însă o perioadă își dorește să stea separați.
Ediția din 4 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Claudia i-a făcut o analiză riguroasă Danielei și a explicat de ce acum a decis să vorbească: ”Nu am spus mai devreme pentru că am vrut să fiu mai atentă la acțiunile ei”. După acest moment, Daniela a plâns.
Ediția din 4 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Problemele lui Alan discutate împreună cu Roxi, au atras ironii din partea Danielei. ”Nu mai pot să tac!”, a reacționat Alan furios.
Ediția din 4 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Doamna Mihaela vorbește despre conflictul dintre ea și Halima și susține că ce a spus a fost la nervi. ”Așa face tot timpul, aruncă bomba și apoi spune că a glumit”, a spus doamna Melinda despre doamna Mihaela.
Ediția din 4 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Doamna Mihaela era intens discutată de doamna Melinda și Roxi. În casa fetelor are loc un scandal fără precedent!
Ediția din 3 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Adi este noul concurent care a pășit în casă, pregătit să își cunoască jumătatea.
Ediția din 3 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Daniela l-a enervat pe Alan după ce a făcut mai multe afirmații care l-au deranjat.
Ediția din 3 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Daniela l-a enervat pe Alan după ce a făcut unele afirmații. „Mă așteptam. I-am văzut răutatea! Pentru mine e prea mică”, a spus concurentul.
Ediția din 3 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Doamna Melinda s-a retras cu Darius pentru a avea o discuție mamă-fiu. Iată ce au discutat cei doi despre Daniela.
Ediția din 3 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Daniela nu vrea să mai interacționeze cu Darius și mama lui. Iată cum a răspuns aceasta legat de presupunerile conform cărora ar fi atrasă de George.
Ediția din 3 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Începutul de poveste dintre Darius și Daniela a ajuns la final: ”Am nevoie de puțin spațiu”, a spus concurenta.
Ediția din 3 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Sebastian i-a pregătit o surpriză dulce Roxanei! Imediat după acest gest, cei doi au anunțat că sunt într-o cunoaștere. Iată momentul!
Ediția din 3 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Alexandru le-a povestit băieților că a observat mai multe priviri insistente din partea Claudiei, îndreptate către el. De asemenea, și alți băieți au declarat că au simțit că Claudia i-a privit în mod similar.
Ediția din 3 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Alexandru le-a povestit băieților că unele priviri sunt ațintite către el din partea Claudiei: ”Numai în ochii mei se uita. Prea insistent”. Concurentul a pus-o în temă și pe Giulia despre aceste situații.
Ediția din 3 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Amalia a ascultat cu atenție filozofiile de viață expuse de Dorian. Ulterior, concurenta și-a exprimat vizibil nemulțumirea față de atitudinea acestuia.
Ediția din 3 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Amalia a ascultat cu interes filozofiile de viață ale lui Dorian. După, concurenta nu și-a mai ascuns nemulțumirea: ”Cred că este imatur! Nu mai am răbdare. I-am spus clar ce vreau”.
Ediția din 2 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. George și Larisa au petrecut timp împreună la un date în afara casei. După această experiență, cei doi s-au declarat într-o cunoaștere, confirmând apropierea dintre ei.
Ediția din 2 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Petrecerea venețiană îi aducea pe Alan și Roxi la o discuție despre stările lor care nu sunt unele tocmai bune.
Ediția din 2 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Sâmbătă seara, Halima era supărată, deoarece Marian nu îi acorda atenția cuvenită. Concurentul i-a spus ce limite are în legătură cu ea.
Ediția din 2 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Seara de sâmbătă începea cu mici gesturi tandre între Amalia și Dorian.
Ediția din 2 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. După petrecere, situația lui Darius și a Danielei era analizată de băieți cu ochi critici. Ce i-au spus aceștia concurentului.
Ediția din 2 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. După petrecere, situația lui Darius și a Danielei era analizată de băieți cu ochi critici. Ce i-au spus aceștia concurentului.
Ediția din 2 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Situația încertă dintre Darius și Daniela era văzută și prin ochii altora. Dorian i-a spus experiența sa din trecut lui Darius: Cineva a încercat să mă manipuleze!
Ediția din 2 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Situația încertă dintre Darius și Daniela era văzută și prin ochii altora. Dorian i-a spus experiența sa din trecut lui Darius: Cineva a încercat să mă manipuleze!
Ediția din 2 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Încă de la finalul săptămânii, Daniela și-ar fi dorit să părăsească competiția deși este în cunoaștere cu Darius. Aceasta o acuză pe Claudia că mereu îi caută nod în papură.
Ediția din 2 februarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Încă de la finalul săptămânii, Daniela și-ar fi dorit să părăsească competiția deși este în cunoaștere cu Darius. Aceasta o acuză pe Claudia că mereu îi caută nod în papură.
Ediția din 30 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. În urma voturilor exprimate de public, Diana a fost eliminată și părăsește competiția. Decizia telespectatorilor a stabilit rezultatul final.
Ediția din 30 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Săptămâna aceasta, publicul și-a făcut vocea auzită! Află cine sunt favoriții săptămânii, cei care au cucerit inimile telespectatorilor și au atras cele mai multe voturi. De...
Ediția din 30 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Fetele au fost puse în situația de a vota un băiat pentru eliminare. În urma voturilor, Marian a adunat cele mai multe și se află în pericol de a părăsi competiția.
Ediția din 30 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Mesajul cu dublu sens primit de Alan a fost explicat. Susținătorii au clarificat ce au vrut să transmită prin scrisoare și care a fost, de fapt, intenția lor.
Ediția din 30 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Felul în care Dorian vede o relație și momentul potrivit pentru un sărut a făcut-o pe Amalia să se gândească mai mult la situația ei, ajungând să plângă. Totodată,...
Ediția din 30 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. În emisiune a fost introdusă o regulă nouă: mamele au dreptul să blocheze, pentru fiii lor, câte o fată cu care aceștia nu vor putea vorbi timp de o săptămână. Paula a fost...
Ediția din 30 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Daniela și Darius au avut o discuție pentru a clarifica instabilitățile apărute între ei. Ulterior, Daniela i-a spus și Claudiei că a simțit presiune, afirmând că i s-a părut că...
Ediția din 30 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Daniela a spus clar că își dorește să îl cunoască pe Darius fără intervențiile doamnei Melinda. Concurenta vrea ca lucrurile să evolueze natural, fără presiuni din exterior.
Ediția din 30 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Daniela a spus din nou că își dorește să plece din competiție, invocând haosul din jur. După ce a aflat și Darius, acesta s-a arătat dezamăgit, iar declarațiile Danielei l-au pus...
Ediția din 30 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Un nou sistem de reguli este introdus în emisiune. Simona Gherghe a explicat ce înseamnă cartonașul roșu și cartonașul galben și în ce situații vor fi folosite.
Ediția din 30 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Roxana și Amalia au avut din nou discuții contradictorii legate de lista de cumpărături. Subiectul a generat tensiuni și schimburi de replici între cele două.
Ediția din 29 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Pentru Dorian și Amalia, seara s-a încheiat cu un moment de apropiere, o îmbrățișare: „Simt atracție față de ea”, a declarat.
Ediția din 29 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Alan a fost pus pe gânduri de o scrisoare primită, nefiind sigur dacă este doar de la susținători, sau și de la familie. In scrisoare i s-a transmis că ar mai fi o fată în casă...
Ediția din 29 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. După interacțiunile din ultimele săptămâni dintre Alan și Roxi, cei doi s-au declarat în sfârșit într-o relație.
Ediția din 29 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Alan și doamna Melinda au complotat pentru a îi face o surpriză lui Roxi. La vederea buchetului de flori pe pat, concurenta a început să lăcrimeze de emoții. Mai târziu, cei doi au...
Ediția din 29 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Pe fondul tensiunilor din casă, Daniela nu se simte bine și ar prefera să meargă acasă. Concurenta consideră că anumite fete și mame nu sunt ascultate și înțelese din cauza...
Ediția din 29 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. AdrenaLINIA a sunat în casa fetelor, iar mesajul primit a schimbat total atmosfera fetelor. Acestea au fost anunțate că în doar 10 minute trebuie să nominalizeze trei fete în vedere...
Ediția din 29 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. După conflictul pe tema listei de cumpărături, fetele s-au împărțit în două tabere, iar fiecare și-a exprimat punctul de vedere cu privire la ce s-a întâmplat.
Ediția din 29 ianuarie 2026 a emisiunii Mireasa, sezonul 13. Roxana și Amalia au avut un schimb de replici atât în timpul conflictului pe tema listei de cumpărături, cât și după. Iată cum vede fiecare situația!