Colaborarea continuă dintre Aspinal of London și surorile Spencer, modele și figuri mondene foarte căutate, a dus la lansarea a două genți de seară exclusiviste, „create de surori pentru a fi purtate pe tot parcursul sezonului festiv”.
Sambata, 01.11.2025, 13:15
Cu mult înainte ca întreg Instagramul să descopere ovăzul hidratat peste noapte, Princeța Diana își începea aproape zilnic diminețile cu o versiune elegantă de Bircher müesli. Adora fulgii de ovăz lăsați la înmuiat în suc proaspăt de portocale, apoi dimineața adăuga iaurt grecesc, miere, un strop de lămâie și acoperea totul cu măr ras, afine și nuci.
Vineri, 31.10.2025, 09:01
De la inelul de logodnă cu valoare istorică, moștenit de la Prințesa Diana, până la verighetele „eternității” care marchează nașterea Prințului George și perioada de refacere a lui Kate, fiecare bijuterie are o semnificație aparte.
Duminica, 19.10.2025, 10:00
Prințesa Diana continuă să surprindă chiar și la aproape 30 de ani de la moarte. Iată ce secret jucăuș s-a aflat despre ea.
Vineri, 03.10.2025, 12:46
Au fost descoperite obiectele puse de Prințesa Diana într-o capsulă a timpului. Iată cele mai reprezentative lucruri.
Luni, 01.09.2025, 16:24
Sophie, Ducesa de Edinburgh, nu a fost prezentă la înmormântarea Prințesei Diana. Iată de ce a luat această decizie.
Marti, 29.07.2025, 17:48
Prințesa Diana a făcut deseori alegeri care nu s-au aliniat cu tradiția monarhiei britanice. Iată ce mic-dejun neobișnuit lua.
Marti, 22.07.2025, 13:03
Sam McKnight, hairstylistul care i-a făcut prințesei Diana celebra tunsoare scurtă în 1990, a povestit despre momentele speciale petrecute împreună în călătoriile lor prin lume, unde Diana se folosea de propria imagine pentru cauze umanitare.
Duminica, 20.07.2025, 20:00
Donald Trump are un trecut complicat când vine vorba de femei. S-a căsătorit cu Ivana Trump în 1977 și a rămas alături de ea mai bine de un deceniu, până când a ieșit la iveală aventura acestuia cu modelul Marla Maples.
Duminica, 20.07.2025, 10:00
Kate Middleton a moștenit o serie de bijuterii de la mama Prințului William. Iată care valorează sute de milioane de dolari.
Marti, 15.07.2025, 16:52
Interacțiunea dintre Prințul William și un copil a ajuns virală. Iată cum a reacționat moștenitorul tronului britanic.
Vineri, 04.07.2025, 12:45
Prințesa Diana a murit la doar 36 de ani. Iată cum și-a petrecut ultima aniversare.
Miercuri, 02.07.2025, 13:56
S-a aflat motivul real pentru care Prințesa Diana a decis să divorțeze de Charles și nu este Camilla. Iată ce a dezvăluit abia acum o sursă apropiată.
Vineri, 20.06.2025, 14:59
De curând s-au împlinit 21 de ani de când mama Prințesei Diana, Frances Shand Kydd, a fost condusă pe ultimul drum, după o luptă lungă cu boala Parkinson și cancerul cerebral.
Vineri, 13.06.2025, 14:33
Peste 300 de piese, de la rochii de gală la accesorii, fac parte din colecția „Stilul Prințesei Diana & O Colecție Regală”, prezentată de Julien’s Auctions.
Luni, 09.06.2025, 06:15
Surorile Spencer și-au etalat stilul regal pe covorul roșu de la Cannes, alături de sora lor mai mare, Kitty.
Sambata, 31.05.2025, 13:05
Fotografii nemaivăzute până acum cu Prințesa Diana alături de legenda pop David Bowie au fost descoperite la aproape 40 de ani de când au fost făcute.
Duminica, 18.05.2025, 15:45
Lady Sarah McCorquodale are 70 de ani. Iată cum arată sora Prințesei Diana și ce legătură este între aceasta și soțul defunctei sale surori.
Vineri, 09.05.2025, 17:57
Prințul William a apelat la un cunoscut al mamei sale. Iată de ce vuiește întregul palat regal.
Duminica, 06.04.2025, 07:31
Prințesa Charlotte și frații săi au marcat Ziua Mamei păstrând o tradiție căreia Prințul William și Kate Middleton i-au dat startul.
Luni, 31.03.2025, 14:05
Prințul Harry iese victorios în procesul intentat tabloidelor lui Rupert Murdoch. Iată ce părere are unchiul său.
Luni, 27.01.2025, 17:01
Kim Kardashian este cunoscută pentru aparițiile sale controversate pe covorul roșu și nu numai. Și de această dată a încins spiritele. Iată ce a purtat.
Marti, 05.11.2024, 17:49
Prințesa Diana rămâne una dintre cele mai iubite membre ale Casei Regale Britanice. Aceasta le-a cucerit inimile oamenilor din întreaga lume prin actele sale de caritate, sensibilitate și stil.
Vineri, 08.12.2023, 10:58
Prințul Harry susține că a primit un mesaj de la mama sa cu ajutorul unei femei pe care o descrie ca având „puteri supranaturale”. Află din rândurile de mai jos ce i-a spus femeia pe care Prințul se ferește să o numească „vrăjitoare”.
Vineri, 06.01.2023, 13:59
„Regele” pop-ului și Prințesa Diana au dezvoltat o legătură puternică, în special datorită viziunilor comune. Totuși, în anul 2017, confidentul lui Michael Jackson a mărturisit că legenda pop ar fi împărtășit sentimente mult mai profunde față de Prințesă. Ce mărturisiri a făcut acesta.
Marti, 01.11.2022, 17:19
Părinții Prințesei Diana au divorțat când aceasta avea doar șase ani. John Spencer și Frances Shand Kydd au o poveste care i-a impresionat pe mulți. În timp ce viața Prințesei Inimilor a fost tot timpul în atenția presei, puțini îi cunosc rădăcinile și familia în care s-a născut și a crescut.
Marti, 11.10.2022, 10:30
Prințesa Diana și Meghan Markle sunt două figuri emblematice când vine vorba de schimbarea imaginii față de regulile care există la Casa Regală. Deși au intrat în Familia Regală în momente diferite ale vieții, acestea au reușit să rămână în memoria colectivă ca fiind două femei cu personalități puternice.
Luni, 25.07.2022, 10:35
Camilla Parker Bowles a intrat în atenția fanilor regali după ce s-a aflat că a intervenit în relația dintre Prințesa Diana și Prințul Charles. Ea a atras atenția tuturor mai ales după ce a început să poarte bijuteriile Prințesei Diana.
Luni, 31.01.2022, 13:26
Detalii surprinzătoare despre membrii Familiei Regale britanice. De ce nu au voie să dea autografe
Luni, 14.12.2020, 18:03
Membrii familiei regale britanice sunt recunoscuți pentru faptul că sunt mereu prezentabili, respect regulile și nu se abat de la politicile casei regale.
Luni, 14.12.2020, 14:58
Prințesa Diana a dat naștere mai multor tendințe în domeniul modei. A avut întotdeauna eleganță, rafinament și strălucire. Rămâne un model de inspirație și feminitate și în zilele noastre.
Miercuri, 29.04.2020, 14:45
S-au împlinit 38 de ani de când a avut loc nunta între Prințesa Diana și Prințul Charles, dar până acum au rămas lucruri nespuse şi neaflate.Ei bine, rochia miresei a fost creată de designerul Elizabeth Emanue, care a fost nevoit să o...
Luni, 05.08.2019, 13:05
Îndrăgită de oameni din toate colțurile lumii, considerată un simbol al eleganței și al feminității, Prințesa Diana a fost extrem de iubită. Și a fost și fericită, potrivit unor imagini ce au fost realizate chiar de Prințul William.
Marti, 26.03.2019, 22:19
Prințul George, fiul Prințului William și al lui Kate Middleton, o moștenește pe Prințesa Diana, întrucât are aceeași pasiune.
Miercuri, 24.10.2018, 15:18
Prințesa Diana s-a înregistrat în secret, descriindu-și disperarea față de modul în care decurgea căsătoria cu prințul Charles, a dezvăluit biograful ei, Andrew Morton.
Duminica, 11.06.2017, 12:30