De mai bine de 24 de ore se strâng probe, se fac măsurători. Anchetatorii trebuie să stabilească exact ce a doborât aeronava SMURD.
Vineri, 03.06.2016, 19:13
Românii par mari consumatori de băuturi alcoolice. Conform unui studiu, zilnic, un sfert dintre noi bem cel puţin o băutură alcoolică.
Joi, 02.06.2016, 13:32
Peste 3 milioane de români ar urma să plătească contribuţia la sănătate doar când vor să meargă la spital. În plus, cei care obţin venituri mai mici decât salariul minim pe economie nu vor plăti deloc contribuţia.
Miercuri, 01.06.2016, 14:56
Aleșii susțin că nu pot să se gândească la altceva în afară de a-i ajuta pe românii ale căror venituri nu le permit să își asigure traiul zilnic. Ca urmare, aceștia se gândesc să le dea niște bani lunar pentru a își cumpăra mâncare
Marti, 31.05.2016, 16:24
Tot mai mulți români vor să se mute la curte, deoarece o casă are câteva avantaje incontestabile în comparație cu un apartament la bloc.
Luni, 30.05.2016, 13:47
O acţiune în forţă a poliţiştilor spanioli i-a salvat de la sclavie pe câţiva români. Autorităţile au fost alertate de un bărbat, care scăpase dintr-un apartament din Madrid, unde era ţinut captiv.
Luni, 30.05.2016, 07:25
Românii ajung la stomatolog doar atunci când e prea târziu. Teama şi costurile ridicate ale tratamentelor îi fac să amâne rezolvarea problemelor cu dantura. Mulţi ignoră chiar şi sângerările gingivale, primele semne ale unei infecţii dentare.
Duminica, 29.05.2016, 19:33
Zece mii de români au învăţat cum să salveze o viaţă. În ţara unde se moare în spitale, dar şi pe terenul de fotbal, avem o şansă în plus. Mii de necunoscuţi ar putea da un ajutor vital într-un moment de cumpănă
Sambata, 28.05.2016, 19:42
După ce balonul imobiliar s-a spart, iar băncile au înăsprit condiţiile de creditare, puţini români se mai încumetă să-şi cumpere apartamente noi. Dezvoltatorii sunt nevoiţi să vină cu soluţii pentru a nu rămâne cu apartamentele goale...
Sambata, 28.05.2016, 19:33
Parlamentul bulgar a luat o decizie drastică! Dacă până acum oricine îşi putea înmatricula maşina în Bulgaria, parlamentarii au venit cu o nouă lege care interzice acest lucru.
Miercuri, 25.05.2016, 18:25
Jumătate dintre românii care au murit în spitale puteau fi salvaţi! O spune cel mai recent raport Eurostat. Potrivit institutului de statistică al Uniunii Europene, tehnica şi pregătirea medicală a doctorilor de la noi erau suficiente pentru...
Marti, 24.05.2016, 19:42
Câţiva tineri cercetători de la Universitatea Valahia din Târgovişte s-au întors victorioşi acasă, de la Stockholm. Acolo au bifat trei premii la un concurs de robotică. Creaţia lor, un microrobot, ar putea să inoveze medicina.
Marti, 24.05.2016, 07:36
Mai multe ONG-uri au strâns semnăturile pentru modificarea articolului 48 din Constituţie, alineatul 1, care vizează definirea căsătoriei ca o uniune între un bărbat şi o femeie.
Luni, 23.05.2016, 19:33
Surpriză imensă pentru românii din străinătate ! Aceștia vor primi amenzi destul de usturătoare pentru faptul că nu au mai venit în țară de o perioadă lungă de timp
Sambata, 21.05.2016, 13:36
Bolile inimii au ajuns să fie principala cauză de deces, în ţară. Jumătate dintre români au probleme cu tensiunea, iar peste 60 la sută din totalul deceselor sunt provocate de problemele cardiovasculare.
Marti, 17.05.2016, 19:40
Faima nu-i scuteşte de taxe. ANAF-ul a publicat topul românilor care nu şi-au plătit datoriile la stat. Pe lista cu cele mai mari restanţe sunt, surprinzător sau nu, foarte multe persoane cunoscute.
Marti, 17.05.2016, 13:15
Tarifele pentru poliţele auto obligatorii (RCA) rămân pe loc, în perioada următoare, potrivit președintelui ASF, Mișu Negrițoiu. Acesta a mai declarat, în cadrul Forumului de Asigurări-Reasigurări, că nu mai există argumente fundamentale pentru majorarea acestora de către asigurători, potrivit gandul.info.
Marti, 17.05.2016, 13:08
Din gelozie, un medic neurolog din Germania ar fi încercat să omoare doi români - mamă şi fiu. Le-ar fi trimis, prin poştă, o substanţă toxică şi i-ar fi păcălit să o înghită. O otravă mortală. Medicul s-ar fi folosit de clinica unde...
Luni, 16.05.2016, 19:44
Străzile din Piatra Neamţ s-au umplut de strigăte de luptă. Zeci de soldaţi romani şi luptători daci şi-au măsurat forţele într-un festival pe gustul celor mici.
Duminica, 15.05.2016, 08:47
De ceva timp, gospodinele din România caută tot mai des o reţetă simplă, delicioasă, ce conţine produse tradiţionale. Iată cum se prepară "Taci şi înghite"!
Românii care lucrează în străinătate ar putea primi bani de la stat dacă se întorc în țara lor natală, pentru a putea trăi alături de familii.
Vineri, 13.05.2016, 09:39
Germania vrea să limiteze drastic ajutoarele sociale pentru imigranții veniți din alte țări ale Uniunii Europene (UE), urmând astfel exemplu Marii Britanii. Măsura i-ar viza în special pe imigranții din țările Europei Centrale și de Est, inclusiv România și Bulgaria, informează AFP.
Joi, 12.05.2016, 14:57
Deși, în zilele noastre, avem prea multe aproape la discreție, nu "tot ce zboară ar trebui să se și mănânce". Supermarket-urile sunt doldora de alimente care mai de care, la care românii de acum 100 de ani nici nu visau. Și poate mai bine.
Joi, 12.05.2016, 12:55
Eroii s-au întors acasă!O aeronavă Spartan a Ministerului Apărării a adus aseară în ţară trupurile celor doi militari români care şi-au pierdut viaţa sâmbătă în Afganistan.Pe pământ românesc au fost întâmpinaţi de rudele...
Marti, 10.05.2016, 07:25
Dobânda anuală efectivă este cuprinsă între 9% și 12% pentru cele mai bune credite de nevoi personale, calculate pentru o sumă de 20.000 de lei pe cinci ani. Cetelem este cel mai ieftin produs de retail de acest gen, ajutat probabil de faptul că negociază pe un volum mare de credite și a obținut discount-uri
Luni, 09.05.2016, 12:04
Noi detalii despre militarii români ucişi ieri, în Kandahar, pictează un scenariu terifiant. Oficialităţile afgane precizează că agresorii, care au fost împuşcaţi mortal, purtau şi uniforma poliţiei afgane.
Duminica, 08.05.2016, 19:16
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a elaborat un ghid legislativ pentru alegerile locale din iunie ce a fost distribuit către forţele subordonate din ţară, iar pe site-ul instituţiei a fost publicată o informare pentru alegători, privind contravenţiile şi infracţiunile pe timpul campaniei
Vineri, 06.05.2016, 08:21
Românii nu mai au bani de masini noi. În ultimii 6 ani, parcul auto din România a îmbătrânit simţitor şi a ajuns la o medie de 13 ani. Şi nu e singura veste proastă.
Miercuri, 04.05.2016, 19:35
Cei aproximativ 116.000 de turiști români care și-au petrecut minivacanța de Paște și 1 Mai în stațiuni din țară și străinătate au cheltuit 47 de milioane de lei (peste 10,4 milioane de euro), mai puțin cu 38% față de anul trecut, când cheltuielile cumulate cu ocazia celor două sărbători au ajuns la 65 de milioane de lei, informează, marți, reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR)
Marti, 03.05.2016, 14:42
Ministerul Muncii are în vedere acordarea unor subvenţii pentru angajatorii care recrutează personal din zonele defavorizate din România, cum sunt, de exemplu, regiunile în care s-au închis mine, iar locuitorii rămaşi fără loc de muncă nu au altă posibilitate de angajare în apropiere de casă, scrie zf.ro.
Marti, 03.05.2016, 09:52
Românii au un renume clar definit: mari gurmanzi, iubitori de slănină şi prăjeli. Poate că provocarea numărul unu ar fi să treacă la un stil de viaţă sănătos.
Luni, 02.05.2016, 20:18
Românii au sărbătorit Paștele și 1 Mai în aceeași zi, cu mici, bere, cozonac și ouă roșii.
Mii de români pleacă anual să muncească nu doar pe meleaguri străine, ci şi pe ape internaţionale. Timp de 6 luni, străbat oceanele planetei pe vase de croazieră. Iar unele oferte par de nerefuzat
Duminica, 01.05.2016, 19:39
Vama Veche trăieşte la extreme. Nopţile sunt albe, iar zilele lungi şi leneşe sunt rezervate pentru odihnă. Pe nisip se doarme, sub soarele blând. Şi tot pe nisip se dansează, de la apus, până la răsărit.
Sambata, 30.04.2016, 19:14
Românul care a invetat hazul de necaz ar trebui să fie declarat erou naţional. Nu de alta, dar fără această invenţie, cred că viaţa noastră ar fi mult mai tristă. Şi noi am fi mult mai nervoşi. Iar motive sunt suficiente.
Joi, 28.04.2016, 20:31
Două sute de milioane de ouă mâncăm de Paşti. Nu vă miraţi, sunt estimările specialiştilor. Care ne mai spun şi că pe masă vom pune în jur de 3 milioane de miei şi 7 milioane de cozonaci.
Marti, 26.04.2016, 19:22
Hipermarketurile nu duc lipsă de clienţi în perioada sărbătorilor. Au, n-au, românii tot îşi umplu coşurile. Studiile arată că în jur 40 la sută dintre ei cumpără mai mult decât îşi permit. Iar aproape jumătate fac economii pentru a...
Luni, 25.04.2016, 19:25
Peste 60% dintre tinerii de la noi din ţară consumă cel puţin o dată pe lună alcool.
Luni, 25.04.2016, 16:11
Un grav accident cu români s-a produs în nordul Italiei. 4 conaţionali au fost răniţi, între care doi grav, după ce maşina lor a părăsit şoseaua brusc şi s-a răsturnat.
Luni, 25.04.2016, 13:39
Peste 60% dintre tinerii de la noi din ţară consumă cel puţin o dată pe lună alcool. Este rezultatul unui studiu îngrijorător. Şi mai îngrijorătoare este vârsta de la care încep să facă asta. Între 14 şi 18 ani.
Luni, 25.04.2016, 13:32
Câștigul real obținut în prezent de un deponent pentru un depozit de 1.000 de lei pe 12 luni este pozitiv la cinci bănci și negativ la 18 bănci, reiese dintr-o analiză care a vizat un număr de 23 de bănci din sistem.
Joi, 21.04.2016, 14:22
Când vine vorba de treburi bisericești și religioase, te aștepți ca răspunsul cel mai cocis și mai aproape de realitate să-l primești de la persoanele trecute de prima tinerețe. Ei bine, Răzvan Anghelescu le-a luat la întrebări pe doamne, rugându-le să-i spună și lui în ce zi pică Paștele de anul acesta.
Joi, 21.04.2016, 09:32
10 oameni au fost arestaţi, iar alţi 14 sunt cercetaţi în stare de libertate. Românii vizau în special magazine şi depozite en gros.
Duminica, 17.04.2016, 19:44
Veste importantă pentru români! Se pare că o țară bogată din Europa și-a deschis porțile și va oferi locuri de muncă pentru cei care doresc să lucreze în străinătate.
Vineri, 15.04.2016, 14:04
Deputaţii au adoptat, prin vot decisiv, un proiect de act normativ care va modifica prevederile Codului rutier.
Vineri, 15.04.2016, 11:44
Românii se declară uimiți de unele legi din Statele Unite ale Americii. Iată ce reacții au avut aceștia.
Românii de peste hotare au dreptul să solicite pensie de la statul respectiv pentru perioada lucrată. Î nsă, aceștia trebuie să îndeplinescă toate condițiile de pensionare din țara gazdă și cea natală....
Joi, 14.04.2016, 08:05
Aproximativ un milion de români care au achitat taxa auto în perioada 2007 - 2013 vor putea beneficia de restituirea sumelor achitate printr-o cerere în acest sens depusă la unitățile teritoriale ale Fiscului
Joi, 14.04.2016, 07:52
Românii nu vor să mai audă de E-uri nici măcar în produsele cosmetice sau în vopseaua de păr. S-au săturat de tot ceea ce înseamnă chimicale.
Duminica, 10.04.2016, 19:30
Românii au început deja să cumpere miei de Paşte! Direct de la stână, unde preţul e mai mic, iar iarba e naturală. Deşi muncesc tot anul, ciobanii sunt dispuşi să negocieze. Mulţi au păstrat preţurile de anul trecut.
Joi, 07.04.2016, 19:25